„Al doilea Ierihon”. Predică la săptămâna a 36-a după Cincizecime și ziua pomenirii Sfântului Maxim Mărturisitorul Posted on 6 February 2019    0 Comments;

Şi când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind. Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce e aceasta. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine! Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine! Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu. (Luca 18, 35-43).

Evanghelia din duminica de astăzi ne vorbește despre orbul care stătea la porțile Ierihonului. Ierihon este un oraș, care primul a căzut la intrarea poporului lui Dumnezeu în Țara Făgăduinței. Este simbol al puterii canaanite și a opunerii lui Dumnezeu, simbol al bogăției și al gloriei, distrus nu prin forță, ci sub sunetele de trompetă ale armatei israeliene.

Ierihonul a fost distrus și șters de pe fața pământului exclusiv prin puterea lui Dumnezeu. În același timp, Domnul, predicând viitorul acestui loc, a anunțat că acest oraș va fi zidit din nou. Cel care va face acest lucru, va pune temeliile orașului pe oasele fiului său întâi-născut … (Navin 6.25).

Orașul, simbol al gloriei și al măreției, care mereu reînvie și tinde spre nimicirea lui Dumnezeu a narcisizmului uman. În timpul lui Iisus Hristos, Ierihonul era parte componentă a Palestinei.

Domnul se apropie de Ierihon și vede pe fiul poporului Israel, stând orb, nimeni nu avea nevoie de el. Cîndva Israelul prin sunetul de trâmbiță a distrus zidurile orașului. Acum, după multe secole, unul dintre fiii Poporului lui Dumnezeu, părăsit, stă în orbire.

El aude oamenii trecând și întreabă: „Cine este acesta, care trece pe alături?” Dar Domnul nu trece pe alături… Orbului i s-a spus despre Iisus. Atunci el a început să strige : „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!”

Acesta este adresarea absolut corectă și unica adevărată către Dumnezeu. « Fie-Ți milă de mine, doar Tu știi mai bine de ce am eu nevoie … Ceea ce îmi trebuie mie, dar nu ceea, ce cred eu ».

Doar ceea ce îmi trebuie mie, poate să nu îți trebuiască Ție, și prin urmare îmi va fi spre pieire. Și Domnul îl întreabă pe orb: „Ce voieşti să-ţi fac?” „Ce vrei?” Anume această întrebare trebuie să ne o punem în fiecare situație din viață, să o folosim la fiecare adresare atât oamenilor, cât și lui Dumnezeu, la cei puternici ai acestei lumi și nouă înșine. «Ce vreau?» „ Doamne, să văd!” Orbul a răspuns corect. Și anume modul direct și concret al răspunsului, sinceritatea sa în inima lui s-a transformat în credință. Prin darul credinței Acestuia, și, cel mai important, din punct de vedere biblic, al credinței lui Toma, Care, ca și Mesia, îl privește acum, întrebându-l despre ceea ce dorește. Și Domnul a răspuns: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit.”

Credința, care, pentru fiecare pare a fi proprie… La fel spune și Domnul nostru: „Credința ta”! Căci Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu mândru. Dar adevărul este că credința este un Dar. Aceasta este credința Lui, dată nouă prin darul Său. „Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu”.

Astăzi marcăm de asemenea pomenirea Sfântului Maxim Mărturisitorul (580-662). Asupra lui, marele învățător, Părinte al Bisericii, ascet, predicator și călugăr, Stâlpul Ortodoxiei, s-a împlinit cuvântul proverbului: „La slujba unui sfânt sărac nu se chântă Doxologia” …

Maxim a trăit în secolele VI-VII. În încercările disperate de a salva unitatea Imperiului, mai întâi în fața Persiei și apoi în fața Islamului abia apărut, puterea imperială a depus eforturi pentru unirea oamenilor cu mentalități și gânduri diferite. Constantinopolul a impus o formulă doctrinară conform căreia întru Hristos e o singura voință : Dumnezeiască.

Ceea ce pare astăzi complicat și abstract pentru noi, atunci a buleversat întreaga lume creștină. Atunci Estul și Vestul s-au ciocnit. Roma apăra plinătatea îndumnezeirii întru Hristos, iar Constantinopolul, care, ca altădată Ierihonul, se baza pe forța și puterea politică.

Pentru mărturisirea credinței Episcopului Roman a Romei, Martin, i-a fost tăiată limba și a fost omorât.

Pe Maxim l-au schilodit. Rănit crunt, sângerând, el a fost trimis în regiunea Georgiei de astăzi, unde a murit. Moartea a survenit atât de rapid, încât, fără îndoială, el a devenit mucenic.

Doar câteva decenii au trecut și Biserica s-a adunat la cel de-al Șaselea Sinod Ecumenic (680-681). Ceea ce apăra Maxim, a câștigat. Dar însuși Mărturisitorul a fost dat uitării. El nu este menționat în Lucrările sau actele Sinodului. Mai mult decât atât, el nu a fost nici măcar reabilitat.

Un secol mai târziu, a trebuit să se întâmple iconoclasmul. Puterea Imperiului Constantinopolului a început din nou să decidă soarta Bisericii. Oamenii erau uciși pentru închinare la icoane. Și abia atunci Biserica și-a adus aminte că Maxim a scris despre icoane. În așa mod el a fost readus în rândul sfinților: mari, uitați, dar întotdeauna amintiți de Dumnezeu, mucenici, mărturisitori, mari promotori ai credinței.

Și noi astăzi ne confruntăm cu situații care prin ceva anume se aseamănă, dar care și diferă de ceea ce s-a întâmplat atunci. Confruntarea și separarea au fost întotdeauna în istoria Bisericii. Dar, dacă apărea o separare, chiar dacă cel care a inițiat-o, avea motive pentru aceasta, conform regulilor și canoanelor, și în cele din urmă, conform logicii Evangheliei, el trebuia să-și ceară iertare de la cei cu care a întrat în conflict și de care s-a separat. În zilele noastre acest lucru nu s-a întâmplat.

Ca și în trecut, în fața celor puternici ai acestei lumi, Biserica este din nou nevoită să tacă. Și, de aceea, îl roagă pe Dumnezeu. Asemeni orbului de altă dată la zidurile Ierihonului strigă puternic: „Ai milă de mine”. Și noi credem că dacă nu ne vom încrede în noi înșine, atunci întru Hristos Iisus, Domnul, Fiul Său, Dumnezeu însuși se va adresa nouă cu cuvintele: „Credința ta te-a mântuit. Pacea să fie cu Tine.” Amin.

Părintele Augustin Sokolovski

Predică rostită în Biserică ortodoxă în cinstea tuturor sfinților Elveției

din orașul Bill, cantonul din Bern, Elveția, la 3 februarie 2019.

Traducere din rusă: Sosanna Didilica

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului