Sâmbătă, 14 mai 2011: Liturghie la Biserica din Vanves Posted on 12 May 2011   

Hristos a Înviat!

Dragi prieteni, iubiți frați și surori,

Săptămâna a treia după Paşti săvârşim pomenirea Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hirstos în lumina Învierii Sale. Tot în zilele acestea, pline de bucurie şi de har, facem pomenirea Sfintelor Femei Mironosiţe şi a Sfinţilor drepţilor Iosif şi Nicodim. Primele s-au învrednicit să afle Vestea cea Bună Sfintele Femei purtătoare de mir. Pe Femeile Mironosiţe, venite „înainte de dimineaţă” la Mormântul cel dătător de Viaţă, Biserica le numeste „Binevestioare a Învierii lui Hiristos”.

Darul fidelităţii, arătat lumii prin Mironosiţele Femei, trebuie să fie protejat şi păstrat de întreaga comunitate creştină. Actualitatea acestei chemări este foarte arzătoare, deoarece frica storniciei şi a fidelităţii devine din ce în ce mai uriaşă. Dorim ca în aceste zile fecare din noi să se roage acestor Sfinte, ca prin rugăciunile lor să rămână credicios până la urmă.

Sâmbătă, 14 mai, slujba ca de obicei va începe la ora 8.30, săvârșindu-se Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

După serviciul divin toți sunt invitați să participe la agapa frățească.

Adresa bisericii rămâne aceeași:

16, rue Michel-Ange – 92170 Vanves.

Metro: Porte de Versailles sau Malakoff Plateau de Vanves.

Vă mulțumim pentru colaborare. Informația aceasta transmiteți la prieteni şi cunoscuţi.
Pe toți vă așteptăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Nu ezitati a ne contacta pentru detalii si lămuriri

Cu drag, ai voştri ieromonahi Iosif şi Nicodim.

Comentarii

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului