Criza coronavirus: o propunere de asumare a vremurilor în termeni de profit

Criza coronavirus: o propunere de asumare a vremurilor în termeni de profit

Pr. dr. Răzvan Andrei IONESCU[1]

Traversăm o perioadă dificilă. Pandemia actuală este o forță în desfășurare, copleșitoare, un fel de tsunami venit peste noi. Ne punem întrebarea dacă este obligatoriu să pierdem în această desfășurare de forțe. Ne întrebăm dacă avem de pierdut sau avem de câștigat din lucrul acesta și răspunsul ține foarte mult de felul la care ne raportăm la om, de așteptările pe care le avem de la noi și de felul în care ne înțelegem pe noi înșine.

La modul foarte concret, cu puțin timp înainte de pandemie a apărut cartea lui Yuval Noah Harari, Homo deus[2]. Este de găsit și în rusă și română. Din aceast volum vă voi oferi un scurt citat: „Cu suficiente cunoștințe o să putem crea raiul pe pământ. Când biotehnologiile, nanotehnologiile și alte fructe ale științei vor fi coapte, Homosapiens o sa aibă proprietăți dumnezeiești”.[3] Un alt volum este apărut tot înainte de pandemie, semnat de dr. Laurent Alexandre, La guerre des inteligences[4], care în traducere ar fi Războiul inteligențelor, purtând ca subtitlu Intelegență artificială versus inteligență umană, din care citez de asemenea foarte scurt: „Intelegența artificială nu este un detaliu al istoriei, nu este o revoluție industrială ca altele, ci este însuși viitorul umanității cel care se joacă în acestea linii de cod. Puterea actuală și viitoare a informaticii promite omului posibilități nelimitate. Omul va reuși să facă ceea ce numai Dumnezeu (zeii) ar putea să facă: să creeze viață, să-și modifice genomul, să-și reprogrameze mintea, să recucerească cosmosul, și (țineți-vă bine – nota noastră), să omoare moartea”. [5] Eutanasierea morții – sună cunoscut, Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând – dar în versiune antropocentrică, adică propusă exclusiv prin mijloacele științei

Acestea erau pretențiile umanității cu puțin timp înainte să cunoaștem pandemia. Trebuie să înțelegem că pretențiile acestea vin într-o cheie de lectură, într-o antropologie, într-o viziune asupra omului conform căreia omul se poate înțelege pe sine însuși analizând doar omul. Într-o viziune creștină însă, dacă vreai să îl înțelegi pe om trebuie să ai de a face cu Iisus Hristos Domnul întrucât El este modelul dumnezeiesc al umanității, este Omul-Dumnezeu, este Omul desăvârșit. Dacă ești în relație cu Hristos te înțelegi și pe tine însuți. Aici să întâlnesc două antropologii complet diferite. Una care dorește putere cu orice preț, până la a avea pretenția că omul poate să devină dumnezeu prin forța lui proprie, prin științe, și cealaltă care vede destinul omului doar în relație cu Hristos, Omul-Dumnezeu. Este limpede că poziționările sunt distincte.

Ce facem noi cu pandemia? Este foarte evident că în clipa când vine peste om o boală, aceasta din urmă nu este numai o chestiune de ordin sanitar ori logistic, de exercițiu personal la nivel administrativ sau economic. Boala este o probă de viață. Este o încercare la nivel duhovnicesc. În același timp, ceea ce se raportează este văzut în totalitatea sa. Sfântul Siluan Athonitul se ruga pentru omul întreg, pentru Adamul cuprinzător care recapitulează pe toți oamenii din istorie. În aceasta perspectivă, venirea pandemii asupra noastră nu este o problemă politică, ideologică, economică, logistică, sau poate toate acesta dar sigur nu numai, ci întâi de toate o problemă de ordin duhovnicesc. Iar problemele de ordin duhovnicesc se rezolvă în interiorul omului. Desigur, au efect asupra umanității și în exteriorul său. Din cauza aceasta, dacă vrem să trecem pandemia aceasta câștigători, avem de învățat ceva din ceea ce ni se întâmplă cu omul lăuntric. Cine suntem noi în interiorul nostru în relație cu Hristos?

Lucrul acesta se construiește, se lucrează. Vă propun viziunea euharistică, după cum o numește Biserica. Thanksgiving în variantă ortodoxă. Manifestarea de recunoștință. Sus este Dumnezeu, jos este omul și tot ceea ce avem în lumea aceasta vine de la Dumnezeu la om. Care este rolul nostru? Acela de a închide acest circuit prin întoarcerea darului în inițiativă proprie, în libertate de răspuns, către Dumnezeu. Cam așa cum există circuitul apei în natură, apa vine de la nori de sus, e folositoare pe pământ, alimentează viața, apoi se evaporă și se ridică din nou în nori. La fel este în plan duhovnicesc, de Sus de la Dumnezeu vin toate. Întrebarea care se impune este : cine le întoarce către Dumnezeu?

Sfântul Paisie Velicicovschi si toți acești oameni duhovnicești remarcabili nu au făcut decât să pledeze ca omul nu irosească darurile pe care le-a primit, ci să le întoarcă către Dumnezeu. Ne-a venit dificultatea acum în viața noastră, s-o încredințăm deci lui Dumnezeu. A venit criza asupra noastră, să I-o încredințăm lui Dumnezeu. Constatăm că din cauza neputințelor noastre ne este greu să o încredințăm Domnului. Or, totul se încredințează lui Dumnezeu pentru a duce roadă. Doar așa devenim oameni euharistici. Termenul este vechi în istoria Bisericii, vine de la euharistie. Didahia celor doisprezece apostoli ne vorbește, din cele mai veche timpuri, despre cum slujeau creștinii lui Dumnezeu, în termenii „Așa să aduceți euharistia voastră …”. Și spuneau ce făceau, ceea ce trebuie și noi, adică duminica să fim la biserică pentru ca să aducem euharistia, mulțumirea noastră lui Dumnezeu, recunoștința noastră. Duminica nu mergem la biserică pentru a-i înfățișa o suită de cereri lui Dumnezeu, ci întâi de toate ca să-I mulțumim pentru tot ceea ce ne-a dăruit. Restul sunt consecințe. Dacă suntem în atitudinea această de mulțumire în pofida dificultăților timpurilor prezente și dacă arătăm un pic de noblețe vizavi de ceea ce ne-a pus Dumnezeu în fața noastră, cred că începem să ne asemănăm un pic cu Dumnezeu în ceea ce-a făcut El pentru umanitate și creștem astfel comuniunea cu El. Ceea ce ni se întâmplă astăzi este datorat faptului că oamenii au slăbit comuniunea cu Dumnezeu. Doar ameliorând unirea noastră cu Dumnezeu am răspuns cum trebuie acestei crize.

Desigur, pandemia nu este ceva ce ne dorim. Nu este dorită de Dumnezeu pentru noi ca să suferim, ca să murim, ci e ceva care să ne fie de folos în termeni de umanitate. Pentru că fără oprirea aceasta dintr-o dată a mersului întregii umanități, pentru că vedem că Dumnezeu a pus piciorul pe frână, am fi continuat la nesfârșit în sensul celor spuse la început : să vrem să urcăm până la ceruri cu puterile noastre neținând cont nici o clipă că mai există și Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Stop!”. Haideți să revizuim un pic lucrurile și constatăm că știința nu este atât de puternică încât să ne securizeze, să constatăm că gestiunea politică și cea economică nu sunt atât de puternice încât să ne salveze și singura noastră nădejde ne este tot la Dumnezeu, Care ne învață, în pofida dificultăților, cum să manifestăm dragostea unii față de alții și să încălzim inimile noastre.

Părintele Efrem Filotheitul din Arizona a apărut recent unei credincioase, la un an după săvârșirea sa din viață, avertizând-o că Dumnezeu va îngădui unele lucruri grozave pentru noi, pentru că starea umanității este alterată și oamenii nu se mai iubesc unii pe alții. El mărturisește trist că aceasta riscă să se întâmple pentru că oamenii nu se mai iubesc, ci mai curând „se mănâncă unii pe alții”.

Care este răspunsul nostru creștin față de această stare de lucruri? Viața firească a Bisericii ! În pofida dificultăților actuale de a o duce, pentru că nu mai avem la fel accesul la liturghie, nu mai avem acces unii la alții, nu mai putem face întâlniri în diversele locuri din lume. Dar ce se întâmplă? Este și aici un aspect pozitiv. Veneam la liturghie cu multă dezinvoltură, neștiind să apreciem faptul că aveam posibilitatea să fim în biserică, să ne împărtășim, faptul că ne puteam spovedi. Ne-a crescut setea în ultima vreme pentru a participa la slujbe. Lipsurile acestea ne trezesc. Dumnezeu a fost atât de bun să ne pună la dispoziție atâtea și noi ne purtăm precum copiii răsfățați, care sunt obișnuiți numai să primească fără a da ceva în schimb. Dacă înțelegem lucrurile acestea, cred că ne dăm o șansă, dacă vom mai fi în viață. Sentimentul acesta al fragilității noastre, nu pe termen scurt, ci pe termen lung, ne ajută, și nu ideea că vom scăpa și de asta și vom face viața ca și până acum. Că grozăvia asta a trecut. Ci cu conștiința că fragilitatea noastră este o mare șansă. Că neputința noastră este dar pentru ca să-L lăsăm pe Dumnezeu să se facă simțit în viața noastră.

Aceasta este firescul suprafiresc al trăirii ecleziale. Soluțiile le găsește fiecare dintre noi. A judeca deci experiența traversării timpului de pandemie nu poate fi pentru un creștin decât, întâi de toate, o experiență duhovnicească. Adică o experiență a inimii sale profunde. Iar cum aceasta din urmă este provocată, întreținută și adâncită de participarea la cultul și la tainele Bisericii, ducând la discernământ, constrângerile logistice de izolare specifice contracarării sanitare a răspândirii virusului pot fi factori cât se poate de perturbatori. Hrana duhovnicească dată de participarea la slujbe este cel puțin la fel de importantă ca cea trupească. Biserica ne învață însă să „impozităm” – expresia aparține unui sfânt contemporan, Paisie aghioritul – orice din cele venite asupra noastră spre folos veşnic. Din suferință şi încercare scoate la iveală cuvânt şi adânciri de înțelegere ce reprezintă tot atâtea mângâieri pentru copiii lui Dumnezeu ce suntem. Viziunea euharistică creşte mai ales în astfel de timpuri, înveți să mulțumeşti şi pentru ceea ce înainte nu prețuiai, să trăieşti euharistic nu doar la sfânta liturghie, ci în clipele de zi cu zi, (re)descoperind uimit că simțirea harului nu este condiționată de prezența ta fizică în biserică atunci când pe aceasta din urmă o fac inaccesibilă regulile de securitate sanitară, ci lucrătoare oriunde te codifici lăuntric ca primitor însetat al Domnului. Aceasta până vei reuși să participi din nou fizic la liturghie, mai trăitor, mai deplin, în firescul trăirii ecleziale în care euharistia este miezul, împărtășirea, plinătatea.

 

[1] Participă cu binecuvântarea IPS Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM). Este cadru didactic la Centrul de Studii și Cercetări Dumitru Stăniloae din Paris, fiind responsabilul direcției Apologetică / Teologie și știință (www.teologie.eu) și consilier mitropolitan al MOREOM pe problematica Teologie și știință (www.science-et-religion.fr).

[2] Yval Noah Harari, Homo deus – une brève histoire du futur, ed. Albin Michel, 2017, Paris.

[3] Op. cit., p. 113.

[4] Dr. Laurent Alexandre, La guerre des intelligences. Intelligence Artificielle versus intelligence Humaine, ed. JCLattès, 2017, Paris.

[5] Op. cit., p. 38.

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *