Tema lecției de astăzi este dedicată la două tipuri de virtuți duhovnicești. Pe exemplul a doi părinți de la mănăstirea Noul-Neamț vom dezvălui două moduri de asceză: practic sau statutar și de veghere mentală sau contemplativ. Ambele moduri pe alocuri se intersectează, pe alocuri se despart, dar ambele duc la un singur scop – mântuirea sufletului.
Aș dori să mă opresc câteva minute și să conectez tema lecției de astăzi cu plinătatea liturgică a acestei săptămâni. Mâine Biserica pomenește sărbătoarea învierii dreptului Lazăr. Majoritatea textelor imnografice din această săptămână sunt dedicate acestei personalități biblice. Este interesant de subliniat faptul că, într-o oarecare măsură, identificarea celor doi Lazări, Lazăr din pilda despre un om bogat și Lazăr, fratele surorilor evanghelice Marta și Maria. Apropo, ei sunt adesea comparați în moștenirea patristică prin îndeplinirea virtuților și prin diferențele slujirii lor.
Dar să ne întoarcem la Lazăr. În original, în ebraică, acest nume sună ca Elazar, care înseamnă „Dumnezeu m-a ajutat” sau Eliezer, ceea ce înseamnă „Dumnezeul meu m-a ajutat”. Diferența nu este mare nici în pronunție, nici în semnificație. În orice caz, vedem din narațiunile Evangheliei că în ambele cazuri li se acordă un loc special și nu sunt lipsiți nici de atenția Domnului nostru Iisus Hristos, nici de creatorii ulteriori ai canoanelor. Voi oferi aici două texte pe care le-am citim săptămâna aceasta.
„Bogat fiind în patimi, m-am îmbrăcat cu veşmântul cel înşelător al făţăriei, veselindu-mă întru răutăţile neînfrânării, şi arăt nemilostivire nemăsurată, neuitându-mă la mintea mea cea lepădată înaintea uşilor pocăinţei, flămândă de tot binele şi bolnavă de nepurtarea de grijă. Ci Tu, Doamne, fă-mă Lazăr sărac de păcate, ca nu cândva rugându-mă, să nu aflu deget să-mi răcorească limba mea, chinuindu-se în văpaia cea nestinsă; ci să mă sălăşluieşti în sânurile patriarhului Avraam, ca un iubitor de oameni”[1].
„Însoțind gândirea și fapta la cele de sus, să ne sârguim a trimite lui Hristos rugăciuni, ca să învieze mintea noastră cea îngropată, ca pe alt Lazăr, cu venirea Lui cea înfricoșătoare; ca să-I aducem stâlpările dreptății și să strigăm: Bine ești cuvântat Cel ce vii”[2].
După cum vedem, imnografii și-au îndreptat atenția asupra lui Lazăr și a celor două moduri în dobândirea virtuților „viziune și acțiune” sau cum le-am mai numit „contemplare și practică”. În această direcție, suntem chemați de Biserică să ne desăvârșim și să creștem spiritual. Nu ne vom opri în detalii asupra examinării teologice a acestor două căi în viața spirituală: la lucrare și la contemplare, dar de la introducerea teologico-liturgică vom merge direct la exemplul părinților noștri Iraclie și Selafiil.
Părinții sunt aproape contemporanii noștri, primul a trăit în anii: 1893-1964, al doilea în anii: 1908-2005. Amândoi au trăit la mănăstirea Noul-Neamț. Ambii sunt înmormântați în satul Chițcani, unde este situată și mănăstirea. Unul în cimitirul mănăstirii, celălalt în cimitirul din sat, deoarece el a murit în perioada închiderii mănăstirii, în 1964. Părintele Selafiil Chiperi a avut fericirea să vadă și să trăiască în mănăstirea redeschisă, unde el s-a întors în 1996.
Ambii pot fi considerați reprezentanții cei mai importanți ai tradiției paisiene. (Tradiția cuviosului Paisie Velicicovschi sau Nemțeanul, care a pus bazele traducerii Filocaliei (Dobrotoliubie) în slavă și română și a reînoit practica rugăciunii lui Iisus, are trăsături foarte pronunțate și a fost evidențiată de cercetătorii contemporani ca o școală separată isihastă). Ambii părinți au petrecut câțiva ani în închisoare și au practicat rugăciunea lui Iisus în Gulag. Ei o practicau, dar și încurajau și învățau și pe alții să o practice. Părintele Iraclie Flocea a petrecut 8 ani în lagărele de muncă forțată, părintele Selafiil 5 ani. După moartea lui Stalin, ei s-au întors în Moldova.
Să examinăm mai detaliat copilăria, educația lor, precum și primii pași în viața spirituală.
Părintele Iraclie s-a născut în 1893 în satul Pojorîta (Vaslui) din România, într-o familie foarte religioasă. A fost botezat cu numele Ioan. La sfârșitul școlii primare, a cerut să fie ascultător într-o mănăstire românească. Starețul, văzându-i tinerețea, l-a trimis acasă. Gândul la călugărie nu l-a părăsit pe Ioan. În timpul Primului Război Mondial, Ioan a fost recrutat pe front și a slujit în rândurile armatei austro-ungare. În urma acestui război, i-a rămas o cicatrice pe corp. Odată, în timpul unei lupte, într-un tranșeu a găsit pe neașteptate icoana Sfântului Nicolae și în fața ei o lumânare aprinsă. Atunci, în acel moment dificil, și-a amintit de anii săi de tinerețe și a făcut un jurământ – că dacă va rămâne în viață, după război va merge la o mănăstire.
La întoarcerea acasă, a cerut să fie primit ca ascultător la Mănăstirea Hîrbovăț. La acel moment avea deja 26 de ani. În 1920, a fost tuns călugăr cu numele de Iraclie. În 1925 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1927, a fost hirotonit ieromonah de către mitropolit al Chișinăului, Gurie Grossu. În mănăstire a îndeplinit ascultări diverse. După hirotonie, el a fost ales ca blagocin al mănăstirii. În 1926 a intrat la Facultatea de Teologie a Universității din Iași, pe care a absolvit-o în 1930. Paralel cu studiile sale, el face două pelerinaje la locurile sfinte: la Ierusalim și la Sfântul Munte Athos. Din aceste călătorii i-au rămas o mulțime de amintiri. El a descris aceste călătorii în istorii separate și își împărtășea impresiile în cadrul predicilor sale și în discuțiile cu vizitatorii care veneau la el. În 1933, ieromonahul Iraclie a fost ridicat la rangul de egumen de către mitropolitul Gurie. Părintele Iraclie avea o formare aleasă. El vorbea mai multe limbi europene: rusă, română, germană, turcă.
Părintele Selafiil era simplu și semi-alfabetizat, aproape că nu a studiat niciodată, decât în mănăstire. S-a născut la 1 septembrie 1908, în satul Răculești, raionul Criuleni, într-o familie de țărani. La botez a fost numit Ciprian. El a primit prima educație în casa părintească, sub supravegherea mamei sale pioase, care niciodată nu lipsea de la slujbele duminicale. Tatăl „beia puțin” și cu el „nu se primea să poarte discuții pe teme duhovnicești”, își amintea părintele Selafiil, cu toate acestea, și el avea grijă de educația fiului său și, dacă era necesar, îl pedepsea sever. La vârsta de trei ani, copilul s-a îmbolnăvit foarte grav, ajungând aproape la starea unui somn letargic. Rudele se pregăteau deja de înmormântare, când dintr-o dată, într-o noapte, Ciprian și-a revenit și a cerut dulciuri. Această vindecare miraculoasă, relatată lui la o vârstă conștientă, părintele Selafiil a perceput-o ca un semn special al manifestării milosteniei lui Dumnezeu, care îl chemă la o viață contemplativă, la viața călugărească.
Cu toate acestea, în copilărie și adolescență, el nu s-a diferențiat printr-o sârguință și ascultare deosebită, iritând uneori pe părinții săi și pe „femeile pioase mai în vârstă” care aveau grijă de păstrarea ordinii în biserică. După ce a absolvit școala elementară de patru ani, el a continuat să lucreze pe acasă, ajutând la gospodărie pe persoanele în vârstă. În 1932, după ce a terminat serviciul militar, tânărul a intrat ca novice la Mănăstirea Sfintei Adormiri a Maicii Domnului din Țigănești[3], situată în Codrii Moldovei. Dar nu a rămas mult timp în această mănăstire. După câteva luni, tânărul Ciprian s-a transferat la ascultare la Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului de la Curchi[4]. Dar și acolo nu a stat mult, „aproximativ un an”, după cum își va aminti mai târziu. Următoarea mănăstire pentru el a fost Mănăstirea Sfintei Adormiri a Maicii Domnului de la Căpriana[5]. În această mănăstire el a stat un pic mai mult de 3 ani. Printre mai multe ascultări, el a primit și ascultarea de a avea grijă de mai mulți adolescenți și copii, care trăiau la mănăstire. Tinerii erau răsfățați și brutali, motiv pentru care Ciprian era nevoit adesea să-i pedepsească. Nu-i plăcea deloc această metodă de educare și de multe ori se gândea cum să evite această povară neplăcută pentru sufletul său. „Oare pentru aceasta am părăsit eu lumea, ca să pedepsesc copii străini?” – se întreba părintele Selafiil. „Și iată că odată noatea, luând cu mine doar lucrurile cele mai necesare, am plecat la Dragomirna”[6]. La Mănăstirea Dragomirna exista o orânduială monahală bună, la fel și baza materială era bine așăzată. Tânărul Ciprian s-a mirat că aici porcii erau hrăniți cu cartofi, în timp ce în mănăstirile unde a fost anterior cartofii adesea nu ajungeau pentru hrănirea fraților.
Dar nu a s-a reținut mult în această mănăstire. Aproximativ un an mai târziu, la cererea starețului mănăstirii Căpriana, noviciului Ciprian i s-a cerut să se întoarcă înapoi. În 1938, el a fost tuns călugăr cu numele de Serafim. În 1944, călugărul Serafim a fost hirotonit la rangul de ierodiacon de către mitropolitul Basarabiei, Efrem (Enachescu).
După cum vedem, în perioada interbelică ambii părinți au intrat la mănăstire, au primit călugăria și au fost hirotoniți, ambii au avut experiențe de pelerinaj, dar, desigur, au fost și diferențe în pacursul vieții lor.
Părintele Iraclie a scris deja în această perioadă cărți și articole, preda studenților și enoriașilor, a propovăduit și îndrumat credincioșii pioși în numeroasele sale deplasări, cu o icoană miraculoasă prin diferite localități ale Basarabiei. A lăsat câteva articole, cărți și memorii, toate constituind moștenirea sa literară. Cele mai cunoscute sunt:
Icoana miraculoasă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Gârbovăț.
Despre demnitatea creștinismului și nevrednicia creștinilor.
În drum spre Ierusalim.
Inima ortodoxiei.
Biserica și Împărăția lui Dumnezeu. (Lucrarea a fost scrisă împreună cu Ieromonahul Vasilie).
Foaie misionară.
Interpretarea Evangheliei în limba română. (Traducere de Gladkov).
Rugul aprins. (Traducere a protopresbiterului S. Bulgakov).
Împotriva ocultismului.
Sub smochinii din Betania.
Mozaic literar.
Perlele.
Epistole pastorale. (Traducerea articolului mitropolitului lui Anastasie (Gribanovski).
După cum vedem, cărțile lui sunt mai mult dedicate moralei creștine, evlaviei religioase și pelerinajului dar sunt și lucrări de natură dogmatică și filosofică, cu scop apologetic[7]. Desigur, aproape toate sunt în limba română. Poate că în viitor va exista posibilitatea să facem câteva traduceri din opera sa, după cum lucrăm în prezent la moștenirea lăsată de părintele Andronic Popovici. În a doua parte a lecție, ne vom opri la această traducere.
Părintele Selafiil s-a specializat în rucodelie și în tipicul bisericească. El a fost arestat și acuzat de propagandă anti-sovietică tocmai pentru practica sa liturgică. Avem mai multe înregistrări audio ale conversațiilor și dialogurilor sau interviurilor sale, dar toate acestea au fost înregistrate deja în anii când el era în vârstă, după ce a revenit la mănăstirea Noul-Neamț.
Este interesant de descris acuzațiile împotriva ambelor părinți. Despre egumenul Iraclie, viceministrul securității de stat al RSSM, Kozacenko scria: „Adjunctul starețului Mănăstirii Hărbovăț, Flocea Iraclie, având studii superioare, scriitor bisericesc, are o serie de lucrări tipărite pe problemele bisericești, vorbește mai multe limbi străine, în timpul ocupației fasciste, a colaborat activ cu autoritățile germane de ocupație, a fost traducătorul lor, a condus o largă propagandă anti-sovietică, inclusiv a compus mai multe broșuri cu conținut anti-sovietic. S-a dovedit că Flocea distribuia broșurile sale populației prin intermediul bisericii mănăstirii, până recent. În martie 1944, el a fost numit vicar al mănăstirilor Eparhiei Chișinăului și Basarabiei de către mitropolitul Efrem (Enășescu) și a fost recunoscut ca vicar de către călugări până în ultima perioadă. În septembrie 1945, Flocea a fost arestat. În timpul percheziției, a fost descoperit la Flocea un depozit de literatură anti-sovietică de până la 2 mii și jumătate de exemplare și câteva din manuscrisele sale de conținut anti-sovietic.”[8]. Părintle Iraclie a fost ținut în închisoare până în 1953.
În 1945, părintele Serafim Chiperi a fost de asemenea arestat și condamnat la 5 ani (lagăr de muncă corecţională), în temeiul articolului 58 al Codului penal al URSS[9]. În 1950, a fost eliberat, dar la casa sa, la mănăstire, a reușit să se întoarcă numai după moartea lui Stalin, în 1953, precum și părintele Iraclie, neavând dreptul să între în Republica Moldova.
După cum am observat deja, ambii au fost arestați și condamnați aproape simultan și au revenit în patria lor în același an. Ambii au practicat rugăciunea lui Iisus, pe care au explicat-o în cărțile lor sau în învățăturile făcute pe cale orală.
Părintele Iraclie Flocea scria: „limitelele cunoscututului pe care poeții şi filosofii încearcă să le depăşească prin ajutorul logicei şi alegoriei pot fi percepute şi cuprinse doar prin readucerea lui Iisus în inima”. Părintele Iraclie învăța că fără Hristos, care poate și trebuie să stăpânească minte și în inimă: „totul este deşertaciune. Fără Dumnezeu toate orgoliile lumii, toate scopurile pragmatice ale omului sunt ignoranță şi cădere în întuneric”[10].
Părintele Selafiil Chiperi învăța: „Aşa că noi întotdeauna să facem rugăciune. Neîncetat. Să avem rugăciunea minţii. «Iartă-mă, Doamne, că nimic bun n-am făcut! Şi ajută-mă să nu mai fac cele rele!». Şi nu-i greu asta, că-i fără bani. Nu ne pune nimeni să plătim. Se cere doar răbdare şi dragoste. Să iertăm. Să nu zavistuim. Zavistia ne întoarce de la toată fapta bună la fapta rea. Dacă ţi se întîmplă în timpul zilei să te scîrbeşti, apoi, cînd ajungi să te culci, zi: «Doamne, iartă-i pe toţi fraţii mei, că Tu eşi Bun şi ei sînt buni, dar eu sînt păcătos şi nu pot răbda. Iartă-mă şi Tu pe mine că şi eu îi răbd şi îi iert pe toţi. Şi Dumnezeu te iartă dacă ierţi şi tu pe dînşii. Altfel nu se poate lucra. Nu poate omul să crească fără scîrbe ”[11].
În altă dată, el a răspuns la întrebările fratelui său despre episcopii nedemni: „Noi n-o să răspundem de faptele episcopilor, doar de ale noastre. Dacă te lupţi cu dînşii, numai mai rău îţi faci, îţi pierzi liniştea, ajungi pe drumuri şi poţi să-ţi pierzi rugăciunea”[12].
Câteva generații de călugări moldoveni s-au inspirat din viața părinților Ieraclie și Selafiil. Aceștia pot fi considerați un pod de legătură dintre frăția monahală de la Noul-Neamț care a trăit până în 1962 și după renașterea mănăstirii din 1990. Arhimandritul Varlaam (Chirița), în memoriile sale, îl numește pe părintele Ieraclie „unul dintre apostoli lăudați ai poporului moldovenesc”. Opera pastorală și misionară a părintelui Ieraclie a avut o importanță primordială pentru Biserica Moldovei în perioada sovietică. Rezistența lui la încercările și parturbările parturbările vieții rămâne un exemplu pentru toți[13].
Scriitorul moldovean, ieromonahul Savatie Baștovoi, subliniază faptul că „Bătrânul Selafiil a fost o comoară duhovnicească de neprețuit pentru obștea de la Noul Neamț, alcătuită inițial numai din călugări tineri. Prin sfaturile și pilda sa de viață, alături de ceilalți câțiva bătrîni care au revenit după prigoana comunistă, părintele Selafiil a restabilit continuitatea, după ruptura de treizeci de ani produsă în monahismul basarabean”[14].
Acest exemplu a doi asceți este o inspirație și un ajutor pentru noi în lucrarea duhovnicească. Este deosebit de important să fim conștienți în aceste zile, când nu avem posibilitate să venim și să ne rugăm în biserici și mănăstiri. Rugăciunea poate și trebuie să fie făcută atât în comunitate, în parohie, cât și în familie, individual, în inima fiecărei persoane. Mulți compară această perioadă de autoizolare cu ocazia de a trăi precum cuvioasa Maria Egipteanca în pustiu. Dar nu este chiar așa. Astăzi, chiar și în auto-izolare, noi petrecem destul de mult timp pe Internet, în monitorizarea constantă a știrilor sau ocupați cu vizionarea de filme, sau cu orice alte ocupații de divertisment. Pentru a ne concentra la rugăciune, la contemplare, este nevoie de muncă, de multă atenție. Doresc ca Domnul să ne ajute să ne îndeplinim mântuirea, combinând lucrarea și contemplarea. Fără aceste virtuți, nu putem crește duhovnicește. Toate condițiile vieții noastre de azi ne îndepărtează de aceste două lucruri și de munca manuală, și de rugăciune, depărtând de la noi concentrarea duhovnicească. Dar nicio grijă nu trebuie să ne îndepărteze de cele duhovnicești, ci să ne străduim să păstrăm speranța în ajutorul lui Dumnezeu.
A doua parte a lecției. Traducerea din manuscrisul arhimandritului Andronic Popovici despre stareții mănăstirii Noul-Neamț.
În sâmbăta cea din săptămâna întâia a începerii Triodului, adică după duminica duminicii vameșului și a fariseului facem pomenirea tuturor preacuvioșilor părintilor noștri, a egumenilor celor mai dinainte a sfintei Mănăstirii Neamțului.
„Deci mutându-se către Domnul și acești părinți au primit cârma egumeniei preacuviosul părintele nostru Spiridon, ieromonah. Carele în anul 1560 prin sârguința sa au dobândit în folosul soborului un loc de prisacă în Țoliciu. Însă sfârșitul acestui egumen se înțelege cum că au fost mucenicesc, împreună cu alți mulți părinți din acest soboru, căci în biblioteca acestei mănăstiri la sfârșitul unei cărți bolgărești[15]. Se află scrisă cu mâna această istorisire, cum că în anul 1574, august, 12 zile, viind turcii și tătarii în Moldavia au prins pre Ioan Voievod și l-au junghiat cu hamteriul în pântece și în gură și tăindu-i capul l-au pus într-o suliță și apoi luându-l Alexandru Voievod, Domnul Valahiei, l-au bătut cu cuie în Poarta Domnească din București. Iar trupul lui l-au legat de cozile a două cămile și l-au rumat bucăți și l-au împărțit ianicerii între dânșii spre aducere aminte și încă ungeau turcii săbiile cu săgețile lui, iar după pieria lui au prădat tătarii toată țara și au robit și împreună cu turcii au ucis ori și pre cine au găsit, pustiind mai de tot pământul Moldaviei, deci aici poate judeca orișicarele omul înțelegătoriu, că ce rău va fi pătimit și această sfântă mănăstire împreună cu toată țara. Căci este predanie, cum că în vremea catastrofelor acestora ce au urmat asupra țării, fiind de o potrivă supusă acestă mănăstire s-au sfătuit părinții soborului și au luat sfintele evanghelii cele scrise cu mâna în limba bolgărească și ferecate cu argint și sfintele cruci cele vechi și sfântul aerul, cel bun, și docomentele cele vechi și sfânta icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Stăpânei Noastre, Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Mariei și s-au dus vreo câțiva la un sat, anume Strâmba, carele este în ținutul Tutovei și era atunci acel sat moșie a acestei mănăstiri și acolo în codrii acei mari se ascunde cu sfânta icoană și cu toate antichitățile când semțe că vin prin acele părți vrăjmașii și în biserica acelui sat[16]. Își săvârșea rugăciunile când vedea că este mai liniștit despre vrăjmași. Dar unii din părinți au rămas în mănăstire, spre a săvârși cântarea de slavoslovie în dumnezeiască biserică și năvălind tătarii, fără de veste, s-au tăiat pre toți câți s-au aflat în mănăstire și s-au aruncat întru o fântână care au fost în ograda mănăstirii aproape de biserica Sfântului Marelui Mucenic Gheorghie, unde și până acum se cunoaște locul fântânii și au și prădat tătarii tot ce au mai aflat prin mănăstire, lăsând-o desăvârșit pustie și au șezut așa până ce s-au răsipit vrăjmașii și au ieșit din Țara Moldaviei și atuncea după liniștirea turbărilor păgânești au venit iarăși călugării ceilalți împreună cu sfânta icoană și cu toate odoarele de la Strâmba și s-au așezat ca din nou în mănăstirea Neamțului cea pustiită și au început a înnoi toate zidurile cele sfărâmate și a și cere întăriri pentru moșiile sale”.
Va urma.
Lecție ținută la Paris, în luna aprilie 2020, de către
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
[1] Stihira la vecernie înainte de joi, a 6-a săptămână a Postului Mare.
[2] Sedealna după a doua catismă la utrenie, joi, a 6-a săptămână a Postului Mare.
[3] GOLUB Valentin. Mănăstirea Curchi (Курковский монастырь). Orhei, 2000.
[4] MUNTEANU (I.), protodiacon, Înviații din Siberia de gheață (Воскрешие из ледяной Сибири). Kiev, ed. «Lumina lui Hristos», 2009.
[5] PAVLINCIUС Panteleimon. La vie monastique en Moldavie pendant la période soviétique: le monastère de Noul-Neamt (Монашество в Молдавии в советский период: Ново-Нямецкий моанстырь). Thèse de doctorat soutenue à l’EPHE Paris IV-Sorbonne, Décembre 2014.
[6] POSTICĂ (E.), PRAPORȘCIC (M.), STĂVILĂ (V.), Cartea Memoriei (Книга Памяти). IV volumes. Chișinău, Știinta 1999, 2001, 2003 et 2005.
[7] IRÉNÉE (Tafunia), hèromoine. Istorija Svjato-Voznesenskogo Novo-Njameckogo Kickanskogo monastyrja. Novo-Njameckij monastyr’, 2002. P. 182.
[8] Pasat V. Ortodoxia în Moldova. Vol. 1. Moscova, 2009, pag. 207. / Пасат. В. Православие в Молдавии. Том. 1. Москва, 2009, стр. 207.
[9] Savatie Bastovoi, ieromonah. Parintele Selafiil – cel orb de la Noul Neamț. Dragostea care niciodata nu cade. (Отец Селафиил – слепец Ново-Нямецкий. Никогда не перестающая любовь.) Editura: Marineasa, 2001.
[10] Andrei Vartic http://www.curentul.net/2009/06/18/iraclie-flocea-un-mare-duhovnic-al-basarabiei-interbelice-andrei-vartic/
[11] http://www.ortodoxia.md/2013/04/printele-selafiil-cel-orb-liart-m-doamne-c-n-am-fcut-nimic-bunr/
[12] http://ortodoxiesiviata.blogspot.com/2008/06/printele-selafiil-printele-dragostei.html
[13] Andrei Vartic. Ibidem.
[14] Hiermonk Savatie Bastovoi https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-selafiil-la-noul-neamt-141233.html
[15] ANRM F.2119. Inv. 3. D. 30. F. 10.
[16] Ibidem F.10 (v).
