Predica din duminica Vameșului și a Fariseului Posted on 21 February 2019    0 Comments;

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. 

Iubiți părinți, frați și surori această duminică, numită a Vameșului și a Fariseului, noi o sărbătorim după prăznuirea Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului ne reamintește despre aducerea pruncului Iisus în Templul din Ierusalim și despre o deosebită minune care s-a întâmplat acolo.

Un bărbat bătrân a ieșit în întimpinarea familiei sărace, care aduce spre închinare pe Primul său Fiu și jerfă  doi porumbei. Acest bătrân Simeon a rostit cuvinte profetice și cu sens adânc, pe care noi le rostim la fiecare vecernie. Profeția această reflectă toată speranța, toată năzuința poporului Israelit, dar mai ales speranța lui Simeon, care era unul din cei ce așteptau mântuirea – și aștepta nu numai cu sufletul și cu gândul ci cu toată existența lui. Lui i-a fost vestit de înger că nu va vedea moartea până nu va vedea pe Cel ce se va naște din Fecioară. Aceasta a fost și o binecuvântare dar și o pedeapsă pentru el. Vă imaginați la ce stare ajunge omul în vârstă, care slăbește de puteri, care nu mai poate nimic, dar inima i se zbate. Simeon a gustat din toată slăbăciunea bătrânească ajungând la vârstă înaintată. Când l-a văzut pe Hristos adus de Maica Sa, el a rostit imnul : „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Lc 2 : 29-32). Acest imn adus lui Dumnezeu ca semn de recunoștință, de speranță și de dragoste, arată bunătatea Lui, că El n-a uitat promisiunea Sa. Aici, la Templu, s-a întâlnit Vechiul cu Noul Testament, s-a întâlnit omul cu Dumnezeu, s-a întâlnit preotul Legii Vechi, slăbit de puteri și abia viu, cu preotul Veșnic, care rămâne în veac, și-l sfințește pe om, conducându-l spre mântuire.

Unind această sărbătoare cu duminica Vameșului și Fariseului ne punem întrebarea: care este conținutul, ori tema principală a parabolei? Pregetându-mă de această slujbă, am plănuit să discut această chestiune la lecția de catehiză cu copiii dar, totodată doresc s-o aduc și înaintea Dumneavoastră. Deci, care este mesajul principal al pildei? Răspunsul poate fi: Smerenia. E un răspuns aproape de adevăr, însă nu acesta este mesajul principal. Pericopa Evanghelica începe cu cuvintele: „Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage” (Lc. 18:10). Vedem că tema principală este rugăciunea. Cum facem noi rugăciunea? Cum sunt gândurile noastre la rugăciune? În pildă se vorbește și despre rugăciunea obștească, care era săvârșite în Templu și se arată sau se descoperă rugăciunea individuală, făcută în inimă și gând.

Două tipuri de rugăciune sunt prezente aici și se păstrează până în zilele noastre. Aici Hristos arată că în locul fariseului sau a vameșului putea fi și altcineva, putea fi chiar unul dintre noi. Hristos îl prezintă pe fariseu și pe vameș ca să fie mai evidențiate, mai pronunțate persoanele-simbol ale sfințeniei, ale vieții cinstite și curate și ale păcatului și nedreptății. Vedem că fariseul reprezintă aici categoria oamenilor cinstiți și cucernici cunoscători și îndeplinitori ai Legii, cum ar fi preoții din zilele noastre. De aceea, atunci când face cineva dintre laici un păcat, îl înțelege lumea, iar când cade în păcat un preot sau călugăr, sau o altă față bisericească, atunci în gura lumii practic nu are îndreptățire. Vameșul se prezintă ca un contrariu al fariseului, find chiar de popor considerat mincinos, mârșav și lipsit de orice cinste. El adună impozite pentru un imperiu străin și chiar dușman al poporului ales. Hristos descrie rugăciunea acestor persoane notând și insistând asupra roadelor ei. Fariseul își închipuia că rugăciunea lui este bineprimită de Dumnezeu. El se ruga: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig” (Lc. 18:11-12). Bună este mulțumirea adusă de fariseu și chiar faptele lui erau adevărate și frumoase. Ca mulțumirea lui să fie și mai evidențiată, fariseul se compară cu vameșul, îl aduce în exemplu nu pe Dumnezeu care este desăvârșit, ci pe semenul său. Ce orbire strașnică: „Îți mulțumesc Doamne, că nu sunt ca ceilalți,… ca acesta…” De fapt, se găndea farieseul: „de ce a mai venit și vameșul acesta la Templu”? Spunând și gândindu-se așa, el s-a lipsit de toate lucrurile cele bune, a rămas gol duhovnicește, iar vameșul care, neavând nimic din cele enumerate, din adâncul inimii rostea cuvintele: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Lc. 18:13). O astfel de rugăciune așteaptă Dumnezeu!

Evanghelia se termină cu cuvintele: „Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela” (Lc. 18:14). Iată iubiților părinți, frați și surori, eu am repetat în detalii această pildă, ca să ne imaginăm și să ne vedem pe noi înșine în această pildă. Pilda a fost spusă nu numai pentru contemporanii Mântuitorului Hristos, dar a fost spusă pentru toate timpurile și pentru toți oamenii. Fiecare din noi e chemat să vadă ce se întâmplă în sufleteul lui și cum este rugăciunea lui individuală.

În concordanță cu această pildă, apostolul Pavel îl învață și îl îndeamnă pe Timotei cum să-și petreacă viața, cum să-și ducă Crucea ca să poată căpăta umilința și rugăciunea. Rugăciunea care deschide ușile raiului este acea a vameșului. Apostolul îndeamnă: fiule Timotei, „Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă…” (II Tim. 3:10). Timotei toate aceste le-a îndeplenit. Apostolul arată că atunci când omul petrece în aceste virtuți își deschide inima spre rugăciune. Pericopa apostolică se termină cu cuvintele: „Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus” (II Tim. 3:14-15).

Iată iubiților ce ne propune apostolul! Raportul între Evanghelia și Apostolul de azi stau pe baza înțelegerii rugăciunii și înțelegerii Scripturilor. Ca ușile raiului să le deschidă rugăciunea este nevoie de „învăţătură, de purtare, de năzuinţă… de dragoste”, de cunoașterea Sfintei Scripturi care poate să ne înțelepțească. Să revenim la faptele care le avea fariseul, care trebuie să le avem și noi, însă să avem și smerenia vameșului. Domnul să ne ajute în această!

Începând perioada Triodului, și cântând cuvintele pline de umilință : „Ușile pocăinței deschide-mi, Dătătorule de Viață…”, să sperăm că prin pocăință, prin rugăciune și smerenie vom deschide ușile raiului și vom cânta cu dreptul Simeon: „ochii mei văzură mântuirea Ta„, Doamne. Amin.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului