„Discernămantul și viața creștină” a fost tema discuțiilor din acest an la Simpozionul de spiritualitate ortodoxă, desfășurat la Bose, Italia Posted on 28 September 2018    0 Comments;

Anul acesta, frații și surorile Mănăstirii Schimbări la Față a Domnului nostru Iisus Hristos din Bose, deja a 26-a oară, au organizat simpozionul internațional de spiritualitate ortodoxă și au fost gazda numeroșilor teologi, laici, clerici veniți din diferite colțuri ale lumii. Desfășurat în perioada 5-8 septembrie, tema discuțuiilor a fost: „Discernământul și viața creștină”. Rapoartele au fost traduse simultan în cinci limbi: italiană, engleză, greacă, franceză și rusă. La simpozion au participat peste 200 de persoane din 30 de țări.

Miercuri, 5 septembrie
Conferința a început cu un cuvânt de salut din partea fondatorului comunității, Enzo Bianchi și cu urări de bine și ajutorul Domnului din partea starețului actual, părintele Luciano Manicardi. „În aceste zile, frăția noastră trăiește o viață deplină. Scopul misiunii noastre este de a promova dialogul și impunerea sigiliului păcii”, a constatat p. Luciano.
Primul raport la conferință, întitulat „Interpretarea semnelor timpului. Discernământul în Evanghelie”, a fost prezentat de părintele Enzo. El a făcut o scurtă prezentare a citatelor și evenimentelor din viața Mântuitorului, care indică capacitatea de „recunoașterea a semnelor vremii”. El i-a îndemnat pe toți ascultătorii să se gândească la darul special al Duhului Sfânt – discernământul. Mai jos voi prezenta câteva afirmații, pentru a înțelege mai bine esența raportului. „Anume discernământul ne ajută să facem alegerea corectă în cele mai dificile situații. Omul în Sfânta Scriptură se confruntă cu alegerea: să primească sau să respingă Voia lui Dumnezeu. Două voci se aud cu aceeași intensitate în spațiile Sfintei Cărți: vocea lui Dumnezeu și vocea păcatului. Ele se află permanent în conflict, o luptă nu pe viață, ci pe moarte.
Domnul mereu îi cheamă pe aleșii săi să iasă din mediul lor, din țintuirea lor și să meargă pe pământul pe care li-l va arăta. Un astfel de apel vedem în exemplul lui Avraam și în exemplul poporului israelitean. Aceasta este calea credinței, calea vieții. Totuși, există și calea neascultării, calea protestului, a mândriei și aceasta este calea morții.
În Noul Testament, o atenție deosebită este acordată discernământului.
Iisus cunoştea ce era în om (Ioan 2, 25). El a fost ispitit în toate, ca și celor ispitiți să le ajute. Acuzația Mântuitorului: „Făţarnicilor! Faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi?” a fost adresată fariseilor și se conține în Evanghelia de la Luca 12:56 și Matei 16:3. Ea se reduce la aceea că Hristos le indică faptul că ei sunt capabili să interpreteze natura, dar sunt incapabili să recunoască semnele vremurilor. Recunoașterea timpurilor este misiunea profeților, dar aceasta este lucrarea și datoria întregii Biserici.
Astăzi trăim într-o epocă de mare incertitudine. În studiul Sfintei Scripturi și a moștenirii scrierilor Sfinților Părinți, noi ajungem să înțelegem arta alegerii. Ea se lasă redescoperită pentru toți și pentru fiecare în parte. Fiecare este chemat să facă o alegere și chiar cu prețul greșelii sau a greșelilor este chemat să învețe această virtute.

Fără discernământ, îndeplinirea oarbă a poruncilor este egală cu moartea. Iisus a fost semnul contradicțiilor pentru cărturari și farisei. Chiar și facerea de bine este contradictorie. Unuia ea poate să-i aducă viața, altuia – moartea.
În Pateric este descrisă următoarea întâmplare : Un frate, încălcând ziua de duminică, lucra în gospodăria mănăstirii. Frații i-au comunicat starețului despre aceasta. Starețul apropiindu-se de el i-a spus : „Frate, dacă știi ce faci și de ce faci asta, atunci ești binecuvântat, dacă nu știi, ești blestemat”. Aceasta este o condamnare teribilă.
Care criteriu poate și ar trebui să fie decisiv în această situație? Răspunsul la această întrebare poate fi următorul: „a căuta binele și a ajuta pe alții ”!
Darul discernământului este darul Sfântului Duh. În viața Bisericii Apostolice, este foarte viu exprimată necesitatea de a alege: alegerea apostolului Matei, alegerea a primilor șapte diaconi, admiterea în Biserică a creștinilor din neamurile păgâne. Acest lucru a fost foarte dificil pentru primii creștini. Chiar și apostolul Petru, cu mare dificultate, ia hotărârea de a-i boteza pe oamenii din alte neamuri.
Există două tipuri de deosebire a duhurilor: personală și comună. În toți cei botezați acționează harul Duhului Sfânt și fiecare primește darul de a alege, alegerea binelui și evitarea răului. Dar pentru a face o alegere corectă trebuie să fim atenți la ceea ce pune Sfântul Duh în inimă. În ceea ce privește discernănântul public, aici Sfântul Duh acționează prin sinodalitate. Anume sinodalitatea sau sobornicia este condiția, datorită căreia Sfântul Duh poate acționa în Biserică”.
În concluzie, p. Enzo și-a exprimat recunoștința și le-a adus mulțumiri tuturor participanților și oaspeților conferinței.

După primul raport, arhimandritul Athenagoras (Fasiolo) a citit cuvântul de salut al patriarhului ecumenic Bartolomeu. În discursul său, el a subliniat că discernământul este o trăsătură caracteristică a întregii Biserici a lui Hristos. „Înțelepciunea profundă și multidimensională poate fi cunoscută în Biserică. Ea este o virtute foarte valoroasă și se află la baza libertății întru Hristos.
Omul este vârful Sabatului. Discernământul este conștientizarea propriei păcătoșenii. Discernământul este foarte bine ilustrat în pilda fiului risipitor. Fiul cel mai mic, chiar dacă a păcătuit, datorită acestui dar, s-a întors la casa părintească, iar fiul cel mai mare, chiar dacă s-a aflat permanent lângă tatăl său, nu-l avea.
Discernământul este cultivat de practica Bisericii și anume datorită ei Vestea cea bună este răspândită în lume. Discernământul este foarte necesar în dialogul cu cei de alte confesiuni (eterodocșii) și necreștini. Darul de a distinge duhurile împreună cu cel al discernământului ajută la evaluarea factorilor externi care acționează asupra omului și oferă posibilitatea de a reacționa corect”.
În concluzie, patriarhul a urat tuturor succes, discuții constructive și fructuoase, iluminare și har de la Domnul în deosebirea duhurilor.

După aceasta, a fost citit cuvântul de bun venit al mitropolitului Ilarion (Alfeev), președintele Departamentului pentru relații externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhia Moscovei. Iată conținutul acestuia: „Dragi organizatori și participanți la simpozion! În numele Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill vă salut cordial pe toți participanții la cea de-a XXVI ediție a Simpozionului Internațional de spiritualitate ortodoxă, organizat de comunitatea monahală din Bose, cu tema „Discernământul și viața creștină.” În tradiția ascetică creștină, o mare atenție a fost acordată dintotdeauna darului discernământului spiritelor, sau discernământului duhovnicesc. Sf. Apostil Ioan Teologul în mesajul său ne îndeamnă: „nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” (1 Ioan 4: 1.). Profeții falsi sunt „din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă” (1 Ioan 4: 5). Creștinii care trăiesc în lume și care se confruntă cu influențele acesteia, sunt chemați să caute darul Sfântului Duh, care ajută la distingerea adevărului de minciună și ne ajută să mergem pe calea cea dreaptă a desăvârșirii creștine.
În scrierile sfinților părinți discernământântul duhovnicesc este adesea numit izvor și rădăcină a tuturor virtuților, cel mai mare dar al sfințeniei divine, pentru că ajută omului să trăiască în conformitate cu voia lui Dumnezeu, protejându-l de înșelăciunea demonilor ce duce la pieire. Cuviosul Antonie cel Mare ne învață: „Discernământul, cercetând toate gândurile și faptele omului, înlătură și îndepărtează tot răul și tot ce nu este plăcut Domnului și alungă de la om toate seducțiile”. Poate, pericolul seducției niciodată nu amenința omul atât de mult cât în zile noastre. În lumea de astăzi omul este bombardat de un flux enorm de informații, în care nu este foarte ușor de descurcat, lui îi este impus un anumit stil de viață, greu compatibil cu învățătura creștină, el trebuie să facă față numeroaselor ispite și seducții.
Patriarhul Kirill subliniază importanța deosebită a discernământului duhovnicesc în ziua de astăzi: „Vorbind despre viața contemporană, în primul rând aș vrea să îndemn tineretul nostru să învețe să discearnă duhurile. Acest lucru nu este deloc simplu, dar fără aceasta nu se poate, deoarece diavolul repetă, imită dorința și îndreptarea omului spre adevăr, bunătate, și mai ales – spre libertate, spre acele idei care sunt apropiate inimii omului”. Misiunea modernă a Bisericii constă anume în aceea de a învăța generațiile tinere să distingă binele de rău, adevărul de minciună, ceea ce este adevărat și într-adevăr valoros de tot ceea ce este momentan, tranzitoriu și superficial.
Vreau să vă doresc ca acest simpozion să amintească cu o nouă forță creștinilor despre principiile ascetice fundamentale, necesare pentru dezvoltarea corectă duhovnicească a fiecărui om și a comunității în general. Munca comună în această direcție poate fi o contribuție importantă la colaborarea interbisericească pentru promovarea Evangheliei lui Hristos lumii contemporane. Vă doresc lucrări rodnice și chem binecuvântarea Domnului peste voi. Cu dragoste întru Domnul, Președintele Departamentului pentru Relații Externe a Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk”. Cuvântul de salutare a fost citit de episcopul Mitrofan (Badanin) de Severomorsk.

Cuvântul de salut al Papei de la Roma, Francisc a fost citit de nunțiul Petro Parolini. În mesajul său, Papa a subliniat că discernământul este capacitatea de a asculta vocea lui Dumnezeu, iar acțiunile sale de a le ajusta la poruncile lui Dumnezeu. El a urat participanților să învețe să înțeleagă voia lui Dumnezeu.

Episcopul Irineu (Steenberg) de Sacramento, cleric al Bisericii Ortodoxe Ruse în străinătate, a prezentat raportul: „Recunoașterea unității Bisericii. Sf. Irineu și tradiția creștină timpurie”. În raportul său, el a dezvăluit învățătura Sfântului Irineu despre discernământul în Biserică.
Iată câteva dintre afirmațiile sale:
„Discernământul este o disciplină interioară și o teologie ascetică.
Discernământul vine din Corpul Bisericii, unde găsim Unitatea Divină.
Nu trebuie să ne fie frică de a numi ereziile pe nume.
Numai în Biserică omul se poate îndumnezei. Discernământul trebuie să fie practicat în sânul Bisericii. În afara Bisericii și a învățăturii bisericești, putem cerceta aceleași texte, dar să ajungem la concluzii și rezultate total diferite. Dacă cineva vrea să găsească calea spre rege, la început trebuie să găsească calea spre palatul regelui. Putem perefraza această ideie, dacă cineva vrea să găsească calea spre Dumnezeu, mai întât trebuie să găsească calea spre Biserică.
Ascetul este cel care este conștient de istoria Bisericii. Biserica este una pentru că este trupul lui Hristos.
Principiul unității. Credința este una în diferite Biserici locale.
Biserica este acolo unde se păstrează moștenirea apostolică.
Hristos este văzut în membrii Bisericii. Biserica produce mucenici. Mucenicul moare și este înviat împreună cu Hristos. Unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este și Biserica”.
Episcopul Irineu și-a încheiat raportul cu un citat de la Sf. Irineu: „Cu adevărat, ne rugăm ca acești oameni (ereticii) să nu rămână în groapă, dar să vadă lumina lui Hristos. Noi îi iubim mai mult decât se iubesc ei însuși.”

Profesorul Academiei Teologice din Moscova, ieromonahul Filotei (Artiușin) a prezentat raportul: „Discernământul în epistolele apostolului Pavel”.
În această prezentare, citită în italiană, vorbitorul a analizat toate pasajele din Epistolele Apostolului, unde există vreo mențiune a discernământului.
Voi aduce câteva concluzii din raport:
„Adevărata deosebire a duhurilor se află în sfințenie. Cei care s-au unit cu Domnul, au același Duh cu Domnul.
Manifest: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (1 Cor. 9:22).
Ordinea la care ne îndeamnă apostolul se bazează pe discernământ. Pentru aceasta este nevoie de:
1. A avea mintea lui Hristos
2. A trăi conform cuvântul lui Hristos.
3. A vedea planul lui Dumnezeu și a-l înțelege. Dumnezeu și omul sunt inseparabili legați prin corpul Bisericii.
4. A pătrunde în realitatea escatologică, a ne pregăti pentru viitor.
5. A fi atenți.
6. A conștientiza „cea mai bună cale” – Dragostea
Rolul cheie în darul discernământului este dobândirea Sfântului Duh”.

După sesiunea de prânz, a fost citit mesajul Patriarhului Alexandriei, Teodor al II-lea. El a fost citit de Mitropolitul de Zimbabve și de Angola, Serafim (Kikkotis). În dsicursul său, el a subliniat că credincioșii ortodocși din Africa continuă misiunea apostolică. Salutându-i pe toți cei prezenți, el le-a dorit tututor binecuvântarea Domnului și succese.

Episcopul Nicodim (Kosovich) de Dalmația a citit cuvântul de salut al Patriarhului Serbiei Ireneu. În special, el a subliniat că discernământul se referă nu numai la teologie, ci și la viața politică. Discernământul se află în centrul vieții creștine, mai ales în viața monahală.

Episcopul catolic local, Gabriel Mana, i-a salutat de asemenea pe toți cei prezenți și le-a dorit lucrări pline de succes și rodnice.

Două rapoarte au fost citite în după-amiaza zilei. Primul raport „Discernământul și iconomia” a fost prezentat de părintele Patriciu Vlaicu de la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (România). Al doilea raport „A discerne adevărul împreună. Consensul hristologic în dialogul dintre Bisericile ortodoxe și cele Vechi Orientale” a fost prezentat de profesorul Vassiliki Stathokosta de la Universitatea din Atena. Teologul român a prezentat practica discernământului bisericesc în aplicarea regulilor canonice, iar teologul atenian a examinat eforturile Bisericii Ortodoxe și a Bisericile Vechi Orientale pe calea recunoașterii reciproce ca Biserici adevărate în secolul al XX-lea.
În dialogul care a urmat acestor rapoarte, o mare atenție a fost acordată acribiei și economiei în viața Bisericii. Preotul Bisericii Copte, Joseph Stefanos, a dat propunerea să începem să ne împărtășim unii la alții, iar apoi să căutăm răspunsuri la întrebările existente între Biserica Vechi Orientală și Biserica Ortodoxă.

Joi, 6 septembrie
Tema distincțiilor „semnelor vremii” și înțelegerea istoriei a devenit subiectul central în a doua zi a simpozionului.

Sesiunea de dimineață a fost deschisă cu mesajele Patriarhului Daniel al României, a Mitropolitului Onufrie al Kievului și a Patriarhului Copt Tavadros al II-lea de Alexandria.

Cuvântul de salutul al patriarhului român Daniel a fost citit de către Preasfințitul Atanasie (Rusnak), episcop de Bogdania. Patriarhul a subliniat în mesajul său că tema discernământului are o importanță excepțională pentru Biserică.
Discernământul trebuie să fie controlat de harul Duhului Sfânt. Îi cerem lui Dumnezeu darul de a vedea diferența și de a distinge duhurile. Anume discernământul stă la baza tuturor virtuților.
În lumea modernă, discernământul și prudența reprezintă un remediu pentru agitația și fluxul a tot felul de informații. Acest lucru ne este necesar pentru ca să auzim glasul lui Dumnezeu și să-I deschidem inima.
Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze această conferință”, cu aceste cuvinte și-a închiat mesajul său Patriarhul Daniel.

Mesajul de salut al Mitropolitului Onufrie al Kievului a fost citit de către Arhiepiscopul de Lviv Filaret (Kucerov). În mesajul său, mitropolitul a subliniat faptul că discernământul este un dar deosebit. El ne ajută să distingem binele de rău, să cunoaștem voia lui Dumnezeu și să ne păzim de păcat. Însuși Domnul i-a învățat pe apostoli să urmeze această virtute și să învețe să distingă pe prorocii mincinoși. Orice faptă bună poate fi o piatră de poticnire, dacă nu se săvârșește cu înțelepciune. Fără discernământ, chiar și iubirea se poate transforma în viclenie și în servilism. Anume discernământul este o condiție necesară pentru mântuire.

Patriarhul Tavardos al II-lea în discursul său, citit de către fratele Marcos el Macari, a propus să găsim un „exemplu viu al discernământului“ la Abba Epifanie, starețul mănăstirii Sf. Macarie (Egipt). Abba Epifanie a fost ucis pe 29 iulie anul trecut. El se distingea printr-o înțelepciune smerită, prin atenție la cuvinte și o minte blândă. Timp de 5 ani el a participat la 20 de conferințe. Era un călugăr învățat, dar nu s-a lăudat niciodată cu acest lucru. Abba Epifanie a trăit foarte simplu. Chiar și atunci când învăța, găsea cuvinte foarte simple. El a fost un model fin și sofisticat de cultură. Prin viața sa, el ne-a arătat că e posibil să îmbini învățătura cu simplitatea. „Călugări, iubiți-vă unii pe alții”, adesea repete el. Discernământul este un instrument care trebuie să ne însoțească pe tot parcursul vietii.”

După acest discurs, Inna Prohorova, a propus să ne amintim de Ghelian Prohorov, soțul ei, expert al istoriei Bisericii Ruse, și un mare prieten al comunității din Bose. El a participat invariabil la toate cele 25 de simpozioane pe tema spiritualității ortodoxe și, anul trecut, a plecat în pace la Domnul. Înainte de moartea sa, el și-a văzut publicată Cronica lui Lavrentie, care conține cronici unice ale mai multor autori. Cea mai mare parte a timpului din viața sa, el și-a dedicat-o lucrării la această Cronică. Un exemplar a fost donat bibliotecii mănăstirii.

Episcopul Americii de Vest, Maxim (Vasiljevic) al Bisericii Ortodoxe Sârbe, în raportul său „Discernământul în vremuri de criză: st. Maximul Mărturisitorul” a vorbit despre complexitatea epocilor în criză.

Cuviosul Maxim aparține une perioade de criză extrem de mari din punct de vedere teologic, economic, politic.
La el găsim un răspuns interesant la întrebarea „Cum să cunoaștem adevărul?”
„Adevărul nu este în trecut, ci în viitor. Discernământul ne ajută să vedem sfârșitul lucrurilor. ”
Nu există sfârșit fără început. În contextul acestui postulat, raportorul a dezvăluit învățăturile Sfântului Maxim despre sfârșit.
Discernământ, Istorie și Cruce.
Discernământ, Iubire și Înviere.
Explicația viitorului trece prin discernământ.
Lumea are nevoie de o criză în calea spre Cruce și Înviere.

Profesorul protoiereu John Erickson de la Institutului Teologic „Sf. Vladimir” (New York, SUA), în raportul „A discerne timpul. Istoria și memoria”, ca și precedentul raportor, menționează că este posibil a discerne prezentul doar prin prisma viitorului. El a vorbit despre înțelegerea contemporană a istoriei. „Noi, generația anilor 60-70 ai secolului XX, suntem martorii nu doar a războiului rece, dar și martori ai sfârșitului istoriei.” El se întreabă: „Pe cine trebuie să ținem minte? Pe cine să uităm?” Memoria devine selectivă. Înţelepciunea și gândirea sunt foarte importante. Cum să nu-i uităm pe alții? Noi ținem minte propriele dureri, durerile care ne-au adus alții, dar uităm despre durerea pe care am pricinuit-o noi altora.
Pentru creștini, istoria se concentrează în jurul lui Hristos.
Tradiția este o forță vie, este singura cale spre viitor.
Ce cuvânt de speranță putem propune?
Viitorul este Hristos și plinătatea iubirii Sale!

Călugărul Michel Van Parys de la mănăstirea din Chevetogne în raportul său „Criteriile deciziilor comune în Rânduiala monahală a cuviosului Benedict de Nursia” a ilustrat discernământul la nivel comunitar.
Rânduiala monahală a Cuviosului a fost scrisă și adoptată în anii 513-514. În această Rânduială, unul dintre principalele criterii ale vieții comunitare este considerat discernământul. Ea este mama virtuților.
Domnul răspunde prin gura învățătorului.
În frăție – alegerea starețului, celui mai înțelept este primordială. Starețul poate să indice la un succesor al său, dar nu poate să și-l numească. Ascultarea monahală este o ascultare comună și reciprocă între frați.
În mănăstire ar trebui să se aplice gândirea comună. Ea se manifestă în cadrul Consiliul comunității și în Sfatul bătrânilor.
Starețul aplică discernământul în acțiunile sale și în cele ale comunității. Cum să înțelegem voia lui Dumnezeu pentru comunitate? Deseori Dumnezeu îi deschide voia Sa celui mai tânăr dintre frați, de aceea la adunare trebuie să fie ascultată fiecare persoană, fiecare trebuie să își exprime părerea.
Comunitatea monahală nu trăiește întotdeauna conform poruncilor lui Dumnezeu, de aceea este necesar să asculte și de călugării pelerini (străini), care judecă mănăstirea.
Toți trebuie să se asculte unii pe alții și toți să asculte de Sfântul Duh.
Casa lui Dumnezeu va fi îndrumată cu înțelepciune de către înțelepți. De fiecare dată trebuie să se ghideze de legea iubirii.
O comunitate fericită este aceea care are un stareț înțelept.

A doua sesiune a început în după-amiaza zilei cu citirea mesajelor Mitropolitului Europei Centrale și de Est Antonie (Mikhalev), reprezentant al Bisericii Ortodoxe Bulgare, a Arhiepiscopului Hieronimus al II-lea (Liapis) al Atenei și a secretarului Consiliului Mondial al Bisericilor, Dr. Olav Fykse Tveit.

Mitropolitul Antonie (Mihalev) a împărtășit ideea că discernământul este un dar de la Dumnezeu, legat de inima omului, și acolo, în inimă crește. Mitropolitul Ieronim al II-lea (Liapis) a subliniat faptul că discernământul este o busolă în marea lumii. Sarcina noastră este să învățăm să discernem pentru a lua decizii corecte. Să-l susținem pe aproapele, chiar și atunci când a greșit. Dr. Tveyt a mulțumit pentru subiectul actual ales, destul de relevant pentru simpozion: discernământul. El a reamintit că în acest an a avut loc cea de-a 70-a aniversare a înființării Consiliului Mondial al Bisericilor. În legătură cu această dată, Papa Francisc a vizitat Centrul Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva. Întrebarea exprimată la întâlnirea cu personalul Consiliului Mondial al Bisericilor a fost repetată și la simpozion. „Cât de mult noi ne rugăm unul cu altul și unul pentru altul?” Fără rugăciune comunicarea noastră, dialogul nostru devine un monolog. Trebuie să învățăm să recunoaștem Voia lui Dumnezeu și să citim semnele timpului.

După aceste cuvinte de salut, au urmat rapoarte în cadrul cărora au fost discutate exemple concrete a discernământului comunitar sau bisericesc în momentele istorice deosebit de importante.

Istoricul rus Alexandr Mramornov, șeful Organizației de parteneriat non-guvernamentală pentru protejarea și conservarea patrimoniului cultural „Salvarea” /„Spaskoe delo”/, a vorbit despre Soborul de la Moscova, care a reunit reprezentanți ai clerului și laicilor, în anii dificili ai Revoluției anilor 1917-1918; Daniela Kalkanjeva, de la Universitatea Sf. Clement din Ohrid, orașul Sofia, a povestit despre atitudinea îndrăzneață pe care a manifestat-o biserica bulgară, opunându-se deportării evreilor în anii 1941-1944; părintele Porphyrios Giorgi de la Universitatea Balamand, Patriarhia Antiohiei, a schițat portretul viu al celor trei episcopi ai Bisericii Antiohiei, care au cautătat modalități de reconciliere în timpul Războiului civil, a Libanului însângerat, în perioada anilor 1970-1990.
Alexandr Mramornov, în raportul „Soborul de la Moscova în anii 1917-1918”, adresează întrebarea retorică: „Soborul s-a adunat oare la un moment oportun? Participanții la sobor au realizat schimbarea vremurilor?” La ambele întrebări el dă un răspuns afirmativ, chiar dacă cu unele rezerve.
Soborul s-a adunat și a avut loc ca un fenomen istoric. La 15 august 1917 a avut loc deschiderea soborului. Este important să subliniem că soborul a fost convocat pentru o perioadă nelimitată de timp.
În zilele revoluției, pe 25 octombrie, participanții la sobor nu discutau noutăți. În înregistrările scrise erau trecute numai discuțiile programate fugitive. Mult timp din partea soborenilor nu a existat nicio reacție la cele petrecute în țară, la toate schimbările produse, se simțea în toate o încetinire și inacțiune.
În ciuda tuturor dificultăților organizării soborului, participanții priveau cu credință spre viitor. Ei au prevăzut că documentele Soborului vor fi necesare și cerute, dar nu au prevăzut că acest lucru se va întâmpla abia în secolul al XXI-lea.

În raportul „Mitropolitul Ștefan al Sofiei și Biserica Ortodoxă Bulgară în anii 1940-1944”, Daniela Kalkanjeva, pe baza documentelor păstrate și a statisticilor, a prezentat un raport cuprinzător privind rolul Bisericii Ortodoxe Bulgare în opoziția și rezistența Holocaustului. Printre clerul care a avut grijă de evrei, în mod special s-au evidențiat mitropoliții Paisie, Ștefan și Neofit. Fapta lor este demnă de a fi repetată, imitată și constituie un exempl de discernământ sinodal.

Părintele Porfirios, în raportul „Biserica Antiohiană și războiul civil din Liban în anii 1975-1990”, a adus de asemenea exemplul arhiereilor care au manifestat prudență și discernământ în perioada instabilității și a războiului. Patriarhul Antiohiei Ignatie și Mitropoliții George și Ilie au fost simboluri ale păcii și iubirii în anii devastării și a însângerării.

Vineri, 7 septembrie
În a treia zi a simpozionului, accentul de bază a fost pus pe distingerea gândurilor, care apar în inima omului și a capacității de a le controla.

Sesiunea de dimineață a început cu citirea mesajelor, trimise participanților la simpozion. Primul mesaj al patriarhului Antiohiei Ioan al X-lea a fost citit de Arhimandritul Porphyrios Giorgi. În mesajul său, patriarhul a subliniat că conferința de la Bose are o mare importanță pentru dialogul și comunicarea dintre Biserici. Darul discernământului ne este dat ca să păstrăm dragostea lui Dumnezeu, pentru a sluji Bisericii.

Mesajul Arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby, a fost citit de Episcopul Bisericii Anglicane, John Stroian. În mesajul său, arhiepiscopul a subliniat că viața necesită determinare, hotărâre. Adesea noi luăm decizii în favoarea intereselor personale, mai puțin în interesul public. Alegerea corectă este aceea care este combinată cu Voia lui Dumnezeu.

Dl. Cristiano Bettega, directorul Comisiei pentru Ecumenism în cadrul Conferinței Episcopilor Italieni, a citit, de asemenea, mesajul său de salut participanților la simpozion. În special, el a subliniat că această a 26-a întrunire mărturisește sinceritatea căii pe care merg frații mănăstirii. Discernământul nu este doar un cuvânt, ci este o acțiune, o faptă, un lucru pe care trebuie să-l punem în practică. Discernământul este o întrebare, și anume întrebarea: „Ce vrea Dumnezeu de la mine în acest moment?” Discernământul este o chemare.

Trei conferințe de dimineață au fost dedicate discernământului în tradiția monahală. Diaconul Paul Gavrilyuk de la universitățile Sf. Toma și Sf. Pavel din SUA a prezentat raportul „Ioan Scărarul în percepția duhovnicească și a discernământului”. El a arătat modul în care cuviosul Ioan a adunat și sistematizat traditia monahală grecească, care a fost până la el. Bibliistul britanic și sirologul, Sebastian Brock, de la Universitatea din Oxford, a propus un mozaic de citate al părinților sirieni din secolele IV-VIII. Raportul său „Sentimente duhovnicești în tradiția siriană” a fost dedicat ciocnirii discernământului și simțămintelor. El a definit inima ca un organ care leagă simțurile corpului și a sufletului. Toate simțurile participă la viața spirituală. Omul este chemat să vegheze, păzească și să stăpânească sentimentele sale interioare și exterioare. Păzirea sentimentelor duce la moartea omului vechi și la nașterea omului nou. Într-un astfel de suflet strălucește lumina Sfintei Treimi.
Putem compara pe Eva și pe Fecioara Maria. Prima este ca un ochi pătat, cel de-al doilea ca unul luminat. Așa cum vederea fizică trebuie păzită, tot așa, sau chiar într-o măsură mai mare, trebuie păzită cea duhovnicească. În caz contrar, realitatea este distorsionată, alb-negrul devine neclar, ca și literele pe hârtie.

Filosoful Alexei Fokin de la Academia de Științe a Rusiei a prezentat raportul „Discernământul duhovnicesc la cuviosul Ioan și în tradiția ascetică galică a secolului al V-lea”. El s-a concentrat pe moștenirea pe care călugărul Ioan a transmis-o creștinismului occidental. Învățătura discernământului la Cassian a atras atenția teologilor și istoricilor Bisericii de timpuriu. Conform învățăturilor cuv. Ioan Cassian, discernământul are două căi: 1. calea cunoașterii active și 2. calea vieții contemplative.
Aici apare:
– cunoașterea viciilor sufletului și modalitățile de a le vindeca,
– deosebirea și dobândirea virtuților.
Toate viciile sunt legate între ele. Nu este posibil de a scăpa de unul, dacă nu ne vom lupta cu celelalte. El clasifică 8 patimi și indică asupra necesității de a le cerceta și de a ne lupta cu ele.
Un rol important în depășirea și lupta cu patimile este jucat de discernământul duhovnicesc. Anume el este sursa tuturor virtuților.
Duhul discernământului poate fi împărțit în 3 etape:
1. Darul distingerii duhurilor
2. Capacitatea de a distinge gândurile
3. Abilitatea de a păstra cumpătul și echilibrul

Există 3 surse ale gândurilor: gânduri de la Dumnezeu, de la diavol și de la trup (de la om).
Sufletul este în așa mod constituit încât în el are loc permanent un proces ciclic al gândurilor. Cu toate acestea, omul este capabil să facă față și să lupte, să le accepte sau să le respingă. Acest lucru depinde de noi. Discernământul este comparat cu schimbătorii de bani.
Discernământul este o artă care nu este atât dobândită de om, cât este dată de Dumnezeu prin generozitatea Sa.
Pe de o parte, discernământul este dobândit prin concentrarea și efortul voinței personale, iar pe de altă parte este darul harului Dumnezeiesc.
Trebuie să veghem și cercetăm permanent toate locurile secrete ale inimii și să găsim toate intrările și ieșirile, astfel încât fiara vicleană să nu pătrundă în ea.

Criterii de stăpânire și luptă cu gândurile:
– ele se află în însuși sufletul nostru, ca o abilitatea de a distinge binele și răul,
– în Sfânta Scriptură,
– în sfaturile duhovnicești și experiența sfinților părinți.
Fiecare gând trebuie să fie cercetat în inimă cu ajutorul unei cumpătări echitabile. El trebuie comparat cu faptele apostolilor și a profeților, cu învățăturile Părinților Bisericii, cu tradiția bisericească. Discernământul adevărat este dobândit prin smerenia adevărată, prin sfaturile stareților, prin experiența duhovnicilor.
Trebuie să tindem spre dezrădăcinarea viciilor și dobândirea virtuților.
Duhul discernământului trebuie să ne dirijeze viața. El constituie bogăția duhovnicească.
Natura virtuților: principiul cumpătării, a măsurii, adică, pe cât este de posibil de căutat a evita toate extremele. Discernământul este măsura acțiunilor umane. Potrivit lui Ioan Cassian, discernământul generează cumpătarea.
Discernământul este aproape de prudență.
Discernământul este o candelă pentru om, pentru că sfințește calea vieții umane. Ea ajută la apropierea către netulburare (starea fără patimi), la puritatea inimii și dobândirea dragostei perfecte.

Această învățătură a avut o influență semnificativă asupra tradiției occidentale:
1. Episcopul Evpherios de Lyon, a realizat o transcriere a scrierilor lui Ioan Cassian. El a subliniat că dacă, în timpul rugăciunii, suntem atacați de gânduri, care pătează omul, cel ispitit trebuie să le îndepărteze cu mâna discernământului. Discernământul este dat de la Dumnezeu, dar este și rezultatul activității omului.
2. Sub influența lui Ioan Cassian s-a aflat Benedict al Nursiei, când a compus regulile sale monahale. Potrivit mărturiei Papei Grigorie cel Mare (Dvoeslov), „regulile lui Benedict se deosebesc prin discernământ”. Tendința autorului a fost de a evita extremele, ghidându-se de sentimentul măsurii. Starețul nu trebuie să fie gelos, nesăbuit. Trebuie să țină minte discernământul patriarhului Iacov din Vechiul Testament, care nu a încetat să mâne turma fără popasuri, altfel ar fi pierdut-o pe parcursul zilei.
3. Tradiția monahală irlandeză. Sfântul Columban: „Discernământul a primit denumirea de la distingere, pentru că distinge binele de rău”. Această deosebire nu este realizată doar în trebuirile externe: dar și în chilia sufletească interioară. Pentru a înțelege vizual el a folosit imaginea cântarului. Măsură discernământului cântărește faptele și nu permite vreo abatere de la dreptate. Acesta este un instrument pentru a urma calea regală. Trebuie să ne luminăm cu lumina discernământului.

În după-amiaza zilei, sesiunea a fost deschisă cu citirea unui fragment din raportul pregătit de Abba Epifanius de la mănăstirea Sf. Macarie (Egipt, Biserica Coptă). Raportul său a fost dedicat conducerii duhovnicești a părinților deșertului. Raportorul a subliniat că chemarea deosebită a stareților deșertului a fost să evidențieze slăbiciunile ucenicilor lor și să-i încurajeze în lupta împotriva patimilor. Atenția de bază era acordată luptei sau chiar războiului cu gândurile păcătoase, al căror scop era să distrugă încrederea care exista dintre duhovnic și fiii spirituali.

Următorii vorbitori au atras atenția asupra unor aspecte contemporane ale hranei spirituale. Psihanaliticul ortodox Kyriaki Fitzgerald de la Institutul Teologic „Sfânta Cruce” (Brooklyn, SUA) a propus câteva rânduri pentru psihoterapia creștină, în raportul său „Discernământul și formarea sănătoasă a personalității ”.
Iată câteva dintre ele:
Scopul principal al discernământului este să dezvăluie voia lui Dumnezeu.
Neajunsul profund al discernământului este rodul experiențe negative proprii.
Cunoașterea de sine este apărarea supremă. Oamenii care se judecă după aspectul exterior, sunt cei mai slabi. Ei nu se cunosc din interior și în timpul ispitelor nu se pot apăra.
Oamenii narcisciști sunt asemănători pildei despre bogatul din Evanghelie. Narcisul nu are o relație adevărată cu Dumnezeu.
Este foarte important să cultivăm respectul pentru fiecare persoană și să observăm unicitatea fiecăruia.
Problemele educării copiilor:
– Copiii nu pot vedea sensul în viață din cauza așteptărilor mari ale părinților. Când un copil vede că nu poate face față, el începe să se considere un eșuat.
– Mai rău este atunci când copiii cresc în case unde pe primul loc sunt banii. Pentru a ieși din această dependență, trebuie să avem libertatea spiritului și să redirecționăm dorințele și aspirațiile noastre spre căutarea duhovnicească.

Gânduri obsesive.
Ele sunt numite, de asemenea, gânduri negative sau gânduri urât mirositoare. Unii oameni cred că sunt superiori altora. În situații complicate, ei cred că problema lor personală nu poate fi învinsă chiar de Dumnezeu. Astfel de gânduri trebuie îndepărtate prin smerenie și încrederea în Dumnezeu.

Disperarea.
Anxietatea, neliniștea, disperarea pot duce la o convingere profundă în deznădejde.
Oricare dintre acești factori poate duce la moarte.
Abilitatea de a iubi este un stimul, este „δυναμική”, este un impuls. În fiecare este sămânță iubirii și fiecare trebuie să o educe și îngrijească.
Este ușor să pierzi acest dar și de fiecare dată în absența lui, trebuie să ne mărturisim și să ne rugăm pentru redobândirea lui.
Înțelegerea atât pentru dvs., cât și pentru ceilalți este o sarcină dificilă, dar noi nu suntem singuri. Avem un întreg nor de martori.

1. Trebuie să ținem minte că Hristos este permanent cu noi. Trebuie să credem în asta. Psihologul-terapeut ortodox este legat de practica rugăciunii, indiferent dacă pacientul știe sau nu știe despre aceasta.
2. Construirea unor relații de încredere cu Dumnezeu și cu pacientul. Respectarea confidențialității, a respectului.
3. Susținerea pacientului și exprimarea sprijinului în toate grijile lui.
4. A fi în și a simți rezența lui Dumnezeu.
Slujirea unui medic-psiholog se bazează pe smerenie. Smereania este un proces viu. Adevărata smerenie nu trebuie confundată cu umilința. Umilința distruge încrederea și deschiderea în relațiile interpersonale.

Istoricul Irina Paert de la Universitatea din Tartu a ilustrat drama păstoririi neexpermintate (mladostarcestvo), în care a fost implicată Biserica Rusă în secolul al XX-lea. Tinerii stareți, aceste figuri carismatice, folosind puterea și autoritatea lor, „îi înrobeau” pe ucenicii lor, în loc să-i învețe discernământului și deosebirea gândurilor.
În raportul său „Duhovnicia și păstorirea neexpermentată (mladostarcestvo) în tradiția rusă”, ea pune întrebarea: „Cum poate să vorbească despre discernământ omul imperfect?”
Călugărul Theodosii mărturisește că duhovnicul său, Ambrosie de la Optina, nu avea nic nici un har, dar avea discernământ.
În secolele XIX-XX în Rusia, mulți au fost pasionați de căutarea previziunilor. Acest dar era considerat ca semn al unui stareț adevărat.
Termenul „mladostarcestvo” (păstoria neexpermentată) a fost introdus în literatura teologică în anii 30 ai secolului XX, la Paris.
Ce trăsături pot caracteriza duhovnicii tineri, duhovnicii neexpermentați (mladostarți)?
– impunerea unor sarcini insuportabile,
– cerința de a vinde proprietățile, locuința,
– indicarea la alegerea căii în viață: să te căsătorești sau să mergi la mănăstire,
– Atitudinea față de medicină.
Lupta împotriva acestui fenomen în mediul bisericesc nu este sistematică sau chiar deloc nu are loc. Aparatul disciplinei bisericești nu este dezvoltat.

Cauzele apariției duhovnicilor neexpermentați.
1. Tendința de urmare, imitare. La începutul secolului al XX-lea, mulți au început să vorbească despre necesitatea cultivării slujirii de duhovnici (starți). Călugării și preoții tineri erau trimiși în Optina Pustini timp de o lună, o lună și jumătate pentru a învăța duhovnicia. Astfel de „cursuri de formare și ridicare a calificării”, desigur, nu au putut duce la nici un rezultat. Apoi, acești oameni tineri se aflau în fruntea comunităților monahale în alte locuri. Exemplele deplorabile ale acestui fenomen pot fi aduse în număr foarte impunător (Sofronie în Tuapse, Grigorii Rasputin, etc.)
2. Mișcările cu caracter mistic. Exemplu eleoniților, ioniților, care l-au considerat pe Ioan de Kronstat drept primii – antichristul, ai doilea – Hristos.
3. Subcultură ortodoxă, mai ales accentuată în perioada sovietică (combinația tradiției oculte și creștine).
4. Atitudinea negativă față de rațiune, minte, ca o reacție la iluminare.
5. Învățarea greșită. Duhovnicii și păstroriții uită că cel mai important lucru în alimentarea spirituală este să fii atent la vocea conștiinței.
6. Lipsa discernământului. Aplicarea la fiecare persoană a aceleiași ștampile, în timp ce sarcina duhovnicului este de a-i învăța și duce la independența.
În situația actuală, soluția poate fi doar o căutare comună a căii spirituale. Pentru aceasta este nevoie de smerenie, de ascultarea reciprocă a celor mai mari și celor mai mici, discernământ duhovnicesc, rugăciune.

Părintele unei parohii în Preveza (Grecia), Teodosios Martsushos, a prezentat experiența sa duhovnicească pastorală și confesională în raportul: „Parentarea duhovnicească astăzi: puterea și limitarea discernământ duhovnicesc”.
Voi aduce câteva idei interesante, deosebit de importante pentru preoți.
„În hrana spirituală preotul se bazează pe experiența atât proprie, cât și a altor frați, duhovnici.
Pocăința pentru mulți este un sentiment nedefinit de vinovăție. Mărturisirea (pocăința) este de multe ori confundată cu eliberarea energiei negative, decât dorința de a se întoarce în casa Tatălui Ceresc.
Fiind botezați după tradiție și conform rânduielilor Biserciști, noi nu întotdeauna suntem creștini în esența noastră. Părinții care își aduc copiii la botez, deseori sunt atei sau complet indiferenți față de credință.
De ce este nevoie de mărturisire? Mărturisirea este la noi în mare parte este cateheza. Preotul este păstor și părinte. Duhovnicul nu este doar un psihanalist, terapeut, dar și preot, și judecător. În timpul mărturisirii, el se află pe turnul Legii divine și trebuie să judece în conformitate cu această Lege. Nu trebuie șterse limitele analoghionului.
Este un lucru fără sens de a cere de la om ceea ce el nu poate sau ceea ce nu știe.
Pocăința este un fenomen treptat.
De obicei îi auzim pe aceia în care avem încredere.
Cunoașterea de sine necesită o mare vigilență și nervi puternici, precum și determinarea de a-l urma pe Hristos.
Hristos și libertatea sunt inseparabil legați.
Omului poți să-i ajuți numai iubindu-l.
Adevărul și dragostea trebuie să meargă mână în mână, ele sunt inseparabile”.

 

Sâmbătă, 8 sptembrie

Sâmbătă, ultima zi a simpozionului a început cu Liturghia ortodoxă, condusă de Arhimandritul Athenagoras Fasiolo. Mulți clerici și laici prezenți la slujba divină, s-au împărtășit cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

La conferință au fost trase concluzii în urma simpozionului și au fost prezentate ultimele rapoarte. Raportul arhidiaconului John Chryssavgis, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, a fost intitulat: „Calea conștientizării și autenticitatea în Biserica de astăzi”. El a fost dedicat generalizării elementelor-cheie ale discernământului și îndrumării spirituală prin citirea scrisorilor lui Varsanufie și Ioan din Gaza. Însoțirea omului niciodată nu trebuie să se bazeze pe autoritatea celui care efectuiază acest lucru, dar pe aprofundarea în smerenie, pe respectul celuilalt, pe delicatețe, care se exprimă adesea mai mult prin tăcere decât prin cuvinte.

În calitate de membru al Comitetului științific al simpozionului, părintele John Behr de la Institutului Teologic „Sf. Vladimir“ (New York SUA), a finalizat lucrările simpozionului cu raportul „A învăța să discernem“, în care au fost analizate temele prezentate și opiniile. Discernământul creștin, în opinia sa, este dobândit numai în Biserică; doar scopul îl determină – viața întru Hristos; și acest lucru se întâmplă numai în baza creșterii, care necesită efort și răbdare. Astfel, „libertatea – este esența discernământului – a concluzionat profesorul Behr – nu libertatea de a face ceea ce ne dorim, dar libertatea în dragoste. Anume dragostea ne face liberi în senul evanghelic al cuvântului“.

Aproape de sfârșitul simpozionului a fost citit mesajul cardinalului Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. În mesajul său, el a propus să ne îndreptăm spre mozaicul Catedralei Nașterii Preasfintei Fecioare Maria din Montreal, ales ca emblemă a colocviului, pentru a ne apropia de discernământul în „calea ecumenică”.

Părintele Enzo Bianchi a încheiat sesiunea cu mulțumiri, adresate atât lui Dumnezeu, cât și celor care au făcut posibilă această nouă oportunitate fructuoasă de întâlnire și schimb de opinii.

A conspectat ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
Traducere din rusă: Sosanna Didilica.

Mai multe fotografii găsiți pe siteul mănăstirii din Bose

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului