Meditaţie la Duminica a 5-a după Rusalii: vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei Posted on 30 June 2018    0 Comments;

Duminica a cincea după Rusalii ne pune înainte textul Evangheliei de la Sfântul Evanghelist Matei (8, 28-34), care relatează o vindecare extraordinară pe care Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, a săvârşit-o dincolo de Marea Galileii, în ţinutul Gherghesenilor, acolo unde se aflau doi oameni cuprinşi de duhuri rele şi care locuiau în morminte, adică în locurile cele mai de jos ale pământului. Căci cine este cuprins de un duh rău nu locuieşte printre oameni, nu poate fi socotit că locuieşte printre oamenii normali, ci astfel de oameni trăiesc în locurile adânci şi întunecoase ale pământului care sunt icoane ale iadului. Pentru că a fi stăpânit de puterea duhului rău înseamnă a trăi iadul încă de pe pământul acesta.

Iată că Mântuitorul, venind în lumea aceasta, a voit să slobozească de puterea diavolului lumea întreagă, iar eliberarea acestor doi oameni se face icoană a eliberării noastre, a tuturor oamenilor, de sub puterea lui satan, de sub puterea morţii. De aceea noi cântăm cu multă bucurie în noaptea învierii: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând”, cu moartea Lui călcând moartea.

În ziua de astăzi, Evanghelia ne arată cum Hristos în chip real a biruit puterea demonilor alungându-i din aceşti doi oameni care erau cuprinşi de ei. În apropierea acestor oameni erau turme de porci, ne spune Evanghelia, care „păşteau nepăsători”, duhurile rele, ieşind din acei oameni, au intrat în turma de porci care s-a aruncat în mare şi s-a înecat. Păzitorii porcilor s-au dus speriaţi în cetate şi au spus stăpânilor acelor porci: iată, nu mai aveţi porcii, turmele toate s-au aruncat în apă, a venit Iisus din Nazaret şi a vindecat pe cei doi oameni care erau spaima noastră, a cetăţii noastre; pentru că nimeni nu îndrăznea să iasă noaptea din cetate, pentru că pe uliţe umblau aceşti oameni îndrăciţi, un pericol pentru societate.

Deşi Hristos i-a vindecat pe cei doi îndrăciţi, iar oamenii din cetate erau tot supăraţi că pentru această vindecare a trebuit să plătească cu turmele lor de porci eliberarea lor de spaimă. Deci au ieşit şi L-au rugat pe Iisus să plece din ţinutul lor; nu mai aveau nevoie de Hristos; ar fi dorit să fie şi oamenii vindecaţi, şi pace în cetatea lor, în acelaşi timp să-şi facă şi averi cu porcii lor.

Aş vrea să închei cuvântul prezentării acestei Evanghelii cu o întâmplare care ne vorbeşte foarte mult în legătură cu modul în care oamenii percep prezenţa lui Hristos în mijlocul lor, atâta vreme cât le face lor bine, dar în momentul în care îi mustră sau îi ceartă, atunci oamenii nu mai au nevoie de Hristos.

Era un sat care nu avea biserică şi un bătrân, simţind nevoia unui loc de rugăciune, a zis să facă o troiţă la marginea satului, măcar acolo să o aşeze, şi ori de câte ori oamenii ies din sat şi se duc la câmp să se poată închina la acea cruce. După ce a făcut-o şi a pus-o la capătul satului, oamenii, ieşind din sat şi mergând la câmpurile lor, treceau pe lângă acea troiţă, îşi făceau semnul crucii şi spuneau: „Doamne, ajută-ne!” Şi Dumnezeu îi ajuta. Când aveau probleme, mergeau la cruce şi ziceau rugăciuni de implorare a milei lui Dumnezeu pentru necazurile care îi cuprindeau. După aceea oamenii au zis: e atât de departe crucea acolo, hai să o aducem în mijlocul satului, să o avem la îndemână, că apar mereu probleme şi multe rugăciuni avem de făcut către El, multe nevoi avem pe care să ni le împlinească. Şi au adus crucea cu Iisus cel ţintuit pe ea în mijlocul satului şi acolo se rugau mereu, rostindu-şi cererile la acea cruce. Dumnezeu le împlinea dorinţele lor, dar oamenii continuau să facă păcate. S-a întâmplat odată că unul dintre oamenii din sat, mergând la furat, să treacă pe lângă troiţă cu obişnuita rugăciune. Hristos de pe cruce i-a vorbit şi i-a spus că este păcat să fure; dar omul şi-a întors faţa şi a mers în drumul lui; altă dată, două femei se certau între ele pe drum aproape de troiţă şi Hristos de pe cruce le-a strigat şi acelora cu dragoste că nu este frumos ceea ce fac. Şi tot aşa, oamenii au început să fie mustraţi pentru păcatele lor de Iisus de pe cruce. Atunci au zis între ei: „De ce să ne mustre Iisus pe noi? Să-L scoatem de aici, să-L ducem înapoi la marginea satului, că prea Se bagă în treburile noastre şi în viaţa noastră; iar când o să avem nevoie de El, mergem acolo la troiţă şi-I spunem noi ce nevoi avem.” Astfel au luat crucea din mijlocul satului şi au dus-o înapoi la marginea satului şi L-au lăsat acolo pe Iisus părăsit, pentru că nu mai aveau nevoie de El.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să nu plece din mijlocul nostru, să nu ne uite. Ştim că suntem păcătoşi, ştim că suntem nevrednici de prezenţa Lui, în acelaşi timp avem în inima noastră şi dorinţa întoarcerii, a pocăinţei şi spunem: Doamne, am păcătuit, iartă-ne, binecuvintează-ne cu prezenţa Ta! Amin!

Reflecții adunate de Lucia Guțu

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului