(Română) Pastorala Preafericitului Patriarh Kiril la Naşterea Domnului

(Română) Iubiți întru Hristos Preasfințiți Arhipăstori, cinstiți preoți și diaconi, de Dumnezeu iubitori monahi și monahii, dragi frați și surori! Astăzi bisericile noastre sunt pline de oameni care au venit să-L proslăvească pe Pruncul Nou-născut – Hristos Mântuitorul și pe Preacinstita Maica Sa – Fecioara Maria.

(Română) Pastorală la Naşterea Domnului a ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove

(Română) Preasfinţiţi arhipăstori, Preacuvioşi şi Preacucernici părinţi, cinstiţi monahi şi monahii, drept-măritori creştini, Lumina cea neînserată a Betleemului ne adună pe toţi în preajma sfintelor altare pentru a ne închina în faţa Dumnezeiescului Prunc Iisus…

(Română) Libertate sau permisivitate totală. Responsabilitatea creatorului față de spectator.

(Română) Câtă responsabilitate au regizorii, scenariștii, artiștii nu doar față de spectatori, dar și față de însăși cinematografie? Unde este acea limită, când vinderea biletelor devine mai importantă decât un dialog cu spectatorii, când venitul devine mai important decât creația, când onorariile devin mai importante decât principiile? Unde se termină libertatea și se începe permisivitatea totală?

(Română) PASTORALA ÎNALT PREA SFINȚITULUI MITROPOLIT VLADIMIR LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2013

(Română) Preasfințiți arhipăstori, cinstiți părinți slujitori, Iubiți întru Hristos cel Înviat, frați și surori, Hristos a Înviat! După ce am străbătut calea binecuvântată a Sfântului și Marelui Post, a sosit vremea să preamărim în această noapte Sfânta Înviere din morți a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos…

(Română) PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI a Preafericitului Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril

(Română) Iubiţi întru Domnul Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi, monahi şi monahii, dragi fraţi şi surori! Sfânta Biserică slăveşte în chip luminos şi cu bucurie taina naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos de la Preacurata Fecioara Maria.