Cu ocazia frumoasei aniversări de 150 de ani, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Noul-Neamţ din Chiţcani a fost oficiată de ÎPS Savva arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari, împreună cu un sobor de preoţi.
La acest eveniment al mănăstirii Noul-Neamţ, unde au studiat mulţi preoţi moldoveni din eparhia noastră, s-au adunat oaspeţi de onoare: ÎPS Savva arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari, PS Nicodim, episcop de Edineţ şi Briceni, preacuviosul părinte Benedict Sauciuc, stareţul Lavrei Neamţ din România.
Confrom relatării Biroului de presă al Mănăstirii Noul-Neamţ, programul a început cu Sfinţirea apei şi Acatistul Cuviosului Paisie Velicikovski (+ 1794), apoi a urmat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
După Liturghie a fost săvârşit un Tedeum de sănătate pentru cei prezenţi, a fost sfinţită Crucea ridicată în locul unde au fost înmormîntaţi primii călugări din mănăstirea Noul-Neamţ şi o litie pentru toţi călugării care s-au nevoit în acest sfînt locaş.
La ora 12.00 – I.P.S. Savva a înmânat premii câstigătorilor concursului ,,Tinerii pictori” (in cladirea Bibliotecii mănăstirești), care au pictat lucrări pe tema ,,Mănăstirea Noul-Neamț” .
Toată ziua până la ora 15.00 a fost deschis muzeul mănăstirii pentru oaspeţi şi curioşi.
După trapeza frăţească şi de sărbătoare la ora 15.00, în sala festivă a mănăstirii au fost ţinute diverse discursuri și prezentări legate de jubeleul mănăstirii :
arhimandritul Benedict (Sauciuc) a prezentat subiectul “Lavra Neamţului şi întemeierea Mănăstirii Noul Neamţ, 150 de ani de existentă 1864-2014”
Ierod. Alexie (Lungu) a ţinut discursul cu tema: ,, Personalităţi duhovniceşti din mănăstirea Noul-Neamţ în decursul timpului”.
Ierom. Iosif (Pavlinciuc) a prezentat subiectul: ,,Rolul mănăstirii Noul-Neamţ pentru Biserica Ortodoxă din Moldova între anii 1944 – 1962″.
Prot. Serghei Achiruș a prezentat: ,, Legătura Seminarului Teologic de Chişinău cu mănăstirea Noul-Neamţ.
Ptot. Petru Ciunciuc a vorbit despre “Mănăstirea Noul-Neamț. 24 de ani după redeschidere”.
arhimandritul Paisie (Cecan) a încheat conferința făcând concluzii și demonstrând importanța acestui eveniment în viața mănăstirii, precum și perspectivile de colaborare cu cercetătorii și istoricii autohtoni si din străinătate.
Seara a fost săvârşită Vecernia şi Parastasul pentru cei mai înainte adormiți părinți frați ai mănăstiri.
Fotografii de la acest eveniment găsiţi pe siteul Mănăstirii.