În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
Iubiți părinți, frați și surori, suntem astăzi în Duminica iertării sau în Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Să medităm la aceste denumiri care sunt atribuite duminicii dinaintea Postului Mare și asupra simbolismului ei.
Biserica, în această duminică, ne amintește despre căderea și pedeapsa care a primit-o Adam și, împreună cu el, omenirea întreagă. Totodată ea ne mângâie, numind această zi Duminica iertării. În primul Adam am fost pedepsiți, în al doilea Adam suntem iertați. Porțile răului iarăși s-au deschis. Acesta este și simbolul ușilor împărătești, care în timpul Sfintei Liturghii sunt deschise, la fel ca în Săptămâna Luminată, iar la alte slujbe și în deosebi acestea din Postul Mare, sunt închise. Ele se închid reamintindu-ne starea nostră păcătoasă după căderea în păcat și consecințele care reies din aceasta. Totodată chiar pe ușile împărătești este zugrăvită icoana Bunei Vestiri, care ne încurajează și ne amintește despre începutul Noului Testament, a Noului Legământ cu Dumnezeu.
Postul care îl începem este o perioadă de retrăire a Vechiului Testament, reamintirea perioadei de pregătire a omenirii întregi de a-L primi pe Hristos. La slujbe și în rugăciunile de acasă citim din cartea Facerii, din cărțile Profetice, din Psaltire. Toate acestea ne ajută, împreună cu înfrânarea și milostenia, să ne rupem din valul patimilor ce ne acoperă și să ne îndreptăm în lumina virtuților.
Începând această perioadă trebuie să ținem cont de lupta ce ne stă înainte. Postul fiind încă tălmăcit ca un război duhovnicesc. Ieri am sărbătorit pe toți cuvioșii care prin post și înfrânare au biruit ispitele vieții și pe diavolul. Noi la fel suntem chemați să le urmăm exemplul. Cum la orice război pentru nimeni nu e garantat că o să iasă biruitor, Biserica ne propune un arsenal de arme: rugăciune, metanii, post. Însă, cea mai sigură armă este smerenia. Fără de ea nu sunt valabile celelalte. Și anume, ca să căpătam această stare trebuie să vedem păcatele noastre, să iertăm, să nu osândim, să nu judecăm.
Adam a fost ispitit prin mândrie, prin poftă și neascultare și noi ne pomenim în față cu aceleași ispite. Hristos le–a biruit, sfinții care au trăit în înfrânare ne sunt exemple. Le vom birui oare și noi? Nu știm. Dar îndrăznim. Mergem înainte, cerem ajutor de la Dumnezeu, ne susținem unii pe alții, iertăm pe cei care ne-au mâhnit sau ne-au obijduit, ne-au nedreptățit sau chiar ne-au asuprit și avansăm spre Lumina Învierii. Evanghelia de astăzi a început cu aceste cuvinte: „Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre”. (Mt. 6:14-15)
Eu, la fel, doresc să cer iertare tuturora, dacă am greșit cu cuvântul, cu lucrul, cu gândul, și mă rog ca Dumnezeu să vă ierte. Neiertând nu putem începe această lucrare duhovnicească și nu putem să urcăm spre Învierea lui Hristos.
Ajută-ne, Doamne, să începem postul bineplăcut Ție, împăcați unii cu alții și cu sine însuși, în pace, în dragoste și bună înțelegere. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc