Iubiți credincioși,
Tema Evangheliei zilei de astăzi, ne înfățișează nu doar o vindecare. Mântuitorul nu este medic, orice vindecare pe care o săvârșește are un sens profund. Medicul vindecă necondiționat, nu ține cont de starea pacientului, se poate supăra pe pacient că nu a avut grijă de sănătate, că a fost neatent, dar îi acordă ajutorul medical.
Mântuitorul Iisus vindecă întâi sufletul omului după cum vom putem vedea. Ni se vorbește despre un orb din naștere. Episodul se petrece la Ierusalim, lângă Templu, bazinul Siloam se află în imediata apropiere.
Evanghelistul ne zice Iisus vede un orb din naștere. Anume vede, nu trece pe alături de suferința lui. Deci aici are dublă conotație verbul a vedea. În același timp ni se spune un detaliu foarte important, s-a născut orb, nu și-a pierdut vederea pe parcurs. E vorba de un tânăr, cu părinți încă în viață, dar nu de un copil.
Ucenicii îl întreabă: cine a păcătuit ? El sau părinții lui ?
Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa, spune Iezechiel.
Iisus îi pune la punct pe ucenici spunându-le că orbirea nu ține cont nici de păcatele lui, nici de cele ale părinților. Este adevărat că în unele cazuri boala e consecința păcatului, după cum însuși spune Domnul spune în alt context vezi să nu păcătuiește, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.
Acum însă Mântuitorul zice: Nici el n’a păcătuit, nici părinții lui, ci pentru ca’ntru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu.
Iisus nu oferă o explicație, de ce există bolile ? De ce există suferințe, relele în general ? Pentru apostoli lucrurile erau simple, fie el, fie părinții au păcătuit. Or Mântuitorul dezrădăcinează această concepție, care persistă din păcate până astăzi.
Într-un alt context prorocul Isaia spune Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Noi încercăm omenește să pătrundem în tainele creației lui Dumnezeu și sigur vedem superficial lucrurile.
Lucrurile Celui ce M’a trimis trebuie ca Eu să le fac până este ziuă; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
Cum înțelegem spusele Mântuitorului ? Pentru om, orice lucrare a lui Dumnezeu este o minune. Pentru divinitate, orice minune este o simplă lucrare. Ziua echivalează cu petrecerea lui Iisus pe pământ, noaptea – cu perioada dificilă pentru ucenici de după Înviere și Înălțare.
Pasivitatea orbului intrigă. El nu cere nimic. Iisus pur și simplu scuipă jos, face tină și unge cu ea ochii orbului, apoi îl trimite la scăldătoare. A mai făcut un gest asemănător Mântuitorul cu un surdo-mut punându-i saliva sa pe limbă. Pare ciudat aceasta acțiune, dar ea poartă o conotație profundă. Istoricii antici, ca Pliniu și Tacit vorbesc că în antichitate saliva era considerată leac pentru bolile de ochi.
Omul, la rândul său este creat din pământ, din praf de pământ, după cum zic părinții. Însăși această scenă, saliva și praful, trimite la simbolul apei vii, care nu doar potolește setea, ci vindecă rănile omenirii. Noroiul – simbol al cufundării în păcat în textele vetero-testamentare, acum el devine noroi sfințit, prin saliva Lui. Iisus salvează omenirea din noroiul ignoranței și al întunericului.
Du-te și te spală – de ce nu-l vindecă imediat ? Pentru că bolnavul trebuie singur să participe la actul de vindecare. Mântuitorul îi acoperă protector ochii, dar bolnavul singur e cel care trebuie să participe, să-și dea consimțământul la propria vindecare.
Prezența bazinului, scăldătoarea Siloamului, trimite la un context baptismal. Prin botez, omul devine un nou om, regenerat, se purifică și primește Lumina cea adevărată.
În grecește verbul aneblepsa înseamnă a recăpăta vederea. Cum poate recăpăta vederea din moment ce a fost orb din naștere ? Tocmai că Evanghelistul Ioan vrea să accentueze că el spiritual s-a renăscut.
Într-adevăr a renăscut, pentru că nu a zis mulțumesc și a plecat, sau mai rău, ca alții care s-au vindecat și nici nu s-au întors să-i mulțumească, ne aducem aminte de pilda celor 10 leproși, dintre care doar unul s-a întors să-i mulțumească și acela era samarinean. Aici, orbul din naștere dă mărturie pentru Iisus, pe care nici nu-L știe. E conștient de riscul care și-l asumă, nu prezintă adevărul voalat.
Părinții răspund diplomatic, am zice astăzi. Nu mint, dar nu mărturisesc vindecarea pentru a-l proteja pe fiul lor. El, însă, fiul, îl mărturisește pe Iisus, cu toate riscurile.
Orbul își recapătă vederea, este conștient de riscul vieții sale dacă afirmă lucruri contradictorii cu autoritățile iudaice și cu toate acestea o face, ceea ce înseamna că dobândește nu doar vederea ochilor, ci a sufletului.
Să ne dea Domnul curajul, indrazneala și puterea acestui orb, de a-L mărturisi pe Domnul în toate circumstanțele vieții noastre. Amin !
Părintele Mircea Rusnac
