Rugăciunea liturgică, o necesitate fundamentală. Epicleza în liturghiile ortodoxe ale Sfinților Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare Posted on 9 December 2017    0 Comments;

119570_epicleza

Expunere: Rugăciunea liturgică, o necesitate fundamentală.
Epicleza în liturghiile ortodoxe ale Sfinților Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc

Mănăstirea din Taize, 2 decembrie 2017

Introducere

Rugăciunea liturgică este o necesitate fundamentală pentru viața bisericească și, în general, pentru toată plinătatea vieții spirituale. Creștinii, enoriașii și clerul, se adună la fiecare liturghie pentru a mulțumi Domnului, pentru a se împărtăși de dragostea divină și pentru a se împărtăși cu Scumpul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.

Termenul „liturghie” este compus din două cuvinte grecești care înseamnă „acțiunea poporului” sau „acțiunea comună”. Λειτουργία / leitourgía, provine de la adjectivul λειτος / leitos, „public”, derivat de la λεώς = λαός / laos, „popor” și de la numele comun ἐργον / ergon, „acțiune, lucrare, serviciu”. Este vorba de asemenea despre acțiunea lui Dumnezeu „pentru” popor și, în sfârșit, o acțiune a lui Dumnezeu și a poporului unită în slujba mântuirii lumii. Astfel, Liturghia există pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea lumii.

Problematica

Una din întrebările cruciale care se impune în această prezentare este dedicată momentului central al Liturghiei. Cum s-a dezvoltat acest ritual? Care este scopul Liturghiei? De ce este necesar să avem o vastă pregătire pentru Epicleză? Cum ar trebui noi să înțelegem mesajul central al liturghiei?

În timpul Sfintei Liturghii noi conlucrăm cu Dumnezeu în actul mistic al creației. Prin participare la Euharistie comunitatea devine Biserică, Trupul mistic a lui Hristos. Liturghia nu este doar o amintire a poruncii lui Hristos, ci este și un contact cu veșnicia, o intrare în noua realitate, aceea a „Domniei Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh”.

Originea ritualului

Toate formele și modurile de rugăciune sunt încadrate în timpul Sfintei Liturghii în ritualuri uimitoare, frapante, captivante, precum și în aspectul lor psihologic, emoțional și cultural (literar și muzical). O mare parte din ritualuri au fost adoptate și transformate din cultul iudaic, dar sau înfiltrat în ritual și urme ale lumii păgâne și, mai ales, a celei grecești. Părintele Kakhaber Kurtanidze, în articolul său „Tragedia greacă, Teurgia, Euharistia, Nașterea istoriei” insistă și explică modul în care Liturghia ortodoxă a fost influențată de tragedia greacă în toate aspectele și formele sale. „Părinții fondatori ai ritului ortodox au folosit atributele teatrului pentru a transmite mesajul mântuitor, pentru a impresiona și a captiva rațiunea și imaginația persoanelor adunate la slujbe. Cercetarea în acest domeniu ne oferă ocazia să cunoaștem constituirea, dezvoltarea și particularitățile cultului ortodox”.

În altă parte, el remarcă : „ Ritualul devine o activitate de investigare a adevărului: el manipulează obiecte și gesturi, la fel cum știința dezvoltă teorii cu scopul de a „verifica” și înțelege în mod activ cunoașterea „externă”. În cazul Liturghiei, de exemplu, ritualul investește și clarifică dogmele Bisericii, teoria politică a Bisericii (monarh-episcop-centrism) și așa mai departe. Ritualul devine o „sursă de cunoaștere”. „Comportamentul” ritualist organizează comportamentul social și obiceiurile, precum și credința. Aceste două aspecte sunt inseparabile. Cu alte cuvinte, „comportamentul” ritualist este de asemenea format și de „comportamentul social” și de „credință”.

Părintele Georges Leroy, Quebec, Canada, intră într-o polemică cu părintele Kakhaber: „În ceea ce privește Sfânta Liturghie, cererea de intervenție a Duhului Sfânt este cea care transformă radical ceea ce la început nu ar putea fi decât o mișcare a fraternității. Această mișcare pornește de la ceea ce nu este decât uman, pentru a ajunge la comuniune cu plinătatea divinității: acest fapt pornește de la zero la infinit. Acesta este cel mai bun exemplu pe care l-am putea găsi despre o acțiune făcută cu scopul de a dobândi darurile Sfântului Duh. În acel moment, abordarea este total DIFERITA de orice gest care s-ar fi limitat la o prietenie pur umană. Iată de ce Sfânta Liturghie nu este un spectacol: nu este o punere în scenă realizată pentru a plăcea spectatorilor, adică un act uman făcut pentru alți oameni. Este un act pe deplin divino-uman care propulsează omenirea în inima însăși a divinității. Este deci un act care este în esența sa, pe deplin liturgic, opusul a ceea ce este un spectacol”.
Vedem o amplitudine vastă a ritualului ortodox în toate aspectele sale: teologic, istoric, practic. Expunând aspectele interioare și exterioare ale rugăciunii liturgice, nu vom intra în detalii în ceea ce privește originea unor sau altor ritualuri, forme și aspecte, unor sau altor rugăciuni, cântece sau melodii, dar vom încerca să înțelegem scopul esențial al Liturghiei, analizându-l în integritatea sa. Din acest motiv, vom analiza textele Liturghiei pentru a vedea mai bine derularea și importanța lor.

Etimologia cuvântului „epicleză”

Voi prezenta unul dintre momentele cele mai importante din rugăciunile noastre în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii – invocarea Duhului Sfânt peste Sfintele Daruri (materiile pregătite) și peste comunitate. Acest moment, al Sfintei Liturghii, este numit Epicleză. Deci, putem spune că Epicleza este nucleul, este inima Sfintei Liturghii.

Cuvântul « ἐπίκλησις », „epicelză” provine de la două cuvinte grecești ἐπί („pe”) și καλἐω („a chema”). Prin urmare, este vorba de a invoca, printr-un mijloc sau altul, pe cineva sau ceva. În epoca antică, epicleza era un epitet legat de numele unui zeu pentru a specifica aspectul sub care el era onorat: Athena Hygieia (protectoarea sănătății), Dionysos Sukítes (protectorul smochinelor), Zeus Soter (salvator), etc. Epiclezele erau foarte numeroase. Pentru Apollon, de exemplu, cunoaștem mai bine de o sută de epicleze.

În creștinism și mai ales în Ortodoxie, prin cuvântul „epicleză” este desemnat, așa cum s-a menționat mai sus, rugăciunea invocării Duhului Sfânt în momentul Euharistiei. Prin această rugăciune, preotul cere Duhului Sfânt să sfințească pâinea și vinul pentru ca ele să se transforme în Scump Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Ar trebui de menționat că nu este doar un moment al Liturghiei care este important, dar întreaga Liturghie este o pregătire pentru momentul Epiclezei.

Rugăciunile-cheie ale Sfintei Liturghii

Începutul Liturghiei este o invocare a Duhului Sfânt pentru a sluji cu demnitate lucrurile sfinte. Preotul, precum și tot clerul, încep pregătirea pentru Sfânta Liturghie cu aceste rugăciuni: „Doamne, trimite mâna Ta dintru înălțimea locașului Tău și mă întărește spre slujba Ta ce-mi este pusă înainte, ca neosândit stând înaintea înfricoșătorului Tău altar, să săvârșesc Jertfa cea fără de sânge. Că a Ta este puterea și slava în vecii vecilor. Amin”. Și « Doamne buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta ». Atunci când sunt mai mulți slujitori, preotul vorbește la plural. În această rugăciune preotul mărturisește că putem săvârși cele sfinte numai prin harul divin. Chiar dacă există texte pregătite, dacă există un ordo, preotul, și întreaga adunare, nu pot îndeplini cu demnitate rânduiala fără ajutorul Dumnezeiesc.
Acum, voi prezenta încă câteva exemple de rugăciuni pronunțate de preot, numite în general „rugăciuni de taină” (pronunțate cu voce joasă), pentru a arăta că în toate rugăciunile scopul principal este invocarea Duhului Sfânt, ca să-I cerem ca El să ne facă demni de Taina Euharistiei.

În rugăciunile Liturghiei, punem în evidență aspirația și demersul comunității care cere, cu ajutorul episcopului sau a preotului, reînnoirea prin Duhul Sfânt. Iată câteva exemple:
Prima rugăciune a credincioșilor : « Și ne învrednicește pe noi, pe care ne-ai pus întru această slujbă a Ta, cu puterea Duhului Tău celui Sfânt, ca fără de osândă și fără de sminteală, întru mărturia curată a cugetului nostru, să Te chemăm pe Tine în toată vremea și în tot locul și, auzindu-ne pe noi, milostiv să ne fii nouă, întru mulțimea bunătății Tale».

Rugăciunea punerii înainte care se spune după cântarea heruvimică : „Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce eşti singur Sfânt, Care primeşti jertfă de laudă de la cei ce Te cheamă pe Tine cu toată inima, primeşte şi rugăciunea noastră a păcătoşilor şi o du la sfântul Tău jertfelnic; fă-ne vrednici a-Ţi aduce Ţie daruri şi jertfe duhovniceşti, pentru păcatele noastre şi pentru cele din neştiinţă ale poporului. Şi ne învredniceşte să aflăm har înaintea Ta, ca să fie bineprimită jertfa noastră şi să se sălăşluiască Duhul cel bun al harului Tău peste noi, peste aceste daruri puse înainte şi peste tot poporul Tău ».

Vedem că rugăciunea-cheie a Sfintei Liturghii este invocarea Duhului Sfânt.

Recunoașterea păcătoşeniei

Știm că Sfintele Daruri sunt date sfinților. În același timp, înțelegem și știm că „Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină la Domnul, să se apropie, sau să-I slujească; căci a sluji Lui este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru puterile cele cereşti”. Din acest motiv, ne cerem iertare pentru păcatele și greșelile noastre. Înainte de a intra în altar, preoții, asistați de diaconi, se roagă: „Dumnezeule, slăbește, lasă, iartă-mi toate greșelile câte ți-am greșit ție, sau cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul, cu voie sau fără de voie, cu știință sau cu neștiință, toate mi le iartă ca un bun și de oameni iubitor”.
În timp ce facem tămâierea, înainte de începutul Sfintei Liturghii citim Psalmul 50 : „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.”

Înainte de a începe Epicleza, în tradiția Bisericii Ruse și Române, este utilizată rugăciunea ceasului al treilea : „ Doamne, Cel ce pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, L-ai trimis Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoieste întru noi, cei ce ne rugăm Ție.”. Această rugăciune se repetă de trei ori, preotul având brațele ridicate. După prima invocare, diaconul spune : „Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele” (Ps. 50, 11). După a doua invocare, el spune : „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine” (Ps. 50, 12). În versiunile Bisericii Române după cea de-a treia invocare, diaconul spune: „Slavă Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh…” și începem Epicleza. După fiecare intervenție a diaconului, toți participanții la slujbă se închină. Trebuie remarcat faptul că, în tradiția Bisericii Ruse, Epicleza este pronunțată înainte de rugăciunea ceasului al treilea.
Astfel, actualizăm efectiv evenimentul Cincizecimii: coborârea minunată și glorioasă a Duhului Tatălui asupra celor care cred în Iisus, Fiul lui Dumnezeu – și prin ei, peste întreaga creație. Este evident că, în această pregătire pentru Epicleză, clerul și întreaga comunitate mijlocește în fața lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor și pentru reînnoirea întru Duhul Sfânt.


Epicleza în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

În toate cazurile și în toate tradițiile liturgice locale, Epicleza este și rămâne a fi considerată indispensabilă pentru sfințirea Sfintelor Daruri. O slujire fără Epicleză ar reduce sacramentul euharistic la lucrarea lui Hristos, uitând realitatea lucrării trinitare manifestată prin pogorârea Duhului Sfânt.
Vă propun acum o analiză și un studiu al rugăciunilor Epiclezei celor două Liturghii care se slujesc cel mai des în Tradiția ortodoxă: liturghiile Sfântului Ioan Gură de Aur și a Sfântul Vasile cel Mare. Să începem cu rugăciunea Epiclezei liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.

Rugăciune: „ Pentru aceasta, Stăpâne Preasfânt, și noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, care ne-am învrednicit a sluji sfântului Tău jertfelnic, nu pentru dreptățile noastre, că n-am făcut ceva bun pe pământ, ci pentru mila Ta și îndurările Tale, pe care le-ai vărsat cu prisosință peste noi, îndrăznind, ne apropiem de sfântul Tău jertfelnic, și punând înainte cele ce închipuisesc Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău, Ție ne rugăm și de la Tine cerem, Sfinte al sfinților, cu bunăvoința bunătății Tale, să vină Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste Darurile acestea ce sunt puse înainte și să le binecuvinteze pe dânsele și să le sfințească și să le arate : Pâinea aceasta, adică, însuși Cinstitul Trup al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Amin. Iar ceea ce este în potirul acesta, însuși Cinstitul Sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care s-a vărsat pentru viața lumii. Amin. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin. Amin. Amin.”

În liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Epicleza este mai scurtă : „Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte”. După care preotul îl roagă pe Dumnezeu, binecuvântând pâinea și spunând: „ Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău”, apoi vinul spunând : „ Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău”, apoi spune : „ Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”. Cei care sunt în altar, iar în unele parohii toată adunarea se roagă, spunând: „Amin! Amin! Amin!”
Prin această rugăciune, mărturisim că nu este vorba de o lucrare umană, ci este o lucrare a Duhului Sfânt. Vedem clar că preotul recunoaște starea sa spirituală și cere Sfântului Duh să-i umple golurile și lipsurile lui și a întregii adunări și să sfințească darurile, nu pentru vreun merit oarecare al omului, ci pentru mila dumnezeiască.

Am prezentat textele acestor rugăciuni și am analizat importanța lor.
Iată câteva explicații practice privind pe credincioși. În timp ce clerul se roagă, cei care doresc stau în genunchi cu capul plecat, dar toți cei prezenți trebuie să stea în liniște, atenți și concentrați asupra cuvintelor cântate și rostite de preot. Fiecare îl roagă pe Dumnezeu să preschimbe Sfintele Daruri în Trupul și Sângele lui Hristos. Ne rugăm ca Duhul Sfânt să nu se îndepărteze din cauza păcatelor noastre și îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a permis să fim prezenți la această taină.

Explicațiile părintelui Alexander Schmemann

Părintele Alexander Schmemann, în cartea sa „Euharistia, sfințenia împărăției”, vorbind despre mai multe părți ale Sfintei Liturghii, numește momentul Epiclezi „sacramentul Duhului Sfânt”. El subliniază că „anafora este încheiată cu Epicleza, adică cu cererea lui Dumnezeu de a manifesta Duhul Sfânt, de a preface pâinea și vinul jerfei noastre în Trupul și Sângele lui Hristos, și ca să ne facă demni de a primi sfânta Împărtășanie”. În același timp, el insistă asupra caracterului holistic al Sfintei Liturghii. Părintele Schmemann afirmă că acest adevăr era evident pentru Sfinții Părinți ai Bisericii, precum și pentru întreaga Biserică de la naștere, în ciuda ideilor și explicațiilor greșite care au infiltrat teologia occidentală și cea orientală. „Fiecare membru știa că de la început, când diaconul spunea „Vremea este a face Domnului”, până la terminarea Sfintei Liturghii: „Cu pace să ieșim!”, el participa la o singură lucrare comună, la aceeași realitate sacră, identificându-se în întregime cu ceea ce Biserica se manifesta și dădea în ascensiune sa spre Cina Cerească a Împărăției”.
Bineînțeles că acest lucru nu exclude momentul culminant al Sfintei Liturghii, momentul Epiclezei, dar insistă asupra importanței slujbei în întregime.

Vă propun să vedem pe scurt ultima parte a Liturghiei, deoarece ea conține o concluzie logică a rugăciunii liturgice. Ca toate slujbele, Sfânta Liturghie se termină cu mulțumire lui Dumnezeu și cu binecuvântarea credincioșilor. Preotul, binecuvântând poporul, exclamă : „Mântuiește Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta !” Apoi el tămâiază de trei ori altarul spunând : „Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta”. El face cu potirul semnul crucii peste antimis, spunând cu voce joasă „ Binecuvântat este Dumnezeul nostru…” Apoi se întoarce spre adunare și spune cu voce tare : „ …totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, făcând semnul crucii cu Potirul.

Poporul răspunde : „Amin. Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. Potirul este purtat de la altar la proscomidiar. O scurtă ectenie, o scurtă mulțumire este pronunțată, deoarece „astăzi încă ne-ai învrednicit pe noi să ne împărtăşim cu sfintele, dumnezeieştile, nemuritoarele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine. Întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta, toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta”. Apoi : „Cu pace să ieșim”. Preotul iese prin uşi împărătești, merge în mijlocul bisericii, face o închinăciune către altar şi zice rugăciunea amvonului : „ Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvântează…”, strana cântă : „ Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până-n veac” (de 3 ori) și ajungem la binecuvântarea finală.
Astfel, se încheie Sfânta Liturghie, oferind și împărtășind cu slujitorii și participanții pacea și mila.

Sfânta Liturghie ca act creator

În acest context, este important să subliniem raportul rugăciunii liturgice cu timpul și spațiul. Euharistia este un act creator. Este o participare la noua creație care este realizată în această taină. Sfântul Vasile cel Mare explică acest lucru la în rugăciunile Anaforei: «Iar când a venit plinirea vremii, ne-ai grăit nouă prin Însuși Fiul Tău, prin care și veacurile le-ai făcut. Care fiind strălucirea slavei Tale și chipul ipostasului Tău și purtând toate cu cuvântul puterii Sale, nu răpire a socotit a fi asemenea Ție, lui Dumnezeu-Tatăl, ci Dumnezeu fiind mai înainte de veci, pe pământ S-a arătat și cu oamenii a petrecut”. Sfântul Ioan Gură de Aur prin alte cuvinte explică și subliniază acest lucru : „Tu din nefiinţă la fiinţă ne-ai adus pe noi, şi căzând noi, iarăşi ne-ai ridicat şi nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer”. Adică crearea noastră continuă, noi ne reînnoim, ne restabilim, prin harul divin, de fiecare dată când ne apropiem de Sfânta Taină. Hristos se dăruie fiecărui om care Îl primește cu credință și iubire. „Iar pe noi pe toți, care ne împărtășim dintr-o pâine și dintr-un potir, să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh”, continuă preotul. Suntem conștienți de faptul că nicio creație nu poate fi realizată decât prin Duhul Sfânt, iată de ce în rugăciunile Epiclezei Îl invocăm cu fervoare.

Liturghia ne smulge din cotidian pentru a ne duce într-o altă realitate. Părintele Alexander Schmemann explică foarte bine această metamorfoză: « Liturghia este sărbătorită pe pământ, adică în timpul și în spațiul „acestei lumi”. Cu toate acestea, fiind celebrată, ea este împlinită în cer, în timpul nou al noii creaturi, cea a Duhului Sfânt. Chestiunea timpului este de o importanță enormă pentru Biserică. Contrar spiritualismului larg răspândit, care refuză timpul, care caută să scape de el și care îl identifică cu răul, pentru creștini, timpul, ca orice lucru creat, este de la Dumnezeu. De la primele cuvinte ale Genezei: „ La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” până la cuvintele Sfântului Pavel : „Iar când a venit plinirea vremii” (Gal. 4, 4) și, în sfârșit, până la declarația Evangheliei Sfântului Ioan : „ că vine ceasul şi acum este” (Ioan 5, 25). Toate se întâmplă nu în afara timpului, ci în timp și în raport cu timpul care a răsunat mereu afirmația divină: „Și Dumnezeu a văzut că este bine!” » Astfel, Liturghia este o continuare a creației, este o realitate a noului timp.

Concluzie

În concluzie, se poate spune că Liturghia este un dar ceresc pentru omul pământesc. „În această lume căzută, Hristos S-a întrupat să anunțe apropierea Împărăției lui Dumnezeu, eliberarea de păcat și de moarte, începutul unei alte vieți veșnice”. Și nu numai Hristos a anunțat-o, ci prin patima cea de bună voie, prin crucea și prin învierea Sa, a obținut această victorie în sine și ne-a dăruit-o nouă».
Prin acceptarea acestui Dar, suntem invitați să îl împărtășim și să-l păstrăm în inimile noastre prin puritate și sfințenie, așa cum a făcut-o Maria, Maica Domnului: „Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.” (Luca 2 :51).
Duhul Sfânt este cel care manifestă în noi lucrarea mântuitoare a lui Hristos, Sfânta Liturghie fiind actualizarea pentru fiecare credincios și pentru întreaga comunitate. Concentrându-se asupra invocării Duhului, Epicleza constituie un moment concentrat al rugăciunii. Manifestându-L pe Hristos în lume, Duhul ne deschide iubirii Tatălui. Sfânta Liturghie este în aceasta semn și prezență a Împărăției Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.

Traducere: Sosanna Didilica
Corectare: Corina Bobea

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului