PS Nestor a participat la reuniunea de încheiere a vizitei lui papa Benedict al XVI-lea la Veneţia

Duminică, 8 mai 2011, a treia după Paşti, dedicată sfintelor femei mironosiţe, şi pomenirii sfântului apostol şi evanghelist Marcu, PS Nestor, episcopul Corsunului a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiască Liturghia la biserica ortodoxă rusă din Veneţia, care a marcat hramul bisericii.

După liturghie, PS Nestor s-a închinat la moaştele Sfintului apostol Marcu, aflate în catedrala care îi poartă numele a oraşului Veneţia, şi a participat la reuniunea de încheiere dedicată vizitei papei Benedict al XVI-lea.

În cuvântul său de felicitare Papa a mulţumit pentru prezenţa alături de clericii catolici a doi episcopi ortodocşi : mitropolitul Gennadios (Patriarhia Constantinopolului) şi episcopul Nestor (Patriarhia Moscovei), responsabil de comunităţile ortodoxe a eparhiei de Bogorodsc (Italia).

La sfârşitul reuniunii, PS Nestor l-a salutat pe papa Benedict şi a avut o scurtă întrevedere cu el.

Sursa: egliserusse.eu

Comentarii

Articole similare

2 comentarii la „PS Nestor a participat la reuniunea de încheiere a vizitei lui papa Benedict al XVI-lea la Veneţia

  1. Parohia Sfintelor Femei Mironosite din Venetia prezinta mai multe detalii despre vizita PS Nestor în Venetia în rusă aici

Comentariile sunt închise.