Primele decoraţii acordate de către episcopul Nestor Posted on 18 April 2011   

În Duminica Floriilor, a Intrării Domnului în Ierusalim, la catedrala Sfinţilor Trei Ierarhi din Paris a fost o sărbătoare deosebită. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către episcopul de Corsun PS Nestor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.


Ieromonahul Iosif decorat cu Paliţa

La intrarea mică, mai mulţi clerici ai catedralei au primit decoraţii bisericeşti.

Astfel ieromonahul Iosif Pavlinciuc, secretarul comunităţilor moldoveneşti, a primit decoraţia patriarhală – Paliţa. Paliţa simbolizează pavăza credinţei, cu care se înlătură sau se sting săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. (Ef. 6, 16).

Preotul Petru Stomencovici a primit Camilavca, ceea ce simbolizează Coiful mântuirii (Ef. 6, 17).

 

Preotul Gh. Egorov s-a învrednicit de Bederniţa, prima decoraţie bisericească.

 

Diaconul A. Sobolev a fost avansat la treapta de protodiacon, cu binecuvântarea patriarhului Kiril.

La finele Sfintei Liturghii PS Nestor i-a felicitat pe toţi cei decoraţi cu înaltele distincţii bisericeşti, urându-le multă sănătate, ajutorul Domului în slujirea Evangheliei şi să nu-şi precupeţească puterile pentru propăşirea credincioşilor pe calea mântuirii.

Mai multe fotografii de la acest eveniment găsiţi în galeria foto.


Comentarii

One Comment

  • LS   //   25 April 2011   //   Edit

    P. Iosif , te felicit din tot sufletul cu decoratia. s-o porti cu vrednicie si alta mai degrab s-o primesti.

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului