Lectura și reflecția – virtuți subestimate sau mai puțin apreciate. Arhimandritul Andronic Popovici, egumenul-arhivist al Mănăstirii Noul-Neamț
Ultimul bloc de lecții din acest an este dedicat temei: „Lectura și reflecția – virtuți subestimate sau mai puțin apriciate. Arhimandritul Andronic Popovici, egumenul-arhivist al Mănăstirii Noul-Neamț”.
Pentru a înțelege mai ușor importanța lecturii și reflecției, să examinăm acestea virtuți în viața părintelui arhimandrit Andronic.
Modul său de viață poate servi drept exemplu pentru toți – și pentru oamenii de știință formați și pentru studenții începători, pentru elevii de liceu și pentru persoanele care au primit studii superioare, adică pentru persoanele care au efectuat studii și pentru cei care nu au primit o formare școlită. Părintele Andronic era unul dintre cei care nu avea studii, în sensul clasic al cuvântului. Cu toate acestea, dorința lui de cunoaștere și de descoperirea lumii cunoștințelor îi uimește pe toți. Andronic poate fi considerat un Autodidact cu literă mare. Este unul dintre cei care, în ciuda faptului că era ocupat cu ascultările monahale, treburile gospodărești și activitatea pastorală, găsea timp să citească, să copie și să scrie lucrări noi.
Viața arhimandritului Andronic
Viața și opera arhimandritului Andronic sunt foarte strâns legate de adunarea de cărți. El a iubit cărțile de la o vârstă fragedă și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții citind, copiind manuscrise și scriindu-și jurnalele și studiile sale istorice. Aflându-se în mănăstirile Secu, Neamț și apoi în mănăstirea Noul-Neamț, cel mai mult timp și-a petrecut în biblioteci. Această ocupație dădea sens întregii sale activități. Fiind în pelerinaj la Sfântul Munte sau la Ierusalim, nu rata nicio ocazie de a vizita bibliotecile monahale sau publice și de fiecare dată descria cu mare entuziasm cărțile pe care le-a văzut acolo.
Dar să le luăm pe toate pe rând.
Părintele Andronic s-a născut în anul 1820, fiind primul copil în familia preotului Nicolae Nanu și Maria Badenschi, în satul Lunganî (Principatul Moldovei, în România de azi). Aproape toate rudele sale pe linia paternă și maternă erau preoți sau călugări, așa că numele de (Popovici), deși inițial nu era numele său de familie natal, i se potrivea pe bună dreptate. La botez a primit numele de Andrei. Din leagăn, i s-a întipărit în minte grecescul „Ἄξιόν ἐστιν” „Cuvini-se cu adevărat”, rugăciune pe care i-o cânta mama lui. De asemenea, datorită ei, p. Andronic a învățat scrisul și citirea.
Rămas orfan la o vârstă fragedă, Andrei a fost crescut în principal de bunicul său de pe linie maternă, shimonahul mănăstirii Neamț, Daniil Badenschi. Mulți dintre rudele lui Andronic, unchii, frații bunicilor și verii săi trăiau de asemenea în Lavra Neamț. Ei erau ucenicii cuviosului Paisie Velicikoski și deseori îi povesteau tânărului Andrei despre întâlnirile cu el. Bineînțeles, aceste istorisiri au avut o mare influență asupra tânărului Andrei și i-au insuflat dragoste față de cuviosul Paisie.
În memoriile sale, el descrie moartea uneia dintre rudele sale, shimonahul Agapii, „Când aproape de mutarea sa către Domnul, la 4 zile ale lunii lui maiu, în anul 1840, ducându-mă eu la dânsul şi aflându-mă împreună cu schimonahul Nichita ce a fost tipograf şi tipicarul mânăstirii, el sta cu faţa în sus şi foarte vesel. Multe ne-au povestit despre preafericitul părintele nostru stareţ Paisie, foarte de folos. Apoi mult ne-a sfătuit ca să nu ne spăimântăm de supărările cele ce au să se întâmple în mânăstire în zilele vieţii noastre, care s-au şi întâmplat toate ce ne-a spus. După aceea, în vremea când era să-şi dea sufletul lui Dumnezeu, voind să se afle singur, ne-a zis să ieşim pe un sfert de oră din chilie şi apoi iarăşi să ne înapoiem. Când am intrat, l-am aflat cu mâinile pe piept aşezate după rânduială şi că îşi dăduse sufletul”[1]. De aceeași moarte pașnică, creștină, a avut parte și bunicul său, shimonahul Daniel. După ce s-a împărtășit în biserică cu Sfintele Taine ale lui Hristos, a intrat în chilie și, fără să-și dezbrace veșmintele monahale, s-a culcat pe pat, odihnindu-se în somnul veșnic. Andronic a descris de asemenea și moartea tatălui său, care știa dinainte ziua și ora morții sale. Mulți dintre călugări l-au cunoscut pe tatăl său și povesteau cu o evlavie deosebită despre viața și moartea preutului Nicolae. Într-o astfel de atmosferă, tânărul Andrei a crescut și a fost educat, fiind moștenitorul măreților și cuvioșilor părinți.
Ascultarea la bibliotecă
Am menționat deja despre influența spirituală asupra formării lui Andronic de către părinții și rudele sale cele mai apropiate. Cu toate acestea, nu doar aceastea au fost singurele căi de formare a viitorului arhimandrit al mănăstirii Noul-Neamț.
În mod oficial, Andrei Popovici a fost primit la Lavra Neamțului în anul 1839, chiar dacă el locuia pe moșiile Lavrei, împreună cu frații mănăstirii Neamț încă de la vârsta de unsprezece ani. Lectura bună, expresivă, îi dădea ocazia să citească în fiecare zi, seara, pravila monahală pentru frații obosiți. De asemenea, dragostea pentru lectura îl făcea să stea ore în șir în bibliotecile mănăstirilor Neamț și Secu. Aceasta i-a dat ocazia să se autoeduce, și, nu din auzite, să se familiarizeze direct cu lucrările Sfinților Părinți, în special cu lucrările Sfântului Paisie. Ocupat fiind de lectură și autoeducație, Andrei a urcat și el pe scara ascultărilor mănăstirești, iar cunoștințele sale de slavonă i-au dat posibilitatea să devină parte a clerului care ducea serviciu în catedrala mănăstirii Neamț.
Totuși, să ne întoarcem puțin la perioada, când părintele Andronic făcea ascultare la Mănăstirea Secu. Aici Andronic s-a aflat de două ori ca ierodiacon (1841-1842) și ca paraclesiarh (responsabil pentru biserică și slujbe) (1848-1852). În această perioadă, adică din anul 1948 el dotează, sau mai bine zis amenajează, biblioteca mănăstirească în clopotnița la întrarea în mănăstirea Secu: „aici a muncit mult și a adunat felurite cărți în moldovenește, slavonește și grește”[2]. El va face același lucru și la mănăstirea Neamț și apoi la mănăstirea Noul-Neamț, completându-le mereu cu cărți noi în diferite limbi.
Primele manuscrise Andronic le scrie la Mănăstirea Secu. Se poate spune cu certitudine că aici, la mănăstirea Secu, Andronic a început să se ocupe de cercetare și își realizează talentul său de scriitor. Tot felul de ascultări monahale, în principal în gospodărie (trapeza, creșterea vitelor, agricultură) nu au umbrit dorința lui de a se uni de carte. În 1841, el a alcătuit ontologia „Psalticii”, apoi în anul 1949, a scris încă două ontologii asemănătoare, anexând la una dintre ele acatistul Sfintei cuvioasei Parascheva de la Iași. De asemenea, el a transris două manuscrise cu „Jurnal de călătorie a ieroshimonahului Chiriac până la Sfântul munte Athos şi Ierusalim”, precum şi „Notiţe (ale aceluiași ieromonah Chiriac) de călătorie în Rusia” (1850). La mănăstirea Secu, părintele Andronic scrie două volume ale lucrării sale în patru volume „Istorii bisericeşti şi politiceşti de la naşterea Domnului până în 1858”.
Acest lucru ne vorbește despre faptul că la Mănăstirea Secu părintele Andronic a avut ocazia să lucreze cu literatura istorică și teologică. Aici erau suficiente cărți pentru a studia istoria și chiar a oferi propria sa versiune, dar, desigur, pentru cercetări ulterioare mai profunde, era nevoie de o bibliotecă mai mare. Așa a coincis, că la acea vreme starețul mănăstirii Neamț căuta un preot care să poată sluji în slavonă. Andronic a fost capabil și pregătit pentru această ascultare și s-a mutat curând la mănăstirea Neamț. Anume la mănăstirea Neamț s-a desfășurat cea mai fructuoasă parte a activității sale. Aici el a continuat cercetările pentru scrirea lucrărilor sale începute, aici au apărut creațiile sale ulterioare. În Mănăstirea Noul-Neamț, el a finalizat și a îmbunătățit cercetările pe care le-a început la Neamț.
Desigur, el a dedicat mult timp și multă atenție bibliotecii și aici. Deși biblioteca din Mănăstirea Neamț era echipată încă de pe vremea Sfântului Paisie Velicikovski, iar apoi a fost sistematizată de mitropolitul Veniamin Costachi (1768-1846), Andronic a muncit foarte mult pentru a o actualiza.
După cum scrie Valentina Pelin, „prin mâinile lui Andronic au trecut în acest fel toată bibilioteca uzuală ce fusese amenajată de mitropolitul Veniamin Costachi. De pe multe manuscrise și documente a luat notițe, pe care le-a utilizat în scrierile sale de mai târziu, fiind la curent cu toate aparițiile editoriale din Țările Române. A fost un mare autodidact, numărându-se printre primii cercetători moderni ai tezaurului de cărți și documente de la Neamț, lăsând în urmă note importante materiale despre starea bibliotecii înainte de incendiul din 1862”[3].
Observăm această preocupare pentru cărți și în notele sale de pelerinaj. Oriunde se oprea, căuta oportunități de a se familiariza cu cărțile, documentele de arhivă, manuscrisele de acolo. Iată câteva exemple: „Fiindcă eu încă în Sfănul Munte am cercetat și pentur cele ce se află biblioteca Pantocratorului. Și altă mai însemnată nu am găsit decât numai o carte foarte minunată, care este ca de o palmă de lungă și ca o palmă și jumate de groasă, și este scrisă de mână în elinește așa de mărunțar și des, întrucât măcar cineva, cât de bun la ochi, nu poate să o cetească fără ochelari de telescop. Iar în lăuntrul ei sînt scrise acestea: Evanghelia, Apostolul, cărțile Sfântului Grigorie Bogoslov, cuvinte la praznice, cărțile Sfântului Ioan Damaschin, Atanasie al Antiohiei, feliuri de pravile, proicire (povestiri) a lui Theodor Filosoful, Psaltirea și altele multe, care se vede că a scris un plăcut a lui Dumnezeu, din sângura râvna a sa, așa de frumos. Și părinții viețuitori întru această monăstire spun către acei carii nu judecă cu lămurire ce vede, cum că aceast este Evanghelia Sfântului Ioan Colibașul. Și cu totul se cunoaște de neadevărată ceastă spunere din cele ce să văd cuprinse într-însa”[4].
Sau iată cum descrie p. Andronic biblioteca Patriarhiei Ierusalimului: „bogata bibliotecă a preasfântului mormânt în care sânt mulțime de cărți ale deosebiților vestiți scriitori vechi și ale celor mai noi și mai ales cărți foarte vechi de care mai că nu se află pre a iurea, scrise cu mâna pe membrană rusești, latinești, și într-o altele deosebite limbi”[5].
În Mănăstirea Zografu, Andronic a găsit și descris un mic Liturghier de buzunar. Potrivit lui, Liturghierul avea dimensiunea unei palme, foarte comodă și „ de mare trebuin’ă, când te duci pe niște durmuri între limbi streine, unde nu poți să aflo cărți pe limba ta, și acel lucru îl poți purta și în cel mai mic buzunariu”[6].
Situația politică dificilă din acea vreme l-a determinat pe Andronic să scrie principala sa lucrare istorică „Istoria Mănăstirii Neamț și Secu”. Problema secularizării moșiilor mănăstirești a început să fie discutată la nivel guvernamental. La începutul anului 1857, Mitropolitul Moldovei, Sofronii Miclescu, a cerut să i se transmită la Iași toate informațiile disponibile despre istoria mănăstirii, în special textele tipărite și manuscrise. În mănăstire, însă, nu s-au găsit scrieri, carți sau articole la istoriei mănăstirii, în afară de două: 1. Istoria sfințirii bisericii catedrale, scrisă de Mitropolitul Teoctist al II-lea († 1528) și 2. Istoria sfintei și făcătoare de minuni icoane a Maicii Domnului de la Neanț, a Mitropolitului Gheorghe (1477-1508). O astfel de situație deplorabilă l-a determinat pe Andronic să efectueze munca de cercetare. Potrivit unor surse, el a primit binecuvântare de a scrie această lucrare, potrivit altora, el însuși și-a luat asupra sa obligația de a prezenta Mitropolitului „Istoria” mănăstirilor. În foarte scurt timp, Andronic a întocmit o scurtă lucrare „Istoria mănăstirii” și, împreună cu textele mai sus amintite, a publicat-o în tipografia Neamțului. În același an, el alcătuiește o altă versiune mai extinsă a istoriei, deoarece în scurta istorie a fost nevoit să facă referință la un text mai amplu. Adică a scris despre o carte care nu exista încă. Poate că și anume acest lucru l-a motivat să pornească această muncă meticuloasă. Spre sfârșitul vieții, a scris patru versiuni ale Istoriei mănăstirilor Neamțului și Secului, care alcătuiesc în total 12 volume. De fiecare dată el completa și corecta textul scris anterior, edita și actualiza sursele anterioare.
Andronic a mai scris și alte lucrări despre istoria mănăstirii Neamț, așa cum am spune astăzi, articole detaliate. Putem remarca „Cronologia” Mănăstirii Neamț, care probabil a servit drept schiță pentru scrierea celei de-a doua versiuni a Istoriei. Apoi el a scris „Vorova”, în care descrie viața și opera stareților mănăstirilor Neamț și Secu. Această carte poate fi considerată o scurtă viață a călugărilor de la Neamț, ceva asemănător unui sinaxar destinat lecturii liturgice și folositoare de suflet în prima sâmbătă a Triodului. În 1858, el a scris sinaxariul în ziua trecerii la cele veșnice a cuviosului Paisie de la Neamț. În același an, tipografia Mănăstirii Neamț a publicat cartea „O scurtă istorie a egumenilor și stareților mănăstirilor Neamț și Secu”.
În aceeași perioadă, p. Andronic începe cercetări de natură mai globală, adunând într-un singur manuscris Istoria Bisericii Ortodoxe.
În 1857, el a scris „Istoria sfintelor mănăstiri și schituri din lumea creștină adunată în scurt”. În această lucrare el menționează 624 mănăstiri creștine și 168 mănăstiri românești. Tot în același an, el a scris și Istoria Mitropoliei Moldovei, întitulând-o „Începutul creștinismului și ierarhiei în Moldova”.
Este necesar de remarcat că Andronic revenea la toate aceste studii, le revizuia, rescria și în manuscrisele păstrate la Arhiva din Chișinău sunt prezente sute de foi.
În această perioadă de viață, Andronic a scris și Jurnalul său de pelerinaj la Sfântul Munte și la Ierusalim. Ambele manuscrise au editate în 1859.
În 1864, el a făcut un alt pelerinaj la sfințeniile Lavrei Pecerska din Kiev. Desigur, pe drum a intrat în bisericile și mănăstirile Malorossiei (Micii Rusii). La întoarcere, a vizitat Poltava, locul unde s-a născut Sfântul Paisie. Pelerinajul său a fost dedicat locurilor legate de tinerețea învățătorului și mentorului său spiritual, a starețului Paisie.
Organizarea bibliotecii și a colecției de manuscrise valoroase în Mănăstirea Noul-Neamț
Pe lângă îndrumarea spirituală a fraților Mănăstirii Noul-Neamț și participarea activă la lucrările de construcție, părintele Andronic dedica mult timp cercetării și dezvoltării sale. Aici el și-a continuat aproape toate lucrările, le-a extins și completat. De asemenea, el a scris noi texte despre icoana Maicii Domnului de la Noul-Neamț, o predică la sfințirea bisericii catedrale, o predică la locul noului cimitir al mănăstirii, a întocmit un catalog al tuturor lucrurilor valoroase stocate în mănăstire etc. Dar una dintre cele mai importante începuturi ale lui Andronic a fost deschiderea unei școli de cântăreți bisericești și amenajarea unei biblioteci. Ideea și dorința de a construi o școală a fost și la părintele Teofan, dar la părintele Andronic ea s-a realizat. Iată cum mărturisește el însuși despre aceasta: „știind, cum că, spre îndeplinirea a unor asemenea rânduieli frumoase ale sfintelor noastre monăstiri și mai ale la predania cântărilor bisericieși, urmează trebuința, de a fi și oameni trebuintori, știurori de cântari. Pentru aceea, sobornicește sfătuindu-se, cu părinții duhovnici au găsit de cuviință ca spre a putea a ajunge și a avea monăstirea dintre fiii săi cântăreți îndestulați, să inființeze o mică școală de musichie, întru care să se paradosească toate căntările bisericiști, atât în limba moldovenească, precum și în cea slavenescă și în cea greacă… Și de aceea părintește și frățește vă sfătuiesc și vă rog preaubiților mei duhovnicești frați, întru Prea Sfântul Dumnezeu, ca toți câți aveți câtigat de la Dumnezeu darul de a cânta să nu vă leneviți, ci cu toată sârguința din suflet ca niste adevărați fii duhovinicești ai acestei sfinte și dumnezeiști case vă siliți la învățătură atât la cântări, precum și la cetire…”[7].
Primele cărți în biblioteca Mănăstirii Noul-Neamț au fost aduse de la Mănăstirea Neamț. Apoi, părintele Andronic, datorită legăturilor sale, a început să adune câte puțin cărți pentru noua bibliotecă. Multe personalități proeminente au trimis cărți la Chițcani. Printre aceștia se numără episcopul Melchisedec Ștefanescu, mitropolitul Iosif Naniescu, arhimandritul Konon Arămescu-Donici și altii.
În călătoria sa la locurile sfinte ale Malorosiei, el descrie cum la Odesa cât pe ce era să moară la o răscruce, când a fost doborât de un călăreț, dar el purta „niște cărți ce cumpărasem în mâni”[8].
Una dintre ultimele lucrări scrise de el a fost un testament spiritual urmașilor și memorii ale unei vieți trăite în mănăstire sau o autobiografie. În aceste lucrări, el descrie formarea sa și transmite un mesaj generațiilor ulterioare de frați. A murit părintele Andronic la 13 august 1893.
Concluzie.
Aș vrea să închei articolul cu apelul său adresat nu numai fraților Mănăstirii Noul-Neamț, dar și nouă tuturor: „Și de aceea părintește și frățește vă sfătuiesc și vă rog preaubiților mei duhovnicești frați, întru Prea Sfântul Dumnezeu, ca toți câți aveți câtigat de la Dumnezeu darul de a cânta să nu vă leneviți, ci cu toată sârguința din suflet ca niste adevărați fii duhovinicești ai acestei sfinte și dumnezeiști case vă siliți la învățătură atât la cântări, precum și la cetire”.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
Traducere din rusă: Sosanna Didilica
[1] Andronic, arhimandrit. Aduceri aminte. 1820-1892. Editura Cathisma, 2007. https://www.catacombeleortodoxiei.ro/aduceri-aminte-1820-1892/
[2] Andronic Popovici, arhimandrit. Istria sfintelor mănăstiri Neamț și Secu. Vol I. ieromonahul Dorimedont (Bădărău). Andronic duhovnicul – ultumul cronicar al secolului al XIX-lea: viața, personalitatea și opera istorică. Chișinău, 2016. Pag. 24.
[3] Valentina Pelin «Paisinianismul în contextul cultural și spiritual Sud-Est și Est European (seoclele XCIII-XIX)». Doxologia, 2017. Pag. 287.
[4] Ieromonahul Andronic. Călătoria la Muntele Athos (1858-1859). Îngrijită de Petronel Zahariuc. Iași, 2015. Pag. 96.
[5] Ieromonahul Andronic. Călătoria în Ierusalim. ANRM F. 2119. Inv. 3. D. 43. P. 12.
[6] Ieromonahul Andronic. Călătoria la Athos. Ibidem. Pag. 225-226.
[7] Andronic, ieromonah. Vorova. In articolul ieromonahului Dorimedont Badărău. « Andornic duhovnicul – ultimul cronicar al secolului al XIX-lea : viața, personalitatea și opera istorica ». Istoria Sfintelor mănăstiri Neamț și Secu. Vol. I. Chișinău, 2016. Pag. 48-49.
[8] Ieromonahul Andronic. Călătoria la Kiev. ANRM F. 2119. Inv. 3. D. 55. F. 16.
