Predica din duminica a 21-a după Cincizecime Posted on 24 October 2018    0 Comments;

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iubiți părinți, frați și surori am cântat acum „Veșnica pomenire” robului lui Dumnezeu nou adormit arhimandritului Varsanufie. Mulți din noi îl cunoaștem încă din timpul când am slujit la biserica Sfintei Treimi din Vanves. El a fost duhovnic la mănăstirile de maici din eparhia Corsunului și a slujit la schitul Sfântului Duh din Mesnil-Saint-Denis.

Fiind călugărit de către mitropolitul Antonie Bloom în 1970, ca ucenic al părintelui Serghie Sevici, el s-a format la umbra acestor mari dascăli ortodocși ai secolului trecut. În 1986 a fost hirotonit, ierodiacon și ieromonah, de către mitropolitul Vladimir Sabodan. A trăit mai mulți ani la Clamart, în casa lui N. Berdiaev, unde locuiesc și eu în prezent.

Ultimele trei săptămâni s-a aflat în comă. E interesant de remarcat, că tot timpul cât era în reanimare, își ridica mâna dreaptă în sus ca să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci. Când a intrat fiul său duhovnicesc, Grigoire, care mi-a povestit acestea, părintele Varsanufie a ridicat mâna ca să-l binecuvânteze. De ce povestesc acestea? În primul rând, ca să ne rugăm pentru părintele Varsanufie, dar și deoarece doresc să subliniez că omul care trăiește cu Hristos este în permanentă rugăciune și „suflarea îi este rugăciune”.

Așa învăța starețul Vasile de la Poiana Mărului, părintele duhovnicesc al cuviosului Paisie de la Neamț. Despre această trăire în Hristos mărturisește cel mai frumos Apostolul Pavel, când scrie: „şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2:20).

Ca să înțelegem mai bine acest verset și pericopa din Apostolul către Galateni, citită astăzi la Liturghie, ași dori să reflectăm la ea împreună. Ea are o importanță foarte mare pentru viața noastă duhovnicească.

„Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos” (Gal. 2:16). Cu acestea cuvinte se începe Apostolul.

Epistola către Galateni a fost scrisă în momentul celor mai aprige discuții și dezbateri legate de problema iudeilor, care învățau că creștinii din păgâni trebuie să primească de la început legea iudaică, cu toate consecințele ei (tăierea împrejur, respectarea prescrierilor din legea lui Moise, etc), iar apoi să fie botezați. Apostolul Pavel cu toată râvna și măiestria sa se ridică împotriva acestei învățături și îl dojenește chiar pe Verhovnicul Apostol Petru „Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov (adică din Ierusalim), el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur.” (Gal. 2: 11-12) Aceasta o făcea fiindcă după Legea lui Moise cei tăiați împrejur nu aveau dreptul să mănânce împreună cu păgânii sau păcătoșii cum erau numiți ei de către iudei. Văzând așa o viclenie, apostolul Pavel s-a revoltat: „Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?” (Gal. 2:14) Apostolul Petru cu smerenie primește acest reproș și, la Sinodul apostolic din Ierusalim, în jurul anului 50, ia partea și argumentarea Apostolului Pavel. Însă, care fost argumentul Apostolului Pavel? Anume: „Am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credinţa în Hristos” (Gal. 2: 16). Prin acest argument Apostolul Pavel arată că credința în Hristos eliberează de faptele legii, ori de îndeplinirea legii. Altfel, zădarnică ar fi fost credința în Hristos, căci omul s-ar mântui numai prin îndeplinirea poruncilor.

Ce înseamnă „credința în Hristos”? În primul rând este credința pe care o avem noi față de Hristos. Iar, în al doilea rând poate fi următorul: „ca să ne îndreptăm din credința lui Hristos”. Să atragem atenția la această explicație, profundă și teologică, deoarece noi ne îndreptăm din credința pe care a avut-o Hristos față de Tatăl. La fel și noi, bazându-ne pe acest exemplu, prin această credință ne îndreptăm, ne mântuim. Apoi Apostolul intră în polemică, ajungând prin argumentarea sa la un absurd. „Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului?” (Gal. 2: 17) Dacă Hristos nu poate să fie slujitor al păcatului, atunci credința în El ne eliberează de legea, care era frontieră între lumea păgână, păcătoasă, și lumea iudaică. Adică credința în Hristos este mai presus de legea mozaică, ori cu alte cuvinte „credința lui Hristos” trebuie să fie manifestată și în noi.

Epistola se termină cu versetul culminant al operelor pauline: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Gal. 2:20). Acesta poate fi socotit și al doilea argument împotriva iudeilor. Prin aceste cuvinte trebuie să înțelegem că putem primim pe cei dintre păgâni în comuniune cu noi, deoarece și Hristos s-a răstignit pentru cei păcătoși. La fel, aceasta este și confirmarea centrală nu numai în viața Apostolului Pavel, dar și în viața fiecărui creștin. Fiecare trebuie să pună aceasta pe primul plan: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Dacă aceasta nu va ajunge la înțelegerea noastră, în practica noastră, atunci zadarnică sau moartă este credința noastră. Aceste cuvinte să ne fie călăuză pe calea vieții. Să ne ajute Dumnezeu să putem realiza în practică această afirmație a Apostolului Pavel. Amin.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului