Predica la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului

Iubiți părinți, frați și surori, pe toți vă felicit în această duminică, în care se sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului, pomenirea tuturor Sfinților celor ce în pământul Moldovei s-au nevoit și a sfântului Roman Melodul, care este ocrotitorul ceresc al cântăreților. Îi felicităm pe cei ce cântă și le dorim să le dea Dumnezeu puteri ca să-L poată lăuda pe El cu vocea, organul cel mai frumos și desăvârșit din toate instrumentele muzicale.

Cred că ați observat că astăzi s-a început citirea Epistolei către Galateni a Sfântului Apostol Pavel. Unsprezece duminici s-a citit Epistola către Corinteni, iar din duminica aceasta și încă două duminici se va citi epistola către Galateni.

Galatia antică a fost o regiune din Asia Mică situată pe platoul Anatoliei pe teritoriul actual al Turciei. Numele provine de la triburile celtice venite din Galia în jurul anului 300 î.Hr. Capitala ei era Ancira, astăzi Ankara, capitala Turciei. Apostolul le scrie epistola sa când creștinii de acolo erau tulburați și răzvrătiți. Pentru încetarea acestor nedumeriri, venite din partea unor iudei, care învățau că nu este posibil să se mântuiască cineva fără ca să fie tăiat împrejur și fără ca să păzească legea lui Moise și pentru vindecarea unor abateri de la viața morală a fost scris acest avertisment. Abaterile aveau un acces ușor și se înfiltrau în comunitate fără mari împiedicări. Imaginați-vă că au primit creștinismul păgânii, care nu știau de legea Vechiului Testament, care trăiau după obiceiurile năravurilor lor. Pentru ei era foarte greu să se corecteze și să nu mai ducă o viață vicioasă. Ei trebuiau să se schimbe radical nu la 90 ori la 180, ci la 360 de grade, adică complect.

În comparație cu ei, poporul iudeu era deprins cu asceza, înfrânarea, curățirea, iar ei nu. Cei care îi răzvrăteau pe galateni, lămureau că fără baza Legii mozaice, nu este posibil a întra în legea harului. Atunci apostolul este nevoit să le scrie Epistola sa, ca să-i înțelepțească. El le scria foarte aspru: „Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal. 1: 6-9)

Acestea sunt versetele care precedă pericopa de astăzi, noi nu le-am auzit citindu-se în timpul Liturghiei, însă ele ne ajută să înțelegem contextul în care a fost scrisă Epistola și motivul ei. „Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism” (Gal. 1:11-13)

Cu aceste versete se începe citirea de astăzi. Mai departe, Apostolul descrie viața sa, petrecută în iudaism. Acestea toate el le socotește nimic, după ce L-a aflat pe Hristos, și nici n-a căutat să se facă cunoscut cu apostolii care locuiau în Ierusalim ci a plecata imediat în Arabia, să binevestească neamurilor păgâne Evanghelia. Într-o singură frază el descrie activitatea sa pastorală, misionară și apostolică. Râvna care o avea în iudaism a întors-o în propovăduirea lui Hristos. Prin aceasta, el explică râvna și arderea lăuntrică pentru propovăduirea lui Hristos. Numai „după trei ani, scrie el, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am văzut decât numai pe Iacov, fratele Domnului”. (Gal. 1:18-19)

Apostolul acesta se citește și la Taina Sf. Maslu, arătând că Biserica din Ierusalim și primul ei episcop, patriarhul Iacov, stau la bază tuturor Tainelor și slujbelor bisericești, ea fiind Biserică Mamă pentru toate Bisericile. Aceasta trebuie să fie actualizat acum, când s-au ivit divergențe și neînțelegeri între Patriarhiile Constantinopulului și Moscovei. Ce se va întâmpla cu Ortodoxia dacă se va uita de obârșia sa? Aceasta rămâne o întrebare retorică, răspunsul ei rămânând o enigmă.

Pericopa de astăzi ne dă o posibilitate să ne punem întrebări și nouă înșine: ce este credința pe care am descoperit-o sau am moștenit-o de la părinți?

Cum creștinii din Galata erau smulși din practicarea cultului păgân și conduși la slujirea lui Hristos, la fel și noi trebuie să ne rupem de înțelegerea lumească a lucrurilor, a tradițiilor și obiceiurilor noastre, pe care le punem uneori mai presus de cuvântul Evangheliei, să ne rupem din formalitatea și indiferența, din cercul problemelor care duc uneori în pustietatea duhovnicească, chiar și în privința problemelor ecleziastice.

Legea îl punea pe Pavel în hotarele ei, el nu putea face nimic în afara acestor hotare, iar dragostea către Hristos, îl scoate din aceste frontiere și îl duce pe orizonturile necuprinse, îl conduce pe „o cale care le întrece pe toate” (I Cor. 12: 31). Această cale este cu iscusință cântată în epistola către Corinteni, capitolul al 13-lea. Ne punem și o serie de alte întrebări: ce ne leagă pe noi, ce perdea ne întunecă și nu-L putem vedea pe Hristos? De ce nu putem iubi pe aproapele nostru? Răspunsul la aceste întrebări îl găsim în Evanghelia pe care am auzit-o astăzi și o să-l rugăm pe părintele Petru, care a slujit cu noi, să ne-o explice.

Iubiți mei părinți frați și surori, Cuvintele Mântuitorului: „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; și dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Lc. 6:31-36 ) conțin deplinătatea învățăturii Sale. În aceste scurte versete se conține esența celor scrise în cărțile Noului Testament. Ele se înscriu în legea de aur „Tot ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Mt. 7: 12). Deci, vă îndemn să vă gândiți la acest mesaj evanghelic. El ne dă o pistă care, cu ușurință, ne conduce la porțile raiului. Să ne ajute Dumnezeu, trecând greutățile și încercările vieții, ținându-ne de aceste reguli, să ne urcăm spre cer, acoperiți de omoforul Maicii Domului. Amin.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc) și protoiereul Petru Moșneguțu

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *