Interviu despre Postul Mare cu ieromonahul Iosif (Pavlinciuc) și iereul Ioann Dimitrov

În a. 2017 Postul Mare are loc în perioada 27 februarie – 15 aprilie. Acum suntem în a doua săptămînă, pe parcursul căreia a avut loc această discuție a redacției siteului Bisericii Sfinților Trei Ierarhi cu ieromonahul Iosif (Pavlinciuc) și iereul Ioann Dimitrov.

– Părinte Iosif, părinte Ioann, bună ziua! Și mulțumesc pentru că ați găsit timp pentru această discuție, care sper va fi interesantă și utilă pentru vizitatorii siteului nostru. Și pentru a face o mică introducere, permiteți-mi așa o întrebare. Fără îndoială, există anumite concepte ale postului stabilite la nivel bisericesc, din punct de vedere canonic și doctrinar teologic. Cu toate acestea, trăirea lor de fiecare din noi este diferită. Ce însemnă în primul rînd Postul Mare pentru dumneavoastră?

Părinte Iosif: În primul rând, bună ziua. În al doilea rând, vreau să vă mulțumesc pentru această inițiativă de a organiza discuții spirituale pentru cititorii site-ului nostru. Sper ca această inițiativă nu va rămâne fără roade. Iar acum să trecem la întrebarea propriu-zisă. Ce înseamnă personal pentru mine Postul Mare? În mod deliberat am repetat întrebarea, deoarece nu atît de des cum mi-aș dori, mă întreb și încerc să mă gîndesc la aceasta. Cred că, această perioadă este timpul pentru reflecții asupra vieții duhovnicești, este timpul întrebărilor și a analizei propriilor acțiuni și fapte. Uneori, perioada postuluii provoacă nemulțumire, iar uneori chiar și protest. Protest față de regulamentele bisericești mai severe, față de însăși perioada postului, dar există și o consolare. Ea se manifestă în mai multe feluri, pornind de la realizările și succesele fizice sau anumite ușurări (simțirea corpului ușor, digestie bună) și încheind cu bucuria duhovnicească pe care o resimți. În special o mare bucurie poți simți la slujbe, rugăciuni în biserică și acasă, îți este mai ușor după mărturisire, simți harul Duhlui Sfint după Sfînta Împărtășanie cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Pe scurt, am putea spune, repetînd bine-cunoscuta formulare, că Postul Mare pentru mine înseamnă „primăvară spirituală”, cu toate aspectele ei caracteristice.

Părintele Ioann: Bună ziua, dragi cititori! Postul Mare – este o perioadă deosebită pentru fiecare creștin conștient. Ce înseamnă el pentru mine și cum decurge, din păcate, diferă mult. Nu-mi reușesc încă multe. În primul rînd, acesta este momentul cînd dorești să faci progrese în păstrarea castității, smereniei și înțelepciunii, să avem mai multă răbdare și dragoste. Anume în această ordine, deoarece ultimele virtuți este cel mai greu de atins, dar în același timp sunt cele mai necesare. Răbdarea și iubirea sunt ca o armă împotriva dezbinării, mâniei și furiei, atât de frecvente în ritmul vieții marelui oraș. Aș vrea foarte mult, ca în timpul Postului Mare să fim măcar o umbră, o reflectare palidă a lui Hristos răstignit și totul să suportăm cu răbdare și dragoste. Da…acest lucru nu ne reușește permanent, cu părere de rău.


– În secolulul nostru al înaltelor tehnologii multe discuții au loc în lumea virtuală. Nu a ocolit acest fenomen nici viața creștinilor ortodocși. În fiecare an suntem martorii multor și multor discuții virtuale, le vom numi ușor așa, în care, în pofida perioadei Postului Mare, oamenii dispută în privința corectitudinii sau incorectitudinii unei sau altei practici personale în post. Ce puteți spune despre acest lucr ca preot? Există reguli universale și imuabile de post?

Părintele Ioann: Secolului high-tech-ului pot fi doar recunoscător. Oamenii la noi lucrează, învață mult; biserici în apropiere nu au, iar uneori cea mai apropiată biserică se află la sute de kilometri. Și anume în această privință, tehnologiile informaționale ne ajută să nu-i lăsăm pe acești oameni fără o hrană spirituală: poșta electronică, Viber, WhatsUpp, cărți audio, clipuri video, pregătirea de botez, pentru post și multe altele. „A discuta aprins despre practica cu caracter personal referitoare la post” … Ei bine, în primul rând, postul – nu este un lucru foarte privat, dar mai bine zis o acțiune general bisericească. Această practică devine cu caracter pur personal doar într-o societate atomizată. Iar acest lucru nu este tocmai normal. Marea majoritate a textelor religioase sunt scrise și cântate la prima persoană plural, și nu la singular. Și chiar dacă acolo unde citim la singular, la slujba generală ea reprezintă – o entitate colectivă. Biserica – este societatea unde oamenii se iubesc unii pe alții (sau a celor care măcar tind la acest lucru). Postul este general bisericesc, ca și Paștele de altfel. Din anumite motive, nu există discuții cum să sărbătorești Paștele, cît de tare și cu ce intonație să strigăm „Hristos a Înviat!”, ce bucate este mai corect de mîncat, ce se poate de băut, cui și în ce zile și în ce cantitate. Atunci toți împreună coacem cozonac și vopsim, tăiem, împărțim. Dar în același timp fiecare după posibilitățile sale materiale și dorință. Toți se conduc de tradiția general bisericească și numai în măsura posibilităților sau a necesităților se abat de la ea. Nu ar fi rău de examinat și problema întrebuințării mîncării în timpul postului. Există restricții general bisericești adoptate cu privire la produsele alimentare, dar este și părintele duhovnic (sau pur și simplu un părinte cunoscut), care poate să-ți dea anumite sfaturi, să-ți recomande ceva ș.a.m.d. Totuși „nu ceea ce intră-n gură spurcă pe om…”. În toate trebuie măsură și cumpătare. Iar discuțiile despre calitatea mîncării în timpul postului doar reflectă nivelul de post al celor care discută. Postul niciodată nu este însuși scopul, dar doar mijlocul de a ajunge la țintă. Atunci cînd postul nu realizează scopul, atunci rămîne, în mare parte, o simplă dietă bisericească. Și atunci cum rămîne cu înțelepciunea smereniei, a castității? Cu răbdarea, și cu ce e mai important, dragostea? Despre ce e aceasta? Cu ce se mănîncă? Și cel mai important, cînd?

Părintele Iosif: Da, această întrebare, este discutată pe diferite platforme și în diferite reviste virtuale. De ce, cu părere de rău? Anume pentru că, practica postului trebuie să fie discutată nu pe platformele virtuale cu oameni total diferiți, chiar dacă de zeci de ori sunt ortodocși, dar cu părintele duhovnic. Fiecare trebuie să depună eforturi în măsura posibilităților și cu sfatul duhovnicului să evolueze pe parcursul postului și să participe la această faptă generală a credinței. Este rău și chiar dăunător atunci cînd sfaturile în privința postului le dau niște persoane dubioase sau niște ”stareți juniori”. Adesea acest fapt poate dăuna sau speria pe enoriașii începători, chiar dacă sunt cu porniri pozitive.
Cred că a vorbi despre reguli universale a postului nu este tocmai corect. Chiar dacă în Tipicon sunt scrise anumite reguli. În ziua de azi sunt editate foarte multe calendare, în care sunt indicate aceste reguli comune: mîncare cu sau fără ulei, alimentare uscată, se permite vin sau nu, ș.a.m.d. Aceasta nu este rău, ba chiar este necesar. Acest fapt ajută să ne disciplinăm, să ne organizăm în privința mîncării, dar trebuie să avem cumpătare și să nu aplicăm în practică totul orbește. Chiar și oamenii care postesc din copilărie, în anumite perioade din viață pot să ajusteze sau să se abată de la regulile generale. Cu toate acestea, încă o dată voi repeta, este de dorit să postim și să respectăm regulile postului cu binecuvîntarea unui duhovnic și cu smerenie. În caz contrar, poți reduce postul la o dietă obișnuită sau la o înfometare.

– Prima săptămînă din Postul Mare a fost plină de slujbe continuie și deosebite după conținut, care au permis creștinilor ortodocși să se concentreze la o stare de rugăciune deosebită. Cum este ea rugăciunea în Postul Mare, și ce loc ocupă în starea și faptele Postului Mare?

Părintele Iosif: Este probabil cea mai complicată întrebare. Dacă apostolul îndeamnă la o ”rugăciune continuă”, atunci vremea postului este cea mai favorabilă perioadă pentru acest lucru. Anume rugăciunii trebuie să-i dedicăm locul central și cel mai important, rugăciunii conștiente, nu mașinale. Exprimîndu-ne cu cuvintele mitropolitului Antonie de Suroj, vom spune: ”Rugăciunea e ca aflarea înaintea lui Dumnezeu”. În ceea ce privește slujbele, în perioada postului ele sunt săvîrșite după un regulament deosebit al Postului Mare. Și în acest sens, prima săptămînă a Postului Mare aproape cu nimic nu se deosebește de altele, cu excepția că la Pavecernița cea Mare, se citește canonul Sf. Andrei Criteanul. Desigur, în viața parohială, suntem nevoiți să scurtăm slujbele și pare mai practic să săvîrșești Liturghia darurilor mai înainte sfințite dimineața, chiar dacă în multe biserici, și chiar la catedrală, ea este săvîrșitî seara.
În orice caz, fiecare creștin în timpul postului trebuie să se forțeze pe sine cît mai des să se rupă de la treburile lumești și să petreacă mai mult timp în comunicarea cu Dumnezeu, în rugăciune acasă, chelie sau în biserică, dacă asemenea posibilități există.

Părintele Ioann: Rugăciunea în timpul Postului Mare – este deosebită. Nu pentru cuvinte frumoase. Este puțin probabil ca cineva care ar fi putut să trăiască cel puțin o dată în viața prima săptămână de post fără rutina vieții, sau să fi auzit și să se fi concentrat la rugăciune, ar putea să redea acest fapt. Slavă Domnului, în seminariile în care am învățat (la Odesa și la Serghiev Possad) am avut așa posibilitate. Și iarăși, pentru omul din ritmul marelui oraș această rugăciune are o foarte mare importanță: e ca o gură de liniște în valul zgomotos, ca vocea omului drag după o lungă perioadă de despărțire. Se spune că aceste rugăciuni sunt lungi. Nu, sunt minunate; trebuie doar să le auzi și să încerci să le înțelegi. Postul Mare fără prima și ultima săptămînă încetează să fie Postul Mare. Cunosc mulți ortodocși, care din diferite motive, inclusiv din cauza depărtării de Biserică, nu respectă postul, însă prima și ultima săptămînă de post – obligatoriu. Chiar dacă nu se împărtășă. Da, și așa ceva există – post fără Sfînta Împărtășanie. Adică rezonanța primei și a ultimei săptămîni se simte dincolo de pereții bisericii, la oamenii, care rar apar la biserică. Ce să spunem despre cei care în acest timp se roagă în biserică?… În aceste zile nu totdeauna reușești să te concentrezi în mod deosebit la rugăciune sau la un anumit tempou pentru întregul post, dar o urmă deosebită se simte lăsată, și de fiecare dată apare dorința să mai trăiești acest moment încă o dată.

– Deseori pentru obținerea unui anumit scop, omul trebuie să se limiteze la ceva anume. Este evident că asemenea restricții sunt prezente în timpul Postului Mare. În ce ar trebui să se limiteze, după părerea dumneavoastră, cel care postește și care este scopul acestor restricții?

Părintele Iosif: Aceasta este o problemă pur personală. Fiecare trebuie să hotărască pentru sine ce îi încurcă în viața spirituală și cum mai ușor să o înfrîngă, cum să se lupte. Cineva vede în el patima față de vin, alcool, cineva pasiunea de a sta prea mult la televizor sau la compiuter, cineva pasiunea față de cumpărături sau jocurile de noroc și așa mai departe. Anume cu aceste patimi trebuie în primul rînd să ne luptăm. Este bine, în acest scop, să ne consultăm cu duhovnicul nostru, să citim indicațiile respective salvatoare pentru suflet din moștenirea sfinților Părinți și desigur să ne rugăm, ca Domnul să ne ajute pe fiecare ”să-și vadă păcatele sale”.

– Noi deja pe scurt am abordat tema disputelor și discuțiilor care însoțesc Postul Mare. Să lăsăm la o parte aprecierea faptului prezenței lor. Este clar că nici cuvintele dumneavoastră, nici ale oricărui altui preot contemporan nu-i va putea convinge pe cei mai conservatori oameni. În această situație la faptele și gîndurile cărui gînditor ortodox contemporan și teolog putem să le îndreptăm atenția unor asemenea oameni?

Părinte Ioann: Din învățăturile cuviosului Serafim de Sarov: „Salvează-te singur și mii se vor salva în jurul tău”. Pare că sună egoist sau contrar celor spuse mai sus despre activitatea generală a bisericii. Însă în acest caz este vorba nu despre neglijarea celorlalți, dar de grija ca lumina noastră și exemplul notru să-i trezească pe ceilalți să facă la fel. „Voi sunteți lumina lumii… Voi sunteți sarea pămîntului…”: trebuie de început totuși cu Evanghelia. Și să terminăm tot cu ea. Restul este un supliment la ea, chiar dacă o anexă destul de importantă. Le-aș recomanda parabola vameșului și a fariseului. Acolo, cum s-a adeverit, postul de două ori pe săptămînă în corelație cu milostenia nu l-a justificat pe om.

Părinte Iosif: Datorită internetului ne-au devenit accesibile foarte multe opere ale părinților antici și moderni ai Bisericii, ale scriitorilor bine cunoscuți sau mai puțin cunoscuți ai Bisericii. Este evident faptul că pe primul loc trebuie să rămînă Sfînta Scriptură și textele liturgice. Un pic mai sus am pomenit deja de mitropolitul Antonie de Suroj, aș vrea să evidențiez de asemenea cartea protoiereului Alexandr Șmeman „Postul Mare”, arhiepiscopul Callistus (Ware) („Împărăția Interioară”, „Postul Mare și societatea de consum”) și pe Ioann (Șahovskii) („Psihologia postului”), pe părintele Alexandr Elicianinnov („Scrieri”). Enumerarea cărților și articolelor despre Postul Mare poate continua, dar cel mai important este, citindu-le, să nu pierdem esența.

– O întrebare un pic provocatoare posibil, dar importantă. Care este atitudinea Bisericii față de partea ”exterioară” a evlaviei Postului Mare? Să zicem, dacă omul nu mănîncă carne sau alte produse, dar în același timp continuă să se certe cu cei apropiați, să judece și clevetească pe oamenii care din varii motive nu respectă în totalitate restricțiile alimentare, să foloseacă un limbaj vulgar și alte asemenea. Are sens un astfel de post?

Părinte Ioann: Aceasta este o anexă a celor spuse mai sus: acesta nu este post și nimic în comun cu postul nu are. Este doar o dietă. Și încă o dietă dăunătoare. Cînd ea nu este la om, atunci dispare automințirea, că el postește și este atît de bun, alb și pufos. Și într-un anumit moment poate să conștientizeze cît este de păcătos și să înceapă totuși să postească, anume să postească – și duhovnicește, și fizic. Respectarea uneia și aceleași diete și neglijarea totală a componentelor duhovnicești – este otravă. Sufletul este împotmolit, dar dieta acoperă totul cu un văl alb de auto-înșelăciune, pseudo-post: „la noi totul e curat, tu ești bravo, postești, totul este bine, nu te încorda”. Nu că nu este sens într-un asemenea post, post pur și simplu aici nu-i. Nu este deloc. „Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie”, iată refrenul restricțiilor în timpul Postului Mare. Și nu „gustul salamului, carnei de vită sau a cașcavalului nu mi le da să gust”.

Părintel Iosif: Eu un pic nu voi fi de acord cu părintele Ioann. Cred că are totuși sens. Chiar dacă omul numai exterior respectă condițiile postului, totuși într-un anumit moment apare și întrebarea conștientizării sensului. În acest context trebuie să precizăm că postul îl facem pentru Dumnezeu, ca o manifestare a practicii religioase, și nu ca un simplu mijloc dietic în lupta cu kilogramele în plus. În ultimul caz, desigur, vorba nu poate fi nici despre un fel de componentă duhovnicească. Este păcat cînd omul intră în Postul fizic pe negîndite, fără nici un fel de restricții duhovnicești și fără nici un fel de motivații. Din cîte înțeleg, întrebarea este anume despre acet fapt. În simplitatea sa omul poate și așa să se comporte, ca și în cazul lui Saul, și noi nu știm în ce mod Domnul o să-l lumineze. Am dori foarte mult ca luminarea minților să aibă loc cît mai curînd posibil.

– Iar acum practic aceeași întrebare, dar invers: omul se roagă, lucrează la o autoanaliză, încearcă să se îndrepte, merge la biserică, săvîrșește milostenie, fapte bune, dar consumă produse de frupt?

Părintele Iosif: Da, din păcate, este și așa ceva. Ce se poate de spus? Și în primul caz e la extremă, și în al doilea, este o mare greșeală. Neglijînd, se pare, puținul, omul se privează de mai mult. Este complicat, în special la o vîrstă matură să conștientizezi frumusețea postului și beneficiile sale uimitoare. Refuzînd postul omul cade într-o indiferență față de practica spirituală a mileniilor anterioare. Din înălțimea înțelegerii teologice moderne a ascezei mulți înfățișează o atitudine de neglijență față de post, ca față de o relicvă a trecutului. Are loc un fel de eclipsă spirituală. Dar și în acest caz, dacă omul e sincer și dorește din toată inima sa să placă lui Dumnezeu, sper, Domnul îl va lumina.

Părintele Ioann: După părerea mea, este o rea autoanaliză. Dacă omul mănîncă liber toate aceste produse, neavînd pentru aceasta o necesitate strictă (sarcina, boala ș.a.m.d.), atunci el – să ne întoarcem la tema acțiunii și solidarității comune a bisericii – nu vede necesitatea să se contopească cu trupul comun al Bisericii, ci să rămînă un atom la periferiile Bisericii. Postul spiritul, indiscutabil, este important. Dar tradiția multimilenară vorbește și despre restricțiile în mîncare. Dacă omul nu doar pur și simplu merge la biserică sau încearcă să se corecteze, dar dorește ceva mai mult – să devină parte componentă a întregului organism, ceea ce este Biserica – el totuși într-un anumit moment va începe să respecte și postul fizic. Moralitatea și spiritualitatea sunt totuși concepte inegale. Primul este conținut în al doilea, iar al doilea nu este limitat de primul. Care nu ar fi limitările – atît fizice, cît și spirituale – ele sunt chemate să îmbogățească și să-l întărească pe om și nu doar să-i îmbogățească chipul lui moral. Moralitatea, în afara religiei sau fără ea, din păcate, sau din fericire este. Însă creștinul tinde nu doar spre ceea ce este moral, dar și duhovnicesc.


– Poate e o întrebare un pic formală, dar – De ce acest post se numește „cel Mare”? Doar din cauza faptului că este cel mai lung?

Părintele Iosif: Nu este chiar adevărat. Postul Mare sau postul Sfintei Patruzecimi și a Săptămînii Patimilor este numit astfel pentru stabilirea lui desoebit de importantă. El este stabilit în mod principal în amintirea postului de patruzeci de zile a lui Iisus Hristos, curînd după Botezul Lui, El retrăgîndu-se în pustiu și postind acolo (Matei 4, 2), la fel și în cinstea postului de patruzeci de zile a lui Moise (Ish 34, 28) și a lui Ilia (3 Împ. 19, 8). Stabilirea postului este atribuită apostolilor însuși și în cele mai timpurii monumente bisericești noi întîlnim pomenirea lui. Postul Mare este un fel de zeciuială pe care o dedicăm lui Dumnezeu. Cred că totalitatea acestor factori au dus la o asemenea formualre.

Părintele Ioann: Sunt de acord cu părintele Iosif. Este unicul post, în timpul căruia se schimbă complet ritmul sfintelor slujbe. Alte texte liturgice. Chiar și cîntările, melodiile sunt altele, mai tragice, mai minore. În el totul este măreț. Ca și sărbătoarea la care duce și cu care se termină: Paștele lui Hristos – „Sărbătoarea sărbătorilor și trimful din triumfuri”. Acesta nu este doar una din cele 12 sărbători mari – este Paștele. Este fundamentul credinței noastre. „Dacă Hristos nu a înviat, atunci credința noastră este zadarnică”, spune apostolul Pavel. Paradoxul constă în faptul că bucuria enormă a creșnismului este precedată și pregătită de o perioadă de amintire a durerii, perioada plîngerii și tristeții, perioada lacrimilor și a pocăinței. Dar prin asta Postul Mare și este măreț.


– Ce cuvînt de încheiere sau urări doriți să le adresați cititorilor noștri care respectă postul? Dar poate și celor care doar se gîndesc la asta. Nu doar întîmplător în cuvîntul Sfîntului Ioan Gură de Aur, citit în timpul slujbei pashale, sunt amintiți și cei care doar au intenția.

Părintele Iosif: Doamne ajută tuturor celor care au pășit pe această cale de realizare spirituală. În a treia duminică a Postului, vom săvîrși Închinarea Sfîntei și de Viață Făcătoarei Crucii Domnului. În Evanghelie, în această duminică sunt citite cuvintele Mîntuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea (în fiecare zi) şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8; 34), doresc să nu uităm despre aceasta.

Părintele Ioann: Nu voi spune nimic nou. Rugați-vă neîncetat. Postul și rugăciunea – sunt aripile vieții creștine. Sunt zile, cînd nu doar nu trebuie, dar nici nu se recomandă a posti, însă nu sunt zile și perioade cînd se recomandă să nu te rogi. Iar rugăciunea ne va aduce la Hristos, la care ne cheamă sfîntul Ioan Gură de Aur în cuvîntul său. Și atunci cînd creștinul întru Hristos și Hristos în el, tot restul este – post, reținere și multe altele, totul este depășit. Nu pentru că putem să ne privăm de ele, dar pentru că ele trec pe planul doi. Iar în centru este Hristos. Ele sunt doar mijloacele, iar scopul este Hristos.

– Părinte Ioann, părinte Iosif, vă mulțumesc mult pentru această discuție. Și sperăm, pe curînd la alte întîlniri.

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *