(Română) Hristos s-a Înalțăt ! Krisdos haryav i merelots! Ne mai desparte 10 zile de pelerinajul nostru în Armenia . Vă trimitem mai jos programul (inclusiv hotelurile). Cu ajutorul Domnului, sperăm să-l putem urma în întregime. Zbor Paris – Erevan, 2 iunie (marți), 17:30 – zbor Wizz Air de pe aeroportul Paris-Beauvais. Sosire la Erevan: 00:05
News
(Română) Hramul bisericii Sfântului Duh din Clamart
(Română) Iubiți frați și surori, de ziua Sfântului Duh, 1 iunie, vă invităm la hramul Bisericii Sfântului Duh din Clamart. Slujba se va începe la 9.00: Sfințirea mică a apei, Ceasurile și Sfânta Liturghie.
(Română) Concert de muzică clasică la Catedrala Sfintei Treimi din Paris
(Română) Duminică, 3 mai, în cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței „Lecturile Berdiaev” la Clamart, va fi prezentat un concert de muzică clasică dedicat sfântului Ioan de Kronștadt. Începutul la ora 18:00. Intrare liberă.
(Română) Învierea Domnului la Comunitatea ortodoxă a cuv. Paisie de la Neamț din Paris
(Română) În noaptea din 11 spre 12 aprilie 2026, Comunitatea ortodoxă a cuv. Paisie de la Neamț din Paris a marcat solemn sfânta sărbătoare a Învierii Domnului la Biserica cuviosului Paisie de la Paris.
(Română) Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Mark de Korsun și al Europei de Vest
(Română) Iubiți întru Domnul frați arhipăstori și păstori, dragi frați și surori! Hristos a înviat! Vă adresez tradiționalul salut pascal, care exprimă bucuria noastră pentru Învierea Mântuitorului. Paștele Domnului încheie perioada Sfântului Post Mare, care a fost instituit în semn de imitare a postului de patruzeci de zile al Mântuitorului nostru. Domnul Iisus Hristos, după Botezul Său, S-a retras în pustie pentru a înfrunta forțele întunericului. Învingând toate ispitele, Hristos ne-a dat un exemplu despre cum trebuie să ne opunem dușmanului nevăzut.
(Română) Mesajul pascal al Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii CHIRIL către arhierei, preoți, diaconi și către toți fiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ruse
(Română) În toată bogăția și diversitatea limbii omenești nu există cuvinte mai pline de bucurie și mai dorite pentru inima credincioasă decât această mărturie convingătoare a biruinței împlinite a vieții asupra morții și a binelui asupra răului.
(Română) Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la luminatul Praznic al Învierii Domnului
(Română) Astăzi, Biserica întreagă se umple de lumină și cântă cu glas de biruință: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”(Troparul Învierii).
The schedule of services in the passion week and Easter
Find below the schedule of services during the Passion Week and Easter at the Orthodox community of Saint Paissius
(Română) A doua ediție a Conferinței „Lecturile Berdiaev” la Clamart
(Română) Conferința este organizată în cadrul celei de-a XXXV-a Conferințe științifice internaționale „Limbă și cultură”. Orele sunt indicate conform fusului orar din Paris. 30 aprilie (joi) – sosire și cazare. Recomandarea comitetului de organizare pentru cazare: Hôtel Victor Hugo Paris Kleber, 19 Rue Copernic, 75116 Paris, +33 1 45 53 76 01
(Română) Hotărârea de la prima ședință din 2026 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse
(Română) Astăzi, 12 martie, la reședința patriarhală și sinodală din mănăstirea Danilov din Moscova, sub președinția Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Kirill, a avut loc prima ședință din 2026 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
(Română) Prezentarea carții: Îl cunosc pe Dumnezeu altfel.
(Română) Prezentarea cărții “Îl cunosc pe Dumnezeu alfel”, de diaconul Vladimir Castraveț, este o primieră la Paris. Evenemintul la avea loc duminica, 29 martie, la ora 12.00, la biserica cuviosului Paisie.
(Română) Programul slujbelor ortodoxe din prima săptămână a Postului Mare
(Română) Programul slujbelor ortodoxe din prima săptămână a Postului Mare: luni, marți, miercuri și joi, la ora 18.00 – Pavecernita cea Mare cu citirea Canonului sf. Andrei Criteanul. Adresa bisericii cuviosului Paisie: 7 rue du Bouquet de Longchamp, 75016, Paris.