(Română) Interviu despre Postul Mare cu ieromonahul Iosif (Pavlinciuc) și iereul Ioann Dimitrov

(Română) În a. 2017 Postul Mare are loc în perioada 27 februarie – 15 aprilie. Acum suntem în a doua săptămînă, pe parcursul căreia a avut loc această discuție a redacției siteului Bisericii Sfinților Trei Ierarhi cu ieromonahul Iosif (Pavlinciuc) și iereul Ioann Dimitrov.

(Română) Pelerinaj la moaștele Sfîntului Nicolai în Saint-Nicolas-de-Port

(Română) Sâmbătă, 18 martie 2017, Centrul de pelerinaje al eparhiei Corsunului din Paris organizează un pelerinaj la mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, care deja de mai multe secole este păstrată în biserica principală a unui mic orășel numit în onoarea sfântului – Saint-Nicolas-de-Port (lângă Nancy).

(Română) Sfînta Liturghie va fi săvîrșită la Comunitatea ortodoxă moldovenească a cuviosului Paisie de la Neamț la Paris

(Română) În sîmbăta morților, la 18 februarie 2017, la ora 9.00, va avea loc Panihida, iar apoi va fi săvîrșită Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Comunitatea ortodoxă moldovenească a cuviosului Paisie de la Neamț la Paris, la Biserica Sfîntului Duh din Clamart.

(Română) Hramul catedralei Sfinților Trei Ierarhi din Paris

(Română) La 12 februarie 2017, în săptămîna fiului risipitor și sărbătorii sfinților Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur – ocrotitorii cerești ai catedralei Eparhiei Corsunului, slujba de sărbătoare a fost săvîrșită de episcopul Nestor în Biserica Sfinților Trei Ierarhi din Paris.