(Română) Cinstitul Cap al Sf. Ap. Andrei a plecat de la Patriarhie la Mitropolia din Sibiu

(Română) Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei s-a aflat în Bucureşti de luni, 24 octombrie 2011 şi a fost adus din Patras – Grecia de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Grecia condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom cu ocazia manifestărilor dedicate Ocrotitorului Bucureştilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.

(Română) Comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris a celebrat împreună două botezuri în timpul Sfintei Liturghii

(Română) La 22 octombrie 2011, când biserica a făcut pomenirea sfântului apostol Iakob a lui Alfeu, a dreptului Avraam şi nepotului său Lot, preacuviosului Andronic şi soţiei sale Anastasia, comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris a celebrat pentru prima oară în timpul Sfintei Liturghii două botezuri.

(Română) În Spania a fost săvârşită prima panihidă pentru piloţii ruşi căzuţi pe cîmpul de luptă în timpul războiului civil din această ţară

(Română) Parohul bisericii Naşterii Domnului din Madrid, preotul Andrei Kordocikin a săvârşit în oraşul Santa Cruz de la Zarza prima panihidă pe locul înhumării piloţilor ruşi căzuţi pe cîmpul de luptă în timpul războiului civil din Spania.

(Română) Brâul Maicii Domnului a fost pentru prima dată adus de la Muntele Athos în Rusia

(Română) Sankt-Petersburg, 20 octombrie. La aeroportul Pulkovo sfinţenia a fost întâmpinată de preşedintele Guvernului Federaţiei Ruse V.V Putin. De la aeroport sfinţenia a fost adusă la mănăstirea de maici Novodievici din Sankt-Petersburg, fiind expusă spre închinare în biserica Învierii Domnului.

Următoarea slujbă la biserica Sfânta Treime din Vanves: sâmbătă, 22 octombrie

(Română) Dragi prieteni, iubiţi fraţi şi surori, sâmbătă, pe data de 22 octombrie, când Biserica face pomenirea sfântului apostol Iakob a lui Alfeu, dreptului Avraam şi nepotului său Lot, preacuviosului Andronic şi soţiei sale Anastasia, va fi celebrată Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la biserica Sfintei Treimi din Vanves.

(Română) Interviul Patriarhului Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii acordat canalelor de televiziune din Moldova şi România

(Română) La 10 octombrie 2011, în ultima zi a vizitei Înaintestătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în Republica Moldova, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kiril a răspuns la întrebările corespondenţilor de la câteva posturi tv din Moldova şi România.

(Română) Hramul bisericii Acoperământului Maicii Domnului din Lyon, ajunsă la a 82-a aniversare

(Română) Biserica Acoperământului Maicii Domnului din Lyon și-a marcat hramul (14 octombrie) în zi de duminică, permițând astfel participarea mai multor enoriași la slujba de sărbătoare. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de ieromonahul Iosif (Pavlinciuc), protoiereul Nicolai (Soldatenkov)….