Filocalia: La izvoarele iubirii de frumusețe divină Posted on 12 February 2019    0 Comments;

Astăzi vom vorbi cu Dumneavoastră despre o carte specială care, pentru multe generații de monahi și mireni, servea drept ghid în viața spirituală. În greacă, ea se numește „Θιόκαλια”, care din traducere înseamnă dragoste pentru bine sau pentru frumos, iar în rusă titlul ei chiar așa și sună „Dobrotoliubie”. În literatura creștină, acest cuvânt a fost aplicat în special pentru culegerea de texte patristice cu conținut ascetic. Scopul cărții este de a dezvălui aplicarea în practică a poruncilor lui Dumnezeu și introducerea lor în viața de zi cu zi, precum și de a evidenția lupta spirituală. Desigur, în cadrul lecției de astăzi, nu vom putea să acoperim toate părțile acestei cărți și să examinăm toate sursele și toți autorii. Dar, totuși, aș vrea să subliniez câteva puncte cheie.

În ce context și cum a fost scrisă această carte?

Pentru a răspunde la această întrebare, vom analiza și citi câteva fragmente din scrisoarea Sf. Paisie Velicikovski către Teodosie, arhimandritul deșertului Sofronieva 1. În această scrisoare sunt oferite explicații foarte detaliate referitoare la întrebarea pusă de noi și explicații despre particularitatea scrierii ei. Sfântul Paisie descrie aproape în detaliu cum a avut loc etapa de strângere a informației din cărțile mântuitoare de suflet și cum aproape nu s-a lăsat cuprins de dezamăgire după primele sale eșecuri.

Să ne imaginăm și să ne ducem cu gândul în perioada secolului al XVIII-lea, secolul în care au fost răspândite ideile umanismului, iluminismului, se întemeiau școlile scolastice. Mințile erau pline de idei revoluționare. În același timp, aceasta era și epoca de apogeu a mișcării pietiste. Acest lucru se întâmpla în Occident. În Orientul ortodox aceste tendințe, de asemenea, au ajuns, însă, multe țări ortodoxe se aflau într-o mare dependență față de Imperiul Otoman. În aceeași epocă, mulți creștini s-au convertit la islam, în special cei care trăiau pe teritoriile Albaniei contemporane și ale Bosniei și Herțegovinei. Sărăcirea și devastarea spirituală care a avut loc în Orientul Ortodox a afectat și monahismul. Iată cum descrie arhimandritul Andronic (Popovici; 1820-1893), această perioadă în sinaxarul din 15 noiembrie, cu referire la viața cuviosului Paisie.

„A ajuns părintele nostru (Paisie de la Neamț), la adăpostul chiliilor monahale, bucurându-se cu duhul, văzând un loc sfânt unde încă din cele mai vechi timpuri era păstrată îngrijorarea2 pentru mântuirea sufletelor și războiul neîncetat cu diavolii, Podgoria sau Grădina Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, aleasă de ea prin sorți. Acest Sfânt Munte, care cândva era raiul înfloritor prin stareții duhovnici și cuvioși întru Domnul și prin asceții săi virtuoși, acum nu mai este acea Podgorie, ci un dezastru și un sălaș pentru hoți. Iată ce a făcut dușmanul binelui, potrivnicul și păgubitorul mântuirii creștine, vechiul semănător al neghinei în mijlocul grâului, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, diavolul. Căci, unde era sfințenia mare și cuvioșia, unde întreaga lume, mai ales neamurile creștine, aveau pe viețuitorii acestui Sfânt Munte, stâlpi și sprijinitori ai credinței ortodoxe, chipuri ale buneicinstiri și mântuirii, evlaviei și întru tot folosul sufletesc, acolo cel rău și viclean s-a grăbit (aceasta s-a început mai ales din 1721) să semene neghina sa, prin unii oameni de rea cugetare, veniți fără de frică de Dumnezeu și care se credeau a fi înțelepți și primii, rătăciți din cauza neînfrânării, și înnebuniți. Ei au fost cauza multor sminteli și zvonuri, mândriei și răzvrătirilor, și multor persoane s-au făcut sminteală, poticnire și ruinare sufletească. Despre aceștia vorbește Apostolul 3, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Oamenii cucernici și cu frică de Dumnezeu, văzând acestea, suspinând plângeau cu amar și se rugau lui Dumnezeu, să le lumineze mințile și să-i facă să conștientizeze rătăcirea lor și patimile feroce, mândria și trufia lor. Înțelegând că prin acestea Dumnezeu s-a mâhnit și va aduce mânia Sa cea dreaptă asupra lor, odată cu ei și asupra celor nevinovați, pentru toate ispitirile celui viclean, dar mai ales pentru negrija oamenilor celor ispitiți, (care s-au lăsat ademeniți), ceea ce s-a întâmplat în curând. Cu adevărat acum Muntele, cel Sfânt numit, stă ca o rușine pentru întreaga lume și de plâns pentru toți cei care iubesc întru Domnul viața lină (liniștită) și fără de gâlceavă. Pentru monahii cei ce sunt cu adevărat râvnitori ai evlaviei, Athosul este umilit, pângărit, jefuit și dispersat și, mai pe scurt vorbind, este de turci dominat. Toate sfintele mănăstiri, schiturile și chiliile sunt pline de turci. Foarte puțini curajoși cu sufletele, dar slăbiți cu trupurile, au rămas aici. Captivi ai barbarilor slujind, ei îndură toate necazurile și chiar moartea în toate zilele. Fericiți, robi credincioși ai lui Hristos Dumnezeu, în hotărârea lor, știind că acceptă toate acestea de la barbari pentru mântuirea lor”4.

În așa stare a găsit Athosul Cuviosul Paisie. Iată cum el însuși descrie experiența momentului întâlnirii cu Athosul și cu călugării din Athos:

„Și după mai mulți ani ai petrecerii mele în Sfântul Munte, învățând în parte să vorbesc greacă, tot mai stăruitor, cu durere în inimă, mă lua gândul să caut cărțile elino-grecești al Sfinților Părinți, nădăjduind după ele să fac îndreptarea celor slavone. Și în multe locuri, și în mai multe rânduri căutând nu le-am putut dobândi. M-am dus încă și în schitul Sfânta Ana al Lavrei și la Kavsokalivia, și la schitul Vatopedin al Sfântului Dimitrie, și în alte lavre și mănăstiri, și peste tot întrebând persoane de seamă, iscusiți și cuvioși duhovnici și cinstiți călugări despre cărțile Sfinților Părinți după numele lor. Nicăieri nu m-am învrednicit să aflu despre ele ci de la toți într-un glas acest răspuns am auzit: „Noi nu numai că nu cunoaștem asemenea cărți, dar și de numele acestor sfinți nu am auzit5.

O astfel de stare morală și intelectuală a fraților și a tuturor athoniților era o realitate a acelor timpuri, dar totuși nu era totul atât de trist cum descria Sfântul Paisie. El însuși mărturisind acest lucru:

„Punând de acum înainte toată nădejdea în Dumnezeu, pentru dobândirea unor asemenea cărți și cerșind nespusă Lui milă, ca Celui Atotputernic și Căruia toate destinele Îi sunt cunoscute, să mă învrednicească pe mine să dobândesc acele cărți. Iar preamilostivul Dumnezeu nu a nesocotit sârguincioasa mea dorință pentru dobândirea cărților Sfinților Părinți în limba elino-grecească, învrednicindu-mă, prin negrăita Sa lucrare, să dobândesc asemenea cărți și o oarecare parte dintre ele să le adun în felul următor”6.

Schitul Sfântului Vasile

În continuare, Cuviosul Paisie descrie amănunțit cum era situația în cel mai sărac, s-ar părea, schit athonit al Sf. Vasile cel Mare, situat într-un loc destul de pustiu între Marea Lavră și mănăstirea Sfintei Ana, unde a găsit el o comunitate de frați foarte cultivată din punct de vedere cultural și spiritual. Frații se ocupau cu transcrierea și studiul manuscriselor antice.

Tot în această comunitate a găsit cuviosul răspunsul la întrebările care îl chinuiau: „Unde sunt cărțile mântuitoare de suflet? De ce nimeni nu le cunoaște și nu le citește?

Să dăm cuvântul însuși sfântului Paisie, astfel încât și noi să primim răspuns la aceste întrebări. Aflându-se la frații ospitalieri, Paisie descrie astfel descoperirea cărților în discuție:

„Privind eu pe masa de lângă fereastră, am văzut o carte deschisă pe ea, din care se copia alta, căci era copist de meserie (călugărul). Și, uitându-mă la acea carte, am văzut că era a Sfântului Petru Damaschin, pe care văzând-o nu pot spune câtă bucurie sufletească m-am cuprins, căci mi s-a părut că m-am învrednicit să văd o comoară cerească pe pământ. Iar când s-a întors el în chilie, am început a-l întreba cu multă bucurie și nemărturisită mirare de unde are o asemenea carte în lăcașul lui sfânt? El mi-a spus cum că are și altă carte a aceluiași sfânt, cu douăzeci și patru de cuvinte, după alfabet. Apoi l-am întrebat dacă mai are și alte asemenea cărți? Mi-a răspuns că se mai găsesc acestea: a Sfântului Antonie cel Mare, a Sfântului Grigorie Sinaitul, dar nu toată, a Sfântului Filotei, a Sfântului Isihie, a Sfântului Diadoh, a Sfântului Thalasie a Sfântului Simeon Noul Teolog, „Cuvânt pentru rugăciune” și a Sfântului Nichifor Monahul „Cuvânt pentru rugăciune”, Cartea Sfântului Isaia și alte asemenea cărți. Iar a Sfântului Nichita Stithatul numai douăzeci și două de capete, dar întreagă se află doar în bibliotecile marilor mănăstiri. Întrebându-l pe el de ce eu, căutând cu durere în inimă atâta timp asemenea cărți, nu le-a dobândit, și cu sârguință, pe multe cinstite fețe întrebând, nici a auzi de ele nu m-am învrednicit, mi-a răspuns mie zicând: „Aceasta este, după părerea mea, pricina: că aceste cărți sunt scrise în cea mai curată limbă elino-grecească, pe care acum, în afară de persoanele învățate abia găsești pe cineva dintre greci să le înțeleagă, mulți însă nicidecum nu le înțeleg. De aceea și cărțile acestea puțin de nu au ajuns în desăvârșită uitare, și pentru aceea nu te-ai învrednicit să auzi despre cărțile ce ai întrebat”. Iar cei șapte călugări ce petreceau în schit, aflându-se încă în țara lor, în Chesaria Capadociei, auziseră îndeajuns despre aceste cărți și, venind în Sfântul Munte, cu multă osteneală și timp, și nu cu puțină cheltuială, câștigând din lucrul lor de mână, plătind persoanelor luminate, au învățat nu numai limba obișnuită, dar și pe cea elino-grecească. Și dobândind, cu ajutorul lui Dumnezeu, din oarecare mănăstiri asemenea cărți, le copiază, le citesc, se folosesc și se nevoiesc, după puterile lor, întru acea după ele lucrare”7.

După aceea, pentru Paisie a apărut speranța că nu în zadar el căuta cărțile vechi ascetice. El a început, la fel ca frații pomeniți mai sus, să găsească câte puțin, extrase sau capitole ale textelor care sunt ajutătoare pentru mântuirea sufletului. Multe cărți el le-a găsit în mănăstirile slave, în special în cea bulgară. Astfel, el s-a cunoscut cu mai mulți adepți și copiști, care aveau vreo legătură cu această lucrare monahală veche. În această direcție s-a dezvoltat și viața lui ulterioară.

Aici ar trebui să pomenim și de alți părinți greci care au contribuit la renașterea și iluminarea spirituală și națională a Greciei.

Sfântul Cuvios-Mucenic Cosma Etolul

Unul dintre cei mai proeminenți promotori ai renașterii spirituale a fost Sfântul Cuvios-Mucenic Cosma Etolul (1714-1779). Văzând marea scădere a moravurilor în rândul poporului său, el a început să predice și să desfășoare o lucrare misionară și de iluminare a grecilor. El a învățat târziu să citească, când avea deja peste 20 de ani. Apoi a plecat pe Muntele Athos, unde a studiat la renumita Academie Bisericească Athonită, Athoniada. Fiind tuns călugăr în una din mănăstirile din Athos, Filoteu, el nu a trăit mult timp în mănăstire, iar după ce a fost hirotonit ieromonah, părăsește mănăstirea și pleacă cu o misiune educativă în rândurile poporului. El a întemeiat circa 200 de școli în Grecia, a efectuat o muncă colosală pentru eradicarea analfabetismul.

Alți călugări care au desfășurat o lucrare de iluminare și educație au fost Sfântul Ierarh Macarie din Corint (1731-1805) și Sfântul Cuviosul Nicodim Athonitul. Ei, prin scrierea și publicarea cărților, efectuau aceeași lucrare ca și cuviosul Cosma. Ne vom opri puțin asupra vieții și activității acestor sfinți.

Sfântul Macarie

Sfinții Macarie și Nicodim sunt două felinare uimitoare nu numai pentru poporul grec, ci și pentru întreaga lume creștină. Ei aveau o charismă deosebită, virtuți și cunoștințe atât de profunde, încât îi putem foarte ușor compara cu niște enciclopedii umblătoare. Iată doar un mic exemplu din viața Sfântului Nicodim Athonitul. Odată el, în Sâmbăta Mare, s-a pomenit în unul din schiturile Athosului, unde frații, neavând Triodul pentru Post, erau foarte întristați. Cuviosul îi mângâie pe frați și citește din memorie toate cele 15 parimii, conform rânduielii tipiconale. Despre Sfântul Macarie, cuv. Paisie Velicikovski scrie următoarele:

„Preasfințitul kir Macarie, fostul mitropolit al Corintului, încă din tinerețe, a dobândit o atât de negrăită dragoste, cu lucrarea lui Dumnezeu, către cărțile Sfinților Părinți ce învață trezvia și luarea aminte, și despre tăcere, și despre rugăciunea minții, adică săvârșită cu mintea în inimă, încât toată viața sa întru cea mai sârguinciosă căutare a acelora și cu mâna sa harnică, ca unul foarte priceput în științele din afară, care a venit în Sfântul Munte Athos, și cu multă cheltuială a hotărât să facă cu mâna a multor copiști copierea, și cu o nemărturisită sârguință și prea mare migală, în toate bibliotecile sfintelor mănăstiri a dobândit multe cărți ale Sfinților Părinți, pe care nu le avuse încă la sine până atunci”8.

Sfântul Nicodim

Acești părinți sunt cei care și au pregătit pentru publicare culegerea Filocalia. Ei au adunat și au pregătit pentru publicare întregul material despre cei 36 de părinți pustnici. Conform mărturiei Sf. Paisie (Velicikovski), simultan cu publicarea „Filocaliei”, Sfinții Macarie și Nicodim pregăteau pentru tipar Patericul egiptean și lucrările Sf. Simeon Noul Teolog, precum și o serie de alte lucrări patristice. El avea ca scop să publice treptat toate lucrările părinților-asceți, pentru a le proteja de distrugere și uitare9.

În 1782, Filocalia a fost publicată la Veneția. Iată denumirea sa completă: «Φιλοκαλία των ιερών Νηπτικών συνερανισθείσα παρά των αγίων και θεοφόρων πατέρων ημών. εν η διά της κατά την πράξιν και θεωρίαν ηθικής φιλοσοφίας ο νους καθαίρεται, φωτίζεται, και τελειούται». Traducerea: „Filocalia sfinților asceți, compilată în conformitate cu Sfinții noștri și iubitori de Dumnezeu Părinți, prin care, prin fapta și contemplarea înțelepciunii morale, mintea se curăță, se iluminează și se face desăvârșită”.

Este important să vedem de ce anume la Veneția a avut loc această publicare istorică?

Acest oraș portuar era cel mai deschis și mai „ecumenic” oraș dintre toate orașele vestice ale acelei epoci. Și locuitorii orașului și chiar și clerul catolic aveau o atitudine binevoitoare și prietenoasă față de ortodocși. Este interesant de remarcat că banii pentru publicarea Filocaliei au fost adunați aproape din toată lumea.

Ioan Mavrocordat

Un merit deosebit în publicarea acestei lucrări a avut-o fostul domn al Moldovei Ioan Mavrocordat (1742-1747), care la acea vreme era deja un bătrân profund. Pe foaia de titlu este menționat numele lui: „Este corectată cu o mai mare grijă și este publicată acum pe cheltuiala onorabilului și iubitorului de Dumnezeu Domnul Ioan Mavrocordat pentru binele comun al ortodocșilor10.

Este important de subliniat aici că Filocalia slavă a fost compusă și pregătită pentru publicare în mănăstirile moldovenești Neamț și Secu. Sfântul Paisie, împreună cu frații de la mănăstire (mai multe de zece călugări), lucra la traduceri și editări de cărți. Frăția sfântului Paisie se ocupa paralel și de traducerea și compararea textelor deja existente din limba greacă în limba slavonă și în limba română. Paisie a arătat că, așa se poate și trebuie redactate operele sfinților părinți și lucrările ascetice ale monahilor antici.

Cum a avut loc publicarea Filocaliei slave?

Filocalia slavă, așa cum am menționat deja la începutul lecției noastre, a avut o istorie foarte interesantă și bogată. Paisie și-a dedicat toată viața căutării și traducerii patrimoniului patristic. El a tradus multe creații de la bun început. Este foarte ciudat să aflăm că până în secolul al XVIII-lea majoritatea lucrărilor Sfinților Părinți nu fuseseră încă traduse în slavonă. Paisie a tradus aproape „mot a mot” textul grecesc, pentru ca traducerea să fie cât mai exactă și să nu difere de original. El era de părerea că în limba slavonă se poate traduce, fără pierderea sensului, aproape întregul conținut al textelor. Pentru o muncă rodnică și cât mai completă, el îi trimitea pe frații-ucenicii săi la școlile teologice, în principal la București, unde existau școli foarte bune și de traducere și de teologie.

După ce a finalizat comparația și editarea Filocaliei la sfârșitul anilor optzeci ai secolului al XVIII-lea, el a trimis-o prin ucenicul său călugărul Atanasie (Ohlopkov) la Sankt Petersburg. Aici, cu străduința Mitropolitului Gavriil (Petrov), a egumenului Nazarie și a ieromonahilor Teofan și Filaret, este publicată în 1793, cu un an înainte de moartea starețului Paisie. Vom atrage atenția că Domnul l-a învrednicit pe Paisie să se bucure și să vadă rodul întregii sale vieți de creație ajuns până la sfârșit.

De asemenea, aș dori să spun câteva cuvinte despre modul în care Filocalia a fost tradusă în limba rusă. Deja în secolul al XIX-lea, pentru mulți era dificil să citească în limba slavonă. Pentru a face traducerea în limba rusă, mai ușoară și mai rapidă, sfântul Teofan Vîșinski a ales să fie zăvorât pentru a munci asupra cărților literare. Unul dintre cele mai valoroase rezultate ale zăvorârii sale a fost munca la traducerea Filocaliei. Timp de 23 de ani el muncește la această realizare. Traducerile sale aveau scopul să transmită semnificația a ceea ce a fost scris, și nu prezentarea literală, exactă a textului.

Ediția românească a Filocaliei a fost pregătită de renumitul teolog și scriitor duhovnicesc, părintele Dumitru Staniloae. El a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii” sau „Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși” editată în unsprezece volume la București în 1994, un an după moartea sa, de la 5 octombrie 1993.

Bineînțeles, Filocalia este opera multor asceți scriitori, traducători, mai ales a monahilor, dar și a mirenilor – numele cărora nu le-am menționat. Această carte devine o bogăție indispensabilă, nu doar pentru monahi și cler, ci și pentru mireni. Mulți scriitori ruși, cum ar fi Dostoievski, Gogol, Homiakov, Soloviov și alții, o aveau ca pe o carte de referință și găseau în ea puterea pentru activitatea lor creativă. În cartea „Povestirile sincere ale pelerinului către părintele său spiritual”, Filocalia ocupă un loc foarte important, deoarece pe această carte eroul povestirii o purta cu el în rucsac.

În încheierea acestei prelegeri, aș dori să vă împărtășesc experiența personală în citirea Filocaliei. Când am venit în Franța la un moment dat, îmi era foarte greu. Știind cât ajutor duhovnicesc aduce Filocalia, am început să o caut în biblioteca bisericii noastre. Nu știu din ce motiv, dar ea nu era acolo. Greutatea din sufletului nu dispărea. Fiind înscris la biblioteca Institutului Catolic, m-am interesat dacă ei au acolo Filocalia. Spre marea mea bucurie, am găsit acolo o Filocalie slavă aproape nouă. După citirea doar a câtorva paragrafe, am primit o mare liniștire și folos spiritual.

Acum, Filocalia în limba rusă poate fi găsită pe Internet, pe siteul azbyka.ru 11. Desigur, citirea online nu poate înlocui cartea, dar în condițiile noastre, aceasta poate fi o soluție. Ce aș vrea să mai adaug? Filocalia poate fi citită de la orice pagină și pornind de la orice autor. Este important să găsiți în paginile cărții, acea hrană spirituală care se află acolo în abundență și este oferită tuturor celor care îl caută pe Dumnezeu.

P.S. V-aș sfătui, de asemenea, să citiți și să vedeți în Enciclopedia Ortodoxă articolul despre Filocalie www.pravenc.ru, un articol a lui Serghei Govorun pe siteul www.pravoslavie.ru 12, precum și prefața la Filocalia Rusă din 1905 13. Ajută-ne Doamne să ne potolim setea din acest izvor conducător spre viața veșnică.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

Traducere din rusă: Sosanna Didilica

 

1 A doua scrisoare a lui Feodosie // Paisie (Velicikovscki). Autobiografia. М. 2004.https://azbyka.ru/otechnik/Paisij_Velichkovskij/slovo-k-ottsu-feodosiyu-arhimandritu-pustyni-sofronievoj/

2 Îngrijorarea = efort, grijă

3 «Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.» (Rom. 1:28)

4 ANRM F. 2119. D. 3. D. 62. P. 351-352 (fragment).

5 Sfântul Paisie de la Neamț. Cuvinte și scrisori duhovnicești. Vol. 1. Doxoogia, 2010. P. 52.https://azbyka.ru/otechnik/Paisij_Velichkovskij/slovo-k-ottsu-feodosiyu-arhimandritu-pustyni-sofronievoj/

6 Ibidem. P. 52-53.

7 Ibidem. P. 53-54.

8 Ibidem.

9 Viața și scrierile starețului moldovean Paisie Velicikovski / Житие и писания молдавского старца Паисия Величковского. М., 1847. p. 225-226

10 http://www.pravenc.ru/text/178682.html

11 https://azbyka.ru/otechnik/prochee/dobrotoljubie_soderzhanie/#0_1

12 http://www.pravoslavie.ru/archiv/dobrot_hist.htm

13 https://azbyka.ru/otechnik/prochee/dobrotoljubie_tom_1/

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului