Predica din duminica a 14 după Cincizecimie

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

« Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi » (Mt 22 :14)

Iubiți părinți, frați și surori, Evanghelia care ne-a fost propusă astăzi pentru lectură a pus în fața noastră scopul venirii în lume a Mântuitorului Hristos. Acest scop prin parabole și pilde a fost arătat celor ce ascultau pe Iisus. Și această parabola este bine cunoscută noi, însă în același timp este atât de mistică și simbolică. Este vorba de parabola celor chemați la nunta stăpânului. Dacă ați fost atenți, duminica trecută la fel am ascultat o pildă a Mântuitorului, și ea a fost despre lucrători viței-de-vie. Aceste două pilde au multe lucruri comune, au lucruri care le unesc dar sunt și deosebite. În ambele parabole istorisirea se construiește în jurul unui stăpân, care a sădit via sau care a chemat la ospăț pe prietenii săi. În ambele pilde cei ce sunt chemați nu sunt demni de chemarea lor. Lucrătorii viței-de-vie și cei chemați la ospăț au refuzat stăpânul. Ambele parabole se termină cu avertizare : «Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde… » (Mt. 21 :41) « şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc ». (Mt. 22 :7) În ambele parabole se arată că în locul celor răzvrătiți vor fi chemați alții care vor aduce roade sau care vor fi gata să participe la nunta fiului, la bucuria stăpânului.

Acum despărțindu-ne puțin de aceste parabole să ne punem întrebare : ce ne folosesc ele nouă ? Ce raport au cu noi ? Răspunsul îl găsim imediat, după ce descifrăm mesajul. Stăpânul care a sădit via și care a chemat la nuntă este Dumnezeu, lucrătorii sau invitații sunt oamenii. Fiul lui Dumnezeu este prezentat ca mire, mireasă – Biserica, ospățul – viața veșnică. Deci ne pomenim că ambele parabole au mesajul de a dezvălui taina Împărăției Cerurilor nouă oamenilor, celor ce ascultăm.

Pildele acestea au fost spuse nu pentru oamenii Vechiului Testament, măcar că pot fi incluși și ei în ele, dar au fost spuse celor ce au ascultat și celor ce vor asculta învățătura lui Hristos.

Fiecare din noi ne regăsim în pildele, parabole prezentate de Domnul Hristos mai ales în aceste două. Cu regret trebuie să conștientizăm că ne regăsim nu în culori strălucite, nu în haină de nuntă, de mire sau mireasă, ci mai degrabă ne regăsim în personajele negative, fără roduri și lucrări demne de Mântuitorul. Când ne regăsim în așa stare, ne atrage atenția dreptatea lui Dumnezeu. Mântuitorul ne trezește din somnul duhovnicesc cu blândețe dar și cu avertizare.

Să atragem atenția că Biserica cu înțelepciune folosește textele scripturistice în timpul sfintelor slujbe. La apostolul citit astăzi, epistola către Corinteni, am auzit chemarea părintească a apostolului Pavel : « Şi am judecat în mine aceasta, să nu vin iarăşi la voi cu întristare. Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine? Şi v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi a voastră a tuturor. Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi. » (II Cor. 2 :1-4) Acest îndemn este atât de adânc și de frumos întru cât prin el ne vedem deja mustrați. Eu n-o să întru în tâlcuirea amănțită a acestui pasaj, mă voi opri doar la ultimele cuvinte : « v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi ». Așa mărturisește apostolul, așa a procedat și Dumnezeu, așteptând întoarcerea omenirii. El nu folosește pedeapsa în educația sau formarea omului, ci milă și îndurare. Dacă apostolul adresează aceste cuvintele către creștinii cei din Corint, el le adresează și nouă. Căci dacă noi, numindu-le urmașii apostolilor nu vom fi demni de chemarea noastră, atunci ce să spunem despre lumea care nu cunoaște lumina adevărului?

Predica de azi ași dori să închei cu unele reflecții și întrebări.

În care raport este viața noastră cu Dumnezeu? Oare Dumnezeu mai are încrederea în noi oamenii, mai ales în noi creștinii ortodocși? E trist atunci când Dumnezeu poate să-și piardă încrederea în noi.

Să punem înainte acestea întrebări de fiecare dată când venim la ospățul divin, la Sfânta Liturghie, dar și când ne gândim la ospățul cel veșnic pregătit celor ce-l iubesc pe Dumnezeu. Așa cercetând conștiința noastră să ne aflăm vrednici de chemarea Stăpânului. Amin.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *