Iubiti părinți, frați si surori,
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim ne unește cu poporul Vechiului Testament, ne unește cu contemporanii lui Hristos, plasându-ne în aceeași ordine de valori. Până la Hristos oamenii trăiau cu speranța că va veni izbăvirea, va veni Împăratul Adevărat, Mesia. Noi îl așteptăm pe Mesia, așteptăm venirea Lui în lume și în viața noastră.
Este important să subliniem că Biserica anume sărbătorește intrarea Domnului în Ierusalim. Slujirea pământească a Domnului a durat, conform opiniei general acceptate a interpreților, aproximativ trei ani. Conform mărturiei Evangheliei lui Luca, Domnul Iisus a ieșit să predice, având aproximativ treizeci de ani (LC. 3:23). El a predicat, a binecuvântat, a vindecat, a curățat leproșii, a scos demoni. Domnul i-a adus pe păcătoși și pe cei lepădați mai aproape de El. Acest lucru s-a întâmplat pentru că fiecare societate umană a fost și este o societate divizată. La rândul său, societatea poporului ales din vremea lui Iisus Hristos a fost divizată la maxim. Bolnavii, păcătoșii și leproșii au fost respinși, plasați în carantină veșnică. Dar Domnul Iisus și-a adunat din nou poporul Său.
Pentru că slujirea mântuitoare a Domnului Iisus să se împlinească în plinătatea sa, era necesar ca El să domnească, să împărățească. Pentru aceasta a intrat Hristos în Ierusalim, împlinind profețiile despre El. Mesia, Împăratul lui Israel, s-a așezat pe un asin, pe mânzul asinei. Asinul este singurul animal din scripturi, care s-a dovedit a fi capabil să vadă Îngerii și să vorbească limba omenească. „Iar asina, văzând pe îngerul Domnului, s-a culcat sub Valaam. Atunci s-a mâniat Valaam şi a început să bată asina cu toiagul. Dar Domnul a deschis gura asinei şi aceasta a zis către Valaam: “Ce ţi-am făcut eu, de mă baţi acum pentru a treia oară?” (Num. 22:27-28).
Domnul a intrat în Ierusalim și s-a urcat pe adevăratul său tron, care a devenit Crucea. Pe Cruce Domnul a unit și a îmbrățișat întreaga omenire și întregul univers cu mâinile sale rănite, slăbite de bătăi, dar totuși atotputernice. Din acel moment, istoria omenirii și mai mult s-a transformat într-o așteptare. Prin urmare, Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare eshatologică, este o sărbătoare a așteptării, o sărbătoare a viitorului. Istoria a devenit pregătirea tronului veșnic.
Bucuria ucenicilor, gestul spontan al oamenilor de rând care își așează hainele în calea Împăratului Veacurilor — este un simbol baptismal. Lepădarea hainelor ca și cum ar forma goliciunea fontului botezului — La fel este și simbolul al ramurilor de palmier. În timp ce, potrivit Israelului din acea vreme, ramura de palmier din mână era un simbol al independenței față de Imperiul Roman, ramura Floriilor este simbolul independenței față de iad și moarte!
„În această zi, harul Duhului Sfânt ne-a adunat și noi toți, luând Crucea Ta, zicem: Binecuvântat este cel Ce vine întru numele Domnului! Osana înru cei de sus”. Aceste cuvinte sunt cântate în stihira sărbătorii de la Vecernie. Este important să ne amintim și să înțelegem că Floriile ne prevestesc triumful lui Hristos și biruința Sa veșnică. „Căci moartea va fi înghițită pentru totdeauna” (Isaia 25:8). Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
Predica inspirată de părintele Augustin Sokolovski.
