Pastorală la Naşterea Domnului a Mitropolitului Ioan de Corsun si Europa de Vest, Exarh al Patriarhiei Moscovei Posted on 5 January 2019    0 Comments;

Iubiți întru Domnul frați şi surori, onorați părinți, diaconi, călugări și mireni, cu bucurie întru Domnul, vă felicit cu ocazia marii și mântuitoarei sărbători a Nașterii Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos!

„Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul…” (Apocalipsa 1, 8).

Tot ceea ce a fost anunțat în mărturisirile profeților și ale sfinților Vechiului Testament se realizează în Nașterea lui Hristos. Vestea Noului Testament despre nașterea lui Dumnezeu în lume ne vorbește despre Adevărul care, întru Domnul nostru Iisus, sălășluiește printre oameni. Ultimele evenimente din istoria lumii și viitorul său încep cu nașterea Fiului lui Dumnezeu. Nașterea conduce cursul istoriei spre împlinirea victorioasă întru Singurul Fiu-Născut.

Promisiunile trecutului s-au realizat în Nașterea lui Hristos. Asemeni profetului Moise care a fost lăsat, mic copil într-un coș, Domnul a prevăzut ieslea pentru Fiului Său. La fel cum prorocul David s-a bucurat în fața chivotului legământului, tot așa Domnul a pregătit bucuria îngerilor și a păstorilor înaintea nașterii Copilului Divin. Așa cum profetul Elisei a vindecat pe Naaman străinul, tot așa și provediența lui Dumnezeu Tatăl s-a descoperit în mântuirea acordată tuturor popoarelor prin peregrinările Fiului Său.

În sărbătoarea Nașterii, prezentul și-a găsit împlinirea și adevărata semnificație. Aceasta este esența propovăduirii apostolice. Petru anunță comuniunea noastră cu natura divină (2 Petru 1, 4). Iacov ne vorbește despre „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus de la Părintele luminilor” (Iacov 1:17). Pavel este încântat că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus (2 Corinteni 12, 4). În copilul Dumnezeu-născut, noi suntem deja în comuniune cu Dumnezeu, onorați de darurile inefabile ale Lui, am devenit concetățeni ai Săi în Cer.

În Nașterea lui Hristos se manifestă viitorul care ne așteaptă în mod evident. În a doua venire glorioasă a Domnului, slava supremă Divină, pacea pe pământ și bunăvoința acordată oamenilor ne vor umple existența. Atunci boala, păcatul și moartea vor fi distruse. Noul pământ și noul cer ne vor aparține. Dumnezeu va fi „toate în toţi” (1 Corinteni 15, 28).

Iubiți întru Domnul frați și surori, onorați preoți, diaconi, călugări și mireni, vă felicit cu ocazia marii și mântuitoarei sărbători a Nașterii Domnului nostru și Mântuitor Iisus Hristos!

 + Ioan,
Mitropolitul de Corsun și Europa de Vest,
Exarh al Patriarhiei Moscovei

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului