Predica în duminica a XIV-a după Cincizecime Posted on 4 September 2018    0 Comments;

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iată din nou, iubiți părinți, frați și surori, după vacanța de vară, ne-am adunat la bisericuța noastră pentru săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii.

În Apostolul de astăzi, am auzit cuvintele: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre” (II Cor. 1:21-22). Aceste cuvinte de o teologie adâncă le adresează apostolul Pavel către Corinteni, îndemnându-i să prețuiască Pecetea harului și arvuna Duhului. Fiecare din noi în taina Mirungerii, la fel, a primit Pecetea harului Duhului Sfânt, ca o arvună a vieții veșnice. De aceea trebuie actualizate aceste cuvinte, chiar dacă ele au fost adresate nu nouă și nu comunității noastre.

Este foarte interesant să vedem în ce context a fost scrisă Epistola către Corinteni. Apostolul dezvăluie temele teologiei profunde pe marginea problemelor care țineau de comunitatea din Corint. El, știind despre dezbinarea și răzvrătirea care avea loc în Corint, folosea orice mijloc pentru a întoarce sufletele acestor creștini către dreaptă înțelegerea a lucrurilor duhovnicești. El le trimite scrisori, le trimite soli, vine singur la ei, îi îndeamnă prin cuvinte scrise în lacrimi, arătându-le că el este cel care îi iubește pe ei ca pe fiii săi duhovnicești. În aceste povățuiri practice ce țineau de probleme reale, el face o introducere în adâncimea teologiei creștine, terminând epistola cu cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Cor. 13:13) Este o preinchipuire a formulei trinitare, care va fi folosită mai apoi în Liturgiile creștine.

Apărându-se pe sine și lămurind învățătura Domnului Hristos prin cuvinte vii și grăitoare, el scrie: „Şi am judecat în mine aceasta, să nu vin iarăşi la voi cu întristare. Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine? Şi v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure” (II Cor. 2 : 1-3).

Aceste cuvinte ale apostolului sunt strâns legate și de pilda Evangheliei de astăzi. Pilda ne vorbește despre invitații la nunta fiului de împărat. Explicația teologică a acestei pilde vede în ospățul acesta nunta Fiului lui Dumnezeu cu Biserica, Mireasa Sa. Cei ce au fost invitați din timp au căutat diverse mijloace să ignore acestă invitație, unul plecând „la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis” (Mt. 22: 5-6). Slugile din acestă pildă sunt apostolii care au mers cu predica pe la cei invitați, adică în primul rând la poporul ales care în mare majoritate a ignorat apelul.

Văzând aceasta împăratul a trimis să cheme pe cei de la marginile drumurilor, pe cei din depărtări, pe cei de la colțurile lumii. Acest gest al împăratului este tâlcuit ca fiind chemarea neamurilor păgâne la ospățul divin, chemarea nostră, a tuturor. Ceea ce se întâmplă mai departe este la fel surprinzător și neobișnuit. Umplându-se sala a întrat împăratul ca să privească și să salute pe oaspeţii adunați. Dar, surpriză, el „a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut” (Mt. 22: 11-12). Această tăcere este tăcerea omului nerușinat, obraznic, care nu s-a îngrijit nici măcar să schimbe haina, pășind în casa împăratului și știind că este invitat la nuntă. El a căutat numai interesele sale, nefăcând nimic pentru a participa la bucuria acestei nunți, la împărtășirea slavei dumnezeiești. Ce strașnică tăcere! Este tăcerea omului care nici nu s-a gândit la scopul și menirea acestui ospăț. Cât de grozav este când omul n-are nimic să-I prezinte lui Dumnezeu! Apostolului Pavel parcă, în contextul acestei pilde, scrie: „ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure” (II Cor. 2 : 3). El i-a chemat la ospățul divin și el dorește să împărtășească deplin bucuria și cu cei ce s-au adunat.

Realitatea uneori este tristă. La fel și sfârșitul pildei este înfricoșător și zguduitor: „Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Mt. 22:13).

Fie ca acest verdict să rămână numai ca o metaforă, ca o pildă ce n-ar trebui să se împlinească. Să dea Domnul ca fiecare dintre noi să poată să se îmbrace în haina virtuților, să se alăture bucuriei și slavei pe care Dumnezeu a pregătit-o celor care-L iubesc și să împărtășeze cu El, cu sfinții apostoli și cu toți sfinții bucuria nunții divine. Amin.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
Corectare: Corina Bobea

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului