Simpozion Internațional privind spiritualitatea ortodoxă
Iosif (Pavlinciuc), ieromonah
În perioada 6 – 9 septembrie 2017, în orașul Boze (Italia) a avut loc cel de-al XXV-a Simpozion Internațional privind spiritualitatea ortodoxă, dedicat temei „Darul ospitalității”. La eveniment au participat Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, Patriarhul Teodor II al Alexandriei, mitropolitul Tihon al Americii și Canadei, delegații oficiale ale Bisericilor Ortodoxe Locale, reprezentanții Bisericii Romano-Catolice și a comunităților protestante, oameni de știință cu renume și teologi, călugări și laici, profesori și studenți.
Propunem atenției cititorilor scurte însemnări despre rapoartele citite și abordate la conferință.
Miercuri 06.09.2017
Simpozionul a fost deschis de către fondatorul comunității monahale din Boze, părintele Enzo Bianchi.
În discursul său de salut, părintele Enzo a menționat care e scopul simpozionului și i-a îndemnat pe toți la o reflectare comună a ospitalității. „A-l primi pe celălalt – înseamnă a primi harul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne întâmpină în această lume, ne primește în Biserică, este prezent în Tainele Bisericești. Noi suntem chemați de asemenea să-L primim pe El și pe aproapele nostru ca pe trimisul Lui”, spunea p. Enzo Bianchi. Apoi el și-a exprimat recunoștința tuturor participanților, subliniind că „aceasta nu este o întâlnire diplomatică. Este ospitalitate. Ospitalitatea – este un dar atât pentru cei primiți, cât și pentru gazdă”.
După cuvântul de bun venit a p. Enzo, a vorbit Patriarhul Bartolomeu (Archondonis) al Constantinopolului. Raportul său a fost întitulat: „Omul este un oaspete și un stăpân pe pământ.” În discursul său, el a dezvăluit semnificația teologică și menirea omului în această lume. Iată câteva citate.
„Providența lui Dumnezeu ne-a îndreptat pașii spre mănăstirea Boze. Ceea ce ea face astăzi – este un mare dar pentru toate Bisericile și în special pentru Bisericile Ortodoxe, care s-au adunat la acest simpozion în pace cu alte Biserici pentru a discuta una din cele mai actuale probleme. Mulțumim Domnului pentru toți cei care participă la proces. Mulțumiri deosebite fraților și surorilor din Boze, organizatori ai acestei întâlniri. Subiectul atinge nu numai Biserica, nu numai pe creștini, dar pe toți oamenii de bunăvoință. Cum ar trebui o persoană să înțeleagă ospitalitatea? Omul este un oaspete în această lume, în același timp el este de asemenea și păzitor, și stăpân al planetei.
Lumea are un început. Crearea are legătură cu Creatorul. Dumnezeu nu numai că a creat lumea, dar și participă la destinul creației sale. Verbul επεφερeτo, „Se purta”, folosit în primul capitol al cărții Geneza capitolul 1, versetul 2, are un înțeles și de „a privit”. Frumusețea și sfințenia sunt un act divin. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.” (Ps. 18.1)
Legătura dintre dragostea lui Dumnezeu și coroana creației. Așa cum mirele pregătește casa pentru mireasă, Dumnezeu a pregătit lumea pentru om. În crearea omului, Dumnezeu participă activ: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2.7). Dumnezeu a contemplat toate lucrurile încă înainte de a le fi creat.
Dumnezeu dă putere omului asupra întregii lumi create. „Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam” (Facerea 2.19). În așa mod, omul este introdus în lume ca un stăpân. Activitatea lui este de a-l ajuta pe Creatorul său, este continuarea realizării a ceea ce a creat Dumnezeu. De aici și responsabilitatea pentru ființele vii, pentru întreaga lume. După căderea în păcat, pactul dragostei a fost distrus. Omul devine străin și un locuitor vremelnic pe pământ. Acest lucru este foarte bine exprimat de David în psalmul 38 „Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.” (Ps. 38.17)
În alt psalm se spune că „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea” (Ps. 23.1).
Dragostea pentru om rămâne neschimbată după căderea în păcat. Legământul dintre Dumnezeu și creație nu încetează. Apostolul Pavel a exprimat perfect acest lucru în epistola către romani: „Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde, Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru” (Rom. 8.19-23).
Grigorie Palama a dezvăluit poetic adevărul profund al iconomiei lui Dumnezeu: „Hristos a restabilit ospitalitatea divină”.
Apostolul Pavel scrie clar despre acest lucru: „Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu” (Ef. 2.19).
Ospitalitatea este abilitatea de a împărtăși, de a avea grijă unul de altul, fără a face presiuni asupra celuilalt. „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25,40) – spune Hristos.
Patriarhul a încheiat comunicarea sa cu următoarele cuvinte: „Domnul ne ajută să înțelegem, că nu există străini, ci toți sunt oaspeții noștri”.
Al doilea raportor a fost Preafericitul Patriarh Teodor II (Choreftakis) al Alexandriei. Raportul său a fost întitulat „Binecuvântarea unui străin”. Iată câteva dintre tezele sale:
„Hristos a parcurs calea sa pământească ca un străin.
Întinde-i mâna fratelui tău, cel care este sărac, pentru că însuși Hristos suferă cu el.
În primirea străinului este mântuirea mea.
Dă-i și fratelui, și străinului. Măsura mulțumirii și recunoștinței noastre este iubirea străinului (ospitalitatea) sau filoxenia.
Pelegrinul este o figură sfântă la grecii antici. Un mare păcat la romani este disprețul pentru pelegrini.
Primirea străinului este o întâlnire cu Dumnezeu. Aproapele creează dragostea. În chipul aproapelui este însuși Hristos. Fiecare pelegrin are dreptul să fie îngrijit.
Mănăstirile Egiptului aveau totdeauna case pentru oasepți, unde primeau pe toți pelegrinii și călătorii. ”
Discursul de salut al Patriarhului Ioan X (Yazigi) al Antiohiei a fost citit de părintele profesor Porfirius (George) de la Universitatea Teologică din Balamand. Patriarhul Ioan în discursul său menționează despre indicația apostolului Pavel asupra dificultății călătoriei în Asia. „Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă” (2 Cor. 1.8). Utelezând acest citat, patriarhul actualizeaza situația creștinilor din Patriarhia Antiohiei, care se află în epicentrul conflictilor militare.
Discursul Preafericitului Patriarh Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a fost citit de episcopul Antonie (Sevriuc) de Zvenigorod. În cuvântul de salut era indicată virtutea ospitalității, care este întruchipată în iubirea aproapelui și a lui Dumnezeu și este comună Vechiului și Noului Testament.
Raportul lui Enzo Bianchi a fost întitulat cu cuvintele Mântuitorului din capitolul 25 al Evangeliei lui Matei: „Străin am fost, și voi m-ați primit pe Mine…”
Oftatul și suferința – nu sunt întotdeauna o rugăciune, dar Dumnezeu întotdeauna le aude. Și aceasta devine o faptă. Imaginea unui pelegrin este însuși Dumnezeu, care a venit în lume în căutarea omului păcătos.
Dumnezeu este stăpânul. Pământul este al lui Dumnezeu și acesta este darul lui Dumnezeu pentru om.
Dragostea față de aproapele ca o conducere la acțiune. Dacă revelația lui Dumnezeu a fost adresată săracilor și străinilor în Vechiul Testament (poporul evreu în deșert), cu atât mai mult Dumnezeu se arată și se descoperă celor „săraci cu duhul” din Noul Testament.
Dumnezeu face o mișcare spre om (pilda despre fiul rătăcitor).
Nașterea lui Hristos este drama ospitalității: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1. 11-12).
Părintele Enzo a accentuat în special semnificația teologică și morală a întâlnirii și ospitalității pe drumul către Emmaus.
Gestul frângerii pâinii este o adevărată ospitalitate.
Întâlnirea cu femeia samarineancă îl prezintă pe Hristos ca pe un călător epuizat, dar care, cu toate acestea, nu-și uită misiunea.
Legătura dintre credință și ospitalitate. Credința devine ospitalitate, ospitalitatea devine credință.
Discursul de salut al Patriarhului Daniel (Ciobotea) al României a fost citit de episcopul Siluan (Șpan) a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Raportul „Străinii și dușmanii la părinții deșertului” a fost pregătit de către călugărul Epifanie de la un schit egiptean. În raportul său, el pune întrebarea: „Ce înseamnă ospitalitatea pentru părinții deșertului?”
Primirea străinilor este foarte importantă pentru monahi, deoarece ea este o parte componentă a poruncilor Evanghelice.
Pe cine să-l considerăm dușman? În Vechiul Testament, acest cuvânt este folosit de 400 de ori. În Noul Testament este folosit doar de 30 de ori și numai în sens spiritual.
În raport au fost aduse mai multe exemple a atitudinii față de dușmani la Părinții deșertului.
Tâlharii au venit la un pustnic ca să-l fure, iar el a început să le spele picioarele.
La alt abba, noaptea tâlharii i-au jefuit celula și au încărcat bunurile furate pe o cămilă. Când erau gata să plece, animalul nu s-a ridicat de la sol. Tâlharii au fost nevoiți să rămână lângă cămila neascultătoare. Când starețul s-a întors de la priveghere, a văzut cămila încărcată cu lucruri și și-a dat seama imediat ce s-a întâmplat. Starețul a intrat la el, a scos un sac ascuns cu alimente și le-a spus jefuitorilor: „Pe el nu l-ați luat și, de aceea cămila nu vrea să se ridice”. După ce a încărcat sacul, cămila s-a ridicat liniștită și hoții au plecat.
În așa mod, chiar și pe răuvoitori, părinții deșertului îi tratau cu iubire, făcând tot posibilul pentru ca omul să nu-și piardă speranța și să nu cadă în disperare.
Regula părinților era următoarea: „Să aibă aceeași atitudine față de străini, ca și față de frații lor”.
Abba Isaia: „Binecuvântează-l pe cel străin cu darul pe care ți l-a dat Dumnezeu”.
Petru Mihailov, docent la Universitatea umanitară ortodoxă a Sfântului Tihon din Moscova, a prezentat raportul: „Θεία φιλοξενία. Ospitalitatea lui Avraam în teologia sfinților părinți ”.
Arătarea celor Trei bărbați la stejarul Mamvri strămoșului Avraam ne deschide o pagină deosebită în relația dintre Dumnezeu și om. Aici începe îndeplinirea proniei lui Dumnezeu pentru om și trece ea prin pribegie.
Credința și ospitalitatea o întâlnim la Avraam, la Lot și la desfrânata Rahav din Ierihon.
Deoarece Avraam îi primea pe toți, el i-a primit și pe îngerii în chipul a Trei bărbați. Sensul teologic al fenomenului indică aspectele hristologice și trinitare.
Exegeza hristologică vede în oaspeții lui Avraam pe Hristos și pe doi îngeri. O asemenea înțelegere era caracteristică pentru opera creștină timpurie, folosită de Sfântul Iustin Filozoful, Sfântul Ioan Gură de Aur, cuviosul Ioan Damaschin.
În perioada bizantină începe să predomine exegeza trinitară, de care se conduceau sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Grigore Palama, iconografii. Sfântul Grigore Palama scria: „Avraam l-a văzut clar pe Dumnezeu în chipul celor trei bărbați.”
Treptat, în teologia patristică, interpretarea hristologică cedează locul celei trinitare.
Joi 07.09.2017
Discursul Mitropolitului Ieronim al II-lea (Liapis) al Atenei a fost citit de către episcopul Ioan de Termopul.
Apoi a urmat cuvântul de salut al Înalt Prea Sfințitului Antonie (Mihalev) Mitropolitul Europei Centrale și de Vest al Patriarhiei Bulgare. Acesta a fost citit de către protoiereul Stefan Polikarov, conducătorul comunității bulgare din Milano. În acest discurs mitropolitul a subliniat faptul că tema aleasă are o mare importanță pentru Europa de astăzi. Darul ospitalității este un dar al mântuirii. Ospitalitatea este strâns legată de vremuri dificile. Noi, creștini, suntem străini în această lume, de aceea trebuie să întindem o mână de ajutor pelegrinilor. Avraam îi primește pe pelegrini într-o țară străină pentru el. În așa mod el a fost onorat să primească Sfânta Treime. Cei care îi primesc pe străini, vor fi primiți în Împărăția Cerurilor.
Hrizostomos Stamolis, profesor la Universitatea din Tesalonic, a prezentat raportul-reflecție pe baza cuvintelor trecântării din Sâmbăta Mare: „Dă-mi-l pe acest străin care nu are unde să-și plece capul”. Raportul său a fost întitulat: „Dă-mi Străinul care i-a primit pe străini”. Reflectarea teologică a ospitalității”. Profesorul meditează asupra jertfei celei mai profunde a Mântuitorului, care a săvârșit pelegrinare în această lume, ca să-l facă pe om cetățean și moștenitor al Veșniciei.
Protoiereul Gheorghii Zviadadze a citit discursul patriarhului Ilie al II-lea (Gudușauri-Șiolașvili) al Georgiei : „Ospitalitate în mănăstirea Iveronului de pe Muntele Athos „. În raport, el a dezvăluit tema ospitalității la poporul georgian și, a mai abordat, de asemenea, tradiția georgiană în contextul primirii străinilor.
Mănăstirea Iveronului de pe Muntele Athos se deosebea prin iubirea străinilor.
Cuviosul Atanasie Atonitul a a făcut un decret special privind darul către călugării georgieni. Acest document a fost semnat de ceilalți părinți ai Muntelui Athos. Recunoștința se adresează unui călugăr pios din mănăstirea Clement, deoarece acest călugăr avea mai multe virtuți, dar mai ales iubirea străinilor.
Darul ospitalității este baza vieții creștine. Un merit deosebit îl au părinții-atoniți, renumiți pentru ospitalitatea lor.
Un cuvânt de salut din partea Consiliului Mondial al Bisericilor a fost citit de Dr. Xanthi Morphy. Discuțiile după prezentarea rapoartelor au fost foarte vii, pline de viață și dezvăluiau probleme de actualitate ale gândirii teologice contemporane.
Teocentricitatea este și antropocentricitatea.
Fără om, Dumnezeu nu este posibil. Dacă noi nu suntem, atunci nu există nici Dumnezeu. Cu toate acestea, fără viziunea lui Dumnezeu, este imposibil însuși omul. Primul nivel al devenirii spirituale este să te iubești pe tine însuți și pe aproapele tău.
Hristos este aproape de cei cărora le este rău.
Cunoașterea și experiența sunt lumina. Ele merg mână de mână.
Culturile nu intră în conflict, în conflict intră puterea. Fundamentalismul este tendința de a arăta că doar o singură opinie are dreptul la existență.
Relația dintre mic și mare nu este aceeași ca între zero și mic. Dacă primele două cantități pot fi comparate, atunci cele de-a doua nu pot fi, deoarece cea mai mică cantitate deja este mai mare, decât nimic. Așa este și în viața spirituală: chiar și cel mai mic efort are valoare.
Biserica a pierdut entuziasmul, a devenit o instituție. În Biserica contemporană nu există tendința de a cunoaște Evanghelia, nu există tendință către viitor, în toate se manifestă o stagnare. Acest lucru este confirmat de textele liturgice moderne. Nu avem poezie liturgică contemporană, noi am încetat să creăm.
Biserica este frumusețea, estetica și este modul de a fi.
Dacă Dumnezeu nu lucrează în mine, El nu există.
Hristos nu este rodul culturii, este măsura culturii.
În oraș viața e alta, ea se deosebește de cea de la sat. Lăcomia și desfrânarea sunt vicii ale orașului, dar acum și satele sunt infectate de așa ceva.
Omul, care se îndepărtează de Dumnezeu, se distruge.
Dumnezeu se manifestă în această lume ca o suflare de vânt liniștit, ca o suflare a vieții.
Marcos Plested, profesor la Universitatea Markette din Miluoki, SUA, a citit raportul cu tema: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evr. 13, 14): înstrăinarea (pribegia) și iubirea străinilor în tradiția ortodoxă”. În raport, profesorul pomenește atitudinea deosebită față de pribegie în operele Sfinților Părinți, în special în tradiția monahală.
Tema pelegrinării este constantă în istoria creștină. Cetățenia noastră creștină este cerească, noi toți aici suntem „de pe altă planetă”. Apostolilor li s-a poruncit să fie asemenea lui Hristos în pelegrinările lor.
Tema și conceptul pelegrinării sunt centrale pentru mulți Părinți ai Bisericii, în special la cuviosul Ioan Scărarul. El îl laudă pe Avraam ca progenitor al pelegrinării.
Sfinții Antonie, Evagrius, Ieronim lăudau pribegia, cu toate acestea ei evidențiau două tipuri a pribegiei: 1. Călătoriile săvârșite cu un scop și 2. Călătoriile fără nici un scop. Cel de-al doilea tip întotdeauna a fost condamnat de părinții deșertului. Pentru lupta cu acest fenomen, sfinții părinți propuneau o doză bună de muncă.
Abba Vissarion a trăit ca o pasăre sau ca un pește, neavând chilie.
Abba Evagrius laudă pelegrinarea ca o treaptă în căutarea lui Dumnezeu, rugăciunea curată și contemplarea.
Cuv. Isaac Sirul recomanda ascetului să se gândească la sine ca la un pelegrin și ca la un străin al altui stat.
Poți realiza pribegia oriunde.
Îngrijindu-ne de străini, ne îngrijim de Hristos.
Fotios Ioanidis, profesor la Universitatea din Tesalonic, Grecia, a prezentat raportul dedicat ospitalității în Regulamentul sf. Benedict de Nursia. În raportul său, profesorul Ioanidis a povestit despre strălucitul Regulament al sf. Benedict de Nursia, scris de el în ultimii ani de viață.
Slujirea unui străin este o anaforă. Spiritul iubirii omului naște spiritului dragostei pentru Dumnezeu.
Capitolul 53 al Regulamentului este dedicat primirii străinilor. În el este descris ritualul primirii străinilor.
Conform regulamentului lui Benedict, plecarea din această lume și pelegrinarea sunt una și aceeași virtute.
Săracii și bolnavii erau primiți în chilii speciale.
Starețul trebuia să întrerupă postul când era vizitat de străini.
Toți frații ieșeau să-i întâmpine pe oaspeți, ei le spălau picioarele, li se închinau și cântau.
Ideea iubirii străinilor este plină de semnificație hristologică în regulamentul cuviosului Benedict.
Călugărul Iustinos Sinaitis, viețuitor al mănăstirii Sf. Ecaterina din Sinai, a prezentat un raport: „Fapta pelegrinării la Ioan Scărarul”.
Cuviosul Ioan Scărarul pune pelegrinarea pe a treia treaptă. Prima treaptă este dezicerea de lume, a doua – detașarea („vindeți toată averea”) și a treia – xenismul (viața în străinătate, pelegrinarea).
Avraam în țară străină – chipul pelegrinului.
Prin rugăciune și prin practica virtuților, mintea devine luminată. Mintea este ochiul inimii.
Rugăciunea lui Iisus și gândul la moarte însoțesc și duc la pragul vieții spirituale. Percepția spirituală este posibilă numai prin tăcerea minții, care este mama rugăciunii.
Gândirea la întruparea Fiului lui Dumnezeu ca un Adevărat Pelegrin.
Reflectările dogmatice ale lui Ioan Scărarul niciodată nu rămân abstracte. El întotdeauna îmbină teoria cu practica.
Iubirea pentru Dumnezeu este temelia pelegrinilor.
Sărbătoarea Paștelui este văzută ca o imagine a trecerii de la sclavie la libertate, de la moarte la viață, ca o privire în față, în viitor, spre noi orizonturi.
Imaginea evreilor din pustie este imaginea unui creștin în viața spirituală.
Noi trebuie să înțelegem că iubirea și pasiunea vor fi întotdeauna cu noi, dar, pe de altă parte, trebuie să tindem pentru dreptate. Nu vom putea obține pe pământ dreptatea deplină, dar să încercăm să o stabilim este datoria noastră.
Mintea transformată are roade practice. Orice faptă trebuie să înceapă din tăcerea interioară, din rugăciune.
În Evanghelie este descrisă spălarea picioarelor și aceasta are o semnificație simbolică ca o imagine a oricărei slujiri. Hristos nu este doar stăpânul Cinei celei de Taină, dar și Cel care slujește.
Ne mântuim prin ceea ce propunem lumii. Grecii trebuie să înțeleagă că ideile naționale nu ar trebui să fie plasate în absolut și să umbrească patria cerească. Noi ne aflăm pe cale, noi trebuie să ne depășim identitatea. Biblioteca din Sinai conține manuscrise în 11 limbi, ceea ce mărturisește despre multinaționalitatea frăției sale.
Discursul Preafericitului Arhiepiscop Anastasie (Yannulatos) de Tiran și Întreaga Albanie a fost citit de episcopul Astie de Villia.
Cuvântul de salut al Mitropolitului Onufrie (Berezovskii) al Kievului și al Întregii Ucraini a fost citit de arhiepiscopul Filaret (Kucerov) de Livov și Galiția. În discursul său, mitropolitul a subliniat că tema ospitalității este strâns legată de pelegrinare. Ucraina este locul unde, drept urmare a războiului, mulți și-au pierdut casa și adăpostul. Pimirea refugiaților este o temă cunoscută nu din auzite de mireni și de călugări în Ucraina.
Cuvântul de salut al cardinalului Kurt Koch, președintele Consiliului Papal pentru Promovarea Unității Creștinilor, a fost citit de părintele Iakinf (Destiveli).
În discursul său, cardinalul a indicat asupra faptului că ospitalitatea este inima spiritualității creștine. Icoana Sfintei Treimi – este o invitație la masa Dragostei lui Dumnezeu. Treimea este baza programei noastre sociale. În relația Chipurilor Sfintei Treimi se deschide etica convingerii și etica responsabilității: să primim și să fim primiți.
Nadejda Kițenko, preofesor la Universitatea statului New-York în Olban, SUA, a prezentat raportul cu tema: „Oaspeții și pelegrinii: emigrația rusă în condiții noi”.
În discursul său doamna Kuțenko pune o întrebare – ce a însemnat pentru ruși să fii în emigrație? Ea și răspunde: „Aceasta este în primul rând o căutare a unei oportunități de a găsi un loc pentru Sfânta Liturghie”. Ea și-a construit raportul său pe baza documentelor epocii și a memoriilor contemporanilor. Trebuie să dăm un omagiu Bisericilor creștine: anglicană, romano-catolică și protestantă, ele au răspuns imediat cererii și au oferit spații pentru rugăciune, în special în Anglia și America.
Anna Brichkina-Muller, profesor la Universitatea Martin Luter din Galla-Vittenberg, Germania, a citit raportul despre cuviosul Paisie de la Neamț: „Pelegrinarea ca o faptă spirituală: Paisii Velicicovschii și frăția sa multinațională.” În raport ea a descris epoca cuviosului și a povestit despre pagini puțin cunoscute din viața sfântului Paisie.
În autobiografia și biografiile cuviosului Paisie găsim o descriere amănunțită călătoriilor frecvente ale sfântului. El a trăit mai mult sau mai puțin în 15 mănăstiri. El a fost înconjurat înâtotdeauna de „frăția pelegrină”: străini, pelerini, fugari.
Exemplul mănăstirii din Valdai care nu a primit comunitatea din Orș (actuala Belorusie, origine slavă) din cauza neînțelegerii limbii lor, este în constrast cu frăția cuv. Paisie, care a constat din 11 naționalități diferite.
De la bun început în frăție au fost stabilite două limbi și ascultarea reciprocă.
Pelegrinului trebuia să-i slujești ca lui Hristos însuși.
Biograful cuviosului, monahul Mitrofan, îl numește pe Paisie „al doilea Avraam”.
Cuvântul de salut al Patriarhului Karekin al II-lea (Nersisean), Catolicos și Suprem al Tuturor Armenilor a fost citit de arhimandritul Toma (Caceatrean), responsabilul comunității armenești în Milano.
Vineri 08.09.2017
Dimineața a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a sf. Ioan Gură de Aur, la care majoritatea participanților ortodocși s-au împărtășit cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
Salutul Bisericii Orotodxe Americane a fost citit de șeful său, Mitropolitul Tihon (Mollard) al întregii Americi și Canadei. Mitropolitul a indicat că ospitalitatea își schimbă inima.
Legea ospitalității este mai mare decât prevederile regulamentului.
Mai întâi dragostea, apoi urmarea poruncilor.
Suntem chemați să ne umplem inima cu dragostea lui Hristos. Acest lucru se aplică atât în fapte mici, cât și mari. Iubirea și rugăciunea provin din inima milostivă.
Salutarea Preafericitului Arhiepiscop Hrizostom al II-lea (Dimitriu-Englistriotis) al Noii Iustiane și a Întregului Cipru a fost citită de episcopul Grigorie (Hadziuraniu) al Mesaoria. În cuvântul său de salut arhiepiscopul îndeamnă să-i respectăm pe străini, ca să nu devenim străini noi în fața lui Dumnezeu.
Cuvântul de salut al Arhiepiscopului Justin Portal Welby de Canterbury a fost citit de episcopul Djon John Ronald Stroyan de Warwick. În discurs, arhiepiscopul a indicat asupra faptului că stăpânul, care primește oaspeții, nu doar că le slujește lor, dându-le adăpost, dar și primește recunoștință și binecuvântare.
Pavel Meindorf, profesor la Seminarul Teologic Orotodx a Sf. Vladimir din Crestwood, lângă New York, și fiul părintelui Ioan Meindorf, a prezentat un raport cu tema: „Taina ospitalității. Înțelegerea liturgică a ospitalității și a comunicării.”
Secolul XX poate fi numit secolul renașterii înțelegerii euharistice a Bisericii.
Euharistia – este o sărbătoare cerească, dăruită omului.
Euharistia face minunile lui Hristos nenecesare.Toată omenirea lui noi o trăim în Euharistie. La Cina cea de Taină el nu doar că este stăpân, el este slugă (spală picioarele ucenicilor săi). Urmând acest exemplu în sensul adevărat al cuvântului, în Constantinopol a fost săvârșită spălarea picioarelor de către împărat. În sec. XIII, împăratul, în Sâmbăta Mare, ieșia în oraș și spăla picioarele a 12 cerșetori.
Ortodocșii se mândresc cu bisericile lor și cu tradițiile liturgice, dar unitate în Euharistie nu-i. Hainele la sărbătoarea credinței sunt hainele botezului.
După renașterea euharistică ar trebui să urmeze renaștere de botez.
Euharistia este o întâlnire a celor care au renunțat la păcat și s-au alăturat lui Hristos. Starea bisericii contemporane este similară cu cea din secolul al IV-lea. Lumea religioasă este fragmentată, iar pentru a schimba acest lucru, este necesar de a schimba multe aspecte în diferite domenii.
Ecleziologia botezului se bazează pe o cateheză corectă.
Preotul Radu Bordeianu, profesor la Universitatea Duhului Sfânt în numele lui Dukein, Pittsburgh (Pennsylvania, SUA), a făcut o prezentare cu tema: „Ospitalitatea euharistică: o analiză fenomenologică a teologiei ortodoxe contemporane”. În raportul său, el pune întrebarea: cum, prin rezolvarea și binecuvântarea căsătoriilor comune dintre catolici și ortodocși, Biserica nu le permite să se împărtășească din Potirul lui Hristos?
Cuvântul de salut al Patriarhului Irinei (Gavrilovici) al Serbiei a fost citit de episcopul Porfirie de Zagabrsc și Liubeansc.
Vera Șevțova, profesor la Colegiul Smith din Northampton (Massachusetts, SUA), a citit raportul despre pelegrinare: „Pelegrinul și pelegrinarea în tradiția ortodoxă rusă”. Ea a prezentat diferite tipuri a pelegrinării în istoria Rusiei: unii adunau milostenie, alții erau căutători de adevăr, iar alții rătăceau fără nici un scop.
Pelegrinarea ca un mod de viață devenea destinul multor persoane de diferite nivele sociale și culturale, avea amprente asupră educație și punea în vigoare noi priorități. Motivele erau diverse: credința și dragostea pentru Dumnezeu, sărăcia, bolile și inabilități.
În secf. XIX, apăreau reviste dedicate pelegrinării: „Străinul”, „Pelerinul”.
Pelegrinarea era foarte venerată în societatea rusă. Se considera că familia care-l primește pe străin, primește o binecuvântare deosebită de la Dumnezeu.
Claude Monge, un călugăr catolic de la Institutul Dominican din Istanbul, Turcia, a prezentat o lucrare cu tema: „Dumnezeul lui Avraam și iubirea străinilor”.
Ospitalitatea lui Avraam a dat un exemplu tuturor religiilor monoteiste. În Coran, în cinstea lui este întitulată cea de-a 14 sură. În ea un loc deosebit este ocupat de ospitalitatea lui Avraam în raport cu cei trei bărbați. Musulmanii cred că datorită ospitalității, noi primim harul lui Dumnezeu.
Dumnezeu Însuși iese să-l întâlnească pe om.
În islam, ospitalitatea poate înlocui alte practici religioase, cum este postul și rugăciunea. Există așa o expresie: „A primi oaspeții sub privirea lui Dumnezeu”. Dumnezeu îi încredințează pe om omuluii, împărțind obligațiile lui.
Oaspetele este cel care cere adăpost.
Ospitalitatea este un dar. Cerința față de ospitalitate este aducerea unei noi jerfe lui Dumnezeu.
Ospitalitatea este dinamica noului testament cu Dumnezeu.
Bulos Vehbi, profesor la Universitatea Fecioarei Maria din Beirut, a citit un raport despre dialogul cu islamul în Biserica Antiohiană.
Sâmbătă 9.09.2017
În ultima zi a simpozionului, călugărilor din diferite mănăstiri și de diferite tradiții monahale le-au fost prezentate trei rapoarte. Egumenul Iosif (Kriukov), parohul comunității Valaamului moscovit a prezentat un raport: ” Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi” (Evr. 13, 2) Primriea străinilor în monahismul rus”. Egumenul Elisei din mănăstirea Simonospetras de pe Muntele Athos a făcut o prezentare: „Ospitalitatea Athonită și moralul creștin”, iar abatele comunității monahale din Tăze, fratele Alois, au prezentat raportul: „Ospitalitatea monahală și reconcilierea bisericilor”.
Concluziile simpozionului au fost rezumate de monahul Michel Van Paris din mănăstirea Chevetogne, Belgia. În discursul său, el a făcut o mică analiză a rapoartelor prezentate. El a subliniat, de asemenea, că această conferință a ridicat o mulțime de probleme actuale, dar una dintre cele mai importante, probabil: „Cum să ne deschidem inima pentru vizita lui Dumnezeu?” Mulțumindu-le organizatorilor și participanților la simpozion, el a cerut fondatorului comunității Enzo Bianchi să țină discursul de încheiere.
Părintele Enzo Bianchi a spus următoarele: „Ceea ce noi câștigăm în comunicarea unii cu alții și în rugăciune, mărturisește că primul stăpân care ne primește pe noi este Domnul Dumnezeu. Patriarhii și papa, în mesajele lor au subliniat acest adevăr imuabil. Domnul Însuși ne invită la Biserica Sa și ne pune haine de botez și noi devenim participanți ai trapezei Sale. Pentru a apropia timpul unității, trebuie să prețuim darurile pe care le posedă alte Biserici. Trebuie să găsim inima lui Avraam. Aceasta este o lucrare serioasă teologică, științifică, dar și spirituală. Dacă inima noastră va fi smerită, vom obține multe rezultate. De la o zi la alta trebuie să ne înoim hainele de botez.
Drama refugiaților contemporani impune ca Bisericile să fie milostive. Un mare păcat este refuzul ospitalității. Acceptându-l pe altul așa cum este, noi îi îndemnăm și pe alții la ospitalitate”.
Mulțumind tuturor celor prezenți, părintele Enzo a urat o întoarcere binecuvântată pentru toți cei care pleacă.
Traducere: Sosanna Didilica
