Patriarhul Chirill a sfințit Biserica Tuturor Sfinților din Strasbourg și a săvârșit Sfânta Liturghie Posted on 29 May 2019    0 Comments;

La 26 mai 2019, Patriarhul Chirill al Moscovei și al Întregii Rusii a săvârșit sfințirea bisericii ortodoxe a Tuturor Sfinților, construită la Strasbourg și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Printre cei care au slujit împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse au fost Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Serghie a Singapurului și a Asiei de Sud-Est, șeful Secretariatului Administrativ al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ioan al Corsunului și a Europei Occidentale, Arhiepiscopul Antonie de Viena și Budapesta, șeful Patriarhiei Moscovei privind instituțiile din străinătate etc.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în slavonă și franceză.

În timpul Sfintei Liturghii a cântat corul școlilor teologice de la Kiev conduse de arhimandritul Leontii (Tupîkalo).

După imnul heruvic, Sfinția Sa a săvârșit hirotonirea ca preot a diaconului Ioann Kuleak, cleric al Bisericii Tuturor Sfinților.

Printre oaspeții onorați ai sărbătorii au fost, în special, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în Franța A.Yu. Meșkov împreună cu soția sa, Reprezentantul Permanent al Federației Ruse la Consiliul Europei I.D. Soltanovski cu soția sa, primarul din Strasbourg Roland Ries, arhiepiscopul catolic din Strasbourg Luca Ravel, președintele Asociației Europene din Strasbourg, Robert Errmann, consulul general al Rusiei la Strasbourg Iu. A Soloviev, diplomați ai mai multor țări.

După Liturghie, un cuvint de bun venit din partea întreagii comunități de la Strasbourg a adresat tuturor celor prezenți părintele Filipp (Riabîh), parohul Bisericii Tuturor Sfinților.

Patriarhul Chiril a dăruit comunității de la Strasbourg icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pentru munca asiduă și contribuția adusă la construirea Bisericii Tuturor Sfinților de la Strasbourg, Patriarhul Chirill l-a ridicat pe egumenul Filipp (Riabîk) la rangul de Arhimandrit.

Apoi a avut loc ceremonia de acordare a premiilor Bisericii Ortodoxe Ruse celor care au acordat ajutor și au contribuit la construirea Bisericii Tuturor Sfinților de la Strasbourg.

Mai multe detalii în rusă și franceză găsiți aici.

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului