Predica din Duminica Fiului Risipitor Posted on 20 February 2020    0 Comments;

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iubiți Părinți, frați și surori, duminica aceasta ne pune în fața mai multor evenimente, pilde și învățături duhovnicești. În primul rând este Duminica când am auzit citirea Pildei Fiului Risipitor, Apostolul despre vătămarea și stricăciunea desfrâului. În al doilea rând, este continuarea praznicului Întâmpinării Domnului, când s-a arătat taina întâlnirii Vechiului și Noului Testament, taina întâlnirii omului cu Dumnezeu. Ni se descoperă întâlnirea slujirii prorocești, preoțești și părintești. Toate acestea ne arată că taina mântuirii noastre s-a lucrat și se lucrează cu mare măiestrie, atenție și înțelepciune.

Pilda Fiului Risipitor ne arată prin exemplul firesc, natural și mărinimos dragostea Tatălui Ceresc față de fii săi. Din an în an, citind și reflectând asupra acestei pilde, ne vedem noi înșine în chipul fiului risipitor căci, prin lenevire, prin lucruri netrebnice, prin împlinirea voii noastre, ne-am dus în țara depărtată a poftelor și plăcerilor. Acum, când ne gândim că ar fi bine să ne întoarcem în casa Părintelui Ceresc ne umplem de rușine și nu putem ridica ochii inimii în sus, iar uneori nici nu ne putem înmuia inima împietrită. Suntem legați de lucrurile lumești, de trufie, de ură, de ipocrizie, de pofta trupească și de alte multe rele. Mai ales atunci când stăm la rugăciune, acasă sau în biserică, ne umplem de întristare pentru că uităm de făgăduința dată la Botez, iar apoi repetată de atâtea ori la Spovedanie. Uităm de haina pe care am primit-o, de cinstea pe care o avem în casa părintelui și ne punem pe primul plan dorințele, scopurile și poftele noastre josnice pe care cu osârdie căutăm să le îndeplinim.

Pilda fiului care a fost primit ne mărturisește că Dumnezeu este gata să ne primească și pe noi. Atunci când este dorința de a lăsa și a lepăda slujirea porcilor, și de a ne îndrepta la locașul Tatălui, Tatăl singur ne iese în întimpinare.

Ca să clarificăm mai bine sensul acestei pilde, fiecare dintre noi poate să-și imagineze pilda aceasta prin experiența trăită în familia noastră sau a cunoscuților. În calitate de părinți, în calitate de fii sau fiice, noi știm cât este de greu și dureros când copii nu ascultă de părinți și fac din capul lor, ba uneori contrar voii părinților, mai ales atunci când pleacă de acasă fără să-și ia rămas bun, fără să-i prețuiască. Dar chiar și după plecarea brutală, așteptarea întoarcerii și reconcilierii este o așteptare deosebit de simțitoare. Tatăl și mama aproape întotdeauna iartă totul și așteaptă fiul lor neascultător, cu deosebită duioșie, gândindu-se ziua și noaptea la ceasul întâlnirii.

Acest exemplu, al părinților trupești, ne este încurajator, el are un „sfârșit fericit”. În pildă vedem cum fiul se întoarce la tatăl. Să observăm în cele ce urmează cum Hristos prezintă momentul acesta al pocăinței și al întoarcerii.

Prima treapta a pocăinței a fost „revenirea în sine” (Lc. 15:17). Să atragem atenție că, atunci când fiul rătăcitor umbla pe căi greșite, el nu era în sine, el parcă era ieșit din starea lui normală, naturală. Și numai atunci când și-a văzut căderea și tot ce a pierdut, atunci și-a venit în sine, sau s-a deșteptat din amorțirea duhovnicească. Această deșteptare este relatată nouă. Atunci când omul conștientizează faptele sale, starea sa, atunci el poate să aprecieze corect și just ceea ce are, sau crede că posedă, și ceea ce nu are. Al doilea pas este scularea de la slujirea porcilor și plecarea în casa părintească. Acest pas este unul din cele mai grele. Noi, atât de mult suntem împletiți în săvârșirea faptelor celor rele, în viclenii și pofte, că ridicarea, ori respingerea desăvârșită a acestora ni se pare imposibilă. Chiar atunci când ne sculăm și parcă ne ducem, de multe ori ne întoarcem înapoi ca femeia lui Lot, întristându-ne de pierderea acestei așa-zise „libertăți” în compania porcilor, „libertăți” care, de fapt, sunt o sclavie. Ne împiedică să pășim cu fermitate pe calea ce duce spre casa Părintelui Ceresc egoismul și păcătoșenia noastră. Numai ruperea lor poate să ne scoată din robia celui viclean. Pe calea aceasta aflăm și o mare mângâiere, aflăm dragostea divină, pentru ca Tatăl nici nu-și amintește de dispariție, nu ne reproșează, ci ne îmbracă în haina cea dintâi, ne pune inelul pe deget și junghie vițelul cel gras. Anume acest exemplu al ospățului, al junghierii viețului celui gras, ne pune în fața tainii întrupării Fiului celui Unul-Născut, care s-a junghiat pentru mântuirea omului. El ni se împarte la fiecare Euharistie, culminând împăcarea noastră cu Tatăl cel Ceres.

Acest exemplu de primire, de dragoste a Tatălui, precum și sărbătoarea Întâmpinării Domnului, când s-a împlinit bucuria dreptului Simeon, când se preînchipuie și bucuria reconcilierii noastre cu Dumnezeu ne încurajează, ne scoate din toate întristările și disperarea.

Tatăl Ceresc ne așteaptă mereu, ne primește și ne așază la ospățul cel veșnic. Amin.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului