(Română) Pastorală la Naşterea Domnului a Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove

(Română) Preasfințiți ierarhi ai Sfintei noastre Biserici, Preacucernici preoți şi diaconi, Preacuvioși monahi şi monahii, Drept-măritori creștini, „Veniți să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de față. Zidul cel despărțitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează…»

(Română) Predica din duminica trecuta XXVII după Cincizecime.

(Română) În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh…»

(Română) Predica Dregătorului bogat din duminica XXX după Cincizecime.

(Română) Iubiți părinți, frați și surori, aceste cuvinte ale Apostolului Pavel, adresate Efesenilor au fost scrise într-un context catehetic, prin care apostolul lămurea cum cei ce erau în întuneric și în umbra morții au văzut Lumina și cum cei cuprinși de multe păcate erau chemați la sfințenie. Apostolul

Состоялось первое заседание Синода Патриаршего Экзархата Западной Европы

4 декабря 2019 года, в праздник Введения (Входа) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии, в здании Корсунского епархиального управления в Париже под председательством Патриаршего Экзарха Западной Европы митрополита Корсунского и Западноевропейского Антония состоялось первое заседание Синода Патриаршего Экзархата Западной Европы.

В праздник Введения Пресвятой Богородицы во Храм архиереи Западноевропейского Экзархата совершили Божественную литургию в Свято-Троицком соборе в Париже

4 декабря 2019 года – великий двунадесятый праздник Введения (Входа) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии.

(Română) Predica în duminica a XXIII-a după Cincizecime. Nebunia bogatului.

(Română) În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. „Căci El (Hristos) este pacea noastră, El care a făcut din cele două — una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea” (Ef. 2.14-15).