Duminica Iertării și Începutul Postului Mare. Invitație la citirea canonului Sfîntului Andrei Criteanul. Posted on 1 March 2020   

Duminică izgonirii lui Adam din rai mai este numită Duminica Iertării.

Dumnezeu nu poate să locuiască în inima celuia ce este în ceartă cu aproapele, celui ce nu iartă. El fiind iubire, este și iertare. Numai cel ce iartă se poate împărtăși de iubirea dumnezeiască. Cel care a îndeplinit acestă poruncă și-a pregătit inima să-L primească pe Hristos.

Să luăm aminte neîncetat în acest post la cuvintele Mântuitorului: „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și voua Tatăl Cel ceresc; Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 14-15).

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă : „Posteşte pentru că ai greşit; posteşte ca să nu mai păcătuieşti; posteşte ca să cîştigi tot binele; posteşte ca să nu pierzi nimic din ceea ce tu ai reuşit să cîştigi.”

În primele zile ale postului mare comunitatea noastră va organiza citirea canonului Sfîntului Andrei Criteanul.

Luni, Marți și Joi canonul Sf. Andrei Criteanul va fi citit la biserica Notre Dame de Liesse din Paris la ora 18.00.

Adresa bisericii Notre Dame de Liesse : 7 rue du Bouquet de Longchamp, 75016 – Paris.

 

 

Vă invităm și așteptăm pe toți la aceste slujbe și la rugăciunile comune. Să ne ajute Dumnezeu!

Comentarii

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului