Predica la sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov Posted on 1 August 2018    0 Comments;

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Iubiți părinți, frați și surori, pe toți vă felicit cu ocazia sărbătorii zilei de astăzi, a sfântului cuviosului Serafim de la Sarov. Acest sfânt este unul din cei mai iubiți și cinstiți sfinți ai noștri.

El a trăit la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui al XIX-lea. Viața lui a avut o intensitate deosebită duhovnicească. Contemporanii lui veneau cu sutele, chiar cu miile ca să primească de la el o bienecuvântare, un sfat, o mângâiere. El nu era un retor iscusit, nu era un ierarh vestit, dar era un rugător înflăcărat. Această flacără a credinței aprindea sufletele. Simplitatea, sinceritatea, precum și nevoințele lui erau cel mai grăitor exemplu al slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Fiecare care venea la el primea o mângâiere, o alinare în suferințele și necazurile care-l apăsau. Această mângâiere era atât de mare, că devenea de neuitat. Oamenii odată văzându-l păstrau cuvintele, povețile lui, ba chiar privirea lui, până la moarte. El emana bucuria vieții celei noi întru Hristos. Această bucurie nu era o bucurie pământească, ci o bucurie cerească, revarsată în inima lui prin harul Duhului Sfânt.

Una din învățăturile principale ale cuviosului Serafim este învățătura despre rugăciune. El ne învăța cum putem petrece în rugăciune, în harul Duhului Sfănt. Dacă vom căpăta acest har al Duhului Sfânt vom căpata și celelalte virtuți, ne vom preface, ne vom schimba din omul cel vechi în cel nou. Această schimbare ne va transforma din slabi în tari, din fricoși în îndrăzneți, din săraci în bogați. Atenție! Nu bogați, tari sau îndrăzneți din punct de vedere lumesc, ci duhovnicesc.

El ne mai învăță că orice lucru de va face omul nu întru slava lui Dumnezeu, nu-i va aduce folos.

Învățăturile lui sunt fundamentale pentru viața noastră creștinească. El a împlinit cuvântul Evangheliei, a dobândit harul Duhului Sfânt și pe alții a învățat. Să ne ajute Domnul ca și noi să urmăm acestor povețe și să le îndeplenim în viața noastră cea de toate zilele. Astfel făcănd vom dobândi Împărăția cerurilor.

Încă o dată vă felicit pe toți cu sărbătoarea de astăzi. Harul și mila Domnului să fie cu voi cu toți. Amin.

Părintele Nicodim Pavlinciuc
Predică rostită la Biserica cuvioasei Parascheva din Bălți, 1 august 2018

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului