Predica la duminica după Botezul Domnului nostru, Iisus Hristos Posted on 24 January 2019    0 Comments;

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. 

Iubiți părinți, frați și surori, sărbătorind duminica după Botezul sau Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos și pomenirea sf. Ioan Botezătorul descoperim o deosebită explicație teologică a iconomiei lui Dumnezeu pentru lume.

Frumos și cu o adâncime profundă explică sensurile acestei sărbători sfântul apostol Pavel în scrierile sale, mai ales în epistola sa către Efeseni. El arată cele mai importante momente din viața unui creștin și cum este chemat fiecare din noi să îmbogățească, să înmulțească, să împlinească în viața sa darurile primite la Sfântul Botez. Astfel, el scrie: „Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: „Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor„. Iar aceea că „S-a suit” – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului?” (Ef. 4. 7-9)

Deci toate câte le avem, sau le cunoaștem, le avem prin harul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu S-a pogorât pe pământ ca să arate oamenilor bunătatea Sa, dragostea Sa, să arate calea spre desăvârșire, să arăte planul Său pe care îl avea înaintea creării lumii. Se pune întrebarea: știa oare Dumnezeu că Adam va cădea în păcat și că Fiului Său va veni pe pământ, va pătimi, va fi răstignit, va muri și a treia zi va învia din morți? Și dacă nu avea să cadă Adam în păcat cum avea să se mântuiască lumea? Cum putea să fie omul îndumnezeit? Pentru că acesta era planul lui Dumnezeu pentru om. La fel, scrie apostolul Pavel: „Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns, Şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate” (Ef. 3, 8-9). Să ne întoarcem la întrebarea propusă: Cum avea să fie îndumnezeirea lui Adam dacă n-ar fi păcătuit Adam? Asupra acestei întrebări zăboveau oamenii din toate timpurile, mulțimea teologilor, filosofilor, înțelepților. Care este menirea omului? Ea se explică ușor și logic cu întruparea lui Hristos, dar fără de El cum aveau să stea lucrurile? Nu știm dacă așa ceva avea să fie; Dumnezeu știe. Noi știm că Dumnezeu prevăzând căderea omului a prevăzut și întruparea Fiului Său. El a prevăzut că dragostea Lui față de om avea să sufere întristare, chiar durere. El a iubit lumea, a adus-o de la nefiintă la ființă și, în dragostea Lui era ascunsă durea. Însă, durerea nu este absolută fără de margine, ea are un sfârșit și alinare. Acest sfârșit se împlinește în Hristos, în Învierea Lui. De aceea astăzi sărbătorind descoperirea, arătarea sau deșertarea lui Dumnezeu, ne minunăm de acest adânc al smereniei. În termeni teologici vorbim despre deșertare, pentru că Dumnezeu S-a lipsit de slava Lui, S-a deșertat pe Sine, S-a dezis de puterea Sa, ca să se arate ca un rob în apele Iordanului, ajungând să fie botezat de creatura sa, de Prorocul Ioan. Noi ne umplem de mirare, de frică, de spaimă în fața minunii ce s-a arătat, pentru că pentru mântuirea noastră s-a întâmplat aceasta. Dumnezeu S-a lăsat ca cel mai mic între oameni, S-a smerit până la infinit, ca să arate că El ne scoate și ne mântuiește din cele mai grozave căderi în care putem să ajungem. Să vedem cum explică aceasta Ap. Pavel:

Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Ef. 4. 10-13). Știind căderea în care ne aflăm, știm și chemarea la care suntem chemați, știm și înălțimea la care trebuie să ajungem „la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”. Acesta este și rugăciunea noastră cea mai importantă și la slujbă, și în chiliile noastre: Doamne, „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine” (Ps. 50, 12) și alta, rugăciunea Ceasului 1: „Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată”.

Fie ca prin rugăciunile Sf. Ioan Botezătorul, Dumnezeu să ne ajute să desăvârșim chemarea noastră. Amin.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

 

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului