(Română) Preasfințiți Arhipăstori, cinstiți slujitori și nevoitori, iubiți întru Hristos frați și surori! În această măreață și luminoasă zi, Vă felicit din toată inima cu ocazia Paștilor Domnului și Vă salut pe toți și pe fiecare în parte cu salutul sfânt: HRISTOS A ÎNVIAT!
admin
(Română) Franţa: Orarul slujbelor din Săptămîna Patimilor şi de Paşti la bisericile noastre din Paris
(Română) La comunitatea moldovenească a cuviosului Paisie de la biserica Notre Dame de Liesse slujbele vor avea loc în program special…
(Română) „Moldovenii pun mare preţ pe nemâncarea cărnii, dar trăiesc uşor cu inima împietrită“
(Română) Interviu cu ieromonahul Savatie Baştovoi în ajun de Sfintele sărbători de Paşti despre post şi călugărie, copilăria ateistă şi cărţile sale, relaţia dintre Biserică şi politică, dar şi despre bani şi nu numai.
(Română) (Video) Focul Haric va fi adus în Republica Moldova pentru a unsprezecea oară
(Română) Al unsprezecelea an consecutiv, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir se va deplasa la Ierusalim pentru a aduce Focul Haric creştinilor ortodocşi din Republica Moldova.
(Română) Anglia: Prima slujbă arhierească la biserica “Sf. Irh. Nicolae” din Londra
(Română) La 21 aprilie a.c., în Duminica a V-a a Postului Mare, comunitatea ortodoxă a moldovenilor din Londra, a participat la un moment istoric în viaţa parohiei — vizita pastorală a ÎPS Elisei, Arhiepiscop de Sourozh la biserica “Sf. Irh. Nicolae”.
(Română) Locuri sfinte și sfințenii în Italia
(Română) Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii Kiril l-a felicitat pe episcopul Nestor cu ocazia celei de-a 15-a aniversări de slujire preoţească
(Română) La 24 aprilie 2013, la a 15-a aniversare a slujirii pastorale PS Nestor a fost felicitat de către Prea Fericitul Patriarhul Kiril al Moscovei şi a Întregii Rusii prin-un mesaj solemn.
(Română) Italia: Sfintele slujbe de Paști la bisericile din regiunea Marche
(Română) Programul slujbelor până la sărbătorile Sfintelor Paşti şi de Învierea Domnului la bisericile din regiunea Marche, Italia.
(Română) Italia: Creştinii ortodocşi din Pesara au obţinut un local pentru oficierea sfintelor slujbe
(Română) Comunitatea ortodoxă din Pescara a oficiat deja prima sf. Liturghie în Biserica San Giovanni Battista, oferită pe o perioadă nedeterminată de către episcopia catolică din Pescara.
(Română) Adunarea Generală a Comunității Cuviosului Paisie de la Neamț la Paris, 28 aprilie 2013
(Română) Iubiţi fraţi şi surori, Enoriaşii comunităţii noastre! Adunarea generală pentru anul 2013 va avea loc în Duminica Floriilor, 28 aprilie după Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la ora 13.00 în localul bisericii Notre Dame de Liesse.
Таинство Соборования
Дорогие братья и сестры! Таинство Соборования в храме Трех Святителей будет совершено в четверг 25 апреля в 18:30.
Ченстоховская икона Пресвятой Богородицы
В четверг, 18 апреля, с 7 часов вечера в часовне прихода святителя Иоанна Златоуста в Кашкайше,…