Episcopul Nestor de Corsun a concelebrat împreună cu Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril 100 de ani de la asasinarea familiei imperiale în Ekaterinburg Posted on 18 July 2018    0 Comments;

În noaptea de 16 spre 17 iulie 2018, cu ocazia a 100 de ani de la moartea tragică a împăratului Nicolae Romanov și a familiei sale imperiale, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril a celebrat Sfânta Liturghie în fața catedralei „Spas na krovi” din Ekaterinburg.

Sfânta Liturghie a fost dedicată comemorării Sfântului împărat Nicolae al II-lea, membrilor și slujitorilor credincioși ai familiei imperiale. Slujba patriarhală a fost săvârșită în fața criptei „camera Țarului”, unde a avut loc asasinarea. Această slujbă solemnă a marcat apogeul „Zilelor țarului”, desfășurate în or. Ekaterinburg.

Sfinții Mucenici Imperiali: împăratul Nicolae Alexandrovici, împărăteasa Alexandra Fedorovna, țareviciul Alexii, marele ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia au fost martirizați acum 100 de ani, în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, în subsolul casei Ipatiev. Casa Ipatiev a fost demolată de autorități în 1977. În perioada 2000-2003, la decizia patriarhului Alexis al II-lea, în acest loc a fost construită catedrala Tuturor Sfinților.

Împreună cu patriarhul au slujit: Mitropolitul Vladimir al Chișinăului și a Întregii Moldove, membrii permanenți ai Sfântului Sinod, mai mult de 30 de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, inclusiv episcopul Nestor de Corsun.

La slujbă au asistat: N.M. Țukanov, reprezentantul președintelui în regiunea federală Ural; E. Kuivașev, guvernator al regiunii Sverdlovsk; S. Stepașin, președintele Asociației Orotodxe Imperiale palestiniene; reprezentanți ai autorităților zonale și regionale, membri ai familiei Romanov.

În timpul Liturghiei, s-au rugat împreună mii de pelerini, locuitori ai orașului Ekaterinburg, precum și vizitatori străini din Azerbaidjan, Australia, Austria, Belarus, Bulgaria, Marea Britanie, Germania, Kazahstan, China, Lituania, Moldova, Noua Zeelandă, Serbia, Statele Unite, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Ucraina, Franța, Estonia Coreea de Sud și Japonia. În apropierea bisericii a fost organizată o tabără de corturi pentru hrănirea și odihna pelerinilor.

După ectenie, Patriarhul Chiril a înălțat o rugăciune pentru pace în Ucraina.
Mai mult de 15.000 de persoane au primit Sfânta împărtășanie. Au fost necesare mai mult de o sută de potire pentru Euharistie.

La încheierea Sfintei Liturghii, ÎPS Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril a condus tradiționalul Drum al Crucii Împărătesc de la locul primirii muceniciei a Familiei Împărătești și a slujitorilor lor credincioși până la Mănăstirea Sfinților Mucenici Imperiali în Ganina Yama.

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului