(Română) Duminică, pe data de 5 iunie, PS Nestor a slujit la biserica Sfintei Treimi în oraşul Brescia. În cadrul sfintei Liturghii dascălul acestei biserici Ion Cîrlea a fost hirotonit în treapta de diacon. După slujbă PS Nestor a salutat pe parohul, clericii şi enoriaşii acestei parohii în ajunul hramului bisericii. În timpul agapei frăţeşti a avut loc adunarea clericilor comunităţilor moldoveneşti din Italia.
(Română) Slujire arhierească în Milano
(Română) Pe data de 4 iunie în biserica Sfinţilor Serghie de la Radonej, Serafim de la Sarov şi Mucenicului Vichentie din Milano a avut loc o sărbătoare de suflet. Parohul bisericii, egumenul Dimitrie Fantini, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de slujire preoţească, a fost avansat de către episcopul Nestor de Corsun în treapta de arhimandrit.