(Română) Taina Căsătoriei (Nunta)

(Română) Pentru ca Taina Sfintei Cununii să fie bineprimită şi să rodească duhovnicește în viaţa noii familii, mirii sunt chemaţi să se pregătească pentru primirea ei şi să lucreze toată viaţa împreună, iar o dată cu Nunta să primească darul de prunci ca o urmare firească a iubirii și să nu se ferească de aceasta, reducând căsătoria doar la o plăcere trupească.

Posted In

(Română) Programul slujbelor la Comunitatea ortodoxă a cuviosului Paisie de la Neamț din Paris pentru luna ianuarie 2021

(Română) Programul slujbelor la Comunitatea ortodoxă a cuviosului Paisie de la Neamț din Paris pentru luna ianuarie 2021: 13 ianuarie, privegherea în ajunul sărbătorii sf. ierarh Vasile cel Mare, la ora 17.00, la Biserica sfinților Trei Ierarhi: 5 rue Petel, 75015, Paris.

(Română) Pastorală la Naşterea Domnului a Înaltpreasfințitului Antonie, Mitropolitul Corsunului și Exarh Patriarhal al Europei de Vest

(Română) La sfârșitul acestui post lung, suntem onorați a fi vrednici din nou să ajungem în această zi sfântă și să cădem cu venerație la Ieslele, în care Dumnezeu se face om „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire”.

(Română) Timpul – cel mai mare dar primit de om de la Dumnezeu

(Română) Ce este timpul? S-ar părea la prima vedere, că este o întrebare simplă, clară pentru fiecare om. Dar, atunci cînd suntem puşi față-n față cu această întrebare, ne dăm seama că este o noțiune destul de vastă şi complexă, şi n-am putea să o explicăm doar printr-o singură frază.