În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh…”
20 decembrie 2019: Lecția de spiritualitate ortodoxă La Centrul Spiritual Ortodox Rus din Paris
Vineri, 20 decembrie 2019, în cadrul cursului anual de Spritualitate Ortodoxa, va avea loc lecția cu tema: „Chipul cuviusului Paisie de la Neamț în operele arhimandritului Andronic Popovici”.
Predica Dregătorului bogat din duminica XXX după Cincizecime.
Iubiți părinți, frați și surori, aceste cuvinte ale Apostolului Pavel, adresate Efesenilor au fost scrise într-un context catehetic, prin care apostolul lămurea cum cei ce erau în întuneric și în umbra morții au văzut Lumina și cum cei cuprinși de multe păcate erau chemați la sfințenie. Apostolul
Predica în duminica a XXIV-a după Cincizecime.
Iubiți frați și surori, în ziua de astăzi am ascultat Apostolul care ne arată importanța chemării de a sluji în prezența lui Dumnezeu, de a sluji în dragoste și credință.
Prima întâlnire a Sinodului Exarhatului Patriarhal al Europei de Vest a avut loc astăzi, 4 decembrie 2019 la Paris
Pe 4 decembrie 2019, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, în clădirea Administrației Eparhiei de Corsun la Paris, a avut loc prima întâlnire a Sinodului Exarhatului Patriarhal a Europei de Vest prezidată de Exarhul Patriarhal al Europei Occidentale, Mitropolitul Antoniei de Korsun și Europa Occidentală.
De sărbătoarea IntrăriiMaicii Domnului în Biserică, episcopii din Exarhatul vest-european au săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Sfânta Treime din Paris
4 decembrie 2019 – Intrarea Maicii Domnului în Biserică, una dintre cele doisprezece sărbători Dumneziești.
Predica în duminica a XXIII-a după Cincizecime. Nebunia bogatului.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. „Căci El (Hristos) este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea” (Ef. 2.14-15).