Arhimandritul Andronic (Popovici) (1820-1893) – urmaș al Sfântului Paisie Velicicovschi și popularizator al paisianismului Posted on 7 August 2019    0 Comments;

  • Arhimandritul Andronic (Popovici) (1820-1893) – urmaș al Sfântului Paisie Velicicovschi și popularizator al paisianismului

 

Tema prezentării mele este dedicată arhimandritului Andronic. El este unul dintre moștenitorii spirituali ai Sfântului Paisie de la Neamț, păstrătorul testamentelor marelui stareț și propovăduitorul activ al învățăturilor sale în Principatul Moldovei, provincia Basarabia și în alte provincii din sudul Imperiului Rus. Educat și format în baza tradițiilor rigide ale paisianismului, el s-a ciocnit adesea și în mod repetat cu încălcări ale regulilor și rânduielilor Cuviosului. Anume aceste abateri sau chiar dispreț față de testamentele starețului Paisie, atât din partea confraților, sau mai degrabă a fraților falși, cât și din partea oficialilor seculari, l-au determinat pe Andronic la o luptă decisivă, încăpățânată, pentru popularizarea și actualizarea învățăturilor sale.

Înainte de a aborda problematica subiectului nostru, aș vrea să descriu pe scurt biografia cuviosului Andronic. Va fi dificil de efectuat acest lucru, deoarece însuși Andronic descrie amănunțit viața sa, indicând și prezentând atât lipsurile, persecuțiile, scârba și boala, cât și munca asiduă, curiozitatea, ambiția, realizările și bucuriile primite. Această istorisire ne va ajuta, de asemenea, să înțelegem dragostea lui Andronic față de Sfântul Paisie.

 

Scurtă biografie

 

Andronic este primul copil născut în familia preotului Nicolae Nanu și a Mariei Bedinschi din satul Lungani (Principatul Moldova) în anul 1820[1]. Aproape toate rudele sale pe linie paternă și maternă erau preoți sau călugări, așa că numele său de familie (Popovici), deși inițial nu avea acest nume, i s-a potrivit pe bună dreptate. La botez, a primti numele Andrei. Andrei a fost crescut în special de bunicul său din partea mamei, schimonahul Daniel Bedinschi de la Lavra Neamț. Mai multe rude ale lui Andronic, unchi, frați, bunei și bunici au trăit în Lavra de la Mănăstirea Neamț. Ei erau ucenici ai starețului Paisie Velicicovschi și adesea îi povesteau tânărului Andrei despre întâlnirile lor cu el. Desigur, aceste istorii au avut o influență mare asupra tânărului Andrei și i-au insuflat o dragoste deosebită față de Cuviosul Paisie. În memoriile sale, el descrie moartea uneia dintre rudele sale, schimonahul Agapie: „Când aproape de mutarea sa către Domnul, la 4 zile ale lunii lui mai, în anul 1840, ducându-mă eu la dânsul şi aflându-mă împreună cu schimonahul Nichita ce a fost tipograf şi tipicarul mânăstirii, el sta cu faţa în sus şi foarte vesel. Multe ne-au povestit despre preafericitul părintele nostru stareţ Paisie, foarte de folos. Apoi mult ne-a sfătuit ca să nu ne spăimântăm de supărările cele ce au să se întâmple în mânăstire în zilele vieţii noastre, care s-au şi întâmplat toate ce ne-a spus. După aceea, în vremea când era să-şi dea sufletul lui Dumnezeu, voind să se afle singur, ne-a zis să ieşim pe un sfert de oră din chilie şi apoi iarăşi să ne înapoiem. Când am intrat, l-am aflat cu mâinile pe piept aşezate după rânduială şi că îşi dăduse sufletul”[2]. Moartea bunicului său, schimonahul Daniel, a fost la fel de liniștită și creștinească. După ce s-a împărtășit în biserică, cu Sfintele și de Viață Dătătoare Taine ale lui Hristos, a intrat în chilia sa și fără să-și scoată veșmintele monahale, s-a culcat pe pat, odihnindu-se întru somnul cel veșnic. Andronic descrie de asemenea și moartea tatălui său, care știa dinainte ziua și ora morții sale.

În această atmosferă a crescut și a fost educat tânărul Andrei, care din leagăn își amintea de „Cuvinese cu adevărat” / „Aghion estin” în limba greacă, pe care mama i-o cânta de mic.

Cu toate acestea, nici copilăria, nici adolescența, nici viața adultă, conștientă la Lavra Neamț, precum și bătrânețea la cârma Mănăstirii Noul-Neamț, nu au fost atât de senine și fericite pentru el în sensul secular, laic al acestor înțelesuri. La o vârstă foarte fragedă, la 11 ani, el a rămas orfan, pierzându-și mama și tatăl. De asemenea, trei dintre frații săi au murit de mici, nici nu-și mai amintea de ei, decât de Anastasia, surioara care a murit la vârsta de cinci ani. Fratele său Gheorghe, care a ales o carieră militară, i-a rămas aproape părintelui Andronic până la moartea sa, care s-a întâmplat la Mănăstirea Noul-Neamț, în anul 1882, și acest eveniment a fost unul dureros pentru fratele său mai mare. După o boală îndelungată și multă trudă, la 13 august 1893, arhimandritul Anronic a trecut la Domnul, răpus de hidrocel și cancer și a fost înmormântat la cimitirul Mănăstirii din Chițcani.

 

Formarea în creșa paisianismului

 

Arhimandriul Andronic Popovici

Am menționat deja despre influența spirituală asupra formării lui Andronic a părinților și rudelor sale apropiate. Totuși, acestea nu au fost unicele căi și modalități de formare și devenire a viitorului arhimandrit de la Mănăstirea Noul-Neamț.

În mod oficial, Andrei Popovici a fost admis la Lavra Neamț în anul 1839, chiar dacă trăia deja pe moșiile Lavrei, cu frații săi nemțeni de la vârsta de unsprezece ani. Lectura expresivă și destul de bună i-a oferit oportunitatea de a citi zilnic pravila monahală pentru frații obosiți, seara. De asemenea, dragostea pentru lectură îl făcea să se retragă în bibliotecile de la Neamț și Secu. Acest fapt i-a oferit posibilitatea să se autoformeze, autodezvolte și, în primul rând, să se familiarizeze cu lucrările Sfinților Părinți, în special cu lucrările Sfântului Paisie. Fiind preocupat de lectură și autoeducare, Andrei a cunoscut urcușuri și pe scara carierei sale. În 1839, a fost tuns în treapta de rasofor, primind numele de Andronic. La 5 aprilie 1842, episcopul de Roman, Meletie (Brandaburul), l-a hirotonit ierodiacon în Biserica Buna Vestire din Iași, iar la 4 iunie 1850, episcopul Mardarie, vicar al Mitropolitului Iașului, l-a hirotonit ieromonah pentru Mănăstirea Secu.

În anii 50, el a avut mai multe sarcini în cadru ascultării sale la Lavra Neamț, iar din 1853 a devenit duhovnic pentru obștea Lavrei Neamț. Viața sa bisericească ar fi putut lua o nouă întorsătură la 7 octombrie 1857, când el a fost ales ca conducător al moșiilor Lavrei în Basarabia (Imperiul Rus). Însă faptul ca avea o durere de gât nu i-a permis să-și îndeplinească îndatoririle. Astfel, în locul lui, în Basarabia, în ianuarie 1858, a fost trimis ieromonahul Teofan (Cristea), iar însuși Andronic, cu speranța de vindecare, a plecat într-un pelerinaj în locurile sfinte: Constantinopol (Istanbul), Athos, Ierusalim și Kiev. Aici se încheie perioada formării sale. Din 1859, începe o nouă etapă în viața lui Andronic.

 

Lupta pentru păstrarea rânduielilor tipiconale

 

În memoriile sale, Andronic descrie starea de tulburare a obștei de la Lavra Neamț, pe care a găsit-o la sfârșitul anului 1859: „intrând întru părută patria mea pământească, precum am zis, apoi la 30 de zile ale lunii lui iulie, fiind ziua joi, prin acoperământul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, am ajuns şi la Sfânta Mânăstirea noastră Neamţ şi am intrat în chilie şi mă aflam oareşicum săltând de bucurie, mulţumind pentru toate bunătăţile Dumnezeieşti.  Dar însă, văzând cu ochii mei tirăniile cele cumplite ce se lucrau atuncea întru sfintele noastre mânăstiri, din poruncile lui Alexandru Cuza, domnului României, şi ale miniştrilor săi şi cu ce dispreţ, la 18 zile ale lunii lui octombrie, în anul 1859, au scos limba slavonească de prin bisericile sfintelor noastre mânăstiri şi au oprit cu totul ca să nu mai pomenească la otpust, preacuvioşii părinţi Antonie şi Teodosie şi ceilalţi făcători de minuni ai Pecerscăi şi slujbele lor împreună, şi a Sfântului marelui cneaz Vladimir şi a fericitei cneaghinei Olga, şi a Sfântului Ierarh Dimitrie, mitropolitul Rostovului, şi a cuvioşilor mucenici Eufimie, Ignatie şi Acachie şi alte răutăţi, şi cum că a desfiinţat tipografia, legătoria de cărţi, fabrica de postav şi de potcafiche şi altele”[3]. Deci, tipografia era răvășită și erau jandarmi peste tot. Mai mult decât atât, mai mulți frați au fost expulzați din Lavră, în mod ilegal, fără nicio explicație. Toate rânduielile s-au schimbat.

Văzând acest lucru, părintele Andronic l-a rugat pe starețul Lavrei, să-l tundă în schima mare, ultima treaptă a monahismului, ceea ce a fost săvârșit la 25 aprilie 1860. Cum se explică o astfel de solicitare? Se poate presupune că în așa fel el a dorit să se îndepărteze de toate treburile administrative pe care le-a ocupat și să-și petreacă restul vieții în singurătate. Dar se poate presupune de asemenea că el s-a pregătit pentru ispitele viitoare și, primind marea schimă, își manifesta disponibilitatea de a lupta neînfricat și cu dăruire pentru păstrarea testamentelor Sfântului Paisie. Aproape în același timp, el a avut câteva viziuni, care l-au determinat să se implice activ în munca pentru binele comunității paisiene. Datorită acestui fapt, el a înțeles că Domnul îl îndemna la o misiune specială.

În ce consta această misiune? De a păstra rânduiala și spiritul Sfântului Paisie Velicicovschi, de a păstra frăția de la Neamț, de a păstra principiul de alegere în conducerea mănăstirii, de a păstra bilingvismul în slujbele bisericești. Poziția sa de principiu a dus la apariția dușmanilor, dar în același timp și la câștigarea prietenilor și confraților adevărați.

 

La scurt timp, el l-a contactat pe Părintele Teofan Cristea, care se afla în Basarabia, pentru a discuta despre situația actuală și, dacă este posibil, de a crea o nouă mănăstire cu o bază paisiană existentă. Mitropolitul Sofronie al Moldovei și starețul Neamțului, arhimandritul Gherasim, i-au dat binecuvântare să acționeze în această direcție, pentru că ei nu mai puteau nicicum influența guvernarea română care efectua secularizarea bisericească. El și Teofan înțelegeau că în România ei nu puteau rămâne. În același timp, Mitropolitul și starețul Lavrei au fost scoși din posturile lor și închiși în mici mănăstiri îndepărtate, fără dreptul de a coresponda și a comunica cu lumea din afară.

Toate aceste triste evenimente și asupriri au servit drept ocazie pentru întemeierea mănăstirii Noului-Neamț și au făcut posibilă deja în noile condiții de a păstra și a transmite, și într-o anumită măsură de a răspândi învățătua, creația și însuși spiritul Sfântului Paisie.

Este trist să constatăm, dar anume persecuția și asuprirea externă l-au format și l-au călit pe Andronic, făcându-l să fie ca o lumină și un propovăduitor al paisianismului în Basarabia.

 

Fondarea Mănăstirii Noul Neamț pe malul Nistrului

 

Mănăstirea Noul-Neamț

Fondarea și dezvoltarea mănăstirii Noul-Neamț în mare parte au depins de  activitatea părintelui Andronic Popovici. El nu numai că a motivat ideologic și moral frăția de a porni acest început, ci și s-a implicat fizic în procesul de fondare a mănăstirii Noului-Neamț. Exodul din Lavra Neamț, rătăcirea prin moșiile Lavrei, sărăcia extremă și lipsurile în Nemțăni, nemulțumirea și comploturile fraților, toate acestea au căzut pe umerii lui Andronic.

Neoficial, călugării au venit la Mănăstirea Noul-Neamț din Chițcani în 1862, dar permisiunea de a înființa Noua Mănăstire nu a urmat decât doi ani mai târziu, în 1864. Pe locul nou, fraților nu le-a fost deloc ușor și dulce, însă munca asiduă și cu dăruire de sine a părinților Teofan Cristea și Andronic Popovici a dat rezultate pozitive. Într-un sat mic, cândva moșia Lavrei Neamț, s-a format Noua mănăstire, una din cele mai mari și mai prospere din eparhia Chișinăului și a Hotinului.

După moartea primului stareț, ieroschimonahul Teofan Cristea, în 1885, Andronic a fost ales succesorul său.

El a continuat activitatea începută în timpul lui Teofan, acordând o atenție deosebită noilor veniți la ascultare și organizând diverse ateliere. La 15 iunie 1887, părintele Andronic a fost distins cu Crucea Sinodală pentru activitățile sale benefice în noua mănăstire. În luna septembrie a aceluiași an, Andronic s-a îmbolnăvit. Atunci el și-a scris testamentul spiritual, adresat fraților noii mănăstiri și Episcopului Chișinăului. Cu toate acestea, la scurt timp după acest testament, Andronic și-a revenit și însănătoșit și a reușit cu succes să conducă mănăstirea încă 6 ani, până la moartea sa, care a survenit la 13 august 1893.

La 15 aprilie 1890, la Catedrala de la Chișinău, el a fost ridicat la treapta de arhimandrit, de către episcopul Arcadie (Filonov) de Akkerman, vicar al eparhiei Chișinău-Hotin. Este interesant de remarcat faptul cum Andronic însuși a perceput această distincție. Relatând  despre acest lucru în analele sale, părintele Andronic adaugă: „Lavra de la Neamț, care există din 1367, nu a avut ca stareț un arhimandrit până în 1790, când arhiepiscopul Poltavei, Ambrozie, ajungând împreună cu trupele ruse în România (Principatele Române – i.I.) în timpul războiului ruso-turc, l-a ridicat la treapta de arhimandrit pe Paisie (Velicicovschi); de atunci a devenit ca parte a legii, ca persoana aleasă ca stareț al Lavrei să fie chiar atunci ridicată la treapta de arhimandrit. „Exact o sută de ani mai târziu, după începutul arhimandritismului în Lavra Neamț, pus cu ajutorul Rusiei, aceeași Rusie m-a făcut și pe mine, un om simplu și fără studii, arhimandrit în noua Mănăstire Neamț” [4]. Putem remarca cât de apreciat era rangul de arhimandrit de către Andronic și întreaga frăție a mănăstirii Noul-Neamț. Menționăm de asemenea că Teofan nu a fost arhimandrit, la fel ca și mulți alți stareți care au urmat la conducerea Mănăstirii Noul-Neamț: Mina (Cristofovici), Filadelf (Sorocean), Auxentie (Munteanu).

 

Venerarea Sfântului Paisie

 

Pentru Andronic, Paisie Velicicovschi a fost un exemplu de sfințenie și evlavie. În studiile și lucrările sale, a abordat în mod repetat viața și opera acestui mare stareț. Chiar și în autobiografia sa, menționează numele lui de 27 de ori. Aproape întotdeauna, când îl menționează, adaugă epitetul „preafericitul părintele nostru, starețul Paisie”. Paisie i-a apărut în viziuni, întărindu-l și instruindu-l, lucrările și traducerile starețului erau cărțile de căpătâi ale lui Andronic. El a păstrat cu sfințenie Rânduiala Sfântului Paisie și era gata să meargă la orice lipsuri și chinuri, pentru a nu o încălca. Am arătat deja mai sus că, de dragul lui Paisie și a îndeplinirii rânduielii lui, el a părăsit Lavra lui liniștită și dragă, a rupt relațiile cu oficialii guvernamentali și administratorii bisericii, s-a certat cu frații monahi care doreau să excludă limba slavă de la mănăstire. Când ieromonahul Teodosie Florescu a amenințat că-i va coase gura cu ață dacă va citi în limba slavă, păstrând rânduiala starețului, Andronic nu i-a răspuns decât că el nu va face acest lucru niciodată, despărțindu-se de el pentru totdeauna[5].

În demonstrarea sfințeniei lui Paisie, Andronic citează numeroase minuni făcute de el. Totuși, aceasta nu este principalul lucru pentru el. El considera că discipolii și urmașii lui Paisie îl cinsteau pentru viața sa virtuoasă. Referindu-se la Sfintele Scripturi și Sfinții Părinți, el scrie: „Sfântul Ioan Gură de Aur crede că nu trebuie să reflectăm asupra dreptății (sfințeniei) unei persoane bazată pe semne și profeții, ci pe baza vieții sale virtuoase. După cum spune Domnul: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Mat. 7. 20). Iar roadele unei persoane neprihănite au fost arătate de marele apostol: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea… . Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Gal. 5.22 – 24). O astfel de persoană, de face minuni sau nu, arată că este sfânt și prieten al Domnului. De aceea, nici eu nu caut toate minunile care au fost făcute și care încă sunt săvârșite de părintele nostru starețul Paisie, dar doar acestea relatez și mărturisesc tuturor prin faptele adevărului”[6].

Andronic vede în Paisie – apostolul pământului moldovenesc: „Fiind pios, adică cu credință, dar lipsit de mijloacele prin care credința este întărită; Iubindu-L pe Dumnezeu și faptele Sale bune, dar lipsit de armele de lumină, cu care Sfântul Apostol Pavel sfătuiește să se înzestreze; plin de râvnă arzătoare, dar fără posibilitatea de a face fapte bune; bogat în devotament față de Dumnezeu, dar sărac în lumină, care ar fi reflectat toate acestea; astfel, capabil să facă fapte bune, Dumnezeu a văzut poporul moldovenesc și s-a milostivil de el și i-a trimis un om destoinic să-i arate calea și să-i dea un exemplu de fapte bune. Acest om era cu adevărat părintele nostru starețul Paisie Velicicovschi! Care, după cum am mai spus, prin Providența lui Dumnezeu, a venit din Sfântul Munte Athos în Moldova și ca un apostol a deschis multe fapte bune … ”[7].

Credința în misiunea divină a Sfântului Paisie pe pământul moldovenesc și faptul că este inspiratorul vieții monahale autentice a fost dezvăluită părintelui Andronic nu numai din faptele starețului Paisie, săvârșite în timpul vieții sale și nu numai din minuni revelate, ci și din experiența personală.

În semn de recunoștință pentru acesta, Andronic a compus o rugăciune către preafericitul starețul Paisie Velicicovschi, menționată la sfârșitul celei de-a 4-a cărți, „Istoriei Mănăstirii Neamț și Secu”. În această rugăciune, el se roagă nu numai pentru el însuși, ci și pentru discipolii săi, pentru urmașii starețului Paisie, pentru poporul moldovenesc și pentru întreaga comunitate creștină: „Mă adresez cu îndrăzneală spre sfințenia ta, O bun părinte și sfătuitor, binecuvântat, făcător de minuni Paisie, îngenunchez și te sărut cu dragoste, cu umilință vorbesc și mărturisesc: „Curăți-mă de toate păcatele pe care le-am săvârșit de la naștere până în ziua de azi. Izbăvește-mă de dușmanii văzuți și nevăzuți și de toată ispita lucrurilor negândite și neașteptate, și de moarte năprasnică. Și dăruiește-mi pocăința înainte de moartea mea. La ceasul cumplit al morții, arată-mi-te, mângâindu-mi și ușurându-mi întristările și alungând deznădejdea. Izbăvește-mi sufletul de vămile răzbunătoare, de vameșii amărâți și de chinurile veșnice! Fie ca urechile tale să audă vocea rugăciunii mele, fie ca aceste gânduri să mă întâmpine mereu și să-mi fie nu doar mie în ajutor, dar și tuturor celor pentru care sunt dulci învățăturile și sfaturile tale și celor care te cheamă cu credință neîndoelnică în rugăciunile lor! Să fie așa, sfinte! Să fie, o, iubitul nostru învățător, tot ce este scris în această carte spre binele tuturor. Roagă-te neîncetat lui Dumnezeu pentru fiii tăi duhovnicești și pentru toți creștinii ortodocși, pentru ca Domnul cel Milostiv să ne acorde, prin sfânta ta mijlocire, nouă tuturor Marea Sa Milă la Judecata de Apoi! Și așa să ne ajute, împreună cu tine și cu toți sfinții, să-L slăvim mereu pe Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, întru Împărăția Sa. Căci Lui i se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, și mulțumirea, cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și de viață Dătătorul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! ”[8].

Rugăciunea este sinceră, profundă, dar în același timp simplă și chiar puțin naivă. În multe privințe, el se inspiră din rugăciunile adresate Maicii Domnului și din rugăciunile către însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Totuși, această rugăciune este un exemplu foarte vădit de venerare și dragoste a arhimandritului Andronic față de starețul Paisie.

 

 

Activitatea literară și de creație

 

Unul dintre cele mai semnificative moduri de răspândire a învățăturii sfântului Paisie a fost calea scrisă, literară. În lucrările sale, Andronic abordează în mod repetat viața și învățăturile marelui stareț. Același lucru el îl face și în corespondență sa cu clerul, cu prietenii și cu numeroși ctitori ai mănăstirii.

Părintele Vitalie Bespalco în teza sa de doctorat oferă o listă a lucrărilor lui Andronic conform ordinii scrierii lor. El concluzionează că „Andronic este un scriitor surprinzător de prolific. El a scris peste 60 de volume care conțin până la 5100 de pagini”[9]. Toate lucrările sale sunt scrise cu propria sa mână, uneori în scris caligrafic, alteori în scris cursiv. A scris predici, a făcut inventare ale bibliotecilor și ustensilelor bisericii și a compilat slujbe și sinodice. Sunt deosebit de interesante lucrările sale istorice și descrierile din pelerinaje (schițe). Acestea din urmă sunt originale și dezvăluie cititorului sfințeniile creștine (Constantinopol (Istanbul), Ierusalim, Athos, Kiev) în atmosfera secolului al XIX-lea. El poate fi comparat cu călugărul Vasilie Grigorevici-Barski, care și-a descris pelerinajul său din secolul al XVIII-lea. Majoritatea lucrărilor sale sunt scrise în limba română, dar multe paragrafe sunt în slavă-rusă, sau mai degrabă într-o limbă rusă arhaică, foarte asemănătoare stilului și limbii Sfântului Paisie. Probabil părintele Andronic se baza pe cititorul care știe aceste două limbi, deoarece multe lucruri sunt fără explicații și traducere.

El a scris mai ales pentru frații de la Neamț, și apoi pentru mănăstirea Noul-Neamț, întărindu-i în credință și arătându-le exemplul și experiența predecesorilor în special a sfântului Paisie, dar și cercul cititorilor săi putea fi extins în funcție de vizitatorii și utilizatorii resurselor bibliotecii mănăstirești.

Andronic are grijă de bibliotecile mănăstirești de la Secu, Neamț și Chițcani, alcătuind cataloage excelente cu toate cărțile și manuscrisele disponibile. La vârsta de douăzeci de ani, el a scris unul dintre primele sale manuscrise, „Psalticie”[10], în care grupează textele liturgice utilizate la Lavră: acatiste, canoane, realizând o sinteză a slujbelor și rugăciunilor săvârșite în mănăstire.

Cele mai numeroase manuscrise ale lui Andronic sunt dedicate istoriei Bisericii. Acestea sunt lucrări de cercetare. Ele nu sunt neapărat originale, dar sunt interesante tocmai ca narațiuni folositoare pentru suflet și istorii instructive. Două volume din lucrarea sa fundamentală, „Biserica și istoria politică, începând de la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos până în 1858”[11] sunt un exemplu viu al acestui lucru. El a compilat sau rescris nouăsprezece manuscrise, convingând cititorul în acțiunea Providenței lui Dumnezeu în istoria omenirii. La sfârșitul anilor ’50 ai sec. XIX, a apărut o altă lucrare originală – „Istoria prescurtată a mănăstirilor Neamț și Secu”[12], pe care a finalizat-o la 20 martie 1857. Cum a apărut această lucrare? Conform descrierilor lui Andronic însuși, lucrurile s-au derulat astfel. Mitropolitul Sofronie (Miclescu) a cerut fraternității Lavrei Neamț să-i ofere istoria mănăstirii și o listă a stareților săi. În biblioteca mănăstirii, aproape că nu existau texte sau cărți care să reflecte istoria mănăstirii. Frăția mănăstirii s-a simțit un pic pierdută. Atunci ei i-au ordonat lui Andronic, ca bibliotecar și tipicar, să scrie istoria mănăstirii, lucru care a fost realizat de el în anul 1857. Andronic va reveni la acest studiu de mai multe ori, completând și corectând textele scrise anterior.

Andronic, la fel ca și Paisie Velicicovschi, s-a dovedit a fi un adevărat polemist. Acest lucru este evident în multe dintre lucrările sale. Putem remarca, în special, talentul său polemic în versiunea 4 a „Istoriei Mănăstirii Neamț și Secu”. Aceasta a fost scrisă ca răspuns la cartea provocatoare „Calendarul antic” din 1863. În această lucrare, Grigorie Micisleanu înfățișează într-o lumină nefavorabilă stareții de la Lavra Neamț, pe Paisie și Illarie, precum și pe Mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu. Andronic în cele 10 volume a celei de-a patra versiuni, care cuprinde aproximativ 2 mii de pagini și la care a lucrat mai mulți ani, apără onoarea mentorilor săi spirituali, arătând rolul și semnificația lor în „iluminarea spirituală a românilor”[13].

Ultima lucrare a lui Andronic „Testamentul”, începută pe 3 septembrie și finisată pe 13 septembrie 1887, când se afla într-o stare de boală foarte gravă și se pregătea de moarte, necesită o atenție specială[14].

Testamentul este împărțit în trei părți. În prima parte, sunt date îndrumări și învățături duhovnicești fraților. El vorbește despre principalele momente ale vieții sale, mulțumește lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările sale și cere iertare comunității monahale, indicându-i cum să-și distribuie bunurile personale și cum să desfășoare treburile mănăstirii în conformitate cu voința și testamentul Sfântului Paisie. A doua parte a testamentului este dedicată bibliotecii: „Vă rog, fraților, să luați parte la îmbogățirea bibliotecii Mănăstirii Noul-Neamț, să aveți grijă de manuscrisele în limba română, rusă, greacă și toate cărțile referiotare la cântarea bisericească și istoria bisericii, acumulate cu mare dificultate și râvnă”[15]. La 13 septembrie el încheie a treia parte, adresată episcopului de Chișinău. Andronic îi cere să aibă grijă de noua mănăstire, să respecte păstrarea tradițiilor și regulilor monahale stabilite de starețul Paisie (Velicicovschi), îi cere iertare și rugăciuni.

 

Concluzie

 

Personalitatea arhimandritului Andronic este uimitoare. Numeroasele sale lucrări privind păstrarea și diseminarea ideilor și învățăturii sfântului Paisie Velicicovschi sunt unice. Din păcate, în comunitatea științifică, chiar și în rândul paisianiștilor, rolul și semnificația acestui mare ascet al secolului al XIX-lea sunt aproape nedezvăluite. Mulți, dacă nu chiar majoritatea lucrărilor sale nu au fost studiate, manuscrisele sale nu au fost publicate și nici măcar nu sunt cunoscute de experți. Și acele câteva lucrări care au fost publicate au fost puțin studiate sau au fost publicate fără adnotările și comentariile corespunzătoare. Corespondența extinsă a lui Andronic nu este aproape deloc studiată și dezvăluită. Talentul său administrativ și arhitectural nu este apreciat în mod corespunzător de istorici și chiar de frații mănăstirii Noul-Neamț.

Mai există totuși speranța că anume astfel de conferințe vor atrage atenția cercetătorilor și a tuturor celor interesați de moștenirea spirituală a predecesorilor noștri, dezvăluind lumii o pagină prăfuită și aproape uitată din viața Bisericii din secolul al XIX-lea. Rămâne să sperăm că moștenirea literară a arhimandritului Andronic va fi solicitată de contemporanii noștri, iar exemplul său de fidelitate și experiență de isihie va servi drept model pentru generațiile viitoare.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

Traducere: Sosanna Didilica

Articolul a fost prezentat în cadrul Conferinței „Moștenirea Athonită și tradițiile isihasmului în istoria și cultura Ucrainei”, care s-a desfășurat în data de 20 iulie 2019, la Odesa.

[1] https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pateric-romanesc/arhimandritul-andronic-popovici-81724.html

[2] http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/paginiistoriabisericii/1594-aduceri-aminte-1820-1892#p11

[3] ANDRONIC (Popovici), archimandrite. Oarceșicare aducere aminte despre mine(Краткие воспоминания о прожитой жизни). 1892, ANRM, F. 2119, Inv. 3, D. 95. P. 38.

[4] Andronic (Popovici), archimandrite. Istorie pentru începutul și întemeierea și împodobirea sfintei mănăstiri cei nouă a Înălțării Domnului care se numește Neamț în Basarabia. (История основания, созидания и украшения Свято-Вознесенского Ново-Нямецкого монастыря в Бессарабии). 1881. ANRM. F. 2119. Inv. 3. D. 83. F.71.

[5] http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/paginiistoriabisericii/1594-aduceri-aminte-1820-1892#p11 paragraful 33

[6] Andronic (Popovici) archimandrite.  Istoria mănăstirilor Neamț și Secu. (История монастырей Нямца и Секу). Cartea а 4-а. 1874. ANRM F. 2119. Inv 3. D. 70. F. 234.

[7] Ibidem. F. 234 (verso).

[8] Ibidem. F. 239 (verso).

[9] Bespalko Vitalie, preot. Arhimandritul Andronic (Popovici) ca istoriograf al mănăstirii Neamț, Secu și Noul-Neamț. Serghiev Posad, 2002. Pag. 127 / Архимандрит Андроник (Попович) как историограф монастырей Нямец, Секул и Ново-Нямецкий. Сергиев Посад, 2002. Стр. 127.

[10] ANDRONIC (Popovici), archimandrite. Psalticie (slujbe de noapte a privigherilor), (Псалтикия. Всенощные), 1841, ANRM, F. 2119, Inv. 3, D. 4. Psalticie (Antologie de cântări bisericești), (Псалтикия. Антология церковных песнопений) 1849, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 6.; Psalticie și Acatistul sfintei Parascheva, (Псалтихия и акафист преподобной Параскеве) 1849, ANRM, F. 2119, Inv. 3, D. 5.

[11] ANDRONIC (Popovici), archimandrite. Istorii bisericești și politicești de la nașterea Domnului până în 1858. (Истории церковные и политические от Рождества Христова до 1858 года) (cronograf), v. II – 1850 și v. III – 1851.

[12] „Istoria sfintelor mănăstiri Neamțu și Secul adunată în scurt”.

[13] Bespalko Vitalie, părinte. Andronic Popovici …, Culeg. Citată, pag. 22.

[14] ANDRONIC (Popovici), archimandrite. Testamentul. (Завещание)ANRM F. 2119 Inv. 1. D. 7. F. 119-122.

[15] ANDRONIC (Popovici), archimandrite. Istorie pentru începutul…  (История основания…) Цит. Соч. 1881, ANRM, F. 2119, Inv. 3, D. 83, P. 4 (v°).

 

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului