(Română) În perioada 27 – 28 septembrie 2014 a avut loc vizita pastorală a PS Nestor, episcop al Corsunului la parohiile cantonului italian Ticino din sudul Elveţiei.
Новости
Îndemn la rugăciune pentru consolidarea unităţii Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova şi pentru întărirea duhovniciei întregului nostru popor
(Română) Conform Apelului formulat în Decizia nr.12 a ședinței Sinodului BOM din 4 septembrie 2014, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, îndeamnă slujitorii din tot cuprinsul său, să includă (pe parcursul anului curent) în ectenii cereri “pentru câştigarea celor de trebuinţă şi de folos”…
Spania: Misiunea diplomatică a Rusiei şi biserica Sf. Maria Magdalena din Madrid au adunat ajutoare pentru refugiaţii din Ucraina
(Română) Ambasada Federaţiei Ruse din Spania şi Biserica Sf. Maria Magdalena din Madrid cu eforturi comune au adunat haine şi ajutoare pentru refugiaţii ucraineni.
Franţa: În Ugine a avut loc marcarea a 80 de ani de la trecerea la cele veşnice a cuviosului Alexie de Ugine
(Română) Sîmbătă, 6 septembrie 2014, în Biserica Sf. Nicolae din orăşelul Ugine, a avut loc Sfânta Liturghie, în legătură cu 80 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Alexie de Ugine.
Franţa: Sărbătoare deosebită la mănăstirea Acoperămîntul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe
(Română) În perioada 21 — 22 august 2014, la mănăstirea Acoperămîntul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe a avut loc o sărbătoare deosebită, consacrată anivesării de 80 de ani de la trecerea la cele veşnice şi 10 ani de la canonizare a sfîntului Alexie de Ugine.
Franţa: Sărbătoarea hramului Bisericii cuv. Serafim de Sarov din Montgeron, 1 august 2014
(Română) Vineri, 1 august 2014, de ziua pomenirii cuviosului Serafim de Sarov, comunitatea ortodoxa din Montgeron a marcat ziua hramului.
Franţa: Slujbe ortodoxe vor fi săvârşite în luna august 2014 la capela Sf. Iosif din Saint-Tropez
(Română) În luna august a.c., în biserica Sf. Iosif din renumitul oraş Saint-Tropez, vor fi săvârşite sfinte slujbe ortodoxe.
Reuniunea Sfântului Sinod: o nouă biserică şi un nou preot pentru eparhia Corsunului
(Română) Sfântul Sinod a Bisericii ortodoxe ruse, organizat la 25 iulie 2014, la mănăstirea Sf. Daniel din Moscova, sub preşedinţia patriarhului Chiril, a adoptat mai multe decizii.
Distincţii bisericeşti la mănăstirea Noul-Neamţ
(Română) Sâmbătă, 26 iulie 2014, ieromonahii Iosif și Nicodim (Pavlinciuc) au fost decorați cu ordinul «Cuviosului Paisie Velicicovski» de gradul II la mănăstirea Noul Neamț din Chiţcani.
Franţa: În ajunul sărbătorii Sf. Ioan Botezătorul la moaştele Sf. Ioan din Amiens a fost săvârşită Sfânta Liturghie
(Română) La 5 iulie 2014, comunitatea eparhiei Corsunului din Amiens a marcat maiestos ziua protectorului său ceresc – Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, capul căruia se păstrează de mai bine de opt sute de ani (din 1206) în capitala Picardiei.
În lavra Pecerska din Kiev a avut loc oficierea prohodului și înmormântarea Preafericitului mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Vladimir
(Română) La 7 iulie, în piața din fața catedralei „Adormirea Maicii Domnului” a lavrei Pecerska din Kiev a fost oficiată slujba înmormântării adormitului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina Vladimir.
Franța: Episcopul Nestor al Corsunului va săvârși Sfânta Liturghie la moaștele Sf. Ioan Botezătorul în Amiens
(Română) Sâmbătă, 5 iulie 2014, la altarul principal din catedrala Maicii Domnului din Amiens va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Slujba va fi prezidată de PS Nestor, episcop al Corsunului.