Serghei Șumilo: „Athosul și Rusia: legături milenare” Posted on 4 February 2018    0 Comments;

ParisAthos1

 Athosul și Rusia: legături milenare

Athosul, ca centru spiritual și cultural internațional

Sfântul Munte Athos și patrimoniul său duhovnicesc multisecular ocupă un loc special în istorie. Prezența multietnică în Muntele Athos ne indică în mod clar semnificația universală a acestei republici mobahale. Centrele lumii creștine, atât orientale, cât și occidentale, au aspirat mereu să aibă reprezentanții lor aici. Athosul a devenit un simbol al unității duhovnicești a diferitor popoare creștine.

Vorbind despre Athos, trebuie remarcat faptul că acesta este un exemplu unic al unității monahale din istoria creștinismului, indiferent de identitatea națională sau apartenența statală.

Din cele mai vechi timpuri au fost reprezentate aici comunități monastice de diferite naționalități, astfel încât Athosul este considerat pe bună dreptate centrul internațional al monahismului creștin.

Încă din secolul al VII-lea, în acest loc s-au concentrat reprezentanții tuturor tradițiilor monahismului oriental: egiptean, palestinian, sirian. La scurt timp după al VI-lea Sinod Ecumenic, în timpul domniei împăratului Constantin Pogonat (anii de domnie: 668 – 685), aici s-au mutat călugări din Arabia, Africa și Palestina, expulzați fiind de invazia islamică de la vechile lor Lavre – primele centre ale monahismului creștin.

Importanța spirituală a Muntelui Athos, ca centru monahal creștin, a crescut începând cu secolul al X-lea, datorită lucrării Sfântului Atanasie Athonitul și împăratului Nichifor Phocas.

Montgeron7

Legăturile spiritual-istorice ale Muntelui Athos cu Franța

Renumitul bizantinist și cercetător al Athosului, episcopul Porfirie Uspenski a remarcat că, datorită Sfântului Atanasie „pe Muntele Athos au fost fondate mari mănăstiri și lavre, bine întreținute, în care au fost adăpostiți, încă din timpul vieții sale, aproximativ 3000 de călugări, veniți din diferite țări. El le-a dat lor rânduiala tipiconală la biserică, chilie și trapeză”(typikon-ul).Benedict-ilustratie-minei-rusesc-sec-16

În Muntele Athos, pe lângă țările răsăritene, erau reprezentate și națiunile occidentale. Până la mijlocul secolului al XI-lea, în Athos erau trei mănăstiri latine: Romana, Amalfion și Zigu, care se bucurau de atenția cuviosului Atanasie însuși.

Apariția acestor mănăstiri de tradiție occidentală în Muntele Athos este legată de activitatea mănăstirilor benedictine din Europa de Vest. Fondatorul acestei tradiții, Sfântul Benedict de Nursia (a. 560), este cinstit nu numai de Biserica Apuseană, dar și de cea Răsăriteană. În multe mănăstiri din Athos sunt prezente icoane și fresce, care-l înfățișează până în ziua de azi.

Urmașii rânduielii monahale a Sfântului Benedict de Nursia au avut o vastă rețea de comunități monahale pe teritoriile actuale ale Italiei și Franței. În special, răspândirea și unificarea monahismului occidental, având la bază Rânduielile benedictine, a avut loc pe teritoriul Franței în epoca lui Carol cel Mare și a lui Ludovic cel Pios.

Nu este exclus faptul că întemeierea primelor mănăstiri benedictine în Athos să fie în referință tocmai cu epoca reformelor religioase ale lui Ludovic cel Pios, care au avut drept scop aprobarea Rânduielilor benedictine. Fondarea noilor mănăstiri în Muntele Athos pentru alte popoare avea loc de obicei cu permisiunea împăraților bizantini, în cadrul relațiilor diplomatice cu acele state ai căror reprezentanți s-au stabilit în Muntele Sfânt. Era un prestigiu pentru monarhii tinerelor state creștine să aibă reprezentanți pe pământul Imperiului Bizantin, în centrul monahismului creștin din Muntele Athos.

Croaziera-Muntele-Athos-04

Deja în secolele IX – X în Athos, în apropierea mănăstirilor de tradiție răsăriteană, apar mănăstiri de tradiție occidentală, în special care aveau la bază rânduielile benedictine. Printre membrii frățiilor lor s-au numărat imigranți din Italia, Franța, Germania, Anglia. De aceea, Athosul este considerat pe bună dreptate centrul spiritual internațional al monahismului și al creștinismului. Iar legături duhovnicești cu Sfântul Munte au avut nu doar Grecia, ci și Georgia, Bulgaria, Serbia, România, Moldova și Rusia, dar și țările Europei de Vest, mai sus menționate.

Prin urmare, fără exagerare, putem vorbi despre legături spirituale ale Franței cu Athosul de 1000 de ani. Renașterea acestei relații a fost deosebit de fructuoasă în secolul al XX-lea.

Cel mai remarcabil ascet Athonit, a cărui activitate era legată de Franța, a fost Arhimandritul Sofronie Saharov, discipolul renumitului Stareț, Sfântul Siluan Athonitul. În 1947, el a venit din Muntele Athos în Franța, unde a înființat o comunitate monahală ortodoxă care avea tipicul athonit. Aici, în Franța, pentru prima dată, el a publicat jurnalul Sfântului Siluan Athonitul care, ulterior, s-a răspândit în lumea întreagă.

Un alt mare teolog și patrolog ortodox athonit, al cărui destin a fost strâns legat atât de Athos, cât și de Franța, a fost Arhiepiscopul Vasile Krivoshein. În 1925, împreună cu prietenul său, Serghei Saharov (viitorul Arhimandrit Sofronie) a pornit în pelerinaj din Franța la Muntele Athos, unde a rămas, primind tunderea monahală și devenind membru al comunității monahale ruse „Sfântul Pantelimon”. În februarie 1942 a devenit membru al Sfintei Chinotite a Athosului (administrația Muntelui Athos), iar din 1946 este numit iconom (trezorier) la mănăstirea rusă athonită.

După 22 de ani de viață monahală în Muntele Athos, în 1951, părintele Vasile a fost nevoit să se mute în Anglia, iar în 1959, în calitate de episcop, s-a mutat la Paris, unde a fost numit vicar al exarhatului Patriarhiei Moscovei pentru Europa de Vest. În aprilie 1960, a fost numit episcop de Bruxelles și Belgia.

Datorită eforturilor vlădicii Vasile Krivoshein, mănăstirea Sfântului Pantelimon din Athos, în anii ’70, a reușit să fie salvată, iar în mănăstire, pentru prima dată după o pauză de 50 de ani, li s-a permis călugărilor din URSS să se stabilească, ceea ce a și salvat mănăstirea de la dispariția totală.

Un alt teolog și călugăr athonit celebru, care a trăit după cel de-al Doilea Război Mondial la Paris, a fost episcopul Casian Bezobrazov (+ 1965). Sunt și alți numeroși reprezentanți ai emigrației ruse în Franța, care au menținut legături strânse cu Muntele Athos. Unii dintre aceștia nu numai că au făcut pelerinaje la Muntele Athos, dar au și oferit ajutor material mănăstirilor ruse sărace după Revoluția din 1918, iar alții au devenit chiar călugări (așa cum s-a întâmplat cu Sofronie Saharov, Vasile Krivoshein, Casian Bezobrazov).

Pére-Placide-01-12-1974Printre francezi, Arhimandritul Placide Deseille (recent trecut la Domnul) poate fi considerat unul dintre cei mai renumiți athoniți care, împreună cu alți frați ai săi spirituali, ce împărtășeau aceleași valori – călugări catolici-, în 1977, au trecut la Ortodoxie în Muntele Athos, la Mănăstirea Simonos Petra. Părintele Placide a început aici scrierea lucrărilor sale și a tradus în franceză „Scara“ Sfântului Ioan Scărarul. După perioada de inițiere și formarea necesară pentru viața în mănăstire, cu binecuvântarea Egumenului Emilianos Simonopetritul, s-au întors în Franța, unde au fondat patru metoace athonite, dintre care remarcăm Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din masivul Vercors. Aceste mănăstiri, având la bază tipicul athonit foarte riguros, sunt astăzi importante centre ale Ortodoxiei și de renaștere a tradiției athonite în Franța.

Pe lângă activitatea eclezială, aș vrea să menționez că cineaștii francezi, după cel de-al Doilea Război Mondial, au făcut, pentru prima dată în istorie, filmări în Muntele Athos. Și, anume, în 1953 filmul documentar de scurt metraj „Călugării din Muntele Athos” (Les Moines du Mont Athos), care a fost realizat de doi regizori francezi: regizorul, scenaristul și cameramanul Jacques Valentin și directorul său Fred (Alfred) Orain, inginer, care și-a început cariera artistică ca regizor la început la radio iar apoi, din 1931, la studioul Paramount.

