Predică la Duminica a V-a după Rusalii (la Apostolul) Posted on 4 July 2018    0 Comments;

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
„Fraților, bunăvoința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire. Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoștința”. (Rom. 10:1-2)

Aceste cuvinte le-am auzit la începutul Apostolului de astăzi. Ele vorbesc despre poporul ales, despre poporul Israelitean, însă ele au o importanță și pentru noi, căci dezvăluie atitudinea noastră față de Dumnezeu și față de cele sfinte. Ca să înțelegem mai bine mesajul acestei Epistole către Romani trebuie să ne dăm seama cum stăteau lucrurile în societatea contemporană apostolului. În această Epistolă el pune față în față două lumi, două mentalități, două popoare (chiar dacă păgânii erau compuși din mai multe popoare, apostolul îi reunește spunându-le: „elinii”).

El arăta că cei care au fost din neamul evreiesc aveau descoperirea venită prin prooroci, prin învățători și chiar prin însuși întruparea Fiului lui Dumnezeu, iar păgânii (elinii) nu aveau aceste revelații, având doar glasul conștiinței. Dar nici israelitenii, nici păgânii nu pot fi mântuiți bazându-se numai pe revelațiile avute fie prin glasul conștiinței, fie prin lege. Apostolul Pavel ne spune că mântuirea e posibilă numai dacă Îl primim pe Hristos, Cuvântul Întrupat. El spune că poporul israelitean chiar dacă avea lege, n-a putut s-o îndeplinească, pentru că legea era mai presus de puterile omenești. Însă, totuși, apostolul subliniază: „sfârșitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede” (Rom 10:4). Aceasta însemnă că numai Hristos este Acela care a îndeplinit legea, El este cununa, scopul, țelul legii. Nimeni până la Hristos n-a îndeplinit-o. Prin El, ori mai bine spus prin credința în Fiul lui Dumnezeu, și noi suntem părtași la această îndeplinire a legii ori îndreptare, despre care vom vorbi mai jos.

Oamenii, mai cu seamă poporul israelitean, dorind să îndeplinească legea se fac în râvna lor „fără cunoștință”. De ce? Pentru că ei atrag atenția la ceea ce este exterior, nu la ceea ce este interior. Ei cred că fac cu râvna lor față de Dumnezeu prescrierile legi, dar nu îndeplinesc duhului legii, ci numai schema legii, care nu este altceva decât un cadavru.

Această constatare a stării poporului israelitean este actuală și pentru „noul Israel”, creștinii din zilele noastre. Ei îndeplinind doar legile bisericești, rânduielile cultului și având nume de ortodox, se fac „aramă sunătoare şi chimval răsunător” (I Cor. 13,1).

Apostolul Pavel încearcă cu toată măiestria să îndrepte mintea și inima cititorilor spre Hristos să le smulgă din tradiționalismul, formalismul și autosatisfacerea lor. „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” (Rom 10:9-10). Prin aceste cuvinte Apostolul explică cum numai Hristos este Acela care trebuie să fie luat în considerație, El fiind cununa credinței noastre. Dar el subliniază, că credința trebuie manifestată, mărturisită. Acestă manifestare se face cu gura, adică se face auzibilă. Iar „mărturisirea spre mântuire” se face prin fapte văzute, prin supunerea față de Dumnezeu în ascultare, prin acceptarea voii lui Dumnezeu, prin toată viața noastră.

Un lucrul deosebit pe care îl are credința – este îndreptarea omului. Credinciosul se face părtaș al dreptății pe care Hristos a înfăptuit-o, culminând legea. El primește darurile lui Dumnezeu și promisiunea făcută lui Avraam și așteptată cu atâtă zel de poporul israelitean. Credinciosul se îndreaptă înaintea legii, pentru că Hristos a săvârșit-o și prin El și omul credincios se bucură de roadele acestei îndepliniri.

Credința nu poate să se dezvolte, să fie îndeplinită fără de nădejde. Când nu este nădejde credința își pierde valoarea. Si, anume, prin nădejde au trăit generații întregi până la Hristos, crezând că făgăduința dată lui Avraam se va îndeplini. Acest exemplu al poporului israelitean ne este pus astăzi înainte ca să medităm cum ne raportăm față de Dumnezeu, față de semenii noștri și față de noi înșine.

În încheiere la predica de astăzi, aș dori să înțelegem că anume credința care este mărturisită cu faptele, cu viața noastră, cu dragostea noastră, poate să ne izbăvească de râvna „fără cunoștință”. Căci necunoașterea esenței, duhului credinței noastre duce la distrugerea sufletului. Numai atunci când este milă, iubirea pe care o cere Dumnezeu de la noi, atunci poate să culmineze viața duhovnicească. Să ne ajute Dumnezeu și să ne vindece de bolile duhovnicești, de râvna „fără cunoștință”, precum odinioară pe demonizații din Gadara sau din Ținutul Gherghesenilor și să ne dea harul și mila Sa. Amin.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
Corectare: Corina Bobea

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului