(Foto) Paștele Blajinilor la Comunitatea cuviosului Paisie de la Neamţ la Paris Posted on 9 May 2016    2 Comments

În ziua de duminică, 8 mai 2016, la o săptămînă după Paști, Comunitatea cuviosului Paisie de la Neamţ la Paris s-a adunat la Biserica Sfîntului Duh din Clamart (Franța) pentru a se ruga împreună și a participa la procesiunea Paștelor Blajinilor.

Paştele Blajinilor e o pomenire pascală a celor adormiţi. Această sărbătoare mai este numită şi Prohoadele, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor. La Paştele Blajinilor se pomenesc nu numai morţii cunoscuţi în familie, ci toţi strămoşii.

La Comunitatea noastră, slujba a început cu citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos.

Apoi a urmat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, care a fost săvîrșită de ieromonahul Iosif (Pavlinciuc) și de protoiereul Igor Trofim.

La sfîrșit a avut loc pomenirea celor răposaţi.

După slujbă, toată comunitatea, clerici, enoriași și oaspeți au participat la agapa de sărbătoare pe teritoriul livezii de lîngă casa lui Berdeaev.

”Conştiinţa ortodoxă de secole percepe pomenirea celor adormiţi de Paştele Blajinilor exclusiv ca o pomenire pascală. Locul Paştelor Blajinilor, în perioada serbărilor pascale, îi obligă într-un fel pe creştini să nu se întristeze prea mult de moartea celor apropiaţi, ci din contra – să se bucure că ei se află în mâinile Domnului, în mâinile lui Hristos Înviat. Victoria asupra morţii, câştigată prin moartea şi învierea lui Hristos, alungă tristeţea separării cu cei dragi, şi de aceea noi, după cuvintele mitropolitului Antonii Surojskii «cu credinţă, speranţă şi încredere pascală stăm la mormântul celor adormiţi». În multe Biserici Ortodoxe Locale anume de Paştele Blajinilor există obiceiul serbării Paştelui la mormintele celor adormiţi. Slujba se face după cinul pascal. Creştinii aduc ouă roşii şi alte bucate pascale, deseori lângă morminte este săvârşită masa de pomenire, şi o parte din bucatele pregătite este împărţită celor săraci pentru pomenirea sufletelor adormiţilor,” ne spune părintele Iosif.

Mai multe detalii și reflecții asupra acestei sărbători găsiți în interviul ”Era pascală a unui an”.

Fotografii de la acest eveniment găsiţi în galeria foto.

20160508_104530

20160508_104605

20160508_112154

20160508_115043

Comentarii

2 Comments

  • Raspunde Nor   //   17 May 2016   //   Edit

    "De Paştele Blajinilor, sufletele morţilor sunt libere şi pot să guste din bucatele pregătite special pentru ei şi primite de pomană" - asta nu este in conformitate cu învățătura ortoxa, îmi pare rău să citesc așa ceva pe un site ortodox

  • Raspunde admin   //   18 May 2016   //   Edit

    Da, e adevărat că sufletele celor răposați nu au nevoie de bucate, pentru că sunt duhuri. Ele au nevoie de rugăciunile noastre. Este o greșeală pe care am comis-o publicînd articolul fără să analizam fiecare propoziție în parte. Ne cerem scuze pentru eroarea comisă şi sperăm ca așa ceva să nu se mai întîmple.

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului