În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
Iubiți părinți, frați ș surori.
„Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă”. (Col. 3:4) Aceste cuvinte ale Apostolului Pavel sunt scrise către creștinii din Colos. Prin ele apostotul arată făgăduința dată de către Domnul Hristos că El iarăși va veni întru slavă să judece viii și morții. Aceste cuvinte sunt legate și de acea parabolă Evanghelică despre cei chemați la cină pe care am auzit-o la Liturghie. Ea are o însemnătate deosebită pentru fiecare din noi. Este o pildă cutremurătoare, o pildă care ne pune în fața mai multor întrebări. Cine au fost cei chemați la cină? Cine sunt cei care au refuzat? Cine sunt orbii, șchiopii, betejii care au acceptat să vină? Care este raportul acestei parabole cu noi și cu viața noastră? Exegeții Sfintei Scripturi ne arată mai multe sensuri ale acestei pilde. În primul rând ei ne spun că pilda se referă la poporul ales, poporul evreu din Vechiul Testament. În al doilea rând, pilda se resflectă asupra fiecaruia din noi, că toți suntem chemați la cina Mirelui Divin și fiecare suntem cu o meteahnă duhovnciească, dar suntem acceptați și așteptați de Stăpânul cinei.
Propun astăzi să vedem cum în Vechiul Testament sunt prezentate promisiunile și chemările făcute de Domnul și profețiile despre Arătarea lui Hristos, despre ospățul divin și acea realizare înfăptuită.
Cuvintele apostolului Pavel sunt parcă scrise pentru poporul Vechiului Testament. Totuși scriitorul și cititorii le înțeleg în lumina celui Nou. Chiar și profețiile Vechiului Legământ sunt văzute și tâlcuite deja în lumina celui Nou. Aș dori să prezint astăzi, când facem și pomenirea sfinților stămoși ai lui Hristos, câteva din prorociile făcute în Vechiul Testament despre nașterea Domnului Hristos și acea așteptarea pe care o aveau sfinții Legii celei Vechi. Ea se resfrânge și are importanță și pentru noi, cei ce trăim în Legea cea Nouă, pentru că și noi așteptăm venirea întru slavă a Domnului Hristos și dorim să participăm la ospățul divin.
Promisiunea venirii sau nașterii unui Mântuitor s-a făcut chiar îndată după căderea protopărinților în păcat și era adresată șarpelui și Evei: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Fac. 3:15). Anume femeia a fost aceea care a dat rodul nașterii și din sămânța ei s-a născut Acela care a zdrobit capul șarpelui celui duhovnicesc. Tot în cartea Facerii este dată și promisiunea făcută de Iacov fiului său Iuda: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele.” (49:10) Prorocul Moise prevestea și încuraja poporul israelit: „Proroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi” (Deut. 18:15).
Aceste două promisiuni arătă că chiar de la începutul formării sale ca popor ales Israeliții conștientizau faptul că din sămânța lor se va naște Prooroc Mare, și El va stăpâni popoarele. Legătura între profeție și realizare s-a înfăptuit nu în sens material, dar duhovnicesc. Aceasta n-au înțeles-o de la început nici chiar apostolii.
Duhul prorociei și înaintevederii a continuat la toți prorocii cei mari: Isaia, Ieremia, Iezechiil, Daniil, și la cei mici: Osea, Amos, Mica, Ioel, Obadia, Iona, Naum, Habacuc, Țefania (Sofonie), Hagai, Zaharia și Maleahi. Îi enumăr așa cum îi avem după cărțile lor în Sfânta Scriptură.
Aici aș dori să spun că prorociile sunt nu numai unele preziceri, ci sunt și îndreptări, povățuiri și chiar reguli pe care sfinții proroci le-au arătat poporului, ca el să nu se poticnească pe calea așteptării până la venirea lui Hristos. Cu regret trebuie spus că poticnirile erau dese la oamenii din Legea cea Veche, dar sunt dese și la noi, cei ce trăim în legea Harului.
Unele exemple de încurajare făcute de proroci, găsim în următoarele versete, mai ales la prorocul Isaia unde se arată: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is. 7:14) și următorul: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta” (Is. 9:5-6). Aceasta cântare o cântăm la Pavecernița Mare de fiecare dată. Ieremeia prorocește: „Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ” (Ier. 23:5) Și aici tot este vorba de sensul duhovnicesc al judecății și dreptății, pentru că la prima venire Dumnezeu a venit nu să judece, ci să răscumpere. Putem spune că aceste profeții au o legătură cu a Doua venira a lui Hristos.
Prorocul Daniil a prevăzut și timpul nașterii lui Hristos. „Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi prorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor. Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns – Cel-Vestit – sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război – prăpădul cel hotărât. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii” (Daniil 9:24-27) Deci mulți tâlcuitori explică aceasta ca fiind timpul arătarii și slujirii lui Hristos. Profeția prorocului Miheea este binecunoscută de noi toți și se folosește de multe ori și în Evanghelie și în imnografia liturgică: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (5:1). Și profetul Maleahi vorbește despre naștere, dar mai ales despre începutul slujirii lui Hristos: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriţi. Iată, vine!”, zice Domnul Savaot” (3:1). Aceste profeții arătă explicit timpul, locul și evenimentele care s-au împlinit, dar unele se vor împlini la a Doua Venire a lui Hristos.
Ca să acceptăm chemarea, promisiunea și să ne împărtășim de cinstea celor chemați la cină e bine să urmăm sfaturilor date de către apostolul Pavel. Ele sunt prezentate azi la Apostol: „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli,… mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră…. fiindcă” (Col. 3:5-11) fiindcă dezbrăcându-ne de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui și „îmbrăcându-ne cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit” ne vom uni cu Hristos, ca El să stăpânească întru toți și întru toate. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
