Predică în duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului) Posted on 2 May 2018    1 Comment

Hristos a Înviat!

„Ridică, Doamne, cu dumnezeiescul Tău ajutor, sufletul meu cel slăbănogit cu tot felul de păcate și cu netrebnice fapte, precum demult ai ridicat pe slăbănogul ca, mântuit fiind, să strig Ție: Îndurate, Hristoase, slavă puterii Tale”. (Condacul duminicii a IV-a după Paști)

Acesta este Condacul duminicii de astăzi, pe care l-am auzit la Sfânta Liturghie dar și aseară, la priveghere, culminând canonul praznicului și parcă pregătindu-ne, dezvăluindu-ne sensul textelor liturgice, sensul Evangheliei citite azi. Prin această scurtă rugăciune, iubiți părinți, frați și surori, se face referire la minunea cea mare care se săvârșea la Scăldătoarea din Vitezda, când se pogoră îngerul să tulbure apa, dar și la lucrarea lui Hristos, arătând că cuvântul Său este mai vindecător, mai ziditor decât apa din Vitezda.

Detaliile care ne sunt revelate în pericopa Evangheliei prezintă o gamă de nuanțe, de idei, de povețe, trecând de la suferință și răbdare, la bucurie și vindecare, atât de importante pentru fiecare din noi.

Un lucru evidențiat de Evanghelist este inițiativa pe care o ia însuși Hristos, întrebându-l pe slăbănog: „voieşti să te faci sănătos?” (In. 5:6). Să atragem atenția și noi că Domnul Hristos singur l-a găsit pe acest slăbănog, știind că el stă în acest loc deja de 38 de ani. Omul aproape toată viața sa și-a petrecut-o cu o singură nădejde: că se va vindeca. Ce exemplu minunat pentru credincioși! Răspunsul slăbănogului este un răspuns simplu, clar, însă grozav de dramatic: „Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea” (In 5 : 7). Prin acest „Om nu am” teologii văd în răspunsul slăbănogului o apropiere de taina întrupării lui Dumnezeu care S-a făcut Om desăvârșit, atât de necesar nu numai pentru el, dar pentru toți oamenii, pentru fiecare dintre noi făcându-se Aproapele, Prietenul nostru cel adevărat.

Moraliștii văd în răspunsul acesta o mărturisire strașnică, dramatică, a singurătății omului aflat în mijlocul cetății ca în adâncul pustiei. Să ne imaginăm Ierusalimul timpului lui Hristos, orașul sfânt vizitat în fiecare zi de mii de pelerini, negustori, călători, care intrau și ieșeau din oraș prin poarta aceasta. Cine a fost în Ierusalim poate să înțeleagă vălmășeala aceasta, practic necontenită, de valul mulțimii și nimeni nu s-a oprit să-i ajute acestui om, de 38 de ani! Această indiferență față de ceilalți, mulți o observă și în zilele noastre. Și în jurul nostru sunt oameni uitați de toți, de care nimeni nu se mai interesează. Când auzi că prin case de bătrâni sau pe la spitale sunt mii de oameni izolați, la care nimeni nu intră, nimeni nu le deschide ușa și asta se prelungește ani întregi, te înspăimânți de nepăsarea noastră omenească față de confrații noștri. Chiar iarna aceasta câte persoane au murit pe străzile Parisului, înghețați și neluați în seamă de nimeni. Dar, noi știm că cel care cu dragoste merge în întimpinarea aproapelui va primi același răspuns.

Să ne punem întrebarea, însă: de câte ori noi am ieșit în întâmpinarea suferinzilor, de câte ori ne-am oprit să ajutăm pe cel care avea nevoie de noi, de cel care nu poate să se adreseze singur? Și aceasta nu numai față de cei pe care nu-i știm, dar adesea și în familiile noastre. Unul stă în fața televizorului, altul nu se desparte de tabletă, de internet, cineva e dependent de jocuri sau de alte adicții, scufundându-se în lumea virtuală. Mitropolitul Antonie Plămădeală, în una din predicile sale, foarte frumos spune credincioșilor care îl ascultau: „Să fim oameni care să luptăm împotriva izolării în care se află aproapele, și împotriva singurătății. Cineva a fost întrebat odată: care este cea mai nenorocită stare în care s-ar afla un om. Răspunsul a fost: singurătatea. Într-adevăr, mulți fac experiența singurătății, a lipsei de prieteni, a dezinteresului celor din jurul lor, și aceasta face ca mulți să-și piardă sensul existenței, să-și piardă gustul vieții. Există în jurul nostru mulți factori care promovează singurătatea, printre aceștia un loc important ocupându-l indiferența unuia față de celalalt. Indiferența și dezinteresul”. Să ne izbăvească Dumnezeu de acestă împietrire a inimii, de indiferență și de nepăsare față de celălalt. Să urmăm exemplului lui Hristos, să ieșim în întâmpinarea aproapelui nostru.

Un alt moment al acestei istorisiri este porunca lui Hristos: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă” (In. 5:8). Prin aceasta Hristos ne arată că El este mai presus decât scăldătoarea, decât sâmbăta, decât rânduiala dogmatizată de farisei și saduchei. Hristos, prin prezența Sa schimbă acest raport, schimbă ritmul obișnuit, ne descentrează de la autosatisfacere și ne arată că lucrarea Lui este nouă, vie, transfiguratoare.

Se termină Evangheila cu îndemnul lui Hristos adresat slăbănogului: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti” (In 5:14). Acest îndemn ne este lăsat și nouă ca și noi, primind vindecare de bolile cele duhovnicești, nu la scăldatoarea din Vitezda ci în Biserica lui Hristos, să nu ne mai întoarcem la păcatele care ne duc la moarte, ci să petrecem întru dragoste unul față de celălalt, întru răbdare și nădejdea pe care o avut-o slăbănogul, și care ne unesc cu Hristos. Amin.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
Corectare: Corina Bobea

Comentarii

One Comment

  • Raspunde evtodiev   //   2 May 2018   //   Edit

    Predica părintelui Andrei Lemeshonok, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Elisabeta din Minsk, Belarus, la Duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului). Trebuie să învățăm să zburăm! https://www.youtube.com/watch?v=64RcknKd5wk

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului