Hramul Chișinăului sărbătorit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău Posted on 17 October 2018    0 Comments;

Duminică, 14 octombrie 2018, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, PS Ioan al Sorocii, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Alături de Preasfinția Sa s-a rugat Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, împreună cu slujitorii Catedralei și numeroși creștini veniți din toate coluțurile țării la hramul Capitalei.

La eveniment au onorat cu prezența: Dl Igor Dodon, Președinte al Republicii Moldova, Dl Primar General interimar Ruslan Codreanu, Dl Viceprimar Nistor Grozavu, însoțiți de consilieri și reprezentanți ai corpurilor diplomatice acreditate.

În timpul Liturghiei, clerul și credincioșii, în același cuget și simțire liturgică, au mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale revărsate asupra Bisericii noastre și s-au rugat Maicii Domnului pentru sănătate și mijlocire în faţa Dreptului și Bunului Judecător.

Adresându-se poporului dreptmăritor, Episcopul Ioan a subliniat faptul că Chişinăul este un oraş cu adevărat binecuvântat, având-o ca protectoare şi mijlocitoare în faţa tronului Dumnezeului celui Atotputernic pe însăşi Preacurata Fecioară Maria.

PS Ioan și-a manifestat bucuria cu privire la faptul că la Sfânta Liturghie a fost prezent un număr atât de mare de creștini, având în frunte reprezentanți din conducerea de vârf a țării, ceea ce demonstrează continuitatea obiceiului străbun, după care cârmuitorii erau cei dintâi care mergeau să se închine în Casa Domnului.

Episcopul Sorocii a transmis și mesajul de binecuvântare al ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, care în aceste zile se află în orașul Minsk, Belarus, la lucrările Sfântului Sinod.

După Liturghie, credincioșii în frunte cu Episcopul Ioan și slujitorii altarului au săvârșit un Tedeum de mulțumire pentru toate binefacerile Domnului revărsate asupra cetății credincioșilor Săi robi.

La final a avut loc inaugurarea oficială a Hramului oraşului Chişinău. Ceremonia s-a desfăşurat în scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”.

În acest an, oraşul Chişinău marchează 582 de ani de la prima atestare documentară.

Din istoricul sărbătorii

Sărbătoarea a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii ‘Maica Domnului’, din Constantinopol, în timpul împăratului bizantin Leon Înțeleptul (886-911). Într-o noapte de sâmbătă spre duminică, în Biserica ‘Preasfânta Născătoare de Dumnezeu’ din Vlaherne – Constantinopol se oficia Slujba Privegherii. Spre dimineață (1 octombrie), Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos împreună cu ucenicul său Epifanie, în timp ce se rugau, au văzut pe Sfânta Fecioară strălucind în lumină, având lângă sine pe Sfântul Ioan Botezătorul și pe Sfântul Ioan Evanghelistul, stând între alți sfinți și îngeri. Acoperind Maica Domnului credincioșii cu cinstitul ei omofor se ruga astfel: ‘Împărat ceresc, primește pe tot omul cel ce Te laudă și cheamă numele Tău și unde se face pomenirea numelui meu sfințește și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primește-le, Doamne, rugăciunile și făgăduințele și-i scapă de toate nevoile și răutățile’.

În calendarul Bisericii Ortodoxe, următoarea sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului prăznuită în 21 noiembrie / 4 decembrie.

Fotografii de la eveniment găsiți pe siteul Mitropoliei.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului