(Română) Predică în duminica a 17-a după Cincizecime și în duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

(Română) În numele Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh. În citirile apostolice și evanghelice de astăzi ne-au fost propuse mai multe subiecte de reflecție spirituală: vindecarea fiicei cananeencei, dezicerea de sine și urmarea lui Hristos, răstignirea împreună cu Hristos, adoptarea (înfierea) de către Dumnezeu Tatăl.

(Română) Moaștele Sfântului Teofan Zăvorâtul vor fi aduse în Bisericile Eparhiei Corsunului din Franța

(Română) În perioada 12 septembrie – 2 octombrie 2017, cu binecuvântarea Sanctității Sale Chiril, patriarhul Moscovei și a Întregii Rusii, vor fi aduse moaștele Sfântului Teofan Zăvorâtul și icoana Maicii Domnului, pe care el o venera, în cadrul bisericilor Eparhiei Corsunului din Franța.

(Română) Sfânta Liturghie la Biserica Sfântului din Clamart cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului 2017

(Română) În perioada 16 – 17 septembrie se desfășoară Zilele Europene ale Patrimoniului. Cu această ocazie, deoarece Casa lui N. Berdiaev face parte din lista obiectelor de Patrimoniu European, la Biserica Sfântului Duh din Clamart va fin organizat un program special.