Arhimandritul Andronic Popovici: Pelerinaj în spațiu și timp

Arhimandritul Andronic Popovici: Pelerinaj în spațiu și timp

Introducere

Bună ziua, dragi părinți, frați și surori. Tema lecției de astăzi „Pelerinajul arhimandritului Andronic în spațiu și timp” se încadrează perfect în contextul tematicii cercetării noastre. Pelerinajul reprezintă nu doar un moment de inspirație pentru lucrarea duhovnicească și sufletească, dar, în același timp, îl întroduce pe pelerin într-o nouă realitate, atât din punct de vedere spiritual, cât și material.

Pelerinajul părintelui Andronic va fi reflectat în cadrul prezentării noastre de astăzi nu atât din punct de vedere istoric, cât simbolic. Pe parcursul multor lecții, am examinat pelerinajul prin prisma notițelor și a unui ghid moral și spiritual pentru Ierusalim și Țara Sfântă lăsate de către arhimandritul Andronic Popovici. Manuscrisul său ne oferă informații ample și cuprinzătoare cât despre pelerinajul la Ierusalim și Țara Sfântă, atât și despre pelerinaj ca fenomen în sine. Părintele Andronic călătorind în realitate, face și călătorii virtuale în timp. Pentru noi importantă este și percepția teologică a arhimandritului Andronic.

Bazându-se pe textele Sfintelor Scripturi din Vechiul și Noul Testament, dar și datorită informației lăsate de istoricii Iosif Flavius, Sozomen, Cesar Baroni și alții, autorul descrie evenimentele istorice într-un limbaj artistic incredibil de  bogat și colorat. Acestea au avut o mare influență asupra părintelui Andronic, dându-i posibilitatea să se cufunde nu numai geografic, ci și istoric, simbolic în locurile vizitate, pentru a le simți în întregime. El caracterizează multe personalități istorice și figuri cheie din viața Bisericii din Ierusalim.

Textul lui Andronic capătă un sens eshatologic. El nu se concentrează doar asupra trecutului, ci vede Ierusalimul pământesc în perspectiva viitorului. Într-o oarecare măsură, descrierea Ierusalimului și a Țării Sfinte, efectuată de părintele Andronic, poate fi asociată înțelegerii Dumnezeieștii Litugii, prezentată de teologul contemporan, profesor la Universitatea din Iași, preotul Savva Viorel: „Legătura dialectică dintre „deja” și „ încă” … este temelia timpului liturgic. […] Eternitatea este prezentă și transmisă întru Hristos, în inima timpului. [… În anamneză] preotul amintește de evenimentele sfinte din trecut, dar vorbește și despre viitor: „Amintindu-ne de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce sau făcut pentru noi: de Cruce, de groapă, de Învierea cea de a treia zi, de Suirea la ceruri, de șederea de-a dreapta, și de cea de a doua și slăvită Venire.” „Azi” liturgic… reprezintă nu doar evenimentele trecute, ci și cele viitoare. Din acest motiv, spunem astăzi: „ce s-a întâmplat pentru mântuirea noastră”, inclusiv a doua Venire a lui Hristos. În același timp, amintindu-ne împreună evenimentele din trecut și viitor, afirmăm că trecutul capătă sens doar în perspectiva viitorului.” Pentru noi, viitorul, a doua Venire a lui Hristos, parcă s-a întâmplat deja. Acest lucru este experimentat mai ales în închinare, în contextul perceperii noastre liturgice asupra timpului. În același timp, amintindu-ne împreună de aceste evenimente din trecut și din viitor, vom afirma că trecutul capătă sens doar în perspectiva viitorului.”[1]. Pentru noi, viitorul, a doua Venire a lui Hristos, capătă o realitate înfăptuită deja. În special, acest lucru este trăit mai ales în timpul Sfintei Liturgii, în contextul percepției noastre liturgice a timpului.

 

Biserica Sfântului Mormânt

Andronic oferă o înțelegere istorică, teologică, morală a bisericii creștine din Ierusalim, construită pe locul Patimirii, Morții și Învierii lui Hristos, în special Sfântul Mormânt, Sfânta Cuvuklia, Golgota. El percepe atât Ierusalimul, cât și biserica Ierusalimului ca pe un fenomen în afara timpului și a istoriei. Andronic explică cititorului importanța și semnificația lăcașului sfânt nu numai în perspectiva trecutului, ci și a prezentului și a viitorului. Pentru a nu vorbi neîntemeiat, să trecem la text: «Rămâne acum datoria a descoperi aici o cercetare încă și mai de departe pentru mai înainte închipuire a aceștii biserici. (Andronic are în vedere aici biserica Mormântului Domnului – i.I.) Deci, să se știe că trei legi a dat Dumnezeu omului: și legea cea dintâiu este a nevinovăției, a nerăutății și a nepăcătuirii, iar a doua, a naturii, adecă a căderii firii și a treia este legea cea scrisă. (Sfânta Scriptură este de asemenea legiuitoare. În teologie o numim adesea legea scrisă, Legea Vechiului și Legea Noului Testament iar textele Sfintei Scripturi în care sunt scrise legile divine, le numim „legislative” – i.I.) Și întru aceste trei legi era închipuită această închinată biserică. (Sau biserica a fost construită în conformitate cu aceste legi. Iată cum înțelege Andronic însuși faptul existenței materiale reale a bisericii – i.I.). Pentru că în legea cea întâiu închipuia pre această biserică raiu carele s-a sădit pentru Adam cel vechiu, precum și această biserică s-a sădit pentru Adam cel nou, Pricinuitoriul vieții, Iisus Hristos. Și precum acel Adam s-a zidit întâiu din pământ și pre urmă s-a pus în raiu, așa și al doilea Adam, Hristos, întru același loc a luat întâiu chipu din preacuratul pământ al Pururea Fecioarei Mariei, și pre urmă s-a pus într-însul și închipuiaște acesta preasfântă Biserică, pre raiul carele ieșea din locul desfătării și adăpa râul, pentru că dintru aceasta ca dintr-un izvor veșnic a izvorât și izvorăsc râurile dumnezeieștilor daruri și adapă toată lumea. (Aici ne vom opri puțin asupra teologiei lui Andronic. El nu numai că face paralele între primul și noul Adam, dar arată cum imaginile vechiului și noului Adam se împletesc și se descoperă în acest loc sfânt. El subliniază că acesta este un loc simbolic unde a fost creat primul om. Și acesta este locul în care al doilea Adam, Noul Adam – Hristos a realizat mântuirea întregii omeniri. El vorbește despre acest loc ca fiind o sursă de transformare spirituală sau de sfințire. Prin analogie cu biserica din Ierusalim, fiecare biserică devine un loc de sfințire și naștere duhovnicească – i.I.) Întru celelalte bunătăți câte a sădit Dumnezeu întru cele dinlăuntru ale raiului, cele mai minunate au fost două: adecă lemnul cunoștinței și lemnul vieții. Asemenea și întru această sfântă zidire a Bisericii, deși se află întru îngrădirea ei, multe și deosebite semne precum le-am arătat ce sânt cuviincioase de deosebită evlavie cu care se desfătează închinătorii duhovnicește, însă cele mai alese sânt două: adecă preasfântul loc al Căpăținii și preaslăvitul Mormânt al Domnului nostru. Lemnul cunoștinței a fost închipuire a sfântului Golgofa, pentru că când S-a înălțat Hristos pe Cruce în locul Căpăținii, atunci S-a cunoscut Dumnezeu și omul precum mai înainte a zis Însăși: „Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt”, Ioan, capitolul 8, stih 28, că atuncea l-au cunoscut tâlhariul și sutașul și alții mulți, iar lemnul vieții închipuia pe preasfântul Mormânt a lui Hristos, pentru că noi, cu darul și cu puterea învierii Sale, am luat viață și nemurire și vom învia la învierea cea de obște, nu numai cu trupească înviere cu care toți câți vor muri vor învia, ci încă și cu cea duhovnicească, adecă din păcate la daru, precum zice sfântul apostol către romani, capitolul al patrulea: „ Care s-a vândut pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră (4:25)” Și iarăși la capitolul șase: „împreună cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Căci precum ne-am altuit prin odrăslire întru asemănarea morții Lui, deci  și învierii Lui vom fi părtași ” (6:4-5)» [2]

Pentru Andronic, locul bisericii din Ierusalim nu are doar conținut istoric, pentru el acest loc rămâne un loc permanent de sfințire. El îl actualizează și adaptează pentru fiecare nouă generație. El vede de asemenea biserica din Ierusalim și, în general, fiecare biserică creștină, ca un loc de jertfă, sfințire, transfigurare, naștere din nou. Biserica capătă sens numai în contextul vieții spirituale.

«Întru același raiu s-a zidit Eva din coasta lui Adam, întru acest preasfințit loc, din sângele și apa ce a curs din coasta Noului Adam s-a zidit Biserica adevărată, muma acelor vii. (Andronic face o comparație între Eva, mama întregii omeniri, și Biserica, mama tuturor creștinilor. El face aceste paralele pentru a arăta cum prototipul este combinat cu realizarea și împlinirea promisiunii. Pentru el, călătoria la Ierusalim este și o participare la lucrul mântuirii, este cufundarea în realitatea duhovnicească. Noi, de asemenea, datorită lui, ne apropiem de această taină a mântuirii noastre. – i.I.) Aici, din coasta cea deșchisă a Domnului nostru nu numai apă a curs, ci și sânge, carele vărsându-se a stropit mai întâiu tot trupul Său și pre urmă capul lui Adam și locul în carele zăcea. (Probabil ați observat că în iconogragia Crucii, la picioarele Mântuitorului, adesea este înfățișat un craniu. Teologii explică că acesta este craniul lui Adam. Tocmai el este reprezentat simbolic ca o imagine a puterii morții, care este învinsă de Crucea Mântuitorului. Aceea ce cântăm în troparul pascal „cu moartea pre moarte călcând” este reprezentat figurativ pe icoana Răstignirii sau pe Crucea ortodoxă, pe care o folosim pentru închinare și rugăciuni atât acasă, cât și în biserică. Sângele Mântuitorului este astfel izvorul vieții, al învierii și al nemuririi. – i.I.) Și prin urmare s-a sfințit tot locul cel de lângă Dânsul dintru acea sfântă ungere. Pre urmă, împărțindu-se în patru începuturi cu preagrabnică Sa putere și lucrare, a adăpat și a sfințit cele patru părți ale lumii, adecă: răsăritul, apusul, miazănoapte și amiazăzi. Din locul acesta ce s-a zis al căpățânii, carele era spre osândă și pedeapsa vinovaților dupre cum era și blestemat: „Că tot cel ce s-a spânzurat pe lemn, blestemat este este” (Deuteronomul 21:23). Acum însă cu sângele Lui Hristos ce S-a vărsat pre Dânsul S-a făcut mai sfânt decât toate. Și precum și tot pământul carele pentru păcatele celor întâi zidiți și ale celorlați oameni câți erau supuși blestemului dumnezeiesc nu au răsărit alte fără numai spini și pălămidă, acum, prin sângele lui Hristos, împăcându-se cu Dumnezeu și blagoslovindu-se iarăși, s-a făcut loc roditoriu pentru că foarte multe și plăcute roade de Lui Dumnezeu se adeverează aceasta din mărturia sfintei Scripturi și din învățătura sfinților părinți, că prorocul Zaharia despre slăvita vreme a morții Domnului a zis la capitolul 13: „și va fi în ziua aceea, zice Domnul Savaof, voi pierde numele idolilor de pre pământ și nu voi mai fi pomenirea lor și pre prorocii cei mincinoși…de pe fața pământului”[3]. (stihul 2).

După cum vedem, aici este efectuată descrierea istorică a evenimentelor, dar se face și legătura cu prezentul. Andronic ne transferă în viitor, în timpul escatologic, prin prisma trecutului și a prezentului.

 

Templul lui Solomon

Pe lângă Biserica Sfântului Mormânt, Andronic oferă o descriere a Templului lui Solomon din Ierusalim. Conform cuviosului Teodoret de Cirus, Templul lui Solomon este prototipul tuturor bisericilor construite în lume. Sfântul Augustin compară Templul lui Solomon cu imaginea Bisericii: pietrele sunt credincioșii, iar temelia sunt proorocii și apostolii. Pe toate aceste elemente le unește Iubirea (descrierea detaliată în Psalmul 39). Acest simbolism a fost dezvoltat de Origen și alți mistici creștini.

Vom examina aici descrierea dată de părintele Andronic Templului lui Solomon: «Apoi, către răsăritul preasfântului Mormânt, în lăuntru sfintei cetăți Ierusalim este și biserica lui Solomon, ca măcar că această sfântă cetate Ierusalim a fost vestită mai înainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, atât pentru ziditoriul său, arhiereul Melhisedec, cât și pentru vechimea sa, fiindcă a fost mai mult decât cu 2000 de ani înainte de Mântuitorul nostru Hristos, și pentru altele multe calități, iar mai vârtos, pentru prea minunata biserică pre care o a zidit Solomon în muntele Moria, în carele munte a vrut Avraam, după dumnezeiască voință, ca să jertfească pe fiul său Isac. Fapta prea măreață și ca nici una alta care și sfântă s-a numit. Pre această biserică o au ars și o au dărâmat necredinciosul Navohodonosor, împăratul Vavilonului.

Trecând după aceasta 70 de ani, iarăși o a înnoit Zorobabel împreună cu iudeii cei ce s-au adunat acolo din colonia ce era acolo, prin îngrijirea împăratului Persiei, însă mult mai simplă decât cea dintâiu, cu preaslăvita strălucire”[4].

În continuare, Andronic descrie căderea Ierusalimului și distrugerea Templului. În fond, el face această descriere pe baza operii „Războiul iudaic” sau „Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor” al lui Iosif Flavius. Desigur, nu ne vom opri detaliat asupra acestei descriere, deoarece ea este bine cunoscută și acum toată lumea poate ușor să o cunoască fie descărcând-o de pe Internet, fie găsind-o în bibliotecă. Andronic subliniază de câteva ori că destrugerea Ierusalimului și a Templului din Ierusalim a fost o consecință a păcatelor și a apostaziei poporului ales de la Legământul cu Dumnezeu.

Încheiere și concluzii

În concluzie, putem spune că Andronic, în contextul întregii învățături patristice, prezintă cititorului simbolismul Bisericii Sfântului Mormânt, locul unde s-a săvârșit ispășitoare Jertfe a lui Hristos. Acest loc este legat de prototipurile care au fost realizate pe locul Templului lui Solomon din Ierusalim. Andronic descrie atât acest eveniment, cât și altele. El descrie biserica Sfântului Mormânti și Templul lui Solomon și găsește o legătură între ele. Totuși, el pune accentul pe biserică creștină, construită pe locul Învierii lui Hristos.

Concluzii:

  1. Templul și biserica Sfântului Mormânt nu este doar un loc topologic specific, ci și un loc duhovnicesc. Ei sunt sfânte și sfințitoare.
  2. Înțelegerea hristocentrică a locului și a timpului.
  3. Roadele, biserica și templul au legătură cu toată omenirea și cu fiecare credincios în parte.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Vă doresc ajutorul Domnului și sper să ne vedem la următoarea lecție, care va avea loc la 22 februarie.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

Traducere din rusă: Sosanna Didilica

[1] Savva Viorel, Caracterul eshatologic al liturghiei ortodoxe, Învățătura Eshatologică a Bisericii: Materialele conferinței (Moscova, 14-17 noiembrie 2005), Moscova 2007, 386-387 / Эсхатологический характер провославного богослужения, Эсхатологическое учение Церкви: Материалы конференции (Москва, 14-17 ноября 2005), Москва 2007, 386-387

[2] ANRM. F. 2119. Inv. 3. D. 43. F. 26 (v).

[3] Ibidem. F. 27.

[4] Ibidem. F. 50.

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.