Acesta este un documentar unic. Datorită acestui film, putem vedea cum arăta Muntele Athos acum 70 de ani, când era încă complet lipsit de influența civilizației moderne. Cineaștii francezi au fost fascinați îndeosebi de frescele vechi de la Mănăstirea Dionisiu în care, după cum li s-a părut lor, erau reprezentate imagini profetice ale viitoarelor bombardamente ale orașelor (prin ploaia de stele ale cerului), tancuri, avioane și chiar bomba atomică. Imaginile „paharului mâniei” reprezentate în fresce care, la acel moment erau asociate de europenii veniți în Athos cu recentele orori ale celui de-al Doilea Război Mondial, contrastau cu imaginile pașnice ale vieții călugărilor, cu chipurile lor pline de pace și transfigurate.

Paul-LemerleÎn mod deosebit, aș vrea să menționez contribuția la studierea istoriei și a moștenirii Muntelui Athos, pe care a avut-o omul de știință francez, profesorul bizantinist Paul Lemerle (1903 – 1989). El a fost Directorul Centrului de Cercetare de la Paris pentru istoria și civilizația bizantină (Collège de France), fondatorul și președintele de onoare al Asociației Internaționale de Studii Bizantine (Association Internationale des Etudes Byzantines, AIEB). Începând cu anul 1930, profesorul Paul Lemerle a efectuat o serie de expediții științifice la Muntele Athos. Datorită eforturilor sale și a colegilor săi, în arhivele și bibliotecile Muntelui Athos au fost descoperite multe acte, documente și manuscrise vechi din perioada bizantină. Marea majoritate a acestor documente au fost publicate în proiectul științific „Arhivele Athosului” fondat de el și care i-a reunit pe mulți oameni de știință iluștri bizantinologi din Franța și din alte țări.

De fapt, grație cercetătorilor francezi, numeroasele manuscrise rare din Athos nu numai că au devenit accesibile comunității științifice, dar au și fost efectiv salvate de la uitare și pieire. Succesorul lui Paul Lemerle a fost elevul său Jacques Lefor (1939-2014). Începând cu anul 1989 el a condus laboratorul editării documentelor athonite și a realizat redactarea tuturor volumelor publicației «Arhivele Muntelui Athos».

Cercetătorilor francezi, și în special profesorului Paul Lemerle, le revine meritul găsirii în arhivele Athosului a unor dovezi istorice documentare despre prezența milenară a monahismului rus în Muntele Athos.

Muntele-Athos

 

Moștenirea de 1000 de ani a vechiului monahism rus în Athos

Muntele Athos a jucat un rol foarte important în istoria formării și dezvoltării spiritualității și culturii Rusiei Kievene. Începutul acestor legături spirituale benefice cu Sfântul Munte coincide cu epoca creștinării Rusiei, în timpul Sfântului, întocmai cu apostolii, Vladimir, marele cneaz al Kievului.

cuviosul_antonieTradiția spirituală ortodoxă a Rusiei Kievene este strâns legată de vechile mănăstiri rusești, moștenitoare ale Sfântului Munte – ca centru ortodox al monahismului și ascetismului. Începând cu epoca Sfântului Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska din Kiev, fondatorul, sau cum i se mai spune, „părintele monahismului rusesc” de acum 1000 de ani, aceste legături spirituale strânse se dezvoltă de-a lungul mileniilor istoriei și au devenit mai solide, influențând dezvoltarea unei culturi naționale distinctive și profund spirituale.

Deosebit de importantă a fost înființarea, sub influența Athosului, a Lavrei Pecerska din Kiev, care a constituit, într-un fel, un focar și un centru al monahismului, al spiritualității, al alfabetizării, al culturii, al educației și al transfigurării pe tot teritoriul Rusiei.

Conform tradiției athonite, întemeierea primei mănăstiri rusești vechi în Muntele Athos datează din vremurile creștinării Rusiei Kievene, din timpul cneazului Vladimir.

Astfel, cronica rusă din 1496 menționează, pe scurt, existența mănăstirii Sfântului Pantelimon în Muntele Athos. Cronicile mănăstirii athonite Hilandar, din 1583, demonstrează același lucru, cu referire la mănăstirea Sf. Pantelimon. În mesajul adresat țarului rus, Ivan cel Groaznic, este menționat: „pentru că acestea sunt construcții ale Sfântului Cneaz Vladimir, avem și noi aici o onoare față de domnia voastră”. Acest document a fost semnat de egumenul athonit Pahomie și de toți stareții din Muntele Athos.

Conform opiniei prof. A. Tahiaos, acest mesaj este împrumutat din cele mai vechi documente athonite, care nu s-au păstrat până în prezent, și își „trage originile din vechea tradiție slavă care a fost reînviată în secolul al XVI-lea”.

Din păcate, nu există dovezi documentare exacte despre acest lucru. În arhiva mănăstirii rusești a Sf. Pantelimon din Muntele Athos, cele mai vechi acte referitoare la mănăstirea veche rusă datează din anii 1030 și 1048. Din aceste documente aflăm că până în 1030 mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Ksilurgu (în grec. ξυλουργός – dulgher) avea deja statutul de Egumenat (actul 1), iar în decretul împăratului bizantin Constantin al IX-lea Monomahul, din 1048, este numită Lavra Țarilor (Actul 3).

Documentele cele mai vechi nu s-au păstrat din cauza numeroaselor incendii și prădări ale mănăstirii. Absența actelor vechi din arhiva mănăstirii ruse a Sfântului Pantelimon pentru o lungă perioadă de timp ne determină să punem la îndoială fiabilitatea istoriei despre apariția monahismului rus în Muntele Athos și înființarea aici a primei mănăstiri ruse în timpul cneazului Vladimir.

Cu toate acestea, în 1932, în arhivele Marii Lavre a Sfântului Atanasie din Muntele Athos, un grup de cercetători francezi condus de profesorul Paul Lemerle, care s-a ocupat de cercetarea și publicarea vechilor documente ale mănăstirilor Muntelui Athos, au găsit un document, necunoscut înainte, care confirmă originea mai veche a mănăstirii rusești în Muntele Athos.

În special, în Actul Sfântului Munte din februarie 1016, păstrat în Arhiva Lavrei (cutia 1, doc. 173), sunt semnăturile a 21 de Egumeni ai mănăstirilor athonite, dintre care și semnătura Egumenului mănăstirii ruse: „Γερασίμος μ (ονα) χ (ος) ελε (ῳ) θ (εο) π πρεσβύτερος κ (αι) ηγούμενος μονός του Ρώγ”. În traducerea din greacă, aceasta înseamnă: „Călugărul Gherasim, prin mila lui Dumnezeu, preot și egumen al mănăstirii Rosa, mărturisind că am semnat personal”. Documentul este scris pe pergament. Semnătura Egumenului rus Gherasim este a treisprezecea din douăzeci și unu.

În Actul din 1016, descoperit de cercetătorii francezi, este vorba de prima mănăstire veche rusă din Muntele Athos care, mai târziu, a devenit cunoscută mai bine sub numele de „Ksilurgu” („Tâmplar”) și care, până în 1048, avea statutul de Lavră a țarului.

Cercetătorii francezi au făcut o descoperire foarte importantă, deoarece Actul din 1016, pe care l-au descoperit, confirmă fără echivoc înființarea vechii mănăstirii rusești în Muntele Athos încă din timpul Sfântului Vladimir, Marele Cneaz al Kievului. Datorită acestei descoperiri, avem temei să vorbim acum despre moștenirea de 1000 de ani a monahismului rus în Athos.

 

Vechea mănăstire rusă în Muntele Athos

IaroslavCelInteleptVechea Mănăstire rusă din Athos a cunoscut cea mai mare înflorire, într-un fel, în timpul domniei fiului lui Vladimir, Iaroslav cel Înțelept, Marele Cneaz al Kievului. Putem afirma acest lucru în baza documentelor din anii 1030, 1048, 1070 și 1142, păstrate în arhiva „Rusikonului”. Astfel, în actul din 1048 era menționat că împăratul bizantin Constantin al IX-lea Monomahul numește vechea mănăstire rusă a Maicii Domnului, Ksilurgu, „Lavra Țarului”. Acest fapt ne permite să presupunem că vechea mănăstire rusă inițial s-a format nu ca o chilie sau un schit, ci ca mănăstire („Lavră”) în cadrul relațiilor diplomatice dintre împărații bizantini și prinții Kieveni.

Din același document aflăm că mănăstirea rusă avea dreptul să se adreseze direct împăratului bizantin, în cazul unor probleme de dispută, fără a face apel la Epistasia (administrația) Sfântului Munte, ceea ce nu era permis pentru alte mănăstiri athonite. Deja în această perioadă, „Rusikonul” avea o gospodărie dezvoltată și avea muncitori. Mănăstirea avea o arsana, nave, teren arabil, moară, drum propriu de la arsana până la mănăstire.

Documentele din secolul al XII-lea mărturisesc fără echivoc că în această mănăstire au trăit locuitori ai Rusiei Kievene. În particular, în descrierea proprietății mănăstirii Ksilurgu, din 1143, sunt menționate 49 de „cărți rusești”, dar în același timp, nu există nicio mențiune despre prezența cărților grecești. Această mențiune indică nu numai naționalitatea locuitorilor mănăstirii, ci și una dintre posibilele lor ocupații: transcrierea cărților.

Astfel, mănăstirea „Rosa”, menționată în documentul din 1016, era mănăstirea Ksilurgu, și actele din 1030, 1048, 1070 și 1142, care au ajuns până în zilele noastre și sunt păstrate în arhivele mănăstirii Sfântului Pantelimon – actuala mănăstire rusă din Muntele Athos – sunt ale acestei mănăstiri. Despre originea mănăstirii rusești ne mărturisește și documentul din 1169. De fapt, mănăstirea „Rosa”, fondată după creștinarea Rusiei Kievene, este cea mai veche mănăstire ortodoxă rusă nu numai din Muntele Athos, dar și din lumea întreagă.

Delui3_images_Пресс-Центр_MIANU_Paris_thumb_medium220_0

Foarte rapid, Lavra Rusă din Muntele Athos a devenit centrul educației spirituale a Rusiei Kievene. După cum am menționat deja, aici funcționa scriptoriumul, unde cărțile erau traduse și transcrise. Din descrierea documentului din 1142, aflăm că unele dintre cărți au fost scrise în chirilică, în timp ce altele au fost transcrise în bază fonetică.

Astfel, din această mănăstire provine unul dintre cele mai vechi monumente ale scrierii fonetice – așa-numita Evanghelie „Mariinsky” (Codex Marianus). Este vorba despre un manuscris fonetic al celor patru Evanghelii, care datează din secolul al XI-lea. Partea sa principală (171 de pagini) a fost găsită de profesorul V.I. Grigorovici în mănăstirea Ksilurgu în anul 1840. După moartea lui Grigorovici, ea a fost transferată la Muzeul Rumianțev din Moscova (acum Biblioteca de Stat a Rusiei), unde este păstrată până în prezent. Acest manuscris este cel mai valoros monument al scrierii vechi slavone, care arată legătura cu Rusia Kieveană. Faptul că acest manuscris a fost păstrat în vechea mănăstire rusă din Athos mărturisește importanța mănăstirii Ksilurgu ca centru spiritual și cultural.

În Muntele Athos s-au găsit și alte monumente importante ale literaturii vechi slave. În special, trebuie să menționăm că aici a fost găsită una dintre cele mai vechi scrieri în chirilică. Este vorba despre Fragmentele Kievene din învățăturile Sfântului Chiril al Ierusalimului. În plus, aici a fost găsit documentul „Paginile lui Undolski” – două pagini scrise în chirilică din secolul al XI-lea, care conțineau un fragment din Evanghelia „Apraktos” (ἄπρακτος), precum și „Cartea lui Sava” – manuscris ornamentat, scris în chirilică, în slavona veche, și care datează din secolul al XI-lea.

Pentru a rezuma, începând cu secolele XI-XII, Muntele Athos a avut un rol primordial în formarea și dezvoltarea spirituală a Rusiei Kievene, 1000 de ani de istorie atestă acest lucru. Legătura dintre Muntele Athos și mănăstirea Maicii Domnului, este adânc înrădăcinată în identitatea poporului nostru și în tradiția sa spirituală. Timp de secole, a ajunge în locurile îndepărtate, dar în același timp natale ale Muntelui Athos a fost visul cel mai scump pentru multe generații ale conaționalilor noștri.

 

Athosul și semnificația sa spirituală pentru popoarele din Europa de Est

Athosul, pe parcursul multor secole, a jucat un rol extrem de important în dezvoltarea spiritualității și culturii ruse, atât în epoca Rusiei Kievene, cât și în vremurile de mai târziu. Din momentul revenirii Cuviosului Antonie din Athos în Rusia, și după ce a fondat Lavra Pecerska din Kiev, influența Sfântului Munte asupra formării și dezvoltării spirituale a Rusiei a jucat un rol decisiv de-a lungul istoriei sale milenare. De fapt, anume Muntele Athos, moștenirea și tradițiile sale au influențat substanțial formarea aspectului mistico-ascetic al Bisericii Ortodoxe Ruse primare, precum și a însăși Sfintei Rusii Kievene.

Relațiile dintre Rusia și Muntele Athos au jucat un rol deosebit de important în special în perioada marii invazii mongole. În acea epocă, ÎPS Ciprian Tsamblak, mitropolitul Kievului și al întregii Rusii, era un călugăr athonit foarte cunoscut, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea spiritului și culturii ruse. În timpul episcopatului său multe cărți au fost aduse în Rusia din Muntele Athos, au fost făcute multe traduceri etc. Sub influența lor în Rusia a început perioada „renașterii isihaste”, care a marcat profund cultura și spiritualitatea aleasă a Rusiei Kievene.

Кирилл БелозерскийReprezentanți importanți ai moștenirii athonite în Rusia, în această perioadă, au fost Sfântul Serghie de Radonej și Sfântul Chiril Belozerski. Rodul muncii lor spirituale a fost inițierea unei noi înfloriri a monahismului rusesc, numit în mod obișnuit „Thebaida Nordului”.

Influența moștenirii athonite asupra Rusiei s-a remarcat cel mai mult în arta veche rusă, în lucrările lui Teofan Grecul, Andrei Rubliov și Daniil Cernoi, ale căror capodopere artistice continuă să încânte ochii și imaginația prin armonia, profunzimea și grandoarea lor.

O contribuție importantă la restabilirea relațiilor dintre Rusia și Muntele Athos a fost adusă de Sfântul Nil Sorski, care a petrecut aproximativ 20 de ani în Muntele Sfânt. După ce a revenit în patria sa, el a promovat valorile spirituale dobândite în Muntele Athos și a devenit unul dintre ideologii mișcării „non-posesori”. Maxim Grecul, celebru teolog grec, a fost, de asemenea, o punte de legătură importantă între Muntele Athos și Rusia.

Athosul a avut o mare importanță și în păstrarea Ortodoxiei în Ucraina, în perioada tristă, cunoscută, a Uniunii de la Brest (1595). Printre nevoitorii ucraineni din această perioadă, care au trăit în Muntele Sfânt, dintre cei mai cunoscuți sunt stareții Ioann Vishenski, Iov Knyaginski, Kiprian, Isaakii Boriskevich, Afanasii Mezigorski, Ioasaf Gustinski, Iosif Koriyatovich-Kurtsev, Samuil Bokachich și mulți alții.

ruinele-vechiului-russikonCazacii din Zaporojie mențineau, de asemenea, în acea perioadă, legături strânse cu Muntele Athos. Ei chemau de acolo duhovnici și stareți cu experiență, făceau donații generoase mănăstirilor din Sfântul Munte, plecau deseori în pelerinaj și, de multe ori, nu puțini erau cazacii care erau tunși în monahism și continuau să muncească în Sfântul Munte. După ce grecii au ocupat Rusikonul (vechea mănăstire rusească din Muntele Athos), cu susținerea cazacilor din Zaporojie s-a încercat recrearea unui nou Rusikon. Rolul acestuia pentru o perioadă de aproape o sută de ani a fost îndeplinit de schitul „Ceurnyi Vyr”, fondat de cazaci în 1747.

Urmarea firească a acestei tradiții a fost fondarea în Muntele Athos a schitului Sfântului Proroc Ilie. Unul din fondatorii săi a fost Cuviosul Paisie Velicikovski, originar dintr-o familie de preoți cazaci. El a fondat, de asemenea, o școală pentru călugării asceți care – odată cu traducerea numeroaselor opere vechi în limba slavonă și renașterea tradițiilor pierdute ale monahismului și isihasmului ortodox, a dat un impuls puternic nu numai pentru renașterea monahismul veritabil și a spiritualității în Rusia, dar și pentru renașterea culturii ortodoxe ruse și revenirea ei la valorile tradiționale creștine.

Urmașii școlii Athonite a cuviosului Paisie Velicikovski, renumiții stareți ai Pustiei Optinei, au influențat profund formarea viziunii asupra lumii a multor personalități culturale și publice rusești din secolul al XIX-lea, ceea ce a marcat semnificativ activitatea și opera lor.

Mănăstirea Sfântului Pantelimon a avut legături strânse și fructuoase cu Patria Mamă. O altă fortăreață a ortodoxiei rusești pe Athos a fost Schitul Sf. Andrei.

Sub conducerea spirituală a stareților cu experiență de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon, Ieronim Solomențov și Macarie Sușkin, în secolul al XIX-lea a început procesul de renaștere și de revigorare a monahismului rus din Muntele Athos. Deja în anul 1850 numărul călugărilor ruși din Muntele Athos devine egal cu numărul grecilor, iar mai apoi se observă creșterea lor rapidă și depășirea semnificativă a călugărilor greci. La începutul secolului al XX-lea, numărul călugărilor ruși din Muntele Athos era de 5000 (din care mai mult de 2000 erau în Mănăstirea Sfântului Pantelimon), în timp ce grecii din Sfântul Munte erau în număr de 3900, bulgarii – 340, românii – 288, sârbii – 120 și georgienii – 53.

580px-Russian_President_Putin_was_paying_a_visit_to_St._Panteleimon_Monastery,_the_Russian_Orthodox_monastery_as_we_were_leaving_(3939789075)

Astfel s-a remarcat fenomenul spiritual și istoric, cunoscut ca Athosul Rus”. În 1913, s-a pus problema acordării statutului de Lavră Mănăstirii rusești Sfântul Pantelimon, iar schiturilor rusești Sf. Andrei și Sf. Proroc Ilie – statutul de mănăstiri independente. Cu toate acestea, evenimentele ulterioare nu au permis ca aceste planuri să se realizeze.

După evenimentele tragice din 1917 și începutul persecuțiilor asupra credinței ortodoxe în Rusia, monahismul rus din Athos a avut foarte mult de suferit. Din cauza lipsei fluxului de noi călugări din URSS-ul comunist, pe parcursul a 80 de ani, mănăstirile rusești din Muntele Sfânt au fost sărăcite numeric. Drept urmare, schiturile Sf. Andrei și Sf. Proroc Ilie, precum și numeroasele chilii și Colibe ruse din Muntele Athos au fost abandonate, distruse, sau au trecut la greci.

O lovitură serioasă asupra monahismului rus în Muntele Athos a fost dată și de curentul „Imiaslava” în 1913, în urma căruia aproximativ 1000 de călugări au fost evacuați forțat din Sfântul Munte și li s-a impus să revină înapoi în Imperiul Rus. Marea majoritate dintre ei au devenit martiri în anii de teroare ateistă și de persecuție totalitară a credinței și a Bisericii în Uniunea Sovietică. În unele regiuni ale țării ei au fost unicii preoți ortodocși, păstrând în rândul populației credința ortodoxă.

După cum putem observa, legăturile spirituale, culturale și istorice foarte strânse între Muntele Athos și Rusia nu au fost întrerupte pe parcursul a celor 1000 de ani de la apariția primilor călugări ruși în Sfântul Munte și până în prezent.

Moștenirea Athonită este una din componentele importante ale culturii și tradiției noastre spirituale, chiar dacă a fost uitată în mod nejustificat astăzi.

După cum se știe, renașterea reală a oricărui popor este posibilă numai prin revenirea la propriul patrimoniu spiritual și la rădăcinile sale primare. În istoria noastră Muntele Athos a ocupat întotdeauna unul dintre locurile principale.

Serghei Șumilo,

Directorul Institutului Internațional pentru studierea patrimoniului Athonit

Prezentare făcută în cadrul întrunirilor dedicate aniversării a 1000 de ani a monahismului rus în Muntele Athos (27 – 30 ianuarie 2018), la Centrul spiritual-cultural ortodox din Paris și la Biserica Sfântului Serafim de Sarov din Montgeron.

Traducere din rusă: Sosanna Didilica
Corectare: Corina Bobea

Montgeron1 Montgeron2

Comentarii

adaugă Comentariu

Completaţi formularul de mai jos pentru a adăuga un comentariu nou:
* *

Calendar Ortodox

Întreabă preotul

Programul slujbelor

Pelerinaje, Sfințenii

Resurse Ortodoxe

Arhive

Facebook

Twitter


© 2011 Comunităţile ortodoxe moldoveneşti din Eparhia Corsunului