Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi. Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte. În tot ceasul acestei zile povățuiește-mă și ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi și mi se vor întâmpla în această zi, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.
Acatistul Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Condacul 1 : Cel ce verşi mir de mult preţ la toată lumea şi mie celui nevrednic şi mai mult decât toţi păcătos, dăruieşte-mi ca să-ţi aduc ţie cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozeşte-mă din toate necazurile ca să cânt ţie : bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Biserica Ortodoxă sărbătorește maine Înjumătățirea Praznicului Cincizecimii
În Miercurea de după Duminica Slăbănogului, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Înjumătăţirii Cincizecimii, în a cărei atmosferă sfintele noastre slujbe ne ţin timp de o săptămână. Această sărbătoare o prăznuim întru…
Întâlnirea Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk cu Patriarhul Bulgariei Maxim
La 16 mai 2011, Patriarhul Bulgariei, Preafericitul Maxim l-a primit la reşedinţa sa sinoidală a Bisericii ortodoxe bulgare pe mitropolitul Ilarion, care participă la festivităţile religioase de canonizare a Sfinţilor Martiri din Batak…