Duminica a II-a după Rusalii, a tuturor sfinților neamului nostru

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iubiți părinți, frați și surori, astăzi, în duminică a doua după Cincizecime, noi cinstim și sărbătorim pe toți cei ce pe meleagurile noastre s-au nevoit, au pătimit, ne-au păstorit și au slujit lui Dumnezeu și oamenilor. În deosebi ne rugăm la toți sfinții neamului nostru, care ne sunt mijlocitori și rugători în fața lui Dumnezeu. Sărbătoarea această comună a sfinților ne arătă că harul Sfântului Duh lucrează în lume și roadele Lui sunt văzute în toate neamurile. Evanghelia de astăzi are un raport direct cu fiecare dintre noi și cu înaintașii noștri. Ea ne relatează chemarea primilor Apostoli: Andrei și Petru, Iacov și Ioan. Ei, fiind pescari, își spălau mrejele când au auzit chemarea lui Hristos. La această chemare ei răspund afirmativ, lăsă totul și-L urmează pe Hristos. Această hotărâre îi schimbă. Nu numai starea lor socială s-a schimbat, s-a schimbat lucrarea lor, viața lor, faptele lor, gândirea lor. Din pescari ei devin propovăduitori, învățători și pescari de oameni. Să ne punem întrebarea: de ce oare s-au hotărât ei să lase totul și să plece după Hristos? Și, o altă întrebare, cum îl priveau ei pe Hristos?

Noi știm din Scriptură că mulți auzeau chemarea Sfântului Ioan Botezătorul, precum și cuvântul lui Hristos: „Pocăiți-vă” (Mt. 3:2; 4:17). Mulți auzeau, dar puțin urmau. Unii priveau la el cu ochi indiferenți, așa cum era Pilat, care era curios să afle adevărul, și care mâinile și le-a spălat, dar inima nu și-a schimbat. Alți priveau numai pentru un profit sau avantaj, căutând numai folosul lor. Așa făcea mulțimea, așteptând pâine și minuni. Altfel priveau cărturarii și preoții, văzând în El un concurent și chiar un pericol pentru „slujirea” lor.

Apostolii însă L-au privit cu ochii dragostei. A lăsa totul și toate și a urma pe cineva este posibil numai când iubești, numai din dragoste, așa cum o fac mirele și mireasa: „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa” (Mt. 19:5). Este interesant să subliniem că tot în capitolul acesta apostolul Petru spune: „iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie” (Mt. 19:27). Și, în alt loc el mărturisește credința sa în „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Mt. 16:16). În Evanghelia de la Ioan, Hristos, de nenumărate ori, le mărturisește dragostea ucenicilor Săi: „Precum eu v-am iubit pe voi” (In. 13:34), „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea” (In. 15:9). Ce cuvinte! Sigur că și ucenicii și-au manifestat dragostea lor, până la moarte, măcar că în unele momente ale vieții aveau îndoieli și slăbăciuni.

Acum să ne punem o altă întrebare: cum îl privim noi pe Mântuitorul Hristos? Îl privim oare așa cum L-au privit Apostolii, cum L-au văzut femeile mironosițe, ori Îl privim așa cum L-au privit categoriile de oameni enumerate puțin mai înainte? Când răspundem la acestă întrebare sincer vedem că, într-adevăr, de multe ori nu corespundem, și de multe ori privirea noastră nu este o privire a apostolilor, o privire îndrăgostită de chipul lui Hristos, ci este o privire mai mult sau mai puțin legată de cele pământești, vremelnice și trecătoare.

Astăzi îi sărbătorim pe sfinții care sau nevoit pe pământurile noastre sau pe tărâmurile învecinate: Rusia, România, Athosul. Unii au trăit cu sute sau cu mii de ani în urmă, alți au trăit recent, dar toți și-au manifestat dragostea față de Dumnezeu și aproapele. Acum, cu doi ani în urmă, au fost canonizați doi noi sfinți ai Bisericii noastre din Moldova, Sfântului Gavriil mitropolit al Chișinăului și al Hotinului (știut încă ca Bănulescu-Bodoni) și Sfânta Agafia de la Cușulăuca. Ei au trăit în secolul XIX, dar câți sfinți au trăit chiar aproape în zilele noastre, care poate încă nici nu sunt canonizați. Repetăm întrebarea de astăzi. Cum au privit ei la Mântuitorul Hristos? Când vedem viața lor, roadele lor, atunci ne minunăm și înțelegem că altfel decât din iubire nu-L priveau. Noi le cinstim, ne adresăm lor în rugăciune, ca ei să mijlocească pentru noi ca și noi să avem aceeași privire și aceeași scânteie a dragostei în ochii noștri cum avut-o apostolii.

Sărbătorind pe sfinții noștri, care ne sunt atât de dragi și scumpi, să le urmăm exemplul, să le studiem viețile și faptele. Poate acum la predică nu ne ajunge timpul să vorbim despre ei, dar avem posibilitatea, prin mijloacele contemporane de comunicare și păstrare a informației, să descoperim frumusețea trăirii lor. Ne minunăm câtă dragoste au avut ei față de Dumnezeu și față de aproapele. Să ne ajute Dumnezeu să avem dragoste față de El și unii față de alții, și așa vom împlini porunca Evangheliei, iar cuvintele Mântuitorului „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (In. 13:35) vor deveni nu o simplă frază sau slogan, ci o trăire naturală și roditoare. Amin.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc

Corectare: Corina Bobea

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *